RSS

Arhive pe autori: crazy-b

In curtea scolii (IX.3)

img-24

Amprenta de la buci

La inceputul anilor 2000 Cristina Branea era una din cele mai prolifice cineaste ale televiziunilor locale. Pensionara in mentalitate, dar adolescenta in atitudine, aparea cam la orice grupaj informativ cu exceptia stirilor din sport si a rubricii meteo anuntand de la flatulente institutionale pana la decese ale vecinilor de scara. Era tanara, PSD-ista, ravnita si avea un singur domiciliu dar o gramada de resedinte. Plus ca se credea inteligenta si ironica pentru ca spunea „abdomen” in loc de „burta”. Glumitele ei necioplite faceau audienta prin salile de clasa atunci cand mai dadea pe la scoala si pe la sedintele de la inspectorat asa ca s-a luat in serios si a ajuns sa se creada politician si director de institutie. Si dat fiind faptul ca avea multi admiratori pe la inspectorat alaturi de care practica niste vicii destul de periculoase la resedintele mai sus mentionate au luat-o si altii in serios. Si a ajuns ditai manager de institutie.

Orice scoala are un potential extractiv enorm lucru speculat extrem de abil de mafia securisto-KGB-ista a anilor ’90 care a integrat institutiile de invatamant intr-un sistem piramidal cu parghii pana in cele mai inalte sfere ale puterii. Numirile directorilor de institutie au devenit afaceri exclusiv politice negociate in spatele usilor inchise ale unui paradis ocult avand drept unic scop ramanerea la putere si accesul mijlocit sau nemijlocit la banii contribuabililor.

De exemplu atunci cand termini o facultate si vrei sa te angajezi in invatamant nu ai altceva de facut decat sa te inscrii si sa participi la un examen de titularizare. Asta presupune ca dai o proba scrisa dupa care se afiseaza rezultatele si inspectoratul organizeaza o sedinta publica unde sunt invitati toti cei care au participat la examen si au luat minim 5…inainte sau dupa contestatie. In cadrul sedintei absolventii examenului sunt invitati sa aleaga din posturile disponibile in ordinea notei de la examen. Cei care au luat peste 5 dar sub 7 pot alege doar posturi de suplinitor, cei care au luat peste 7 pot alege posturi titularizabile. Asta inseamna ca cei care au „facut de un 5” pot sa se angajeze pe un an la o unitate scolara, dar postul lor nu e unul stabil, nefiind cert daca la anul nu va trebui sa o ia de la capat si sa incerce la alta scoala, iar cei care au luat peste 7 se angajeaza tot pe un an la unitatea scolara respectiva dar au sansa de a se „inscauna” pe catedra. Daca promoveaza examenul de definitivat se titularizeaza pe postul respectiv. Titularizarea este echivalentul hirotonisirii de la preoti. Adica angajat pe viata. In afara de cazul in care o ia razna ca Pomohaci sau incepe sa faca trafic de droguri sau omoara pe cineva, omul ala ramane acolo PE VIATA. Nu pentru ca preda bine si respecta elevii ci pentru ca e titular. E baiat bun.

Legea pare la prima vedere un garant al echitatii din moment ce le da  tuturor mai putin codasilor sansa de a se angaja in invatamant in functie de performanta obtinuta. Teoretic cu cat nota pe care o iei e mai mare cu atat ai acces la o paleta mai larga de optiuni de angajare. Smecheria e ca in legea de mobilitate a cadrelor didactice exista articole cu dedicatie care prevad un drept de preemptiune pentru cei deja titularizati indiferent de performanta, nota de la examen sau unitatea scolara unde s-a titularizat. Profesorii deja titularizati isi „aleg” posturile prin detasare sau transfer. Astfel un 7.50 bate un 9.80 la examen pentru ca tu pana ajungi sa participi la sedinta de repartizare, posturile alea sunt de mult ocupate. Nu de catre profesorii care au ales sa predea la „Unirea” ci de catre cei alesi.

Tu poti lua aproape 10 si ajungi sa predai prin codru si prin sate, iar altul mediocru spre slab ajunge prin transfer la cel mai bun liceu din judet unde daca vrea poate lucra, nu lucra sau poate pleca sa frece menta cativa ani rezervandu-si locul pe care il vei suplini tu, urmand ca la intoarcerea Mariei Sale titularul directiunea sa iti refuze cererea de continuitate pe post ceea ce de facto e sinonim cu datul afara. La toate astea statul si legiuitorul aduc drept argument vechimea in detrimentul expertizei si performantei.

Nu putine au fost cazurile cand Somesan cu larga complicitate a lui Branea au transferat profesori de la licee industriale chiar daca ar fi putut merge pe varianta vacantarii care ar fi presupus ca pe postul respectiv ar fi ajuns un cadru didactic cu una din cele mai mari medii din judet. Un profesor din ala ar fi facut treaba mult mai buna decat o amanta de inspector sau sotie de smecher din primarie, dar domnisoara Cristina trebuia sa aprobe transferul pentru ca asta era voia partidului. Cu alte ocazii daca oricum nu aveau tema de casa de la partid si daca oricum era postul vacant au preferat sa isi mai dreneze frustrarile  profesionale impiedicand profesorii debutanti sa promoveze examenul de definitivat ca sa nu ocupe postul definitiv sau refuzand cererile de continuitate pe post chiar daca suplinitorul respectiv facuse treaba buna. Ceea ce vedeau la colegii lor de breasla pe care ei ii hartuiau cu inspectii sau la elevii pe care ii sabotau cu note mici date in mod nejustificat era sansa pe care ei nu o avusesera niciodata: aceea de a fi bun in meseria ta si respectat pentru ceea ce faci.

