RSS

Arhive pe etichete: doru opriscan

Raspunsuri retorice (I)

318992_110120789147496_147693010_n

Screenshot 2020-02-20 at 10.54.27

Scena politicii romanesti a ultimelor luni ne-a oferit o fresca hidoasa si ireala pentru o democratie consolidata si un stat autentic european: un guvern minoritar si un parlament majoritar cu o opozitie care e la putere si o putere care e in opozitie cu investituri negociate pe sistem-talcioc na-ti-o tie da-mi-o mie.

Cvasi-deputatul Opriscan a confirmat ca paradigma lui mentala e una anti-sociala de la ordonanta 13 pana la recursul compensatoriu si pana la legile care au scazut termenul de prescriptie si au abrogat limitele speciale ale pedepselor aferente infractiunilor de care era acuzat Liviu Dragnea. Nu te poti numi altfel in momentul in care votezi legi care elibereaza criminalii si violatorii din puscarii doar ca sa il scapi de inchisoare pe un lider profund corupt.

Radacinile familiei Opriscan-Cojoc se trag de undeva din perioada finala a regimului comunist si tenebrele anilor 90 cand prin conductele subterane ale vidului legislativ comunistii reciclati in politicieni democrati sau dupa caz cotcari si bisnitari reciclati in antreprenori cu viziune au reusit sa dreneze economia Romaniei de seva acumuland in decurs de cativa ani averi imense.

Cu ajutorul acestui lift social au reusit personaje cu o zestre genetica cel putin austera care in cel mai bun caz intrau la facultate pe vremea lui Ceausescu cu 5 in toamna sau isi finalizau cu greu studiile medii sa ajunga in mai putin de jumatate de decada in inalta societate, cel putin din punctul de vedere al disponibilului cont. 

Favorizati de lipsa de discernamant electoral specifica alegatorilor oricarei democratii noi acesti superboieri s-au coagulat intr-o mafie transpartinica care a inceput sa priveasca infractiunea ca pe un drept – dreptul de a fura. Pionieri cand vine vorba de rasturnarea unor paradigme bine incetatenite hibrizii din politica romaneasca  au reusit sa intoarca mobilul ancestral al furtului cu susul in jos: hotul de „moda veche” fura ca isi acopere costurile vietii. Hotul modern insetat de bani si putere fura ca sa fure. Mai pe romaneste unii fura ca sa traiasca iar mioriticii nostri din Casa Poporului traiesc ca sa fure, intrucat ceea ce au acumulat ei depaseste in mod exponential strictul necesar, ba chiar cele necesare unui trai imbelsugat.

Dezvoltarea social media si a transferului de date prin fibra optica par un timid inceput al sfarsitului pentru cetatenii erijati in elita a societatii. Monopolul mediatic detinut de partidele care i-au propulsat in politica pe postul de cozi de topor ale adevaratilor decidenti vreme de mai bine de 20 de ani a inceput sa se subrezeasca. Faptul ca fiecare are acum in buzunar un mic post de televiziune a facilitat perceptia acurata a unei stari de fapt: caderea teoretica a comunismului a avut loc in ’89 insa cea efectiva inca nu. Restul ce s-a vazut la televizor pe cand posturile mafiotilor inca aveau credibilitate a fost gunoi pompat in creierele populatiei.

Daca doresc schimbare toti romanii trebuie sa gaseasca curajul si sa isi asume riscul de a vorbi despre problemele care ii afecteaza pe ei si comunitatea in care traiesc. Fosta nomenclatura securista bugetofaga detine inca in mare parte controlul asupra resurselor tarii si va continua sa anemieze dezvoltarea Romaniei pana in momentul in care istoria, legea, societatea civila sau biologia ii va matura de pe harta politica si a vietii publice.

VA URMA

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 februarie 2020 în Oameni care au schimbat Romania

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Mures leaks (I)

Screenshot from 2018-12-21 20-57-57

Istoria ne-a ales crucea de a trai o resurectie a unor vremuri foarte odioase ingropate undeva in odaia cu amintiri reprimate din subsolul constiintei neamului romanesc. “Bucuria” impusa de inhibitie, frica dar si ratiune a celor care la fiecare 23 august cu sute sau mii de panouri formau intr-un puzzle uman urias pe model de import chinez portretul iubitului carmaci din Scornicesti si al consoartei analfabete se reincarneaza in diverse forme in societatea cotidiana ingropata in nameti de apatie si caracterizata de o arhitectura mentala falimentara.

“Las ca merge si asa” e transpus cam in tot ce ne inconjoara in Romania lui 2018: scoli nedotate cu profesori ori incompetenti ori prea abrutizati si cainiti de contextul in care sunt nevoiti sa isi faca meseria, spitale infecte unde tot mai multi rezidenti sunt straini proveniti din fostele colonii, tari ale lumii a3-a, firme de ecarisaj care nu respecta caietul de sarcini si pun in pericol siguranta sau chiar viata cetatenilor, societati care sunt platite de autoritatea contractanta pentru a deszapezi caile de circulatie dar esueaza lamentabil, baieti si fete de bani gata, progenituri ale unor bisnitari de azotat, ingineri chimisti, dulgheri si mecanici incompetenti reprofilati in politicieni sau oameni de afaceri care s-au imbogatit peste noapte si fac tot posibilul sa ne tina la curent prin intermediul platformelor de socializare cu luxul de neam prost in care isi scalda anosta existenta.

