RSS

Arhive pe etichete: targu mures

În curtea școlii (V)

18664429_1396053247100095_3648001395537248058_nDoamna cu 3 nume si 2 cratime

In clasa a 12-a la festivitatea de absolvire Manoela 2.0 urca pe scena si dadea frau liber unei critici fervente la adresa celorlalte clase, in special cele de profil uman insa erau vizate intr-o anumita masura si cele reale. Mai pe scurt cam toate in afara de clasa ei. Avea ce avea cu autenticitatea notei maxime care in opinia dansei nu avea corespondent real sau nu putea fi echivalata 1:1 decat la clasele de mate-info. Ii statea in gat ca eleva din clasa unde era diriginta trebuia sa imparta titlul de sefa de promotie cu alte 2 eleve de la stiintele naturii respectiv stiinte sociale. Ca si cum ai zice ca nu e tot aia kilul de pepene cu kilul de mere. Unitar vorbind, nu ca si perceptie.

Manuiela era undeva intre neutru si antipatic pe scala aversiunii respectiv simpatiei pe care o manifestam la adresa elementelor dascalimii care imi predasera in anii de liceu. Avea o voce stridenta si pitigaiata si daca nu faceam otita o dadeam in nevroza la cat era de pisaloaga, dar era relativ ok. Am tolerat-o. Pana in ultima zi din ultimul an de liceu ca a urcat pe scena si a zis la microfon in fata unei sali cu o audienta de cateva sute de persoane ca elevii de la celelalte sectii ar fi de mana a 2-a. Bine ca atunci cand au contribuit la fondul scolii ca sa cumpere ea calculatoare pe care le foloseau cu precadere cei de la mate-info, atunci nu erau de conditie inferioara.

Prima data am avut de a face cu stimata coana cand era la prima versiune si ne cerea foarte agasata in timp ce repetam cu formatia pentru balul bobocilor sa cantam mai incet ca are ore in proximitatea salii festive. Mi-a picat dupa aia fisa ca din moment ce ceasul meu arata 18:00 ora cu pricina era de fapt un curs. Unul pe care il tinea bineinteles la negru. A venit apoi simularea de bac unde a inceput sa se ia de un coleg care ii povestea ca vrea sa plece dupa liceu in Spania. I-a raspuns plina de dispret ca cine merge acolo cu alt scop decat unul academic ar fi carne de tun. Am cunoscut de atunci multi romani care nu au emigrat neaparat ca sa studieze si au reusit bineinteles in functie de conjunctura economica chiar sa isi cumpere case in strainatate, asa ca respectiva elucubratie produsa fie din afect sau din teama ca bazinul de contribuabili se va subtia mult prea tare si sistemul va ceda, nu a prea trecut testul realitatii.

Spre deosebire de majoritatea faunei de la catedrele Colegiului National „Unirea” Manoela nu avea probleme de expertiza ci de mentalitate. Elevii medaliati la olimpiadele de informatica pe care ii pregatise nu lasau vreo urma de indoiala ca meserie stia dar o practica dupa un model nord-coreean. Cand eram in liceu se ducea pe la baluri si lua aiurea bautura de sub nasul elevilor fara sa fi existat indicii ca respectivii consumasera alcool in exces sau se ducea la DJ si ii interzicea sa ruleze dedicatii cu Pink Floyd – Another Brick in the Wall pe care de altfel o asculta si fiul ei cu mare placere sau cacaturi de genul asta. Am felicitat-o intr-unul din ani cand avusese nu stiu cate medalii de aur la olimpiada nationala de informatica si mi-a scris pe privat sa editez felicitarile pentru ca ar avea un continut nepotrivit, eu facand o paralela intre performanta dansei si mediocritatea unor colegi de catedra. Sa sterg postari am mai fost rugat…dar sa editez….asta pe bune daca nu e de George Orwell….nu alta….

Acum sa faci bani la negru pe infrastructura statului fara sa platesti un eurocent chirie institutiei, sa folosesti echipament cumparat din investitii private si sa te plangi ca altii fac vezi Doamne galagie si nu poti sa iti vezi de evaziunea ta fiscala, poate fi un delict cavaleresc. Si un sistem dogmatic, crud, scolastic si rigid poate duce vremelnic la performanta. Dar nu va crea nimic durabil si nu va cultiva respectul si intelegerea intre generatii. Cu 4-5 olimpici care pana la urma vad relatia profesor-elev ca pe friends with benefits nu poti vopsi gardul. Modul asta politienesc de a face scoala pe sistem „Ceausescu eroism, Romania comunism” nu a cultivat interesul si pasiunea adevarata ci a scos la parada cativa elevi inteligenti, talentati si muncitori care „vroiau si ei sa isi rezolve una-alta” pregatiti de o profesoara care „vroia si ea sa isi rezolve una-alta” ca sa scape ei turma. Complici nevinovati ai statului care a luat realitatea la pumni si dupa aia au fardat-o sa nu i se vada vanataile. Dar adevarul nu-l poti invinge. Poti eventual sa fugi de el. Dar nu poti trai o viata intreaga in minciuna.

VA URMA

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (IV)

img-5

Domnia bunului plac

Prin clasa a 11-a la ora de economie Vasile făcuse pocinog. Tuna și fulgera împărtășindu-ne percepția pastorală a sexului frumos prin apelativul „caprelor”. Ceva absolut banal cu variațiunea că de data asta era nervos pe el. Greșise niște calcule. Sună a poznă de elev năbădăios dar era vorba de nimeni altul decât magister Rus, mai mult sau mai puțin profesor, poate chiar fără voia lui, cineast însă în mod deliberat.