Pentru oameni care privesc venirea unui om mai tanar si mai bine pregatit intr-un sistem nu ca pe un privilegiu de a crea emulatie si o oportunitate de a deservi o comunitate la un standard calitativ superior ci ca pe un risc de a lua unui consilier local renta viagera pe care o incaseaza prin metresa lui ar trebui ca astia de la criminalistica sa implementeze si procedura luarii amprentei de la buci ca poate asa i-ar identifica mai usor. Dar chiar si asa daca stau sa ma gandesc cred ca Stefan si-o fi facut de mult patul.

continuare in partea a 4-a  (complicitatile lui Dorin Florea, Sorin Terbea, conducerii scolilor la deturnarea banilor publici, afacerile cu uniforme, licitatiile pentru inchirierea spatiilor comerciale din incinta scolilor)

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

In curtea scolii (IX.2)

Screenshot 2020-07-31 at 10.52.49

In siajul puterii

Cu niste cautaturi cainoase si muschi faciali deosebit de incordati Cristina Branea si Marioara Lata imi urau sec „Felicitari!” in curtea scolii. Un minut mai tarziu ajuns la avizierul din hol am reusit sa inteleg de ce: luasem bacul cu note mari, in special la proba pentru care optasem in detrimentul istoriei – psihologia, unde luasem nota maxima. Era o seara de iunie 2006 care sfida si razbuna un lung sir de piedici administrative ce imi fusesera puse de persoane mediocre, periculoase si avare dupa bani si functii care considerau ca a critica chiar si voalat (sau dimpotriva aspru) un cadru didactic, un politician, un director de scoala sau amanta de inspector era un deicid. Si adevarul e daca stai sa te gandesti ca deicid si era atat timp cat la vremea respectiva relatia profesor-elev era interpretata intr-o dimensiune biblica sau intr-o cheie de cult religios si supunere neconditionata fata de entitatea suprema.

Orice institutie necompetitiva poate deveni productiva doar printr-o dependenta morbida de fraudarea opiniei publice, exploatarea la maxim a banului public si a putinilor elevi sau cadre didactice cu vocatie. Si Cristina Branea conducea o institutie profund necompetitiva. Lucru pe care nu il putea masca nici infestarea ideologica si mentala pe caile subversive ale manipularii mediatice nici tinuta business a stimatei „duamne” de sub care bolborosea o atitudine de adolescenta de provincie cu pamant uscat in buletin. De asta la televizor apareau 3 elevi olimpici, dar in realitate erau 300 de analfabeti functionali. De asta 4 participau la sesiuni de comunicari iar 400 la sesiunea din toamna care de facto era in ultimele zile de dinaintea vacantei de vara pentru ca de jure nu exista asa ceva.

O absolventa de liceu industrial din Reghin care conduce o institutie de invatamant ca pe propriul SRL poate fi in acelasi timp sfidator la adresa sacrificiilor celor care au contribuit la formarea Romaniei Mari (si implicit la trecerea in proprietatea statului roman a cladirii construite de austro-ungari in care liceul isi desfasura activitatea), indignant, dar si de o banalitate comuna care te introduce insa in adevarata dimensiune a lucrurilor.

In Romania politica este ocupatia din care poti deveni baron fara sa faci nimic doar sa duci cu vorbe fraierii. Si fraierii te lasa sa ii furi mai usor cand le spui ce frumosi sunt. Insa odata ce se prind si iti reproseaza ca i-ai prostit le spui ca e mai bine sa ramana fraieri. Desi insasi revelatia fraierilor le desfiinteaza statutul. Cam asta se facea zi de zi la Colegiul National „Unirea” pe parcursul anului scolar. Si cand ii auzeai cat de convinsi spuneau ca ei isi fac meseria…meseria incompetentei si doctrina interesului.

In nici o alta tara din lumea civilizata a Uniunii Europene persoane de categoria asta nu ar fi reusit in viata. Traiasca prostia, traiasca mica intelegere si mai ales traiasca partidul! Dansul incompetentei va lua sfarsit doar cand vom reusi sa oprim muzica.

continuare in partea a 3-a

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

In curtea scolii (IX.1)

Screenshot 2020-07-31 at 10.52.09

Doamna Vaginiuc

Cand Branea mi-a furat cerceii de doua ori in clasa a 9-a si in clasa a 10-a eram reprezentantul judetului Mures la faza nationala a olimpiadei de istorie. Mi-a spus ca as fi incalcat regulamentul de ordine interna si ca singura modalitate de a ii recupera e de a aduce premii pentru institutie, lucru care s-a intamplat de 2 ori. Cerceii din argint si din titan…canci. Santaj? Nu…ma gandesc ca ar intra la amnezie. A uitat pur si simplu sa ii mai dea inapoi. La fel cum uita sa ceara niste analize cu valorile hepatice ale lui Tudor Buta care se lauda in timpul pauzelor in perioada respectiva ca ar fi consumat extasy sau cum uita sa anunte autoritatile cand acelasi individ descria cum sustragea din posetele unor minore din cluburile din Reghin cartile de identitate pentru a le propune ulterior sa le returneze actele in schimbul unor favoruri sexuale ori cand Opriscan se lauda ca ar fi acrosat cu masina un biciclist dupa care ar fi fugit de la locul faptei pentru ca era in stare de ebrietate. Am crezut pe rand ca sunt victima propriului nonconformism, a unui dascal manat de complexe de inferioritate sau a unui sistem ale carui rigori nu le pot face fata. Eram de fapt victima unui tsunami mediatic cu iz fecalier care imi innecase perceptia; mie, parintilor, colegilor si parintilor colegilor care imi recomandasera sa merg la „Unirea”. E ca atunci cand achizitionezi un produs entuziasmat de o reclama pe care tocmai ai vazut-o dar constati ca nimic din ceea ce ti s-a prezentat nu prea trece testul realitatii. In functie de context asta te poate costa o zi, patru ani sau poate chiar o viata.