O buna parte a presei aservite sfideaza inteligenta romanilor atunci cand infesteaza mediul virtual sau inca si aparitiile pe suport de hartie cu “realizarile” unor persoane precum Rares Cojoc campion national la dans care nu a castigat nici un turneu de Grand Slam, nici un campionat european sau mondial, singurele lui victorii fiind la competitii internationale care s-au desfasurat in Romania sau peste hotare fara a fi insa bine cotate dar care de peste 10 ani impreuna cu Mihai Petre de la ProTV blocheaza unor tineri sansa de a se afirma, Silvia Opriscan autoare de articole de analiza macro-economica din Ziarul Financiar insa certata cu acordul in limba romana, Doru Opriscan deputat traseist, autor de articole din sectiunea online a cotidianului Adevarul certat cu semantica si Alexandru Opriscan absolvent al unui ghiseu de diplome din Viena unde un an universitar costa 15 000 de euro pe an.

Oamenii astia au fost de fiecare data declarati respinsi, inapti sau trimisi sa plimbe ursul atunci cand concurenta a fost una autentica si evaluarea pe bune dar se considera si sunt considerati de unii romani ca elita acestei tari. Un dus-intors pentru 3 persoane la si de la New York la business class (clasa la care ii place domnului Opriscan sa calatoreasca) la compania Lufthansa costa de la 8000 de euro in sus. Exista oameni care au muncit o viata intreaga si nu au fost in stare sa agoniseasca suma pe care mariile lor o privesc cu blazare ca pe un chilipir. Statul pe care acesti indivizi il conduc si a carui economie sustin ei ca ar revitaliza-o prin investitiile lor nu este capabil sa achizitioneze vase noi de toaleta sau dezinfectant pentru spitale daramite sa mute Clinica de Oftalmologie din Timisoara intr-o cladire noua si mai incapatoare, actuala datand de la 1724.

Sa recapitulam…oameni inteligenti, capabili si de succes conduc statul si domina mediul de afaceri din Romania, insa statul nu e in stare sa construiasca o cladire mai primitoare pentru o clinica din Timisoara decat cea pe care a construit-o un imperiu care nu mai exista de 100 de ani. Statul nu e in stare sa trimita utilaje care sa nu faca pentru soferi si pietoni fiecare ninsoare un calvar. Statul nu e in stare sa prinda cainii maidanezi care au ranit uneori chiar omorat oameni si fac traiul in anumite zone urbane o tortura psihica. De aici putem trage concluzia ca oamenii ori sunt asa cum se considera si cum ii picteaza asa-zisii jurnalisti dar actioneaza cu rea-credinta din varii motive sau nu sunt dar au ajuns unde au ajuns pentru ca oferta electorala a fost una austera.

In orice caz sa spunem ca sunt carcotas, frustrat sau invidios si oamenii chiar sunt expresia excelentei in domeniu. Ma intreb insa cum se face ca alti dansatori de exemplu precum Andrei Toader care potrivit antrenorilor lui din Anglia promitea mult mai mult, nu a castigat in Romania nici o competitie? Cum se face ca tot absolventi romani ai unor universitati austriece de prestigiu au fost nevoiti sa accepte ani de zile oferte sub conditia lor pana au reusit sa se integreze pe cand Opriscan s-a intors in Romania? Cum se face ca acesti absolventi “cu certificat de prost” (vezi Maria Grapini) isi permit maxim o data pe an un concediu intr-o locatie decenta unde ajung cu un low-cost pe cand Opriscan stramba din nas in fiecare luna intre Baleare si Maldive? Cum se face ca Liviu Cojoc are milioane de euro pe cand alti absolventi de mecanica doar hainele de pe ei? Cum se face ca alti gineri de absolventi de mecanica umbla totusi imbracati ingrijit pe cand Opriscan se plimba pe Wall Street incaltat cu slapi sau sandale? Cum se face ca dpdv financiar acesti oameni au penetrat intr-o singura generatie 4-5 clase sociale insa dpdv al conduitei sociale se manifesta tot ca niste lacatusi-mecanici?

E oare suprapunerea prosperitatii lor cu decaderea Romaniei o coincidenta?

VA URMA

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 decembrie 2018 în Oameni care au schimbat Romania

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitala (VI)

Cu scopul de a proteja viata privata Uniunea Europeana adopta la 5 septembrie 2001 o rezolutie istorica impotriva SUA. Super-puterea de peste ocean risca sanctiuni in cazul in care nu renunta la interceptarea pe scara larga a apelurilor telefonice si a faxurilor. Este vizata in special si sistarea supravegherii corespondentei electronice. E cunoscut ca dupa al 2-lea Razboi Mondial Europa este supravegheata in cadrul programului „Echelon” atat de catre serviciile secrete ale statelor membre in alianta nord-atlantica cat si de catre NSA. La nici o saptamana dupa adoptarea rezolutiei atentatele teroriste care bantuie America reusesc sa omoare din fasa initiativa Uniunii Europene. O singura zi darama intreg spatiul de manevra pentru negocieri pe teme de securitate. In urma atentatelor presedintele George W. Bush semneaza „Patriot Act”. Legea “anti-tero” pune piatra de temelie pentru cel mai ambitios proiect de supraveghere a populatiei din istoria omenirii cu acordul Uniunii Europene.

