RSS

Arhive pe categorii: Emanatii cotidiene

Miresme remanente dupa imbaierile citadine

A șaptea dilemă de noiembrie

Cum ar putea aceeași întrebare pusă în aceeași țară în 1996 să adjudece un mandat de președinte iar în 2021 să te sinucidă electoral? Credeți în Dumnezeu domnule Iohannis?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 noiembrie 2021 în Emanatii cotidiene

 

A șasea dilemă de noiembrie

Din ce își permitea Doru Oprișcan la începutul anilor 2000 să stea cu familia câte trei luni pe an în Tirol dat fiind faptul că la ora respectivă un salariu de consilier local era de 11 milioane de lei vechi? O fi ținut post negru câțiva ani de zile?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 noiembrie 2021 în Emanatii cotidiene

 

Etichete: , , , ,

A cincea dilemă de noiembrie

Pe copiii ăștia de ce nu-i promovează antenele cum îl promovează pe Cojoc? De ce nu-i cheamă Delia în turneele ei? Cojoc nu e nici măcar campion european ăștia sunt campioni mondiali.

https://www.reporteris.ro/iasi/social/item/110249-doi-elevi-de-liceu-din-iași,-campioni-mondiali-la-dans.html?fbclid=IwAR1mslApuXJrOQ0t1_ZmM4Dc0ebi6GWKjrNHdSuSSoQfX470cN5KwH7y4V0

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 noiembrie 2021 în Emanatii cotidiene

 

A patra dilemă de noiembrie

E amoral totuna cu imoral?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 noiembrie 2021 în Emanatii cotidiene

 

A treia dilemă de noiembrie

E capitalist totuna cu democratic?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 noiembrie 2021 în Emanatii cotidiene

 

A doua dilemă de noiembrie

Nimic nu te-mpiedică

Dacă tatăl lui Rareș Cojoc n-ar fi sponsorizat anual Federația Română de Dans cu sume enorme ar mai fi câștigat fiul său campionatul de 19 ori în 19 ani?

 

Etichete: , ,

Prima dilemă de noiembrie

Napoleon versus Stalin versus Hitler

Dacă mâine s-ar dezveli la Berlin sau la Viena un bust cu Hitler sau o columnă cu faptele lui de „vitejie” ori la Moscova ceva similar cu gulagurile lui Stalin e garantat că oricare dintre aceste 3 state ar fi decupate in secunda cinci din Europa cu tot cu placa tectonică de sub ele. Ar rămâne magmă cu un contur identic al frontierelor de altădată. Și încă pe bună dreptate pentru că apologia oricărui genocid este de netolerat și trebuie pedepsita exemplar.

Cum rămâne însă cu Franța și cu al sau Napoleon? Un om plin de frustrări și complexe care nu se împăca (din câte spune istoriografia mai rebelă și mai neatârnată) cu dimensiunile onorabilului său organism mai precis cu lungimile anumitor extremități. Un om chinuit de aceste neajunsuri care considera în mod patologic că toată societatea sau chiar omenirea i-ar datora tribut în umilință sau suferință.

Eu nu fac apologia genocidului dar să tolerezi în buricul târgului sau mai bine zis al capitalei unui stat european o statuie sau o columna care amintește de faptele unui dictator care se mai dădea și împărat sau revoluționar ori geniu militar insă nu a făcut altceva decât dea ordin să se pârjolească sate care nu reprezentau obiective sau amenințări militare să se violeze femei să se ardă copiii de vii exact ca pe vremea inchiziției este de un tupeu absolut jegos atâta timp cat tu le pretinzi altora să nu folosească numele dictatorilor din statele lor nici măcar în context științific darămite să îi și elogiezi prin intermediul unor monumente. 