Odata ce am reusit sa inteleg reteaua de conducte subterane prin care se transferau beneficiile si interesele nu am mai fost deloc socat sa constat ca un director de institutie si un profesor pe deasupra se comporta ca un infractor de rasa comuna. Explicatia era foarte simpla: persoana aia nu era acolo ca sa administreze o institutie nici ca sa predea vreo materie ci ca sa execute ordinele unui partid. In cazul de fata ale Partidului Social Democrat. 

Cristina Branea, la fel ca antecesorul ei Stefan Somesan, era legata ombilical de gruparile de coruptie din cadrul partidelor. Partide care preschimbasera mai toate instituiile de invatamant din Romania in Arce ale lui Noe – la nivel conceptual corabii care trebuiau sa asigure supravietuirea unor ipochimene incapabile profesional vorbind de a innota in apele involburate ale unei piete concurentiale autentice. 

Hai sa iti explic cum functioneaza chestia asta: in Romania target-ul aproape oricarui partid e sa imparta bani ca sa cumpere oameni si sa castige alegerile. Una din interfetele prin care formatiunile politice pun in aplicare aceste lucruri sunt reprezentate de unitatile scolare. Pentru a implementa tranzactiile planificate partidul are nevoie de o „telecomanda” care sa raspunda cu fidelitate la comenzile aferente butoanelor apasate. In consecinta de cauza criteriile pe baza carora e numit directorul unei institutii de invatamant nu pot emana din profesionalism. Pentru astfel de joburi partidul are nevoie de oameni slabi profesional, santajabili si cu o coloana vertebrala de molusca.

In felul asta formatiunea politica aflata la putere se asigura ca scoala functioneaza ca o structura de distribuire a functiilor pentru stingerea in natura a unor datorii – intre primar si consilieri locali care au dat voturi decisive pentru ca edilul sa poata puna in aplicare proiecte executate de firmele de casa ale partidului care l-a sustinut pentru functia dobandita, sa recompenseze firme ale caror patroni au sponsorizat campania partidului care a castigat alegerile locale etc. Mai pe scurt good business but bad teaching. Si atunci mai e de mirare ca notele sunt de la sarac si cinstit la bogat si corupt? Te mai miri ca BMW-ul a ajuns element sacru? Te mai miri ca „boss” a devenit prin procedeul imprumutului neologic chiar interjectie? Eu cred ca pe doamna asta Branea daca s-ar fi nascut in Moldova ar fi chemat-o Vaginiuc. Oricum daca si unul care nu stie biologie isi da seama ca nu stii biologie ar cam fi cazul sa iti dai demisia.

continuare in partea a 2-a

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

In curtea scolii (VIII.2)

img-30

Note costisitoare

Cand am luat decizia de a studia la Colegiul National „Unirea” dupa terminarea gimnaziului eram prin clasa a 8-a. Imi placea istoria si aveam deja participari la olimpiada asa ca stiintele sociale mi s-au parut continuarea cea mai fireasca a studiilor. Am avut privilegiul dar si ghinionul sa constat ca a imbina productia de serie cu prelucrarea personalizata e un dans fragil care reclama din partea oricarui pedagog o inalta expertiza in disciplina predata.

Dintr-o perspectiva mai industriala scoala e un fel de fabrica de resurse umane. Un element care poate fi catalizatorul progresului unei natii sau dimpotriva un focar de stagnare, retroces civilizational sau chiar disolutie cerebrala. Cumpana dintre milenii a marcat o schimbare de trend pentru institutiile de invatamant din Romania cauzata de epuizarea activelor statului pe care nomenclatura bugetofaga a tranzitiei o putea valorifica cu efort minim si profit maxim. Asta i-a facut sa isi concentreze atentia pe ultima reduta a sevei nationale – scoala. Pepinierele de virtuti reprezentau atat o pozitie strategica pentru ventilatoarele ideologice dar si o amenintare in masura in care acestea cultivau inca valori autentice si puteau introduce un standard superior din punct de vedere calitativ.

Au creat asadar o formatiune atomizata cu aspect de grup institutional implementand o centrifuga a deprofesionalizarii si o promovare maligna a incompetentei. Cadrele didactice de calitate au fost inlocuite incet dar sigur cu epigoni al caror scop nu a fost niciodată de a transmite cunostinte si de a educa, ci de a ”distra” si de a ridica in slavi pe copiii privilegiatilor sau dupa caz de a stinge o datorie pe care autoritatile locale o aveau fata de tovarasii de potlogarii.

Teodora Boar a devenit astfel parte a unei adevarate garzi pretoriene insarcinata cu misiunea de a conserva ascendentul de imagine al beizadelelor de baroni locali chiar daca aproape intotdeauna acesta nu avea nici un corespondent real. Pentru ca acest mod infect de profanare a valorii autentice sa poata fi pus in aplicare se apela la vanzari de note pe care nu si le puteau permite decat cei care trebuiau sa distanteze de gloata pentru ca parintii lor platisera pentru asta sau erau ei platiti prin gestul respectiv pentru servicii pe care le adusesera altora. 