Reprezentarea mentala a terorismului s-a rezumat la asocierea acestui fenomen cu persoane care prezinta caracteristici musulmane sau arabe. Acest gen de etichetare cuprindea tot ce avea prin supozitie legatura cu terorismul. Problematic la acest aspect este printre altele faptul ca aceasta descriere “all inclusive” a fost extinsa odata cu supravegherea intensificata dupa 11 septembrie incetul cu incetul si la alte segmente de populatie.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitala (V)

Ajungand in tabara celor care sustin ca argumentul securitatii nationale nu ar trebui sa justifice sacrificarea drepturilor fundamentale nu ai cum sa nu il cunosti pe cripto specialistul Karsten Nohl. Berlinezul administreaza Security Research Labs, firma sa specializata pe protectia datelor online. Compania sa si-a castigat renumele mondial prin depistarea punctelor vulnerabile din retelele de telefonie mobila. Nohl insusi a spart PIN-urile catorva cartele SIM pentru a demonstra cat de facil este sa accesezi fara consimtamant date cu caracter personal. Experienta sa este de mare pret atunci cand vine vorba de imbunatatirea securitatii traficului de date. Ca si om de stiinta si cercetator acesta stie ca tehnologia de ultima ora poate fi folosita pentru a investiga cele mai intime aspecte ale vietii cuiva.

“Ca si membru al unei culturi care inca mai crede in sfera privata nu as dori sa admit ca oamenii au abandonat paradigma vietii personale, desi se pare ca asta e trendul in multe zone ale mapamondului, in special la generatiile mai tinere. Asta inseamna ca daca dorim sa prezervam sfera privata va trebui sa ne implicam in mod activ. Statele vor incerca bineinteles exact opusul. Cu timpul descoperi ca sub conceptul combaterii criminalitatii si a terorismului ne este inoculat ca trebuie sa cedam an de an un pic din viata privata pentru a ajuta statul. Prin aceste concesii ii ajutam de fapt pe cei care ne conduc, dar si pe Google, Facebook sau alte corporatii ramificate la nivel mondial care ne restrang din ce in ce mai mult spectrul de formare a unei opinii.”

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitală (IV)

La numărul 516 de pe o stradă oarecare un cetăţean din New Orleans se uită la televizor. Ceea ce el urmăreşte nu este un canal oarecare ci înregistrările camerei din faţa casei. “Asta era azi dimineaţă. Un vecin era în faţa casei. Îl recunosc după figură. Da ştiu că astfel renunţăm la o parte din libertate. Însă în schimbul acestei concesii obţinem o siguranţă sporită. Cred că puse în balanţă aceste 2 elemente reuşesc să echilibreze talerele. Decisiv este însă să ajungem şi la niste rezultate.”

Când spunem securitate ne gândim întotdeauna la supraveghere. De ce facem întotdeauna această asociere aflăm de la un sociolog care e un trend-setter la nivel mondial în acest domeniu. Pe lângă catedra de la Universitatea Kingston din Ontario Canada, David Lyon deţine şi un laborator de cercetare care studiază de 20 de ani încoace efectele sociale pe care le are supravegherea.

“E vorba de echilibrul sau tensiunea dintre libertate şi sfera privată sau dintre siguranţă şi libertate. Discuţia poate începe din mai multe puncte. Mie însă mi se pare că ar trebui mai întâi să se răspundă la întrebările cu adevărat importante. Cuvântul siguranţă este în ziua de astăzi unul dintre cei mai importanţi termeni dar totodată şi unul dintre cei mai vagi. Ce este siguranţa şi cum ar putea fi definită ridică multe întrebări fără răspuns. Cu atât mai mult cu cât acest termen e asociat adeseori cu siguranţa naţională. Ce este siguranţa naţională şi a cui siguranţă naţională încercăm să o protejăm sau să o mentinem? Astea sunt întrebările şi sunt teribil de importante.”

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitala (III)

Interconectarea camerelor de supraveghere ii permite fostului agent Brian LeGard sa puna pe picioare un sistem de supraveghere cu posibilitati nelimitate: “Toate imaginile surprinse de camerele instalate pe proprietatile voluntarilor ajung in centrala politiei din New Orleans. Proiectul NOLA sprijina autoritatile uzand tehnologie de varf si aducandu-i impreuna pe acestia si pe cetateni. Sistemele sunt interconectate si montate pe proprietati private nu pe domeniul public. Toti participantii isi pun voluntar casele sau magazinele la dispozitie si sunt gata sa isi conecteze sistemele la retea. Datele ajung in centrala politiei unde sunt colectate, activitatea neimplicand costuri de functionare.”