Normal că morții rezultați în urma campaniilor militare conduse de Napoleon nu se compară cu milioanele de morți din gulaguri sau lagăre de concentrare însă chestia asta poate fi pusă și pe seama tehnicii mai precare de care dispunea Napoleon în secolul 19. Mă întreb unde s-ar fi ajuns dacă avea in preajma lui pe cineva ca Mengele sau substanțe precum Zyklon B ori tehnică militară precum rachetele V.

De ce dictatorii francezilor sunt reabilitați? De ce se ignoră atrocitățile și se ține cont doar de elementul numeric evident mai redus față de ceea ce s-a întâmplat în secolul 20 în Germania și Rusia?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 noiembrie 2021 în Emanatii cotidiene

 

În curtea școlii (X)

Controlul realității

Acum vreun an baia mea devenise impracticabila. Prima placă de gresie desprinsă a fost urmată de multe altele până în momentul în care îmi era imposibil să calc desculț în zona respectivă că era plin de mortar sfărâmat. Adevărul e că problema trena dar atât eu cat și echipa tehnica clădirii am ignorat sau am remediat problema cu soluții de cârpeală. Până apucau să rekituască într-o parte se crăpa într-alta și uite așa toată șapa și dedesubturile lemnoase de altfel s-au copt de riscam să ajung cu tot cu cabina de duș la vecinul de la etajul inferior. Când au văzut cum stă treaba sub ce mai rămăsese din gresie oamenii au spus că nu se mai poate m-am mutat în altă cameră și s-au apucat de treabă. Au ras tot au pus șapă siliconata după care gresie nouă. Arăta de cinci stele dar dacă stau să mă gândesc nu ar fi arătat așa dacă nu s-ar fi deteriorat până în punctul în care devenise o ruină.

Cam așa ajuns și învățământul romanesc pe care orice român dezrobit de opiaceul traiului în propria țară reușește să-l privească într-o dimensiune obiectivă. Miniștri în mare parte inepți, inspectori-marionete cu iq subunitar și directori de unități școlare cu abur de moralitate au transformat cu patimă și ură aceste instituții într-o halucinație colectivă. Un delir mistic în care neputința învățată este privită ca lipsă de control asupra rezultatului unei situații. Un mediu contondent la stima de sine și mutilant pentru tot ceea ce înseamnă curiozitate și inițiativă. Un mediu în care colacul de salvare este nesimțirea dusă la rang de artă.

Războaiele politice duse pentru cauze obscure au transformat beneficiarul actului de învățământ în cel mai bun caz într-o persoană ale cărei drepturi și libertăți civile sunt prejudiciate sau în cel mai rău într-o resursă umană privită ca o piesă de schimb. Una defectă din fabricație.

Dinamica complexă a acestor stări de fapt e incompatibilă cu soluții maxim-invazive. O garnitură de marfar nu o poți opri ca pe o bicicletă, nici cu bicicleta nu poți tracta zeci de tone de marfă. Cu toate acestea implementarea sporita tehnologiei nu la nivel de platformă educațională ci mai degrabă ca mecanism de control ar putea însemna un certificat de renaștere:

  1. Arbitraj video pentru răspunsurile orale și lucrările scrise. Acordarea unui drept de veto suspensiv colectivului fiecărei clase. Astfel când o majoritate rezonabilă nu e de acord cu nota primită de unul dintre colegi aceștia pot după dezbateri să anuleze nota urmând ca prestația respectivului elev să fie reevaluată de o comisie din alt județ. La trei abateri pe semestru se aplica penalități salariale . La două semestre consecutive de abateri se trece la desfacerea contractului de muncă și sesizarea Direcției Naționale Anticorupție sau după caz a instanțelor competente de a începe urmărirea penală. 
  2. Autonomie instituțională a unităților școlare. Posibilitatea fiecărei școli de a angaja sau a destitui corpul didactic independent de inspectoratele școlare.
  3. Control psihiatric amănunțit înainte de angajarea în învățământ respectiv înmatricularea la unitatea școlară respectivă. Encefalogramele pot revela cazurile patologice care ar contamina bunul mers al activităților didactice.
  4. Audit extern la fiecare sfârșit de an școlar. Aplicarea unor sancțiuni similare cu cele de la punctul unu sau după caz recompense.
  5. Remunerarea corpului didactic precum și promovarea retrogradarea sau eliminarea din sistem pe baza unor note date de părinți și elevi.
  6. Admiterea la universități exclusiv pe bază de examen de competențe și eliminarea totală a ponderii în nota de admitere a mediei din anii de liceu. Astfel negustorii de îndoială și instrumentul lor financiar nota vor fi trași pe linie moartă.
  7. Desființarea notelor.
  8. Înlăturarea monopolului statului în învățământul preuniversitar.
  9. Liberalizarea accesului românilor la învățământul preuniversitar privat.
  10. Acordarea de calificative proporționale cu performanța înregistrată în cadrul unor stagii practice la unități comerciale, instituții culturale, cluburi sportive sau organizații nonguvernamentale.