Am reusit atunci sa inteleg de ce niste oameni care ar fi trebuit sa iti fie alaturi si sa se bucure pentru fiecare reusita a ta incercau sa iti puna o piedica la fiecare pas: le incurcai socotelile. Erau distrusi cand jubilai si jubilau cand erai distrus pentru ca interesele lor erau diametral opuse fata de ale comunitatii care le platea salariile pentru a o deservi. Orice stralucire a individualitatii unui elev insemna un spectacol esuat de minciuna si manipulare. Din pacate minciuna o iei cu imprumut de la adevar. Si o platesti cu dobanda.   Capriciul de a fi cel mai bun a fost vandut ca un cadou otravit nu ca o stare de fapt sau ceva agonisit dupa ani de zile de munca grea. Procedeu care nu a cladit nimic durabil si a infectat grav mecanismul economic cu repercursiuni grave care se vor intinde pe decenii. Romania a devenit cel mai mare exportator de gene bune si ieftine din Europa. Oameni simpli si in general cinstiti care datorita nivelului scolar insuficient presteaza munci grele, uneori umilitoare si slab platite. Un triumf al esecului.

VA URMA

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

In curtea scolii (VIII.1)

img-56

Institutie – proprietate personala

Pe la sfarsitul lui 2003 Teodora Boar il ingana pe Octavian Soldea, profesorul de muzica, in sala festiva cu o exaltare specifica salonului de agitati de la Spitalul 9: „Hai baietii! Hai fetele! Si bemol in patru patrimi. Hai ca mai repetam de cateva ori si dupa aia intram.” Director adjunct, consilier educativ si membra a mai multor comitete si comitii, coana Boar n-avea habar nici cati bemoli are tonalitatea si bemol la armura, nici cum se numara masura de patru patrimi dar era un fel de MC, majoreta din partea dascalimii de la Colegiul National „Unirea” sau responsabila de lavajul rectal prestat diferitelor VIP-uri locale sau entitati juridice din Targu-Mures, urbea unde eu mi-am petrecut anii de liceu. Si dat fiind faptul ca era genul care vorbea cu multa convingere si dadea intotdeauna impresia ca stie foarte bine ce spune chiar si cand batea campii rau de tot, rolul i se potrivea de minune. Mult mai bine decat unuia care era poate toba de carte dar era mult mai modest in ceea ce priveste auto-perceptia.

Ipostaza in care patachina asta se autoplasa inainte unei ofrande muzicale pregatite oricum cu priceperea altora era probabil unul din punctele de maxim vis-a-vis de deziluzia care incepuse in urma cu un an si jumatate dupa ce la recomandarea unei colege de clasa din generala alesesem filiera vocationala si liceul cu pricina. Pildele au fost normal limitate dat fiind faptul ca in circumstante normale, liceul dureaza doar 4 ani. Concluziile insa par infinite ceea ce inseamna ca o sa am material didactic pentru intreaga viata.

Resorturile mentale dupa care un dascal precum Teodora Boar functioneaza ar parea la prima vedere si in conditii nu de laborator ci de stat cat de cat civilizat cel putin contradictorii cu dezideratele pedagogiei. Un profesor care isi face meseria pledand impotriva ei este eufemistic spus artizanul unui paradox, ca sa nu zic initiatorul unui jihad impotriva dezvoltarii si progresului. Coroborand insa acest aspect cu legislatia cu picioare de lut, caderea teoretica si efectiva a comunismului, scopul celor care decid ce este prioritar in scoala, dependenta morbida a unor incompetenti de sinecuri, dar si mentalitatea colectiva, paradigma functionarii sistemului de invamant din Romania nu mai e deloc greu de inteles si devine o consecinta fireasca a coordonatelor trasate de cei care au fost la timona lui dupa ’89.

Dupa Revolutie nomenclatura comunista din esaloanele inferioare a luat ascensorul social si cocotati la putere au reusit sa acapareze cam toate sectoarele statului si sa le politizeze. Sistemul de invatamant prin ministerul aferent si dezmembramintele sale numite inspectorate s-au „bucurat” de aceeasi soarta.

Menite sa functioneze ca institutii unde copiii si tinerii sa isi insuseasca un bagaj de cunostinte si o filozofie sanatoasa de viata, scolile din Romania au fost preschimbate nu chiar din zorii democratiei insa odata cu inceputul anilor 2000 cand tradatorii de tara din fosta Securitate au terminat de vandut mare parte din industrie si si-au dat seama ca nu pot face acelasi lucru cu institutiile de invatamant, insa le pot parazita si comercializa posturile din organigrama ca pe niste legume la piata, imbogatindu-se din astfel de tranzactii sau recompensandu-i cu functii pe cei care ii ajutasera sa se imbogateasca. Activele statului neapetisante pentru investitorii straini incepeau sa fie folosite ca o proprietate personala de cei care ne-au luat cartea si si-au dat partea.

continuare in partea a 2-a

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

In curtea scolii (VII)

39807934_107032140245332_6616296475519352832_o

Sanctionare prin promovare

Undeva prin 2001 spre sfarsitul primaverii ma duceam la scoala. Eram in clasa a 7-a si aveam ore de dupa masa. Eram obisnuit cu imbulzeala de la intrarea pentru elevi fiindca scoala generala nr. 5 functiona in 3 schimburi asa ca „supraaglomerat” era pentru mine la ordinea zilei. Era primul an de mandat al noului director Dorina Suciu care preluase stafeta de la Vasile Man, un securist sadea din Ramnicu Valcea rebutat in profesor de sport la stiu eu care ghiseu de diplome cu frecventa redusa, si toata lumea isi facea sperante. An de an elevi si deopotriva parinti erau tinuti in picioare la fiecare sfarsit de iunie de recitativele utopice ale acestui comunist intercalate intre strofe din „Desteapta-te romane” si decernari prin defilare. 1000 de premianti din 1000 de elevi inscrisi. Nici o corigenta, daramite repetentie. Doar flori, fete si baieti si binenteles autorizatii de la autoritatile locale astfel incat nepoata lui Man sa isi poata construi in curtea scolii chiosc unde sa vanda la preturi „preferentiale” produse mai mult sau mai putin expirate. Nu conteaza, profitul sa iasa. Chiar daca asta insemna instituirea unei exclusivitati cel putin antidemocratice: cei care incercau sa treaca strada sa cumpere de la chioscul concurent erau amenintati cu scaderea notei la purtare pentru ca „isi puneau viata in pericol”. Lumea vroia acum o schimbare.