#Ăsta greșea în mod frecvent calculul la medii sau la însumarea punctajului la teze sau extemporale ceea ce pentru unul care se pretinde profesor de economie e o chestie și aici nu mă refer la greșeli intenționate că avea stimatul domn Vasile și asemenea obiceiuri care nu aveau absolut nici o legătura cu zestrea genetică austeră și nici cu semnul minus, ci mai degrabă cu plus și cu anumite stimulente în natură și nu numai. De data asta omul o făcuse lată: dăduse la teză o problemă al cărei enunț conținea date greșite el însuși constatând că pașii de rezolvare recomandați de culegere precum și răspunsul nu prea treceau testul aritmeticii elementare. Evident că treaba asta o constatase după ce corectase tezele și observase că nimeni nu reușise să obtină răspunsul corect pentru că el nu exista. Acum trebuia să scoată problema din ecuație și să redistribuie punctele aferente către subiectele valide rămase în lucrările elevilor.

Îmi amintesc că în semestrul 1 un coleg de-al meu de ăsta așa că dom’ profesor -mai din popor, mai din topor, cu gesturi similare lui Joachim Löw- era chiar mai varză decât mine. Nu era în stare să deriveze o funcție darămite să facă o integrală sau să-i calculeze limitele. Ce să mai zic de calcul de optimizare și teorema lui Lagrange. A venit într-o dimineață pe la începutul semestrului 2 cu o plasă plină cu de-ale porcului și de-ale gurii și s-a întors de la secretariat fără ea. Plasa aia am văzut-o după cursuri în mâna lui Vasile în stația de autobuz când mă duceam acasă. Băi nu vă zic că au trecut poate 2 maxim 3 săptămâni și omul a început să primească note de la 9 în sus pentru că alții spuneau o propoziție și aveau un lapsus iar el își amintea că trebuie să pună punct. Acum eu n-am nici o treabă cu doamna care a ajuns procuror european. Nici simpatie nici aversiune. Dar cred că nici acești indivizi cu subtilitatea.

Vasile Rus fusese racolat în a 2-a jumătate a anilor ’60 imediat după încorporare și începerea stagiului militar de membri ai structurilor Securității, serviciile secrete ale regimului comunist având nevoie de cât mai multe perechi de urechi în cadrul trupelor de grăniceri unde nea’ Vasile făcea armata. Securiștii bănuiau că în rândurile trupelor de frontieră existau și persoane pe care poate o fărâmă de umanitate îi îndemna să nu înfigă cangea sau harponul în românii care încercau să treacă Dunărea înnot, în Iugoslavia, unul dintre satelitii URSS-ului cu un regim mult mai permisiv fată de azilanți și călătoriile în țările occidentale. Nea’ Vasile era ăla care avea grijă să raporteze dacă soldații reușeau sau nu să stopeze dușmanii regimului să ajungă pe malul celălalt al Dunării. Adevărul nu trebuia să ajungă acolo viu. Ca să întelegeti la ce mă refer uitați-vă la filmul „Das Leben der Anderen”. Nu trebuie ratat.

Potrivit unor surse colaboratorul Rus a fost eliberat din funcție după ce în cursul anilor 70-80 obișnuia în cadrul unor seri „culturale” să discute împreună cu Vladimir Nașca (care dădea și el cu pitpalacul la ochiul și timpanul) prin crâșmele din Târgu Mureș secrete de serviciu. Ritualurile bahice ale celor doi asociate cu logoreea au distrus acoperirea altor ofițeri fapt pentru care Centrala a hotărît să-i destituie. Bineînțeles că profesiile de acoperire și contactele pe care și le-au făcut în perioada respectivă au rămas. La fel și misecuvinismul și convingerea că sunt imuni și intangibili în fața autorității și răspunderii pentru propriile fapte. Imaginați-vă că în 2004 salariul mediu în Romania era 5.986.386 lei. (în Ron aproape 600 de lei). Nenea ăsta câștiga 20 de milioane (adică 2000 RON) și stiu asta pentru că era fudul și îi plăcea să intre la clasă cu teancul în mână și îl flutura în ziua de salar. Că trebuie să îi respectăm drepturile fundamentale că asa ne cere Constituția și Carta drepturilor omului e una. Dar să îl consideri om nu știu dacă poți atâta timp cât ai cu adevărat rațiune. Tot ce a dat mai rău comunismul și grefele de democrație aplicate pe mutantul ars al regimului ceaușist s-a metamorfozat într-o persoană care câștiga mai mult decât triplul unui salariu mediu pe economie (și asta doar de pe catedra de la Colegiul Național „Unirea”) dar nu era în stare sau nu avea bunul simț să verifice măcar cu o zi înainte dacă problemele ce urma să le dea la teză sunt corecte, nu era în stare să adune câteva cifre și să facă o medie, nu era capabil să privească elevele ca pe niște femei sau domnișoare ci ca pe un șeptel și nu era în stare să refuze o plasă sau alte plicuri decât cele de salar. Asta s-a întâmplat pentru că la Colegiul Național „Unirea” și-au dat din păcate de multe ori întâlnire prostia, incultura, corupția, incompetența și de ce nu și ticăloșia și lipsa de caracter într-un stat în care de multe ori și în ziua de azi relațiile încă bat meritul: România.

VA URMA

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (III)

img-112

Slab cu cei puternici. Puternic cu cei slabi.

