RSS

Arhivele lunare: iunie 2018

Umbra digitala (VI)

Cu scopul de a proteja viata privata Uniunea Europeana adopta la 5 septembrie 2001 o rezolutie istorica impotriva SUA. Super-puterea de peste ocean risca sanctiuni in cazul in care nu renunta la interceptarea pe scara larga a apelurilor telefonice si a faxurilor. Este vizata in special si sistarea supravegherii corespondentei electronice. E cunoscut ca dupa al 2-lea Razboi Mondial Europa este supravegheata in cadrul programului „Echelon” atat de catre serviciile secrete ale statelor membre in alianta nord-atlantica cat si de catre NSA. La nici o saptamana dupa adoptarea rezolutiei atentatele teroriste care bantuie America reusesc sa omoare din fasa initiativa Uniunii Europene. O singura zi darama intreg spatiul de manevra pentru negocieri pe teme de securitate. In urma atentatelor presedintele George W. Bush semneaza „Patriot Act”. Legea “anti-tero” pune piatra de temelie pentru cel mai ambitios proiect de supraveghere a populatiei din istoria omenirii cu acordul Uniunii Europene.

Reprezentarea mentala a terorismului s-a rezumat la asocierea acestui fenomen cu persoane care prezinta caracteristici musulmane sau arabe. Acest gen de etichetare cuprindea tot ce avea prin supozitie legatura cu terorismul. Problematic la acest aspect este printre altele faptul ca aceasta descriere “all inclusive” a fost extinsa odata cu supravegherea intensificata dupa 11 septembrie incetul cu incetul si la alte segmente de populatie.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Spune-mi despre noi

Florin-Barbu-a

Un fenomen foarte des intalnit in Romania la cantareti, posesori de instrument sau simpli consumatori de curent (caci nu consider ca asemenea specimene ar avea loc sub umbrela semantica a termenului “muzician”) il reprezinta intelegerea foarte precara a unor principii pe baza carora functioneaza industria muzicala. Paradoxul apare in momentul in care se constata ca domnii acestia (sau dupa caz doamnele acestea) insisi au profitat sa zicem de un mecanism uns cu inechitate si desi au facut-o in majoritatea cazurilor din instinct si nu constient, au ajuns in cele din urma sa se planga de regulile jocului facute tocmai de ei. Reguli create de oameni care nu faceau fata pentru a face fata au ajuns cu timpul aceeasi stacheta la nivelul careia nu se puteau ridica insa puteau sa o doboare ca sa o puna mai jos, acolo unde puteau ei sa pozeze in campioni.

As asemana tot ce tine de perceptia artei cu domenii vulnerabile la subiectivism si implicit la vicieri de rezultat. Uite de exemplu culorile sau arta culinara. Daca tie iti place rosu sau supa de pui si mie imi place albastru sau ciorba de vacuta, asta inseamna ca esti mai destept ca mine si eu mai prost ca tine? Sau invers? Eu sunt eu si tu esti tu ca suntem fiecare echipati cu un cod genetic modelat de stimulii externi.

Preferintele publicului sunt o chestie extrem de dinamica si oglindesc standardele publicului dintr-o epoca data dar si apartenenta sa la o anumita categorie sociala. La fel cum in Prusia in a 2-a jumatate a secolului 19 exista mai multa lume care asculta muzica de proasta calitate la chermezele organizate de ADAV (partidul muncitoresc) in cinstea pulimii decat lume care il asculta pe Richard Wagner (chit ca si la Wagner era intrarea moca, acesta traind din donatiile colectate de familia contelui von Schleinitz), exact asa exista in Romania lui 2018 si exista si la inceputul anilor 2000 o majoritate covarsitoare care asculta un fel de junk music. Pe sistem am balotat dar inca nu m-am saturat.