VOR URMA

STUDII DE CAZ LA GREU! 🙂

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

In curtea scolii (IX.4)

Complicitati subterane

Developam zilele astea niste amintiri de acum un an cand fusesem invitat la cheful pe care administratorul cladirii in care locuiesc eu il organiza cu ocazia inceputului anului universitar. Fundatie bogata si lider bun gospodar duc intotdeauna la belsug asa ca omul cumparase vreo 80 de doze de bere, 20 de sticle de vin, mititei, sticks-uri, saratele, chips-uri, apa si ceva suc ca doar e sarb omul si ii place sa chefuiasca. Cand s-a mai ahghezmuit lumea si s-au descretit fruntile, au inceput sa apara 2-3 indivizi care tot umblau pe la frigider pe unde erau vinurile. La inceput a luat o sticla. Dupa 5 minute a venit si a mai dosit vreo 2-3 prin manecile pardesiului. Dupa alte 10 minute a venit cu un prieten si a mai confiscat vreo 2-3 si tot asa pana proviziile au inceput sa se imputineze. La ultima tentativa l-a prins unul care se ocupa de supravegherea petrecerii si l-a interpelat vis-a-vis de debitul neobisnuit de mare chiar inuman la care reusea sa consume licoarea bahica. I-a raspuns omului ca evident ca nu le-a baut pe toate ci ca le-a pus si el deoparte sa mai dea pe ici pe colo sa mai vanda sa mai faca si el un ban ca si asa „n-au costat nimic” ca „au fost pe gratis”. Mentalitatea asta si criminalii din diversele institutii din Romania au prosperat datorita indulgentei societatii. Nimeni nu a luat atitudine pentru ca „erau inca destule sticle”. S-au atacat in momentul in care au observat ca frigiderul incepe sa devina gol.

De exemplu edilul municipiului Targu Mures doctor (chirurg de apendicite) Dorin Florea e anuntat ca o firma de casa a partidului are „chef” sa incaseze niste bani publici – de exemplu CITADIN PREST a lui Costin Laurean (zvarcoli-i-s-ar sufletul in iad). Dom’ primar se duce frumos la un sef serviciu sau sef directie din cadrul primariei care intocmeste un referat de necesitate. Asta mai pe romaneste inseamna ca omul redacteaza un document de genul: „In urma studiilor efectuate s-a constatat o deterioriare a covorului asfaltic/o crestere a traficului auto fapt care impune o decopertare si reasfaltare/largire a carosabilului la 4 benzi …” dupa care referatul ajunge la Serviciul Investiții și Proceduri Achiziții Publice unde intra in programul anual de investitii care trebuie aprobat prin vot in Consiliul Local. Si aici incepe smecheria. Pentru ca lucrarea aia sa fie efectuata de firma lui Laurean trebuie in primul rand ca investitia sa fie considerata necesara de majoritatea consilierilor locali. Daca partidul in care sunt niste borfasi din astia nu are majoritate in consiliu, atunci au nevoie de cativa oameni care sa incline balanta. Cei care sunt baieti buni si sunt complianti primesc punct rosu, cei care mictioneaza contra vantului primesc punct negru.