Prin clasa a 10-a in semestrul 2 eram invoit pentru 2-3 ore fiindca aveam deplasare la faza nationala cu lotul olimpic de istorie. Intervenise Marioara Lata sa fim lasati sa studiem in timpul cursurilor in biroul doamnei Penzes, director adjunct al Colegiului National „Unirea” la ora respectiva. Nici nu ma asezasem bine impreuna cu 2 colege ca intra o duduie cu mutra de Carmen Dan pe care ulterior am aflat ca o chema Aurora Stanescu. Pe un ton arogant si imperativ ne-a spus ca nu o intereseaza pentru ce ne pregatim si ca trebuie sa parasim biroul, ea avand la randul ei elevi la sesiunea de comunicari stiintifice. M-a frapat atitudinea pasiva a doamnei Penzes care asistand la punerea in aplicare a directivei nu a spus absolut nimic.

Am reusit sa inteleg la un deceniu si jumatate ca organigrama in institutiile de invatamant pre-universitar din Romania are un rol mai mult formal, procesul decizional desfasurandu-se pe sistem „Master of Puppets”. Maria Penzes, una din putinele figuri cu obraz fin si care indeplinea standardul meritocratiei care s-au perindat pe la conducerea institutiei, era intr-adevar director si avea putere, dar nu avea autoritate. Pentru asta am memorat fara sa vreau citatul definitoriu, iconic chiar pentru dascalul roman parvenit, prin care Maria Chinezu, fiica lui Ion Chinezu, o caracteriza pe doamna Stanescu cand ma medita in clasa a 12-a: „E fata buna Aurora mai Razvane, dar stiu eu cum o ajuns acolo.”

Fiica unui intelectual transilvanean nascut in Austro-Ungaria, Maria Chinezu apartinea unei generatii de profesori formati in perioada interbelica cand toti cei care predau se identificau cu meseria care era in perioada de apogeu. Imi amintesc cu cat entuziasm imi povestea doamna profesoara cum isi dusese prima clasa careia ii fusese diriginta in satul-embrion al romanului lui Rebreanu unde a cunoscut-o pe Florica in carne si oase. Ca termen de comparatie admirati-o pe Aurora in interviul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=mJMxUtyqnQo

Aurora are cuvintele la ea in sensul ca la ea pe foaie si si le gaseste usor dar doar in dictionar pentru ca atunci cand trebuie sa vorbeasca liber sau chiar sa isi recite „poezia” interviul fiind clar unul regizat nu poate iesi de sub jugul apasator al limbajului de lemn. Atitudinea misecuvinista de vataf subzista inca de cand era doar o sefa de catedra sau nici macar atat. Un functionar public sau un angajat al unei institutii de stat care isi permite sa te scoata dintr-un birou care nici macar nu e al ei, ba mai mult decat atat de fata cu ocupantul biroului care mai si conduce institutia respectiva, face chestia asta pentru ca stie ca parghiile sunt mult mai sus decat cei care in mod oficial o conduc.

Genul asta de gestionare a incimentat un sistem in care minciuna si slugarnicia au devenit second nature, la fel si ascunderea adevarurilor neconvenabile. Valorile astfel incetatenite au atras intr-un efect de avalansa si mai mult personal didactic nu prea avantajat de loteria genetica care a facut din fardarea realitatii si cosmetizarea adevarului un modus vivendi. Oameni care n-au cautat vocatia ci sinecura. Oameni care n-au fost preocupati sa invete si sa se specializeze ci sa faca comert, sa se acopere unii pe altii, sa-si ascunda incompetenta, lipsa de caracter, neadevarurile si titlurile false pe care si-au cladit carierele cu ajutorul unui experiment foarte reusit de marketing.

Va urma

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (II)

img-114

Cine lipseste? Ionut. De ce? Pentru ca e mort.

Acum vreo luna si ceva ma intalneam cu o amica de-a mea din Bratislava la o bere. Am cunoscut-o acum cativa ani la o scoala de vara in Spania si m-a frapat de la inceput multitudinea de similitudini dintre poporul meu si al ei chit ca nu sunt tocmai din aceeasi ginta. Numitorul comun pare sa fie apartenenta de aproape 5 decade la blocul comunist. Pare o flatulenta raportandu-ne la secole intregi in care s-au cristalizat valori si principii sanatoase pe care alte societati le cultiva, dar poate ca e mai usor sa iti insusesti o filozofie de viata naspa decat una sanatoasa sau e mai greu sa dezveti decat sa inveti. Ar trebui sa ne punem totusi intrebarea daca inainte de Cortina de Fier s-a gandit secole la rand corect pe plaiurile mioritice, cum de nici 50 de ani de brain-washing au reusit sa lase urme atat de adanci. O fi doar o coincidenta ca toti din Europa de Est manifesta lipsa de altruism civic, inteleg destul de prost notiunea de patriotism si o dau in xenofobie, sunt punctuali in cel mai bun caz daca isi impun chestia asta nu pentru ca vine din ei, au invatamant de cacat? O fi fost exact jumatatea estica a Europei plina de popoare de aluat prost?

Cat am stat cu fata la taclale o ora doua am constatat ca desi ne exprimam destul de fluent in limba neutra pe care o foloseam, ca nici eu nu stiu slovaca, nici ea romana, au existat momente cand pentru ca discutia atingea teme unde vocabularul ne era cam „rarefiat” trebuia sa cam stam cu telefoanele pe masa desi nici unul din noi nu aveam obiceiul asta. De bine de rau atat eu cat si tipa asta am mai stat prin strainataturi si am folosit limba engleza si tot au fost momente cand am schiopatat serios, colocvial vorbind. Am aflat atunci ceea ce stiam de mult, dar refuzam sa accept: un neajuns inerent al oricarui sistem de invatamant e faptul ca nu poate suplini ci doar simula si compensa experienta profesionala. Scoala e practic o simulare pentru ce urmeaza sa faci tu in viata profesionala.