In Europa e in vigoare interdictia de a filma proprietati private. In SUA in schimb este acest lucru nu numai permis ci filmele pot fi chiar publicate pe internet. Unul din voluntarii la acest proiect explica: “M-am asociat cu vecinul si am montat cele 2 camere intr-o asemenea maniera incat acestea filmeaza in directii opuse. Putem filma pe oricine indiferent de directia in care se deplaseaza prin fata casei noastre si ii putem vedea fata. Dupa cum vedeti aceasta camera e orientata intr-o directie iar cea de pe casa vecinului in cealalta. Sunt camere nightvision de 3 megapixeli. Acestea lucreaza cu infrarosu de unde si succesiunea circulara de ledurii rosii. Inregistrarile sunt trimise din casa mea iar proiectul NOLA are acces la ambele camere. Putem trimite acest clip direct ofiterului de serviciu de la Politie. In cazul acestei talharii acesti 2 indivizi au lovit-o pe aceasta doamna si i-au furat geanta. Ii ajutam pe politisti cat de mult putem. Am putut sa ii identificam pe agresori. Pot fi observati pe aceasta inregistrare cu geanta doamnei. Colac peste pupaza unul dintre infractori mai si zambeste in timp ce fuge cu geanta victimei in mana. Va avea batai de cap in instanta. Cred ca magistratilor nu le va pica prea bine cand vor constata ca a mai si ranjit. Inregistrarile tuturor acestor 770 de camere implicate in proiect pot fi folosite ca probe in instanta.”

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitala (II)

Mark Rotenberg se bucura ca si jurist de o reputatie internationala. Avand expertiza si in domeniul IT acesta a luat adeseori cuvantul in fata Congresului Statelor Unite in cadrul interpelarilor pe tema securitatii cibernetice. El administreaza si Electronic Privacy and Information Center una dintre cele importante asociatii pentru protectia datelor cu caracter personal.

Acesta afirma: “Societatile moderne in care traim se afla in fata unei decizii care ne va contura viitorul. Aceasta decizie e una politica insa modul in care o abordam isi aduce si el aportul la forma in care aceasta va fi adoptata pentru ca toti spunem ca nu ne pasa de lucrurile astea. Faptul ca Guvernul aduna toate aceste informatii, cine are acces la ele si cum sunt ele folosite. Nu ne pasa ca ai nostri copii cresc intr-o societate permanent monitorizata. Caci am impresia ca la asta s-ar putea ajunge. Probabil exista oameni care considera ca e un aspect oarecum firesc al vietii moderne si ar trebui ca toti sa se obisnuiasca cu riscul iminent al traiului in simbioza cu tehnica de calcul. Sper ca nu se va ajunge la o astfel de obisnuinta. Consider ca un astfel de viitor ar fi un fel de inchisoare digitala pentru fiecare dintre noi. Vom fi asemenea unor detinuti.”

Cand acceptam monitorizarea vietii noastre private cedam si o parte din libertatea noastra. La nivel mondial se confrunta in acest domeniu 2 viziuni controversate. Apartenentii uneia dintre tabere se revolta in numele libertatii si impotriva intruziunii in viata privata in timp ce ceilalti vad in dezvoltarea tehnologiei o oportunitate ideala de a-si imbunatati siguranta.

In SUA unde domeniul public poate fi supravegheat fara mandat judecatoresc sau consimtamantul cetatenilor se face printr-o initiativa cetateneasca un prim pas in directia unui viitor fara precedent. Sistemul municipal de supraveghere NOLA (acronim pentru New Orleans) a fost initiat de cetateni voluntari care au montat pe proprietatile lor camere de supraveghere.

“Am vrut sa punem o camera acolo sus, una la colt si una la usa de la intrare.” spune una dintre localnice.

Ce se intampla insa cand fiecare il urmareste pe celalalt?

“Pot accesa oricand toate cele 32 de camere din cartierul nostru. De pe orice calculator sau smartphone. Acestea sunt totodata conectate la sectia de politie. Este un aspect inedit ca autoritatile primesc sprijin de la civili sub aceasta forma. Consider ca e important ca in New Orleans cetatenii se implica in combaterea fenomenului infractional. Avem tot mai putini politisti si exista evenimente pentru care efectivele autoritatilor acopera cu greu zonele rau famate.” adauga aceasta.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitală (I)

A vedea fără a fi văzut. Cam asa ar putea fi definit principiul de bază al supravegherii. Deşi prezentă de mult timp în viaţa cetăţenilor, calitatea şi acuitatea acesteia s-a schimbat radical în ultimii 10 ani în urma progresului tehnologic. Din supravegherea cu scop precis a unor indivizi aceasta s-a transformat într-un spionaj global al maselor. Odinioară destinat doar spaţiului public acesta pătrunde între timp profund în vieţile noastre private. Simpla închidere a uşii sau tragere a perdelei ar returna în echivalent informatic un mesaj de eroare. Un ochi invizibil şi-a făcut cuib în cele mai lăuntrice colţuri ale fiinţei noastre. Jocuri în reţea sau device-uri de uz cotidian, activitatea pe reţelele de socializare, funcţii de notificare pe telefoanele noastre, consultarea motoarelor de căutare. Comportamentul nostru online lasă în urmă un flux abundent de date. Informaţii care odată analizate creează o noua identitate asupra căreia nu avem nici un fel de control. Cu un singur click viaţa noastră privată poate fi devoalată.