Se trece dupa faza asta la organizarea unei licitatii care pe vremea aia, cand SEAP si SICAP nu erau nici macar proiecte in constiinta unor romani naivi care aveau impresia ca trateaza ceva cu frectie la piciorul de lemn, se organizau cum se organizau. Mult si bine ca atunci cand era vorba de asfaltari din bani publici, firma lui Laurean castiga invariabil. Mi-ar lua un pumn de pastile de pancreas ca sa pot explica cuiva si persoana aia sa si inteleaga fara a vomita cum ajungea nenea asta Costin mai mereu sa asfalteze strazile din Targu Mures. Sa asfalteze vorba bine…

In perioada respectiva mai erau in Romania vreo 2 producatori de bitum care inca nu intrasera in colimatorul mafiei privatizarilor. Si cum directorul fabricii era mai mereu cineva din fosta Securitate normal ca Laurean primea bitum la pret preferential. Atat de preferential incat si amaratele alea de fabrici au dat in cele din urma faliment dupa cativa ani. Dupa aia se ducea omul si asfalta prin Targu Mures ca doar era serios si isi indeplinea obligatiile contractuale in raport cu autoritatea contractanta. Doar ca la un pret de vreo 5 ori mai mare decat la o licitatie organizata pe bune si fara a respecta cantitatea prevazuta in acte. Cand unul cumpara de 10 ori mai ieftin decat fraierii, vinde de 5 ori mai scump si mai putin decat e trecut in acte iar surplusul il vinde prin comune la negru ca sa nu ii apara in bilant chestii compromitatoare dupa care banii obtinuti ii spala prin ASA Targu Mures faptul ca el merge la cumparaturi cu elicopterul, iar tu cu niste tenisi destul de gauriti nu e decat o consecinta fireasca…a talentului antreprenorial. La fel si in cazul licitatiilor organizate pentru uniforme, inchirierea spatiilor pentru chioscuri in incinta scolilor etc. Talent mult in buzunarul antreprenorilor. Doar ca pe banii altora care chiar au muncit.

Daca un consilier din asta care daduse vot decisiv pentru aprobarea unui proiect din asta de sifonare a banului public avea vreo nevasta, amanta sau ceva neam pe care dorea sa-l „rezolve” n-avea altceva de facut decat sa sune frumos la Florea care suna la Bucuresti la partid, iar partidul la guvern. Guvernul se ducea la minister, iar aia sunau in teritoriu la inspectorat. Si inspectoratul o chema pe Branea si ii sugera sa ajunga la concluzia ca trebuie organizat concurs pentru ocuparea unui post vacant, trebuie transferat un cadru didactic de la alta unitate scolara sau alte variatiuni pe aceeasi tema. Cam asta era Branea si majoritatea dascalimii de la Colegiul National „Unirea” din Targu Mures: neamurile, sotiile, amantele unor baieti buni rasplatiti cu functii de diverse naturi pentru ca au fost ca atare. Un business cu diplome si bani publici.

Doar ca atunci cand businessul tau e bazat pe prostia temporara a unor copilasi mori rapid, ca astia se plictisesc rapid si se mai si maturizeaza si realizeaza lucruri. Mori de fiecare data cand o promotie realizeaza ca esti un parazit ce si-a batut joc de viitorul Romaniei si de o institutie care a crescut si a prosperat datorita generatiilor aflate pe bancile din salile de clasa. Decadenta pe care poate o invoca e raspunsul noii generatii la faptul ca dascalii de teapa ei le-au furat unor copii dar si colegilor de catedra care au muncit pe bune viitorul.