Legea 1/2011 si restul actelor normative care reglementeaza sau aduc amendamente la functionarea invatamantului romanesc nu reprezinta altceva decat un copy-paste caragialescian al legislatiei care a precedat-o pe cea actualmente in vigoare dupa dar din pacate si dinainte de ’89 pe sistem sa se revizuiasca primim dar sa nu se schimbe nimic. Legiuitorul roman ca mai intotdeauna a dat dovada de creativitate devenind artizanul unui paradox legislativ: legea este pe cat de riguroasa pe atat de lejera cand vine vorba de reglementarea mobilitatii cadrelor didactice. Mai pe romaneste cum intra oamenii in sistemul de invatamant si daca au intrat deja cand si cum se pot muta de la o scoala la alta.

De exemplu daca un prof de la o scoala da coltu’, isi da demisia (rareori se intampla), procreaza, se pensioneaza sau se imbolnaveste si trebuia sa lipseasca pe termen ceva mai lung, unitatea scolara in colaborare cu inspectoratul poate declara in urma consultarilor postul respectiv rezervat sau vacant urmand sa demareze procedura pentru ocuparea functiei respective. Legea e foarte difuza la acest capitol si plaseaza decizia in sarcina unitatii scolare sau a inspectoratului, ambele entitati avand libertatea de a opta pentru transferarea/detasarea unor cadre didactice aflate in sistemul de invatamant dar la alte scoli sau un fel de „angajare din sursa externa” in sensul ca organizeaza un concurs alcatuit din proba teoretica si practica pentru ocuparea postului cu pricina. Asa se face ca undeva inainte de 1998 Marioara Lata a fost transferata de la un colegiu tehnic (titulatura la ora respectiva fiind „liceu industrial”) direct la Colegiul National „Unirea” una dintre cele mai bune institutii de invatamant pre-universitar din judetul Mures in timp ce in cazul Mariei Comsa sotie de director la o companie de distributie a gazului a fost angajata ca debutanta undeva prin 2004, la numai un an dupa reusind sa se titularizeze pe catedra respectiva.

Reglementarile au fost nu intamplator concepute pentru ca in functie de context sa se mearga fie pe mana unor persoane experimentate si deja rodate in detrimentul celor noi fara prea multe „jocuri” in picioare sau vice-versa sa se dea sansa unor persoane mai tinere si mai proaspete sa aduca un plus de determinare si diversitate fata de cei rutinati si ancorati in traditii din generatiile mai vechi. In realitate cadrul legislativ nu incurajeaza improspatarea bazinului de selectie ci nu face altceva decat sa permita ca, sub pretextul unei experiente superioare sau dupa caz al elementului etatii, unele persoane sa ajunga la institutii de invatamant cu staif fiind protejate de o competitie autentica. Experienta lui Marioara Lata nu era altceva decat plafonare din cauze genetice, iar „tineretea” lui Maria Comsa un statut ce casnica care s-a trezit pe la vreo 30 de ani ca „vrea sa aiba si ea o ocupatie”. Asa a prins contur in invatamantul din Romania forma fara fond in care unii elevi nu erau trecuti absenti desi de la catedra sau din banci se vedea cum beau pe o banca de pe bulevard in timp ce unii erau pusi absenti pana in momentul care unitatea scolara primea certificatul de deces.

Va urma

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (I)

evaluari nationale - DUCA MIHAEL ADRIAN

Toamna numărăm bobocii, vara dobitocii

Îmi amintesc cum undeva pe la jumătatea lui iulie 2006 am intrat în liceu pentru ultima oară să îmi ridic diploma de bac, patalama de căpătâi pentru plecarea în aventura viageră. La „eliberări acte” era Mirela împreună cu o slinoasă al cărei nume l-am uitat de mult și nu fac nici în ziua de astăzi eforturi pentru a mi-l aminti. Tot ce stiu e că prin contactul tactil cu docomentul pentru care asudasem un an de zile și părinții mei plătisera ore în privat duduia risca să-l greseze prematur. Scârbos? Da! Dar stai să vezi ce urmează…

Era o cutumă ca elevii de serviciu să îi ducă surorii slinoasei în fiecare lună „banii de pensie” pe care slinoasa îi ținea în birou la secretariatul liceului, fapt care îmi dădea de gândit până și pe vremea aia. Nu încape vorbă că banii nu erai legați cu elastic nici nu ni dădea grasa în ciorapi sau pungi ci legați foarte oficial cu bandă de 8 mm din polipropilenă. Acum de ce grasa primise procură să ridice banii în numele lui soră-sa atâta timp cât am văzut cu ochii mei că se deplasa cu ușurință și nici nu părea prea suferindă, știe dreq. Eu bănuiesc că erau bani din șperțuieli dar na…it’s just a hunch.

Mirela era din păcate un element cât se poate de tipic pentru învățământul pre-universitar din România, fără ca asta să însemne că nu existau și destule excepții. Ajunsese laborantă folosindu-si cavitățile ceva mai elastice și mai lipsite de țesut decât cutia craniană (exact ca și doamna director și sefa catedrei de limba română de la ora respectivă etc.). Nu că acolo ar fi fost prea mult țesut, dar nu prea exista o cale de intrare.