Am ignorat in forfota de la intrare cele 2 masini parcate pe aceeasi parte cu scoala pana in momentul in care un coleg de clasa m-a abordat foarte surescitat: „Ba au injunghiat-o pe aia de engleza!”. Am observat atunci ca una din masini era de la o televiziune, iar cealalta de la politie. Agresorii, Dan Padurariu si Silviu Grama, erau cunoscuti in cercurile pe care le frecventam eu la ora respectiva, dar si de catre cei de la catedre ca avand un istoric bogat in delicventa atat in timpul programului cat si extrascolar.

Incidentele provocate de cei 2 indivizi cu tulburari de comportament fusesera sesizate conducerii scolii de profesori de la diverse catedre inca cu 2 ani inainte de atacul din primavara lui 2001. Directorul institutiei doamna Suciu insistase ca psihopedagogul Maria Aitonean sa sesizeze inspectoratul dar si politia cu privire la amenintarile, talhariile sau violentele comise de Padurariu si Grama in timpul orelor de curs si in pauze la adresa colegilor dar si a cadrelor didactice. Beizadeaua lui Vasile Man, Tatiana Man, era insa de alta parere. Si cum individa era un fel de director de facto caci tatal isi lasase fiica (profesoara de traforaj semi-analfabeta) „sa aiba grija de scoala lui”, a facut voia tatucului care desi pensionat, conducea din umbra institutia pe care o dorea cu statistici nepatate. Si nepatate au ramas. Pe foaie doar. Nu in realitate.

Psihopedagogul Maria Aitonean impreuna cu Teodora Boar care la ora respectiva era consilier educativ la institutia cu pricina au facut tot posibilul ca tulburarile celor 2 care se acutizau de la un semestru la altul sa nu ajunga la urechile inspectorilor sau ale autoritatilor. Nici macar cand profesoara de desen Lucia Ciortea a cerut transferul la alta institutie in urma amenintarilor cu moartea scrise de cei 2 chiar pe zidul blocului in care locuia. Singura masura luata de doamna Aitonean a fost sa le dea celor doi un test grila unde era evident simplisim sa mimezi normalitatea pentru ca era foarte previzibil ce lucruri erau sondate de ce intrebari si sa le dea creioane sa coloreze. Gestul a fost echivalent in opinia mea cu a da unui piroman care se plimba prin benzinarie o bricheta sau o cutie de chibrite. Dar ce conteaza ca arde Minneapolis daca tu ramai in functie?

Norocul respectivei doamne…Minodora mi se pare ca o chema…nu mai stiu exact ca nu preda la clasa mea…a fost ca respectivii aveau un intelect mai redus si nu au stiut sa o atace in zonele vitale, lovind-o cu cutitul in omoplat si in antebrat unde sunt oase. Daca chiar vrei sa omori pe cineva si esti inteligent o poti face si cu un creion bine ascutit. A scapat cu rani usoare si cu o concluzie cred eu…greu de schimbat….vis-a-vis de invatamantul romanesc. Au mai trecut vreo 2 ani scolari, am intrat la liceu si cand au inceput toamna cursurile o vad pe hol si pe Boar si pe Aitonean la Colegiul National „Unirea”. Acum eu ce sa mai zic? Daca voi l-ati auzi pe un vecin sau amic ca l-a prins politia trecand pe rosu sau cu o alcolemie din aia beton la volan si a primit in procesul verbal o scutire de taxe locale in loc de amenda si ridicarea permisului, voi l-ati crede? Dar daca ati fi vazut scena cu ochii vostri, pe cine ati fi considerat vinovat? Betivul? Politaiul? Sau legea?

VA URMA

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

In curtea scolii (VI.3)

cross-money-sacred-made-paper-banknotes-poor-developing-countries-isolated-handmade-collage-concept-belief-61388167

Leru-i ler, nu levier

Acum vreo 2 sau 3 ani de Boboteaza tocmai ajunsesem acasa din centru si eram destul de aghezmuit insa tangajul era la un nivel decent si mi-a permis sa vad prin vizor cine batea la usa mea. Era Popa cu sfintitu’. Am zis sa-i deschid sa am cu omul o discutie. M-a intrebat daca il primesc si i-am raspuns ca da insa cu singura conditie ca el sa-mi rupa chitanta. De ce? Pai pentru ca tocmai imi amintisem de urmatorul documentar:

M-a blestemat intr-o maniera mai clerica, a facut stanga-mprejur si a purces la vecinul. Poate ca pentru unii care nu sunt avizati nici macar cat mine in materie de mecanisme de spalare a banilor as parea cam scrupulos, poate chiar paranoic cand va spun ca am refuzat sa platesc, implicit sa accept sa imi „presteze” vreun serviciu din simplul motiv ca daca nu as fi avut vreo dovada cu cuantumul pe care eu l-am achitat acelui preot, m-as fi putut trezi angrenat involuntar in vreun mecanism din asta foarte intortochetat si putin cunoscut al „cailor Domnului”.

Potra asta care apare in documentar e un mercenar antrenat de Legiunea Franceza pentru a servi ca garda de corp presedintilor din fostele colonii ale Frantei din Africa unde situatia politica este instabila si in consecinta de cauza se conduce in stil „fanariot” adica cu ajutorul unui presedinte si al unui guvern pus cu japca si mentinut cu japca cu un fel de oaste de arnauti contemporani. Un fel de jandarmi ai lui Dragnea care bat poporul cand se mai rascoala.