Cucoana asta nu a fost director de scoala in viata ei. Nici macar atunci cand era. De facto a condus o statie de epurare a pietei muncii si a incercat sa fure meserie de la cei care o pusesera in functie (prostituate si usor-imbogatiti) insa si-a cam furat-o la greu. A cazut impreuna cu oamenii de teapa ei in dizgratia noilor generatii tot mai greu de iluzionat care isi amintesc cat de voluptos s-a dezbracat de caracter in aplauzele excitate ale grupurilor de interese. Isi amintesc de formele cele mai miselesti de agresiune – cele in care nu te poti apara. Abuzuri fizice (elevii aduceau cafeaua, duceau pachete in locul curierilor), emotionale ( prin tehnici subliminale de descurajare deprinse la modulul psiho-pedagogic la adresa elevilor pe care ii invidiau datorita aptitudinilor avute), financiare (colectarea fondului scolii, obligativitatea participarii la anumite evenimente cu intrare), spirituale (prin fortarea manifestarii apartenentei la un cult religios) sau mentale (facand presiuni pentru ca elevii sa le impartaseasca punctul de vedere). Isi amintesc si cer dreptate dar sistemul arunca de fiecare data revendicarile lor in teancul de sperante desarte. Dar chiar daca justitia lumeasca se mai gripeaza, cea divina nu da gres niciodata. Cineva pana la urma tot o sa i-o traga. Mai intim decat in fanteziile ei. Daca nu ia 5 ani cu executare o sa ia 5 ani pe lumea ailalta. 5 ani lumina.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

In curtea scolii (IX.3)

img-24

Amprenta de la buci

La inceputul anilor 2000 Cristina Branea era una din cele mai prolifice cineaste ale televiziunilor locale. Pensionara in mentalitate, dar adolescenta in atitudine, aparea cam la orice grupaj informativ cu exceptia stirilor din sport si a rubricii meteo anuntand de la flatulente institutionale pana la decese ale vecinilor de scara. Era tanara, PSD-ista, ravnita si avea un singur domiciliu dar o gramada de resedinte. Plus ca se credea inteligenta si ironica pentru ca spunea „abdomen” in loc de „burta”. Glumitele ei necioplite faceau audienta prin salile de clasa atunci cand mai dadea pe la scoala si pe la sedintele de la inspectorat asa ca s-a luat in serios si a ajuns sa se creada politician si director de institutie. Si dat fiind faptul ca avea multi admiratori pe la inspectorat alaturi de care practica niste vicii destul de periculoase la resedintele mai sus mentionate au luat-o si altii in serios. Si a ajuns ditai manager de institutie.

Orice scoala are un potential extractiv enorm lucru speculat extrem de abil de mafia securisto-KGB-ista a anilor ’90 care a integrat institutiile de invatamant intr-un sistem piramidal cu parghii pana in cele mai inalte sfere ale puterii. Numirile directorilor de institutie au devenit afaceri exclusiv politice negociate in spatele usilor inchise ale unui paradis ocult avand drept unic scop ramanerea la putere si accesul mijlocit sau nemijlocit la banii contribuabililor.

De exemplu atunci cand termini o facultate si vrei sa te angajezi in invatamant nu ai altceva de facut decat sa te inscrii si sa participi la un examen de titularizare. Asta presupune ca dai o proba scrisa dupa care se afiseaza rezultatele si inspectoratul organizeaza o sedinta publica unde sunt invitati toti cei care au participat la examen si au luat minim 5…inainte sau dupa contestatie. In cadrul sedintei absolventii examenului sunt invitati sa aleaga din posturile disponibile in ordinea notei de la examen. Cei care au luat peste 5 dar sub 7 pot alege doar posturi de suplinitor, cei care au luat peste 7 pot alege posturi titularizabile. Asta inseamna ca cei care au „facut de un 5” pot sa se angajeze pe un an la o unitate scolara, dar postul lor nu e unul stabil, nefiind cert daca la anul nu va trebui sa o ia de la capat si sa incerce la alta scoala, iar cei care au luat peste 7 se angajeaza tot pe un an la unitatea scolara respectiva dar au sansa de a se „inscauna” pe catedra. Daca promoveaza examenul de definitivat se titularizeaza pe postul respectiv. Titularizarea este echivalentul hirotonisirii de la preoti. Adica angajat pe viata. In afara de cazul in care o ia razna ca Pomohaci sau incepe sa faca trafic de droguri sau omoara pe cineva, omul ala ramane acolo PE VIATA. Nu pentru ca preda bine si respecta elevii ci pentru ca e titular. E baiat bun.