Când eram prin clasa a 10-a era anul de grație 2003-2004 și îmi făceam veacul pe la Gabi care locuia lângă Unic, vis-a-vis de Școala Generală Nr. 7. Acolo socializam cu prieteni din copilărie și persoane din anturajul acestei studente năbădăioase la Medicină în cadrul unor seri „culturale”. Într-una din nopți în toiul chefului am ieșit cu un prieten să micționăm în scară că afară era prea frig și înăuntru era prea cald (ocupat) și dat fiind faptul că senzorii fotocelulă erau pe atunci o raritate am distins între etaje 2 siluete care făceau ce făceau și ardeau caloria fără a fi sesizat prezența noastră. Ăsta al meu m-a bătut pe umăr și îmi făcea semn cu degetul la gură și când am văzut că dă să apese butonul am început să râd și i-am luat-o eu înainte. Când s-a aprins lumina…fir-ai să fiu…Mirela care între timp se ridicase jenată în picioare și Virgil – gardianul liceului. Ne-am strecurat pe lângă ei și am furnizat îngrășăminte unor plante aflate în jardinierele de la parter. Am râs după aia cu ăsta de ne-am câcat pe noi.

Dar înapoi in viitor…după bac. Pe drumul către biroul de unde mi-am ridicat diploma am văzut o ușă întredeschisă unde niște tineri ceva mai în vârstă decât mine dădeau un examen „supravegheați” de o persoană care era cu spatele la ei și se uita pe fereastră. N-am putut să nu sesisez maniera colectivă în care erau rezolvate subiectele și pasate ciornele. Curiozitatea adolescentină m-a împins să o întreb pe Mirela ce examen dau ăia acolo la care asta îmi răspunde: „E un examen pentru profesori, dar nu înțeleg de ce te interesează. Mai bine îți băteai capul să îți faci o poză cu o cămașă care era mai puțin verde. Arăți de parcă ești din naționala Braziliei.” Adevărul e că nu mă interesa examenul în sine (care putea fi ori proba scrisă a concursului de ocupare a unui post declarat vacant/rezervat etc. ori a examenului de definitivat ori a ăluia de titularizare) ci faptul că cel care trebuia să prevină frauda se uita pe fereastră iar candidații (care se pretindeau ei înșiși formatori) copiau pe rupte. Au trecut de atunci mai bine de 13 ani și rolurile s-au schimbat. Ăia (unii din ei) care erau atunci la catedră sunt acum în pensie, care erau în bănci sunt la catedră, iar locul lor în bănci a fost luat de alții care atunci abia veniseră pe lume și învață acum să facă acelasi lucru. Rata de promovabilitate la bac a ajuns undeva pe la 67% (cifră cosmetizată bineînțeles) și e cea mai mică din ultimii 5 ani. De ce? Poate pentru că Mirela n-a observat că a mea cămașă (care era de fapt o bluză) era într-adevăr de un verde strident, dar se asorta cu hârtia diplomei.

Va urma

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Treaba cu valuta

capra

Inca o lectie la care nea’ Vasile a dat chix a fost cea cu valuta si cursul de schimb cand m-a facut pe mine si pe ai mei colegi sa credem ca o astfel de notiune sau mai bine zis comprehensibilitatea ei ar avea vreo legatura cu gradul nostru de inteligenta. Imi amintesc cum in anul scolar 2004-2005 rasfoiam prin caietul de economie si ma refugiam in manual ca sa constat ca si respectiva lucrare era intocmita de stiu eu ce omolog de la Bucuresti sau din provincie de-al stimatului domn Vasile. Cand spun omolog, nu ma refer la functie ci la faptul ca a manifestat aceeasi grija pentru o expunere facila si un limbaj accesibil elevului din momentul in care a inceput sa redacteze lucrarea pana cand a considerat-o buna de tipar.

Omul era nedumerit cum de nu reusesc cimpanzeii si caprele sa priceapa ca poti obtine un profit daca tu cumperi ieftin si vinzi scump atunci cand cursul creste, respectiv daca vinzi scump si cumperi ieftin atunci cand cursul scade. Imi amintesc ca omul gesticula foarte agasat in fata unei scheme cam mazgalite care nu facea altceva decat sa rezume intr-un mod grafic explicatia eliptica de mai sus. Treaba asta cu valuta nu e atat de greu de inteles, dar e greu sa o explici astfel incat un elev de clasa a11-a sa o si inteleaga.

In cazul in care tu vrei sa cumperi perechea euro-leu si cursul este sa zicem 4.5, inseamna ca vei cumpara euro si vei vinde lei. Dai 4.5 RON si primesti 1 EUR, exact ca si cum ai cumpara o sticla de apa contra acestei sume, doar ca in loc de sticla sau produsul respectiv tu primesti acum o moneda de 1 euro. Cand CURSUL CRESTE asta inseamna ca LEUL SLABESTE din moment ce acum cursul e 4.6. Cu alte cuvinte acum leul e mai slab si ai nevoie de 4.6 RON ca sa cumperi o moneda de 1 euro. Daca tu cheltui 4.5 lei ca sa cumperi 1 euro si ulterior vinzi acest euro la un pret de 4.6 RON, ai un profit de 0.1 RON. E ca si cum cumperi o sticla de apa cu 4.5 RON si o dai cu 4.6, na mare filozofie…

In mod oarecum invers se intampla la o scadere a cursului de schimb. Tu vinzi 1 euro si primesti pe el 4.5 RON, iar apoi cand cursul scade la 4.4 RON o sa poti cumpara cu acesti 4 lei si 50 de bani nu doar 1 euro, ci 1.02 euro, ceea ce inseamna ca ai obtinut 2 eurocenti profit din respectiva tranzactie.