In categoria paradoxurilor bipede pare a se incadra si domnul Florin Barbu care a fost un beneficiar al trendului publicului catre acest gen de muzica semi-preparata. Apropo de muzica facuta cu samplere, Barbule…Partizan nu avea DJ in trupa? Nu avea asa-i? Originar din Sibiu, acest individ a fost si turist in Timisoara, sau cel mult chelner si inca unul ranit in orgoliu si deloc profesionist, caci de muzician sau macar lautar nu cred ca ar putea fi vorba in cazul dansului. Am remarcat precum am amintit si mai sus paradoxul pe care nimeni nu il poate trece cu vederea atunci cand canti in trupa cu Adrian Plesca (Artanu’) care spunea cu gura lui intr-un interviu in Jurnalul National ca in clasa a 6-a era cu 2 ani in urma la pian, canti cu Proconsul care e o trupa de diletanti, canti si alaturi de Cargo care sunt mai buni la pilit decat la cantat si ai si un oarecare succes dar nu acuzi faptul ca in mare parte gusturile spectatorului roman se bazeaza pe niste valori deloc autentice decat in momentul in care acest lucru nu te mai avantajeaza. Nu pot sa inteleg cum poti sa te duci sa canti cu Artanu’ o piesa precum “Asta-i tara” cand solistul trupei recunostea singur ca era in urma cu 2 ani cu pregatirea la ceea ce ar fi trebuit sa fie obiectul muncii, adica pianul. Domnul Plesca nu numai ca nu a tins catre excelenta, dar nici macar mediocru nu a fost. Era printre codasii clasei nu neaparat din lipsa unui capital genetic ci pentru ca in loc sa studieze el se juca cu aia prin nisip in parc la IOR. Si dupa toate astea vii si canti ca asta-i tara. Asta-i tara ta…nu in sensul ca eu imi reneg originea ci in sensul ca eu ma uit la romanii care nu neaparat ca au ajuns excelenti dar macar au tins catre acest standard.

Chestia asta am facut-o pe facebookul lui in cadrul unui post in care el deplangea moartea dar si lauda totodata activitatea omului de radio Andrei Gheorghe si critica tendinta cotidiana a posturilor de a difuza muzica de consum, aruncand in carca retelelor de radio, a caselor de discuri, a coruptiei si a fostilor sau actualilor colegi de-ai lui taica-meu din radiodifuziune configuratia playlisturilor rulate de statiile cu pricina. Am primit o avalansa de mesaje injurioase, unele chiar de amenintare din partea acolitilor acestui domn precum si replici care puneau la indoiala expertiza profesionala si calitatea de absolvent al Universitatii “Politehnica” din Timisoara sau activitatea din radiodifuziune a tatalui meu, Viorel Bercea.

Acum de morti numai de bine, referindu-ma aici la Andrei Gheorghe. Cat despre casele de discuri sau posturile de radio, ele reprezinta, ca sa fac o echipolenta cu domeniul alimentatiei publice, un fel de hypermarket pentru ascultatori. La fel ca si acum mai bine de 150 de ani exista si lume care citea ce rost are sa citesti, dar si lume care lua presa de scandal de la baiatul din piata. Exista lume care asculta muzica clasica si lume care asculta muzica de paranghelie. Si in contemporaneitate situatia este exact aceeasi, cu amendamentul ca acum balanta inclina chiar mai mult catre formele de arta mai usor de digerat. Intr-o societate in care pana si timpul de asteptare pentru aprobarea tranzactiei la cumparaturi este un adaos nedorit si se opteaza tot mai des pentru tehnologii precum pay wave, ar fi culmea ca stirea zilei sa fie despre metamorfozele barocului sau la radio sa intre in heavy rotation Concertul nr. 2 de Rachmaninoff. Ritmul in care curge viata in ziua de azi a impus niste gusturi care cuprind un spectru de stiluri mai “soap”. Casele de discuri nu au facut altceva decat sa isi adune un portofoliu de artisti ceruti de public si sa il propuna pentru difuzare. Toate astea nu au contat pentru domnul Florin Barbu. Atata timp cat posturile au difuzat muzica interpretata de el. Vorba vine…interpretare…

Domnul Barbu impreuna cu alti indivizi care se considera nedreptatiti omit (voit sau nevoit) rolul intermediar pe care l-au avut retele precum Radio Zu sau Kiss Fm sau case precum Cat Music, Media Pro sau Roton si au impresia ca respectivele entitati ar fi o asociatie caritabila sau stiu eu ce fond de investitii care sa ii finanteze lui fanteziile muzicale. Casa de discuri nu e pentru tine, ci e pentru ei. In mediul privat, mai ales pe o piata atat de volatila precum cea din media, supravietuirea e grea daca nu te numesti Radio Romania Actualitati care traieste din subventii asa cum probabil a trait si dansul si inca mai traieste. Orice banuiala ca respectivii directori muzicali sau de programe actioneaza pe principiul nepotismelor sau ca ar fi stimulati de foloase materiale atunci cand fac selectia pieselor care intra in playlist ar sfida cea mai elementara logica. Cati bani poti sa ii dai sau ce favor poti sa ii faci unui om ca sa riste scaderea audientei si implicit a minutului de publicitate si poate insasi existenta retelei doar pentru tine sau X-ulescu? Castigarea unei singure frecvente la licitatie la CNA costa de la cateva zeci de mii de euro in sus, daramite o retea intreaga. Ar trebui date spagi imense ca cineva sa fie dispus sa riste investitii de sute de mii de euro doar ca sa te difuzeze pe tine in regim preferential. Omul e clar ca nu e de pe lumea asta…