Într-un videoclip de prevenţie al unei uniuni de instituţii financiare din Belgia se organizează un experiment în cadrul căruia 4 persoane reuşesc să pozeze în clarvăzători fără a da de bănuit că nu au făcut altceva decât să adune informaţii care se bazau exclusiv pe postările de pe reţelele de socializare ale unor persoane. Materialul atrage atenţia cu privire la faptul că ceea ce postăm în mediul virtual nu mai e proprietatea noastră. Concluzia e că niciodată de la apariţia tehnicii de calcul încoace oamenii nu au fost mai controlaţi ca în momentul de faţă.

70 de procente din convorbirile din reţeaua de telefonie mobilă sunt interceptate. Milioane de ore de conversaţii online prin intermediul webcamului sunt urmărite în mod clandestin de serviciile secrete. Întreaga noastră existenţă se prezintă între timp sub formă de set de date, iar serverele “ţin minte” fiecare detaliu din vieţile noastre. Cine stochează aceste informaţii, cum sunt ele folosite şi în ce scop? Un post tv franco-german cu format cultural s-a îndeletnicit vreme de 2 ani cu găsirea răspunsurilor la aceste întrebări. Pentru realizarea documentarului realizat de acestia au fost consultaţi experţi în securitate cibernetică, hackeri, whistlebloweri dar şi giganţi precum Google sau Facebook precum şi servicii secrete care adună şi analizează aceste informaţii.

În timp ce graniţele dintre supraveghere, putere şi tehnologie se înceţosează văzând cu ochii, se adânceşte şi falia dintre aceste tabere. Dintre militanţii pentru drepturile şi libertăţile cetăţenesti şi partizanii supravegherii şi ai statului poliţienesc. Se conturează un schimb de paradigme care pentru cetăţeni ar putea să însemne un nou arhetip social.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un’ te duci tu Leule?

000_7559431L

În lanţul trofic al pieţei valutare leul îşi pierde statutul de prădător alfa care l-a consacrat pe tărâmuri mai puţin abstracte ca rege şi simbol patruped al curajului, forţei, puterii şi autorităţii.

Leul nostru, botezat ca atare după ieşirea din uz a talerilor olandezi care au reprezentat moneda oficială în Ţările Române până în a 2-a jumătate a secolului 18, a purtat de-a lungul timpului prin jungla monetară a marilor ginţi ale lumii chipuri de seamă pe aversul său însă reversul ne-a arătat întotdeauna că el şi-a desfăsurat existenta sub auspiciile obendienţei, docilităţii şi laşitătii, nedorind să strice orânduirea încetăţenită de istoria tumultoasă a spaţiului mioritic.

Inert şi parcă nemotivat în competiţia cu fiare (sau hârtii) al căror nume e mai puţin încărcat de simboluri leul a supravieţuit oarecum trecutului şi a ajuns în prezent o blană pe care o îmbracă inechităţile de la noi din ţară.

Legenda spune că el fugea din buzunarele românilor plătitori de taxe şi impozite, proprietari de clădiri, terenuri şi mijloace de transport pentru a finanţa printre altele şi lucrări cu o finalitate edilitar-gospodărească. Băieţii deştepţi, patroni de firme de asfaltare sau mobilier urban veneau la licitaţie cu 2-3 prieteni care lansau oferte de 5 ori mai mari decât pretul pieţei şi atunci câştiga bineînţeles oferta care era de 4 ori mai mare. Bănci cumpărate de Primărie la preţul de 10 000 RON şi coşuri de gunoi la 2000 RON bucata când cele mai scumpe modele erau la 2000 respectiv 500 RON la producătorii de mobilier urban. Avantajos sau ce? Black Friday pentru comunitate nu alta…

Unde mai pui ca nu neapărat regi cât prinţişori ai asfaltului de prin oraşe de aici sau de aiurea l-au primit pe leu un pic aşa cam în exces pentru kilometru de drum asfaltat şi şi-au sporit profitul şi aşa deşănţat reducând la jumătate grosimea covorului asfaltic. Zicala comunistă “Dă-i bătaie cu lucratu’ mâine-ncepe reparatu’” devine cel puţin în acest context nu expresia superficialităţii ci dimpotrivă a meticulozităţii. Strategia drumului care crapă şi trebuie reasfaltat la primăvară devine astfel un mecanism peren din care se scot sume uriaşe.

Şi atunci te mai miri că la sfârşitul anilor 90 şi începutul anilor 2000 erau prin oraşe de provincie o grămadă de echipe de fotbal patronate de prinţi ai asfaltului care funcţionau în obscuritatea ligilor inferioare cu bugete care le egalau pe cele ale echipelor de primă ligă? Te mai miri că erau plătite deplasări mai multe decât aveau băieţii meciuri în campionat şi în cupă? Te mai miri că aveau personal de pază mai mult decât un mall din contemporaneitate când baza sportivă era o păşune şi stadionul nu avea mai mult de 1000 de locuri? Te mai miri că jucătorii plătiţi suspect de bine jucau toată ziua la păcănele şi patronul sălii de jocuri cumpăra din profit terenuri sau clădiri pe care le vindea subevaluat ghici cui? Domnului consilier şi domnului primar care tocmai votaseră respectiv aprobaseră lucrarea din banul public trecând peste oamenii îndărătnici şi anticonstructivi din comisia juridică care nu dăduseră avizul întrucât puţea de la o poştă blana leului. Dar leul a fost băiat deştept. S-a spălat pe blană şi e curat ca lacrima. Dom’ primar a cumpărat clădirea cu 74 000 şi a vândut-o cu 130 000, deci s-a ales cu 56 000 în plus…partea leului…restul prăzii la drumar şi la cetăţean…drumul…ca să le arate haterilor şi criticilor pe un’ s-o ia ca să realizeze ceva în viaţă…”a făcut ce au făcut şi ceilalţi” spun majoritatea…dar “ăsta a şi făcut ceva”…da a făcut…te-a făcut de bani…