Legea pare la prima vedere un garant al echitatii din moment ce le da  tuturor mai putin codasilor sansa de a se angaja in invatamant in functie de performanta obtinuta. Teoretic cu cat nota pe care o iei e mai mare cu atat ai acces la o paleta mai larga de optiuni de angajare. Smecheria e ca in legea de mobilitate a cadrelor didactice exista articole cu dedicatie care prevad un drept de preemptiune pentru cei deja titularizati indiferent de performanta, nota de la examen sau unitatea scolara unde s-a titularizat. Profesorii deja titularizati isi „aleg” posturile prin detasare sau transfer. Astfel un 7.50 bate un 9.80 la examen pentru ca tu pana ajungi sa participi la sedinta de repartizare, posturile alea sunt de mult ocupate. Nu de catre profesorii care au ales sa predea la „Unirea” ci de catre cei alesi.

Tu poti lua aproape 10 si ajungi sa predai prin codru si prin sate, iar altul mediocru spre slab ajunge prin transfer la cel mai bun liceu din judet unde daca vrea poate lucra, nu lucra sau poate pleca sa frece menta cativa ani rezervandu-si locul pe care il vei suplini tu, urmand ca la intoarcerea Mariei Sale titularul directiunea sa iti refuze cererea de continuitate pe post ceea ce de facto e sinonim cu datul afara. La toate astea statul si legiuitorul aduc drept argument vechimea in detrimentul expertizei si performantei.

Nu putine au fost cazurile cand Somesan cu larga complicitate a lui Branea au transferat profesori de la licee industriale chiar daca ar fi putut merge pe varianta vacantarii care ar fi presupus ca pe postul respectiv ar fi ajuns un cadru didactic cu una din cele mai mari medii din judet. Un profesor din ala ar fi facut treaba mult mai buna decat o amanta de inspector sau sotie de smecher din primarie, dar domnisoara Cristina trebuia sa aprobe transferul pentru ca asta era voia partidului. Cu alte ocazii daca oricum nu aveau tema de casa de la partid si daca oricum era postul vacant au preferat sa isi mai dreneze frustrarile  profesionale impiedicand profesorii debutanti sa promoveze examenul de definitivat ca sa nu ocupe postul definitiv sau refuzand cererile de continuitate pe post chiar daca suplinitorul respectiv facuse treaba buna. Ceea ce vedeau la colegii lor de breasla pe care ei ii hartuiau cu inspectii sau la elevii pe care ii sabotau cu note mici date in mod nejustificat era sansa pe care ei nu o avusesera niciodata: aceea de a fi bun in meseria ta si respectat pentru ceea ce faci.

Pentru oameni care privesc venirea unui om mai tanar si mai bine pregatit intr-un sistem nu ca pe un privilegiu de a crea emulatie si o oportunitate de a deservi o comunitate la un standard calitativ superior ci ca pe un risc de a lua unui consilier local renta viagera pe care o incaseaza prin metresa lui ar trebui ca astia de la criminalistica sa implementeze si procedura luarii amprentei de la buci ca poate asa i-ar identifica mai usor. Dar chiar si asa daca stau sa ma gandesc cred ca Stefan si-o fi facut de mult patul.

continuare in partea a 4-a  (complicitatile lui Dorin Florea, Sorin Terbea, conducerii scolilor la deturnarea banilor publici, afacerile cu uniforme, licitatiile pentru inchirierea spatiilor comerciale din incinta scolilor)

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,