Casa de discuri si radioul vad artistul ca pe un produs pe un raft. Daca tu poti sa devii o rotita din angrenaj si sa ajuti intregul mecanism sa functioneze mai bine atunci ramai, daca nu ai plecat exact cum ai venit. Chestia ironica e ca exact o buna parte din spectatorii care aplaudau si cereau trupele in care era Florin Barbu acum vreo 15 ani si datorita carora acesta era difuzat la radio, au optat acum pentru alte trupe motiv pentru care bampirii de la radio au facut adaptarile de rigoare. Acum brusc gusturile celor care el le datora un indice de popularitate, e drept, efemer au devenit proaste si DJ-ii care odinioara il difuzau sunt capcauni. Adevarul e ca gusturile radioascultatorilor erau in genere proaste si inainte iar DJ-ii axati pe audienta si pe profit, nu pentru ca sunt incompetenti sau nu au gusturi fine ci pentru ca asta le era meseria si din asta castigau. Multi dintre aia de care mananci tu maro difuzau inainte sa ajunga la posturi de main-stream la posturi locale blues sau metale grele, sau cel putin asta ascultau acasa.

Ca asta ar fi un argument ca sa spui ca un om de radio e de regula abrutizat spiritual si difuzeaza ce se cere sunt de acord. Dar de cerut cer aia care te cereau pe tine si acum nu te mai cer, ci cer altceva. Dar sa faci de 3 parale pe un om care a fost director la Uniplus Radio, Radio Impuls, Mix Fm si Atlas Fm si sa spui ca a facut Politehnica in 10 ani si ca nu stie sa invarta o piulita sau sa vorbesti in termeni peiorativi de oameni care i-au fost colegi, au urmat multi aceleasi filiere teoretice si conduc acum retele nationale de radio mi se pare o dovada clara a faptului ca n-ai stiut cand sa te retragi, ba dimpotriva, ai fost dat afara de fiecare data. Fie de membrii trupei, fie de public.

Intr-adevar rezistenta materialelor nu are nici o legatura cu muzica sau cu playlisturile de la posturile de radio, dar Medicina nici macar atat. Plus ca tu Barbule, nici macar nu ai terminat-o, ori taica-meu si colegii lui au terminat din cate stiu in durata standard, adica 5 ani. Nu uita insa ca pe vremea cand tu nu erai nici in ciclul primar taica-meu punea muzica de la Europa Libera la postul de radio al liceului si risca sa isi compromita viitorul pentru a promova muzica de calitate si o facea pe gratis, din pasiune pentru muzica. Pana ai ajuns tu sa ai prima formatie omul avea deja vreo 10 ani de experienta in radio. Asta i-ar indreptati pe oamenii de radio pe care ii critici tu sa faca un playlist mai mult decat pe tine, nu diploma de inginer.

Canti cu repetenti la pian ca Artanu’, cu amatori si betivi si le mai spui altora sa le fie rusine ca isi castiga painea difuzand gunoaie cand pana nu demult oamenii aia tocmai pe tine te difuzau. Aia care difuzeaza gunoaie au avut curajul sa spuna adevarul si in comunism, tu nu ai avut sangele asta in instalatie nici macar in democratie.

A pune ascensiunea altora pe seama sprijinului politic mi se pare un tupeu jegos tinand cont ca perioada de apogeu a trupei Proconsul a coincis cu casnicia lui Bodo cu Ioana Basescu, la fel si declinul cu perioada dupa divort. Dar normal ca nici aici nu se pune.