Leul şi-a trădat comesenii şi stă acum la masa bogaţilor. Simbioza dintre forţa animală şi oportunism sau poate la urma urmei lipsa de implicare, ignoranţa şi apatia societăţii româneşti au permis unor sculeri-matriţeri, absolvenţi de chimie industrială, mecanică, ingineri agronomi sau în cel mai bun caz medici semidocţi care nu operau mai mult de o apendicită să ajungă la un status pe care în mod normal nu ar fi trebuit să îl deţină decât cei care reprezentau excelenţa într-un domeniu. Leul a fost tot timpul acolo şi le-a materializat visele care într-o societate care cultiva valori autentice ar fi rămas nişte himere. Una peste alta preţul îl plătim noi. Şi cum nu se mai teme aproape nimeni de el, singurul lucru pe care îl mai alungă leul este nivelul de trai.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Fenomenul Turcanu

silueta-de-un-hombre-tirar-algo_318-29140

Faptul ca Romania ramane mai mereu repetenta la lectia de istorie nu pare sa aiba ca finalitate demersuri guvernamentale pentru optimizarea modului defectuos in care disciplina cu pricina este predata in scolile mioritice. Printre specialitatile casei servite unor tineri in formare fara un discernamant inca prea functional se numara stereotipii, clisee, prejudecati si traditii prost intelese care odata interiorizate duc la emanatii comportamentale si cognitive de cele mai multe ori foarte deranjante pentru un om crescut si educat la modul profund si autentic. Mie la istorie de exemplu mi s-au incetatenit temporar, pentru ca mai apoi m-am mai maturizat si am constatat ca ceea ce mi se inoculase avea valoare de adevar 0, convingeri precum legatura indisolubila dintre patrie, stat si cetatean sau cetatean ca entitate umana si cetatenia pe care o primeste la nastere. Dascalii romani insista obsesiv pe legatura dintre cei care au tranzitat vremelnic sau nu spatiul secular demarcat de granitele de astazi, granite “ca un buchet de flori” asa cum imi cetera invatatoarea in ciclul primar. Suntem oare latini? Eu am avut colege care au studiat in Italia si au zis ca acolo nu e de saga nici la liceu iar la facultate cu atat mai putin. Am cunoscut plasatori in Valencia care s-au certat pentru mine cu chelnerii si sefii de sala pentru o reducere de 10% pe care mi-o promisesera si nu s-au lasat pana nu mi-au adus banii inapoi. Suntem oare balcanici? Am cunoscut profesori in Novi Sad care isi sarutau elevii in crestet si isi iubeau scoala pe care o slujeau de zeci de ani cu devotament, nu faceau din institutie de stat piata de desfacere, SRL si ghiseu de diplome cum fac Teodora Boar, Aurora Stanescu sau Cristina Branea.

Romanii isi manifesta patriotismul sub auspiciile urii, intolerantei, xenofobiei si a unei atrofii comprehensive vis-a-vis de evenimentele istorice. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca antisemitismul si genocidul practicat de Hitler este aruncat in carca tuturor germanilor doar pentru ca dictatorul era nici macar german ci dintr-un stat invecinat, vorbitor si el de limba germana. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca romanii ardeleni ii fac criminali pe toti maghiarii doar pentru ca niste stramosi de-ai lor preoti reformati sau catolici ori functionari publici au asuprit sau au comis atrocitati asupra bastinasilor pentru a-si conserva privilegiile. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca romanii invinuiesc popoare intregi pentru decizii luate in cel mai “bun” caz de un cabinet de ministri sau chiar un ministru de externe sau un minister al razboiului precum avea Austro-Ungaria care ducea o politica expansionista. Nu poate fi decat vina acestor dascali ca nu au reusit sa ii faca pe elevi sa inteleaga ca nici macar cei care au pus in trecut in aplicare deciziile unor guverne beligerante nu pot fi considerati vinovati cu atat mai putin urmasii lor din contemporaneitate. Cand mecanismele inter-statale intra in astfel de reactii in lant numite conflagratii mondiale saracia si suferinta nu mai au etnie. In situatii limita ceea ce pentru tine inseamna o crima, pentru partea adversa poate insemna o moneda de schimb pentru propria viata sau un bilet de rascumparare a familiei lui ori o fata morgana a bunastarii proiectata de un dictator care manipuleaza masele cu abilitate.