Cand tu esti coloana vertebrala a unui regim totalitar ai putere absoluta asupra resurselor naturale, umane etc. ale statului respectiv. Cam de aici au provenit banii lui Potra si ai celor din sfera lui de influenta. Bani care au fost dati cu clor prin donatii facute cu ajutorul lichidatorului Dorel Malureanu (fost preot) catre Biserica Ortodoxa Romana pentru a putea fi introdusi in circuitul economic licit.

Odata ce eu ii platesc omului ca imi sfinteste casa si imi canta „In Iordan botezandu-Te Tu Doamne” poate cineva sa-mi garanteze ca el nu se duce la parohie si trece in tabel ca enoriasul Razvan Bercea a platit nu 200 de lei cum i-am dat, ci 2000 ca sa acopere sume venite de fapt nu din buzunarul meu, ci din alte parti? Poate cineva sa-mi garanteze ca staretul stiu eu carei manastiri sau episcopul stiu eu carei episcopii nu a semnat contract de constructii cu firmele mercenarilor romani din Africa, umfland cantitatea de beton sau pretul la metru cub din acte? Poti sa mai darami vreun hotel, pensiune sau spa si sa vezi daca acolo intr-adevar s-a folosit material cat scrie ca s-ar fi folosit si nu mai putin ca sa umfle profitul firmelor conduse din umbra de oameni care au biciuit negri si i-au folosit ca sclavi pentru extractia de diamante sau le-au prostituat cu forta pe localnice ca sa faca bani pe spinarea lor? Chiar si facand abstractie de aspectele astea, ma intreb ce fel de turism ecumenic o fi ala in care te cazezi la hotel de 5 stele si stai cu gagicile in jacuzzi ca sa treci mai apoi ulita si sa exersezi pietatea in cadrul unui serviciu religios. Mantuire sau ce? Circ macabru greu de disociat de ceea ce inseamna cu adevarat ortodoxia. Pana isi face Iisus partid si ne salveaza mai votez si eu cu cine apuc si raman deocamdata in aceeasi formatiune cu domnul Iuliu Florea, desi am constatat de o bucata buna ca noi credem in 2 lucruri total diferite.

VA URMA

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

In curtea scolii (VI.2)

14188691_1156194257771911_4516004175844059353_o

Prezervativul – hrana de post

In parcare la Hotel „Timisoara” opreste o masina cu numar rosu de Bucuresti. Soferul se reculege cateva momente si isi priveste privirea in oglinda de care se leagana multe cruci si icoane in virtutea inertiei care ar fi putut in mod paradoxal sa-i distraga atentia in timpul condusului si sa produca astfel un accident rutier. Iese tacticos din masina si se indreapta catre fantana cu pesti dupa care o ia la stanga si se duce tinta la o anumita taraba unde cere un pahar de vin si 50 de tuica. Bea destul de grabit dupa care isi aranjeaza putin pardesiul si se indreapta spre Catedrala. Pe masura ce se apropie de trecerea de pietoni de la Club 30 incepe sa atraga tot mai multe priviri inclusiv ale unui echipaj de politie format din 5 tablagii carora li se citeste admiratia in ochi. La prima vista ar fi un sexagenar respectabil ce-i drept cu parul vopsit un pic cam strident pe care insa il bantuie umbra unui trecut mai mult decat tenebros: vreo cateva mineriade organizate ce-i drept nu din proprie initiativa ci la comanda, o colectie de minerale unica in Europa de la Facultatea de Geologie din Bucuresti complet distrusa, o biblioteca universitara incendiata, o serie de intelectuali si studenti batuti si lasati cu sechele pe viata, sediile mai multor partide politice devastate, la fel ca imaginea statului roman in Europa la inceputul anilor 90. Am intrebat-o atunci pe maicuta de la lumanari daca stie ca cel care fusese in fata mea la rand e cine e si mi-a spus ca bineinteles ba chiar e foarte punctual, consecvent si „credincios adevarat” venind aproape in aceleasi zile aproape la aceleasi ore. E clar ca suntem o natie pe invers.

Pentru un amic de-al meu „Crede si nu cerceta” e uneori mai mult decat un citat biblic pe care sa isi doreasca sa-l contrazica in sensul ca are cateodata si obiceiul de a pipai tot ceea ce i se pare suspect. Intr-o dimineata ma intorceam cu el de la o petrecere si am observat ca ramasese in urma dar m-am gandit ca precis isi cauta un loc unde sa isi goleasca vezica. La scurt timp se intoarce razand cu pofta si imi spune: „Mai Razvane stii ce am gasit sub fusta aia de acolo?”. Pana sa raspund m-am uitat in directia indicata si am vazut din spate o silueta destul de despuiata care parea a fi a unei doamne supraponderale dar dezinvolte. Am intrebat in cele din urma: „Ce?”. Si asta innecandu-se de ras raspunde: „O pereche de coaie”. M-am dus si eu sa verific dar bineinteles ca nu in aceeasi maniera ci batand persoana respectiva pe umar si intreband-o: „Nu te supara tu esti un el sau esti o ea?”. Mai in gluma mai in serios pot sa zic ca ne-a ajutat pe amandoi Dumnezeu…ca nu ne-am luat o bataie de sa ne cacam pe noi. Mai jos puteti vedea de ce:

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=585467258920357&set=t.100023712654212&type=3&theater