Marile greseli pe care Vasile le-a facut au fost ca a omis sa clarifice semnificatia pe care o are cresterea/scaderea cursului de schimb si forma (adica valuta) in care se obtine profitul. Cand cursul creste, asta inseamna ca a2-a moneda din pereche, in cazul asta leul, slabeste, iar cand cursul scade, a2-a moneda se intareste. Daca tu cumperi si vinzi cand cursul EUR/RON creste, profitul tau va fi in lei. Daca vinzi si cumperi cand EUR/RON scade, profitul va fi in euro.

Pe vremea aia Vasile Rus avea doar pentru serviciile prestate la Colegiul National „Unirea” din Targu Mures un salariu net de 2000 de lei, plus jumate de catedra la Colegiul National „Al. Papiu Ilarian” si ore la modulul psiho-pegagogic la unele sectii din cadrul Universitatii „Petru Maior”. Apropo de curs valutar, nu stiu cat era un euro pe vremea aia, dar cumulat, nenea asta facea in jur de 4000 de lei pe luna ca ochiu si nu era capabil sa explice lucruri care tin de cea mai elementara logica, in schimb ajuns acum la pensie nu se sfieste sa afirme in cotidienele muresene ca „a facut performanta”.

Daca tu nu esti in stare sa ii explici unui elev ca daca cumpara o sticla cu 4 lei si 50 de bani si o da cu 4 lei si 60 de bani, obtine 10 bani profit, sau daca o vinde cu 4 lei si 60 de bani si o cumpara inapoi cu 4 lei si 50 de bani, ramane cu o sticla de apa si 10 bani profit si dupa toate astea spui ca ai avut performante ba ii mai faci pe aia si tampiti si incapabili, inseamna ca…ai o problema…

Spre deosebire de acest domn si altii ca dansul, elevii se vad nevoiti sa joace dupa alte reguli din moment ce statutul elevului in Romania il face pe acesta foarte vulnerabil in fata unor vendete (materializate in note mici date in mod abuziv) puse la cale de profesori care raman fara argumente in fata unor interlocutori mai inteligenti si mai capabili decat domniile lor, zei venerati cata vreme au pixul si catalogul si iti pot pecetlui viitorul, dar desacralizati, injurati, amenintati si uneori chiar batuti odata ce relatia de 4 ani de vasalitate ia sfarsit.

Incapacitatea acestui domn Vasile de a gasi o metoda mai civilizata si democratica (demisia sau angajarea la alta institutie de invatamant de stat/privat) de a-si exprima dezaprobarea (intr-un fel complet justificata) fata de ignoranta elevilor, imi intareste convingerea ca invatamantul romanesc se afla din multe puncte de vedere la nivel de Ev Mediu sau in cel mai bun caz de mijloc de secol 20.

 

Etichete: , , , , ,

Acul lui cojoc (aka Povestea banului facut din electroliza)

111-2-660x330

Palavre despre vot si pasta de dinti

Cand vine vorba de politica si de scrutin discutia moare de cele mai multe ori in fasa lovindu-se de raspunsuri precum „Mi-e greata.”, „Nu ma duc la vot ca si asa nu pot sa schimb nimic.” etc., iar interlocutorii evident iritati de refuzul temei riposteaza la fel de stereotipic cu „E ca si cum ai zice ca nu te speli pe dinti pentru ca nu te pupa nimeni. De aia nu te pupa nimeni.”

Acum nu stiu daca autorii acestor analogii au facut cea mai fericita comparatie intre politica si igiena orala cu atat mai putin cu cat politica sau mai bine zis igienizarea ei depaseste vointa unui cetatean sau a unui grup mai mult sau mai putin numeros de cetateni care isi impun o rutina matinala si serala in fata unei oglinzi si a unei chiuvete.

Daca nu te speli pe dinti esti intr-adevar nesimtit, dar nu cred ca esti nesimtit daca nu votezi. Eu de exemplu nu am votat niciodata, cu exceptia referendumului cand din pacate dorinta mea si a altor milioane de romani nu a fost luata in seama si nu consider ca as avea carente de igiena de nici un fel.

Romanii au talent

Poporul roman pare sa posede o vocatie pentru implicarea activa sau pasiva in acest fenomen care in mod normal ar trebui sa cedeze prim planul ordinii sau macar dezordinii sociale. Majoritatea politicienilor romani par sa fi imbratisat doctrina interesului si meseria incompetentei, elemente menite sa ii uneasca si sa ii inalte de pe o platforma politica catre dezideratul suprem: conservarea privilegiilor. Cu toate acestea, pentru a se evidentia intr-o clasa politica aproape monoton identica, insa paradoxal caracterizata de o emulatie intensa, pe langa indeplinirea cerintelor mai sus mentionate, trebuie sa stapaneasca foarte bine valentele deceptive ale materialului declarativ de care fac uz pentru a obtine voturile aferente accederii la o functie sau alta.

Acesta este si cazul domnului Doru Opriscan, lup batran care a naparlit ori de cate ori i-a cerut-o schimbarea de anotimp politic dar a ramas totodata fidel naravului proverbial. Nu as putea spune ca el sau alti politicieni s-ar fi imbogatit in mod ilicit insa pot spune, in urma celor 4 ani de liceu pe care i-am avut la dispozitie pentru a interactiona si a-l observa pe fiul dansului, ca activistii transformati ulterior in lideri politici de o asemenea categorie s-au imbogatit in mod nesanatos. Poti sa iti sporesti capitalul facand bisnita cu azotat sau poti sa faci bani si din oierit sau tranzactii cu terenuri cum a facut Becali (fara ca asta sa constituie neaparat o infractiune), dar nu poti in decurs de o generatie sau mai putin de o generatie sa penetrezi toate treptele socio-profesionale dintre speculator de materii prime/oier si demnitar. Cum aschia nu sare departe de trunchi, chestia asta se observa foarte bine in comportamentul lui Alexandru Opriscan, un monument al discrepantei intre averea prezenta si educatia inexistenta.