In care manual de istorie a romanilor este si argumentat logic ca eu as datora vreo forma de respect (chiar si manifestata sub forma unei profunde culturi generale) unui stat in interiorul granitelor caruia eu m-am nascut? Care manual sau profesor de istorie imi explica mie de ce exista convingerea ca eu sau oricare specimen din multimea numita generic popor roman am fi mostenit trecutul vreunui popor sau imperiu care ocupa acest teritoriu acum mai bine de 2000 de ani? La inceputul erei noastre infrastructura imperiului roman era state-of-the art. Infrastructura Romaniei o intrece intr-adevar pe cea din Bangladesh dar raportata la un etalon european nu cred ca mai face fata la fel de bine. Cum se oglindeste atunci trecutul in prezent? Concret…

quote-my-daughter-wants-to-throw-a-stone-at-a-bad-man-i-stop-her-from-throwing-shaking-my-w-c-fields-142-43-27Emilia Truta, profesoara de romana la fosta Scoala Generala Nr. 5, actual Gimnaziu de Stat Mihai Viteazu din Targu Mures era o autosuficienta. Umbla cu nasul pe sus si il saluta pe taica-meu cu o scarba existentiala de iti venea sa ii spargi mutra in fiecare dimineata cand ma ducea la scoala. Daca cumva nu o mai salutai saturandu-te de feedbackul oferit, intorcea capul dupa tine si se uita urat chestie in care persista cam o luna de zile. Fiica sa, Maria Truta, era dupa cum stiau toti o protejata a casei si se bucura in mod vadit de un regim preferential. Intr-una din zile am luat-o la misto eu, cu Alin Mihalte, coleg si prieten din copilarie, alaturi de Vasile Iacob, fiul lui Iacob de la Politie. A venit ma-sa cu o ariegarda profesorala si ne-a dus la directiune unde am fost trasi de urechi si besteliti in fata profesorilor si eu si Mihalte si fiul politistului pe motiv ca am fi jignit-o pe fiica sa. La varsta respectiva sincer nu mi-a prea pasat ba chiar m-a amuzat faptul ca pentru o copilarie facuta intr-o pauza cineva a reactionat atat de vehement.

Cazul Truta s-a transformat dupa ani multi intr-un echivalent cotidian de bullying cand Truta mi-a devenit din nou colega la Colegiul National Unirea din Targu Mures institutie patronata autoritar la vremea respectiva de Cristina Branea. Problema era ca aici institutia ale carei cursuri le frecventa Maria Truta iesea oarecum din spectrul autonomiei decizionale a lui Emilia Truta asa ca acum lucrurile nu mai erau la discretia ei, fiica sa fiind acum on her own. Mai mult decat atat aici era un esalon superior (vorba vine) unde se juca mai dur si trebuia sa te confrunti cu personaje precum un Alexandru Opriscan, fiu de politician, Tudor Buta, fiu de sefa OPC de la Reghin, Horea Hadarau, navetist foarte dornic de afirmare. Mai venea colac peste pupaza si Vasile Rus, magister cu infinite virtuti mai putin bunul simt sau tactul pedagogic. Aceste 3 personaje impreuna cu somitatea de la catedra, i-au facut lui Truta anii de liceu un calvar transformand treptat sicanarile si tachinarile in persecutie in toata regula. Intr-una din zile am fost invitati intr-o maniera politieneasca in biroul directorului, fapt pe care totusi il consider relativ la practicile de la Scoala Generala Nr. 5 un mod discret si elegant de a avertiza niste elevi ca au cam sarit calul. Problema e ca respectabila Cristina Branea i-a bagat pe toti in aceeasi oala pentru citez “a nu face discriminari” si a purtat discutia cu toti cei 6 baieti din clasa fapt care m-a infuriat la culme. Ce vina aveam eu ca Opriscan avand un ascendent de statut datorita tatalui sau ii trata pe oameni si pe colegi in speta asta ca pe niste animale de circ? Ce vina aveam eu ca Buta nu prea avea o autocenzura printre altele si datorita faptului ca maica sa il obisnuise cu ideea ca orice se poate cumpara? Ce vina aveam eu ca Hadarau, baiat poate bun altfel, facuse 7 ani la stana? Ce vina aveam eu ca Vasile Rus nu tinea cont de faptul ca nu poti sa te erijezi in parintele unui copil pe care pana la urma nu tu l-ai adus pe lume. Nu ai de unde sa stii daca ai fi fost tatal unei fiice cu intarziere mintala nu ai fi luat poate aceleasi decizii condamnabile de altfel pe care le-a luat Emilia Truta. Aici era vorba despre a lasa un copil nascut prematur cu probleme sa se chinuie intr-o clasa normala vs a-l trimite la o institutie pentru copii cu dizabilitati. E delicat…

“Maine daca v-ar cadea o caramida in cap si nu ati mai fi intregi asa cum sunteti astazi nu cred ca v-ar conveni sa fiti tratati cum o tratati voi pe colega voastra.” (Cristina Branea) Bun tanti Cristina…de acord…da eu ce pula mea am facut?