Am vazut dupa aceea ca din aceeasi directie veneau si alte exemplare similare si atunci m-am dus cu Ion si i-am sau le-am intrebat daca vin de la un club si ne-au zis ca da si ca vineri e seara hetero si sambata „asa si-asa”. Si ne-am hotarit sa mergem intr-o sambata si la „asa si-asa” doar sa vedem cum e si sa ne mai descretim si noi fruntile, nici eu nici Ion neavand o asemenea orientare, Ion avand chiar sotie si 2 copii. Mare mi-a fost mirarea cand am constatat ca managerul clubului era un fost vecin de-al meu din Circumvalatiunii. Am pus apoi toate chestiile cap la cap si mi-a picat fisa in sfarsit de ce cu 5 ani inainte de cand ieseam la cumparaturi si ma uitam la el confuz cum merge la brat cu alt tip, vecinele radeau si imi trageau cu ochiul spunandu-mi: „Asta are insotitor mai Razvane.”. Pe mine „insotitot” ma ducea cu gandul la tutore sau unul de-ala de se uita de tine sa nu te pierzi prin oras cand ti se rupe filmul si nu mai stii de tine. Adevarul e ca si avea mutra de tarat deci s-ar fi legat, daca nu era vorba despre asa ceva.

Dupa o bucata nu s-au mai inteles cu aia care erau proprietari la chirie si de atunci au devenit un club cu o locatie destul de instabila dar in orice caz comunicata din timp prin intermediul platformelor de socializare. Si parca cineva le-ar fi ales la misto: au avut si pe Vacarescu langa psihiatrie, apoi in Sagului langa cimitir, la Punctele Cardinale si in cele din urma si Piata Unirii nr. 4 vis-a-vis de sediul PNL Timis. Bot in bot cu-o lepra mica. Parohie ortodoxa…De prin ianuarie 2017 pana prin iunie acelasi an si-au desfasurat activitatea acolo, la chefurile respective participand si angajati MAI sau ai Politiei Locale pe care la ora respectiva ii banuiam ca ar fi fost trimisi „in recunoastere”. Ulterior am constatat ca erau intr-adevar membri ai comunitatii intrucat ceea ce faceau ei acolo, era prea autentic ca sa fie un rol jucat. Mai mult nu cred ca are rost sa intru in detalii. Oricum imi vine greu sa cred ca in afara de afilierea de orientare sexuala intre SRL-ul respectiv si institutiile cu pricina nu exista si alt gen de afinitate din moment ce controalele de multe ori se rezumau la a intreba daca inauntru se fumeaza, iar raspunsul negativ al barmanului care intampina patrulele de politie in usa era insotit de un nor de fum in care se putea sprijini lejer si o bicicleta.

M-am gandit atunci ce ar fi fost daca puritanistii astia, ei ortodocsii care vor sa fie mai catolici decat Papa ar fi fost habotnici pana la capat si ar fi reziliat intelegerea (ca de contract va zic eu ca nu era cazul) cu avizii de sodomie, chiar daca asta le-ar fi adus un prejudiciu sau mai bine zis un potential de castig pe care nu l-ar mai fi fructificat sau l-ar fi fructificat la un randament mai scazut, tinand cont de faptul ca la inceput parohia le cerea pentru spatiu 3000 de lei pe noapte, ulterior ajungandu-se la 1000 de euro si inainte sa ii „buntuzeasca” la insistentele primarului care fiind penelist era deranjat de asocierea dintre club si sediul judetenei de partid, chiar la 3000 de euro. Sa faci atatia bani ca sa iti permiti o chirie din aia astronomica chiar si in centrul vechi al Timisoarei nu prea ai cum decat daca ai monopol. Nu numai pe piata petrecerilor „tematice” ci si din punct de vedere ideologic si pe organele de control. Mi-am dat seama atunci ca pentru multi parohi si fete bisericesti dracul nu-i atat de negru precum pare. Mai ales daca poti sa faci afaceri cu el. Practic indivizii ma indemnau in toamna lui 2018 sa votez impotriva propriilor parteneri de afaceri. Cu alte cuvinte imi spui ca vulpile mananca gaini dar tu vorbesti cu pene la gura. Drept pentru care nu m-am dus sa votez. Cam asa e cu domnul asta Iuliu Florea si cu marea majoritate a colegilor sai de breasla. Nu zic ca nu sunt oameni cu har si credinta adevarata cum sunt cei de la Frasinei de exemplu care e Athos-ul Romaniei. Dar aia sunt o mana de oameni. Pentru restul e buna si umbrela cu imprimeu de curcubeu atunci cand ii bate ploaia sau soarele. 😉

continuare in partea a 3-a

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

In curtea scolii (VI.1)

img-89

Cretin ortodox

Lui Iuliu Florea dictonul „Naturalia non sunt turpia”, i-ar fi provocat un infarct miocardic sau o comotie cerebrala. Asta daca ar fi priceput o iota de latina. Ce sa mai zic de solfegii sau muzica bisericeasca care ar fi fost un veritabil atentat la laringele acestui stimat domn. 

In clasa a 11-a  „domnul de religie” dupa cum ii spunea diriginta mea, actuala doamna Pop (fosta Catinean), reusea sa puna in constiinta mea bomboana de pe coliva liceului ideal la care imi propusesem si si reusisem sa intru. Intr-o discutie mai aprinsa cu 2 colege de-ale mele care sa zicem ca erau considerate la ora respectiva ceva mai precoce (desi imi vine greu sa cred ca in generatia mea mai exista cineva care sa nu isi fi inceput viata sexuala pana in clasa a 11-a) omul batea din pinteni ca statul ar trebui sa incrimineze total avortul, iar astea 2 pledau pentru dezincriminare totala. Bezna medievala a mintii acestui om ar fi prea greu de descris in cuvinte, asa ca va invit sa va uitati la urmatorul clip:

https://www.youtube.com/watch?v=OilwV7DuEj8

Nu stiu daca domnisoara respectiva a dorit sau nu sa procreeze si nici daca momentul in care a descoperit sarcina i-ar mai fi permis sa avorteze legal in SUA, dar imaginati-va cate adolescente similare ar exista in cazul in care oricare stat ar incrimina total avortul. Unde sa mai pun victimele violurilor care ar reitera zilnic trauma traita in momentul in care si-ar vedea copilul. Mie unul mi s-ar parea o monstruozitate pe care legiuitorul si anume statul roman a neutralizat-o prin calea de mijloc pe care in mod firesc a mers orice regim democratic: in primele primele 90 de zile de sarcina avortul e legal, dupa care ilegal. Primul trimestru de sarcina e un termen rezonabil pentru orice cuplu sau femeie ramasa singura etc. pentru a hotari cu privire la pastrarea/intreruperea sarcinii, evitandu-se in acest mod mult demonizata pruncucidere pe care cei cu mentalitati obtuze au extrapolat-o pana la embrion sau spermatozoid retinut de un prezervativ ori omorit de un spermicid.

Iuliu Florea era fara doar si poate un apostol al intolerantei, lucru pe care nu-l masca deloc atunci cand le dadea afara pe colegele mele sau le dadea in mod nejustificat note mici atunci cand incercau sa combata cu argumente discursul de inchizitor ratacit intr-un secol si o meserie care nu i se potriveau defel.

Ecleziastica sau nu, activitatea lui era platita de un stat laic care isi tragea seva la ora respectiva din contributiile parintilor mei si ai colegilor mei de generatie care munceau ca sa plateasca un profesor care nu le spunea odraslelor lor ca religia e despre oameni, iubire si toleranta fata de semeni, nu despre afaceri cu turle sau despre elemente „sacre” precum BMW, Mercedes sau Bentley ori despre crucile de cateva tone de pe catedralele mitropoliei folosite ca instrument electoral. O democratie si o autenticitate a credintei rastignite pentru totdeauna…

continuare in partea a 2-a

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Raspunsuri retorice (I)

318992_110120789147496_147693010_n

Screenshot 2020-02-20 at 10.54.27

Scena politicii romanesti a ultimelor luni ne-a oferit o fresca hidoasa si ireala pentru o democratie consolidata si un stat autentic european: un guvern minoritar si un parlament majoritar cu o opozitie care e la putere si o putere care e in opozitie cu investituri negociate pe sistem-talcioc na-ti-o tie da-mi-o mie.

Cvasi-deputatul Opriscan a confirmat ca paradigma lui mentala e una anti-sociala de la ordonanta 13 pana la recursul compensatoriu si pana la legile care au scazut termenul de prescriptie si au abrogat limitele speciale ale pedepselor aferente infractiunilor de care era acuzat Liviu Dragnea. Nu te poti numi altfel in momentul in care votezi legi care elibereaza criminalii si violatorii din puscarii doar ca sa il scapi de inchisoare pe un lider profund corupt.

Radacinile familiei Opriscan-Cojoc se trag de undeva din perioada finala a regimului comunist si tenebrele anilor 90 cand prin conductele subterane ale vidului legislativ comunistii reciclati in politicieni democrati sau dupa caz cotcari si bisnitari reciclati in antreprenori cu viziune au reusit sa dreneze economia Romaniei de seva acumuland in decurs de cativa ani averi imense.

Cu ajutorul acestui lift social au reusit personaje cu o zestre genetica cel putin austera care in cel mai bun caz intrau la facultate pe vremea lui Ceausescu cu 5 in toamna sau isi finalizau cu greu studiile medii sa ajunga in mai putin de jumatate de decada in inalta societate, cel putin din punctul de vedere al disponibilului cont. 

Favorizati de lipsa de discernamant electoral specifica alegatorilor oricarei democratii noi acesti superboieri s-au coagulat intr-o mafie transpartinica care a inceput sa priveasca infractiunea ca pe un drept – dreptul de a fura. Pionieri cand vine vorba de rasturnarea unor paradigme bine incetatenite hibrizii din politica romaneasca  au reusit sa intoarca mobilul ancestral al furtului cu susul in jos: hotul de „moda veche” fura ca isi acopere costurile vietii. Hotul modern insetat de bani si putere fura ca sa fure. Mai pe romaneste unii fura ca sa traiasca iar mioriticii nostri din Casa Poporului traiesc ca sa fure, intrucat ceea ce au acumulat ei depaseste in mod exponential strictul necesar, ba chiar cele necesare unui trai imbelsugat.

Dezvoltarea social media si a transferului de date prin fibra optica par un timid inceput al sfarsitului pentru cetatenii erijati in elita a societatii. Monopolul mediatic detinut de partidele care i-au propulsat in politica pe postul de cozi de topor ale adevaratilor decidenti vreme de mai bine de 20 de ani a inceput sa se subrezeasca. Faptul ca fiecare are acum in buzunar un mic post de televiziune a facilitat perceptia acurata a unei stari de fapt: caderea teoretica a comunismului a avut loc in ’89 insa cea efectiva inca nu. Restul ce s-a vazut la televizor pe cand posturile mafiotilor inca aveau credibilitate a fost gunoi pompat in creierele populatiei.

Daca doresc schimbare toti romanii trebuie sa gaseasca curajul si sa isi asume riscul de a vorbi despre problemele care ii afecteaza pe ei si comunitatea in care traiesc. Fosta nomenclatura securista bugetofaga detine inca in mare parte controlul asupra resurselor tarii si va continua sa anemieze dezvoltarea Romaniei pana in momentul in care istoria, legea, societatea civila sau biologia ii va matura de pe harta politica si a vietii publice.

VA URMA

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 februarie 2020 în Oameni care au schimbat Romania

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,