Mai o tranzactie…mai o hahaha…

Oamenii de genul lui Opriscan au aparut pentru ca procesul de democratizare si privatizare a statului roman a fost realizat nu neaparat cu interes cat cu stangacie si lipsa de experienta. Societatea romana a inventat un soi de antagonist al sitei care a cernut neghina si a oprit graul bun atunci cand a omorat brusc comunismul dar si putinele parti bune care existau in respectiva epoca (respectul fata de meserii si profesori, interesul sporit fata de evenimentele culturale/lectura, platforme industriale foarte bine dezvoltate si ordinea sociala chiar daca era una impusa) si a instaurat democratia dar a pastrat metehnele regimului precedent precum coruptia, intoleranta, vicierea, trucarea si cosmetizarea rezultatelor scolare in scopul obtinerii unor foloase de diverse naturi sau a obtinerii unui capital de imagine pentru institutia de invatamant cu pricina, avantajarea si favorizarea intr-o maniera stridenta a celor care dovedeau servilism fata de regim sau care chiar faceau parte din regim , fapt care a dus la scaderea interesului pentru orice disciplina sau activitate intelectuala ori initiativa de dezvoltare personala si a cultivat ignoranta.

Prezenta lui Opriscan si a altor personaje in FPS, politica respectiv la conducerea combinatului „Azomures” nu poate fi sinonima cu frauda. Un fapt verificat insa e ca aproape in cazul tuturor perioada in care aceste persoane au ocupat functiile respective sau intervalul imediat urmator a coincis cu o prosperitate tenebroasa a fostilor functionari insarcinati cu privatizarea, intocmirea unor proiecte de lege si votarea lor in Parlament sau conducerea si administrarea unor intreprinderi de stat dar si cu o crestere a coruptiei si a saraciei in Romania si nu in ultimul rand sfarsitul macabru al industriei romanesti cu platforme industriale cu un potential enorm vandute de multe ori in mod cinic unor investitori straini pe 1 euro.

La valoarea noastra?

Eu pe om nu il cunosc personal am citit doar despre el in presa si am vazut ce am vazut la fiul sau care intra in clasa cu 2 telefoane si 3 seturi de chei si mirosea dis-de-dimineata a tigara dar si a parfum de firma, avea tot timpul in posesie sau isi permitea sa achizitioneze bunuri a caror valoare nu era una proportionala cu bunul simt si as zice nici macar cu inteligenta sau cu gradul de pregatire de care dispunea. Probabil ca respectivele chei erau cheile succesului…..de aia avea atatea….

Nu cred ca acest Opriscan ar fi trebui sa fie deosebit de bogat ca sa isi permita la ora respectiva doua autoturisme Audi A4 respectiv A8 cumparate second-hand si sa mai cumpere unul dupa ce in urma festivitatii de absolvire cel care era la ora respectiva consilier local a accelerat in coloana si a facut zob partea frontala a masinii fiului sau intrand in coliziune cu masina din fata care circula cu viteza regulamentara. Nu cred nici ce auzisem pe holurile liceului ca fiul lui Opriscan ar fi bagat masina in stalp sau ca ar fi fugit de la locul accidentului dupa ce ar fi condus in stare de ebrietate autoturismul cu care ar fi accidentat destul de grav un biciclist si ca tatal sau ar fi venit si ar fi musamalizat evenimentul cu ajutorul unor agenti de la Politia Rutiera. Nu cred nici ca Alexandru Opriscan s-ar fi accidentat la genunchi intr-o statiune de schi din Austria incercand sa evite coliziunea cu o fetita care schia pe aceeasi pista cu el si nu cred nici ca Doru Opriscan ar fi donat sange dar nu s-a gandit sa impartaseasca gestul sau opiniei publice decat inainte de campania electorala din 2008. Cred insa ca Alexandru Opriscan avea o fantezie destul de bogata care ii permitea uneori cel putin la nivel declarativ sa evadeze din rigorile impuse de necesitatea unei reputatii locale a tatalui sau care era implicat de ani buni in politica. Mai cred si ca modul in care a ales sa profite de contactele si semi-averea acumulata de tatal sau a fost unul falimentar atat din punct de vedere financiar cat si al reputatiei si releva in mod paradoxal multa saracie. Saracia sufletului.

Am incercat sa gasesc un articol publicat de un cotidian muresean insa se pare ca acestia l-au sters sau cei de la Google l-au scos din indexul motorului de cautare. Articolul facea referire la abnegatia dovedita de fiul domnului Opriscan in pregatirea pentru facultatea ale carei cursuri le-a frecventat in capitala Austriei si descria in detaliu intreg procesul de admitere care sustinea el ar fi durat 2 ani chestie care mi se pare de-a dreptul hilara dat fiind faptul ca pentru a fi admis la respectiva universitate privata care e un fel de filiala a institutiei-mama aflata in SUA nu trebuia decat sa posezi 2 recomandari de la profesori pe care ii avusesesi in liceu , un eseu motivational si un certificat de competenta lingvistica TOEFL sau Cambridge care tinand cont de nivelul pe care il avea el la limba engleza nu i-ar fi luat nici macar 3-4 luni cat mi-au trebuit mie sa promovez examenul si sa obtin certificatul aferent ci cred ca l-ar fi putut obtine instantaneu. Sa te inscrii la o facultate de genul ala e mai usor decat sa iti gasesti chirie in Viena pentru ca o chirie e mai ieftina si acolo se inghesuie multi. Unde e 19 000 euro pe an taxa de studii sau 16 000 cat era la ora respectiva nu e chiar atat de greu. E nevoie doar de 2-3 acte, o semnatura si un virament si ai rezolvat. Iata cum arata o nota de plata aproximata a domnului Alexandru Opriscan pentru perioada sederii in Viena (2006-2011):