Turcanu mi-a fost mie si lui Opriscan (fiul) coleg de generatie. Era ori nefutut, ori complexat ori homosexual sau din toate cate un pic. La un moment dat li se pusesera mai multora din liceu pata pe el, ca era mai ciudat. Au inceput sa se lege de el in mod sistematic, Alexandru Opriscan fiind mereu cel care dadea tonul. Intr-una din zile, mai pe la sfarsitul anului scolar ma intorceam cu Dorgo de la chiulit si eram foarte molesit de caldura si de portia de vin pe care tocmai o servisem in cetate, motiv pentru care nu prea dadusem importanta unui elev care alerga dupa alt elev si incerca cu mult zel sa ii nimereasca teasta cu un pietroi pe care il tinea in mana dreapta, nici unei profesoare care preventiv tinea catalogul in dreptul capului. Intru in liceu si aflu ca Turcanu facuse o criza de isterie si ameninta ca isi omoara colegii, ca da drumul la gaz si ne omoara pe toti. Cu cateva pauze inainte, in dimineata zilei respective Opriscan il tachinase si omul e drept…cu efect intarziat rabufnise in ora de engleza pe care clasa respectiva o tinea in curte. Acum sunt de acord cu Opriscan ca unui om care vrea sa dea drumul la gaz sa isi arunce semenii in aer nu ii sunt toti boii acasa, sau poate chiar nici unul, dar tu sa vezi ca ii lipsesc cateva doage si sa il expui in mod repetat si deliberat la un stimul la care vezi ca manifesta sensibilitate nu esti putin cam jegos asa ce zici? Cam asa e cu fenomenul bullying…asa era si cand eram eu in liceu, doar ca nu ii zicea asa si sa stiti ca nu e marfa de import ci a fost creat si tolerat de indivizi care mai mult sau mai putin sufera de o manie a puterii.

La Opriscan de exemplu aceasta tulburare se manifesta printr-o manie a consumului (cheltuia bani in fiecare pauza chiar si cand nu era necesar), comportament teatral si exagerat (se crucea la cele mai neinsemnate intamplari) si nu in ultimul rand cruzime.

Psihologia pe care au studiat-o stimatii profesori din Romania la modulul psiho-pedagogic se numeste cognitiv-comportamentala si i-ar determina sa il incadreze pe Turcanu sau pe Truta la cazuri patologice intrucat comportamentul era, mai ales in cazul lui Turcanu unul deviant. O scurta privire in istorie insa i-ar fi ajutat pe dascalii nostrii sa constate ca intre Romania si tarile in care pionierii psihologiei au stabilit niste puncte de reper pentru normal si anormal a existat de la bun inceput un ecart care s-a marit cu timpul tot mai tare. In gradinitele din Suedia de exemplu exista paturi personalizate cu numele si poza fiecarui copil la capatai pentru a-l ajuta sa isi constientizeze identitatea. Vesela este de asemenea inscriptionata si adaptata marimilor unui copil de varsta respectiva, iar parintii pot vedea prin intermediul unei aplicatii ce face copilul in fiecare moment al zilei. In Romania cei din generatia mea si ma refer aici la copii norocosi, cum am fost si eu, ajungeau pe pile la gradinite bune ceea ce insemna ca iti aducea supa de visine cu galeata parca hraneau vitele cu furaje la o ferma. La inceputul anilor 90 cand aveam eu varsta de prescolar gradinitele romanesti erau ca niste grajduri asta ca sa folosesc un eufemism. De asta Turcanu, si nu vreau deloc sa ii iau apararea, ar fi putut fi considerat la fel ca si Truta un caz patologic daca ar fi crescut in conditii de Occident si colegii l-ar fi respectat, iar el si in varianta respectiva ar fi amenintat ca da drumul la gaz. Insa daca el a crescut in conditiile in care a crescut si a trebuit sa treaca pe sub furcile caudine ale institutiilor de invatamant romanesti poate ca e in mod paradoxal firesc sa o mai iei si razna, desi nu e ceva normal.

Emergenta platformelor de socializare din oceanul tehnicii de calcul si al desuetelor mijloace de informare in masa ale anilor 90 2000 a marcat abolirea statutului despotic de entitate apex in care mai toti politicienii romani s-au erijat odata cocotati la pupitrul puterii/sau opozitiei de unde intr-o masura mai mica sau mai mare au putut sa puna statul pe o traiectorie convergenta intereselor lor sau celor carora le datoreaza “scaunul”.

Informatia care circula cu viteza luminii a reusit de foarte multe ori sa zadarniceasca operatiuni pe care distinsii domni numiti impropriu demnitari le doreau tainice si mai important decat acest lucru, a devoalat adevarata identitate mediocra a unor indivizi prezentati de presa prestatoare de servicii de lavaj rectal ca fiind excelenti.

Opriscan impreuna cu alti oameni de teapa lui care conduc un stat membru in structurile euro-atlantice au fost desacralizati si pierzandu-si aura au cazut in mijlocul mahalalei inepte pe care o incetateneau ca si titulatura prin domnul Teodor Baconschi cu atata superioritate si nemernicie la inceputul lui 2012. Oripilati probabil de gandul ca si ei pot fi injurati daca merita si ca respectul trebuie sa si-l castige nu sa il impuna asa cum o faceau pana deunazi, acesti fetusi ai democratiei romanesti persevereaza si reusesc sa tina in viata himera saracului anonim care intra in politica ca atare si iese bogat si faimos.

Concluzia la care ajung e ca romanii isi baga istoria care nu le convine sub pres si creeaza alta pe placul lor chiar si temporar pentru a crea o perdea de fum la adapostul careia sa isi faca matrapazlacurile sau sa uite ca tara lor e asa cum nu le convine dar ca sunt artizanii propriului esec.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,