În lanţul trofic al pieţei valutare leul îşi pierde statutul de prădător alfa care l-a consacrat pe tărâmuri mai puţin abstracte ca rege şi simbol patruped al curajului, forţei, puterii şi autorităţii.
Leul nostru, botezat ca atare după ieşirea din uz a talerilor olandezi care au reprezentat moneda oficială în Ţările Române până în a 2-a jumătate a secolului 18, a purtat de-a lungul timpului prin jungla monetară a marilor ginţi ale lumii chipuri de seamă pe aversul său însă reversul ne-a arătat întotdeauna că el şi-a desfăsurat existenta sub auspiciile obendienţei, docilităţii şi laşitătii, nedorind să strice orânduirea încetăţenită de istoria tumultoasă a spaţiului mioritic.
Inert şi parcă nemotivat în competiţia cu fiare (sau hârtii) al căror nume e mai puţin încărcat de simboluri leul a supravieţuit oarecum trecutului şi a ajuns în prezent o blană pe care o îmbracă inechităţile de la noi din ţară.
Legenda spune că el fugea din buzunarele românilor plătitori de taxe şi impozite, proprietari de clădiri, terenuri şi mijloace de transport pentru a finanţa printre altele şi lucrări cu o finalitate edilitar-gospodărească. Băieţii deştepţi, patroni de firme de asfaltare sau mobilier urban veneau la licitaţie cu 2-3 prieteni care lansau oferte de 5 ori mai mari decât pretul pieţei şi atunci câştiga bineînţeles oferta care era de 4 ori mai mare. Bănci cumpărate de Primărie la preţul de 10 000 RON şi coşuri de gunoi la 2000 RON bucata când cele mai scumpe modele erau la 2000 respectiv 500 RON la producătorii de mobilier urban. Avantajos sau ce? Black Friday pentru comunitate nu alta…
Unde mai pui ca nu neapărat regi cât prinţişori ai asfaltului de prin oraşe de aici sau de aiurea l-au primit pe leu un pic aşa cam în exces pentru kilometru de drum asfaltat şi şi-au sporit profitul şi aşa deşănţat reducând la jumătate grosimea covorului asfaltic. Zicala comunistă “Dă-i bătaie cu lucratu’ mâine-ncepe reparatu’” devine cel puţin în acest context nu expresia superficialităţii ci dimpotrivă a meticulozităţii. Strategia drumului care crapă şi trebuie reasfaltat la primăvară devine astfel un mecanism peren din care se scot sume uriaşe.
Şi atunci te mai miri că la sfârşitul anilor 90 şi începutul anilor 2000 erau prin oraşe de provincie o grămadă de echipe de fotbal patronate de prinţi ai asfaltului care funcţionau în obscuritatea ligilor inferioare cu bugete care le egalau pe cele ale echipelor de primă ligă? Te mai miri că erau plătite deplasări mai multe decât aveau băieţii meciuri în campionat şi în cupă? Te mai miri că aveau personal de pază mai mult decât un mall din contemporaneitate când baza sportivă era o păşune şi stadionul nu avea mai mult de 1000 de locuri? Te mai miri că jucătorii plătiţi suspect de bine jucau toată ziua la păcănele şi patronul sălii de jocuri cumpăra din profit terenuri sau clădiri pe care le vindea subevaluat ghici cui? Domnului consilier şi domnului primar care tocmai votaseră respectiv aprobaseră lucrarea din banul public trecând peste oamenii îndărătnici şi anticonstructivi din comisia juridică care nu dăduseră avizul întrucât puţea de la o poştă blana leului. Dar leul a fost băiat deştept. S-a spălat pe blană şi e curat ca lacrima. Dom’ primar a cumpărat clădirea cu 74 000 şi a vândut-o cu 130 000, deci s-a ales cu 56 000 în plus…partea leului…restul prăzii la drumar şi la cetăţean…drumul…ca să le arate haterilor şi criticilor pe un’ s-o ia ca să realizeze ceva în viaţă…”a făcut ce au făcut şi ceilalţi” spun majoritatea…dar “ăsta a şi făcut ceva”…da a făcut…te-a făcut de bani…
Leul şi-a trădat comesenii şi stă acum la masa bogaţilor. Simbioza dintre forţa animală şi oportunism sau poate la urma urmei lipsa de implicare, ignoranţa şi apatia societăţii româneşti au permis unor sculeri-matriţeri, absolvenţi de chimie industrială, mecanică, ingineri agronomi sau în cel mai bun caz medici semidocţi care nu operau mai mult de o apendicită să ajungă la un status pe care în mod normal nu ar fi trebuit să îl deţină decât cei care reprezentau excelenţa într-un domeniu. Leul a fost tot timpul acolo şi le-a materializat visele care într-o societate care cultiva valori autentice ar fi rămas nişte himere. Una peste alta preţul îl plătim noi. Şi cum nu se mai teme aproape nimeni de el, singurul lucru pe care îl mai alungă leul este nivelul de trai.
Cireşul cu litere 