Cred ca diferenta dintre unul care a vorbit si a avut curaj in comunism si unul care a tacut chitic ba dupa ‘90 a mai cantat si muzica de protest ca a prins vezi Doamne curaj sa arate el cat e de razvratit impotriva sistemului e una astronomica. E diferenta dintre un om care e capabil sa treaca si peste instinctul de supravietuire si sa vorbeasca deschis desi asta il putea costa libertatea si unul care nu e capabil sa lase nici macar orgoliul aferent calitatii de membru in trupa X sau Y si isi piaptana “sefii” pentru a fi pastrat in echipa, iar pe la spate isi vorbeste colegii de breasla ca un pervers, chestia asta facand-o de multe ori pe xbass.ro “fara a da nume”. Cred ca diferenta dintre un om caruia nu ii e frica nici de inchisoare si unul caruia ii e frica pana si de a nu fi acceptat sau a nu mai aparea la televizor e ca diferenta dintre Florin Barbu si un muzician. Sau ca diferenta dintre mini-fotbal si Champions League.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitala (V)

Ajungand in tabara celor care sustin ca argumentul securitatii nationale nu ar trebui sa justifice sacrificarea drepturilor fundamentale nu ai cum sa nu il cunosti pe cripto specialistul Karsten Nohl. Berlinezul administreaza Security Research Labs, firma sa specializata pe protectia datelor online. Compania sa si-a castigat renumele mondial prin depistarea punctelor vulnerabile din retelele de telefonie mobila. Nohl insusi a spart PIN-urile catorva cartele SIM pentru a demonstra cat de facil este sa accesezi fara consimtamant date cu caracter personal. Experienta sa este de mare pret atunci cand vine vorba de imbunatatirea securitatii traficului de date. Ca si om de stiinta si cercetator acesta stie ca tehnologia de ultima ora poate fi folosita pentru a investiga cele mai intime aspecte ale vietii cuiva.

“Ca si membru al unei culturi care inca mai crede in sfera privata nu as dori sa admit ca oamenii au abandonat paradigma vietii personale, desi se pare ca asta e trendul in multe zone ale mapamondului, in special la generatiile mai tinere. Asta inseamna ca daca dorim sa prezervam sfera privata va trebui sa ne implicam in mod activ. Statele vor incerca bineinteles exact opusul. Cu timpul descoperi ca sub conceptul combaterii criminalitatii si a terorismului ne este inoculat ca trebuie sa cedam an de an un pic din viata privata pentru a ajuta statul. Prin aceste concesii ii ajutam de fapt pe cei care ne conduc, dar si pe Google, Facebook sau alte corporatii ramificate la nivel mondial care ne restrang din ce in ce mai mult spectrul de formare a unei opinii.”

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitală (IV)

La numărul 516 de pe o stradă oarecare un cetăţean din New Orleans se uită la televizor. Ceea ce el urmăreşte nu este un canal oarecare ci înregistrările camerei din faţa casei. “Asta era azi dimineaţă. Un vecin era în faţa casei. Îl recunosc după figură. Da ştiu că astfel renunţăm la o parte din libertate. Însă în schimbul acestei concesii obţinem o siguranţă sporită. Cred că puse în balanţă aceste 2 elemente reuşesc să echilibreze talerele. Decisiv este însă să ajungem şi la niste rezultate.”

Când spunem securitate ne gândim întotdeauna la supraveghere. De ce facem întotdeauna această asociere aflăm de la un sociolog care e un trend-setter la nivel mondial în acest domeniu. Pe lângă catedra de la Universitatea Kingston din Ontario Canada, David Lyon deţine şi un laborator de cercetare care studiază de 20 de ani încoace efectele sociale pe care le are supravegherea.

“E vorba de echilibrul sau tensiunea dintre libertate şi sfera privată sau dintre siguranţă şi libertate. Discuţia poate începe din mai multe puncte. Mie însă mi se pare că ar trebui mai întâi să se răspundă la întrebările cu adevărat importante. Cuvântul siguranţă este în ziua de astăzi unul dintre cei mai importanţi termeni dar totodată şi unul dintre cei mai vagi. Ce este siguranţa şi cum ar putea fi definită ridică multe întrebări fără răspuns. Cu atât mai mult cu cât acest termen e asociat adeseori cu siguranţa naţională. Ce este siguranţa naţională şi a cui siguranţă naţională încercăm să o protejăm sau să o mentinem? Astea sunt întrebările şi sunt teribil de importante.”

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,