-1 ciclu de studii de licenta de 5 ani: 5×16 000 euro = 80 000 euro
-al 2-lea ciclu de studii de licenta de 3 ani: 3×16 000 = 48 000 euro
costuri administrative in Viena:

-chirie 600 euro x 12 luni x 5 ani = 36 000 euro
-bani de cheltuiala 400 euro x 12 luni x 5 ani = 24 000 euro
––––––
total: 188 000 euro

Din cheltuielile astea domnul Opriscan putea sa economiseasca primii 128 000 de euro alegand sa studieze la o universitate de stat din Viena care i-ar fi oferit studii gratuite si o diploma eliberata de o institutie cu o traditie de secole care i-ar fi oferit sanse mult mai mari pe piata muncii din Austria dar si din Romania insa i-ar fi pretins in schimb sa posede si cunostinte de limba germana si o patalama gen Goethe Zertifikat B2 asa cum am eu. In 2006 intrarea Romaniei in UE nu era inca infaptuita dar era iminenta astfel incat domnul Opriscan nu ar fi beneficiat de gratuitatea mai sus mentionata care era oferita de UNI WIEN si Wirtschaft Universität doar cetatenilor din state membre UE.

Putea in schimb sa foloseasca anul respectiv ca sa frecventeze cursurile unui centru de limbi in vederea obtinerii certificatului respectiv si sa faca matematica la un nivel modest, asa cum se cere in unii ani la admitere la facultatile de stat cu profil economic din Viena sau eventual sa intre si sa plateasca un an taxa pe care o plateau non-membrii UE si sa treaca mai apoi din 2007 la regim gratuit. Oricum ar fi platit maxim 500 de euro pe semestru nicidecum 16000 de euro pe an. Acum ca a facut chestia asta pentru ca nu era informat sau pur si simplu ca sa arate ca pentru el suma respectiva era un chilipir habar nu am.

Stimul nociv pentru generatia tanara

Cert e ca aceste lucruri au avut un ecou profund in societatea romaneasca, poate nu chiar imediat dar cu siguranta cu un efect cumulativ in sensul mutatiilor comportamentale din randul generatiilor tinere expuse la asemenea stimuli: harnicii devini lenesi, simtitii devin nesimtiti, cultii devin inculti etc. pentru ca vad ca omul muncitor si de bun simt ajunge sa fie calcat in picioare. Nu stiu daca eu sau colegii mei de generatie sau opinia publica in general au constientizat toate cifrele si lucrurile astea care se intamplau in jurul nostru uneori atat de frecvent incat devenisera rutina si nu le mai sesizam insa daca tu Alexandru Opriscan, urmas al urmasilor nomenclaturistilor injuri profesori cu un salariu lunar egal cu banii tai de buzunar pe o saptamana dar cu un nivel de cunostinte de multe ori net superior, sfidezi colegi si colege aprinzandu-le parul cu bricheta sau amenintandu-le cu bataia sau arunci sume impresionante pentru cetateanul de rand pentru niste studii in strainatate pe care altii le-au efectuat mult mai ieftin si la institutii cu un prestigiu infinit mai mare dar cu sacrificii enorme, atunci lumea dupa o vreme incepe sa se intrebe nu neaparat de unde ai avut banii, ci daca mai merita pentru ei ca oameni sa locuiasca, sa isi faca meseria si sa incerce sa se integreze in propria societate.

Eu, dupa cum am spus-o, nu am votat decat o data si nu cred ca imi voi mai exercita in Romania vreodata dreptul la vot, dar ma intreb cateodata daca un cetatean oarecare considera ca Doru Opriscan i-a amagit pe alegatori cu promisiunile lui desarte sau pe cei care au fost disponibilizati de la Combinatul „Azomures” in cadrul procesului de privatizare si voteaza un partid sau un candidat, nu neaparat pentru ca il gaseste credibil ca om politic, ci pentru ca nu mai vrea sa ii vada mutra contracandidatului sau (lui Opriscan) in politica si daca se poate nici in viata publica si partidul respectiv odata ajuns la putere permite migratia lui Opriscan din formatiunea politica care a pierdut in cea care a castigat alegerile, iar el se bucura in continuare intr-un fel sau altul de privilegiile pe care ti le ofera statutul de membru in partidul aflat la putere desi nu a mai castigat alegerile de o bucata buna, atunci ce rost si ce valoare mai poate sa aiba votul cetateanului? Pana gasim raspunsul la intrebare eu cred ca in Romania mai face curat doar biologia…

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Imagine

Vasile Rus, un demagog si un scelerat

vasile-rus

O distribuire relativ recenta de pe contul de facebook al unei foste colege de clasa (dupa parerea mea mai putin inteligenta si platita cu bani frumosi tot de catre stat ca si in alte cazuri care iti starnesc indignarea) mi-a suscitat interesul si m-a determinat sa postez articolul de fata.

Pentru cotidianul muresean „Zi de zi” reflexul odei comuniste pare profund incetatenit sau de ce nu pur si simplu cronicizat intr-un model pandemic sau o rutina gazetareasca virala si periculoasa pentru societatea romaneasca.

http://www.zi-de-zi.ro/2016/01/06/profesorul-vasile-rus-exigenta-e-amendata-dar-aduce-performante/

Acum ca trebuie sa acoperi cele cate pagini le printezi si le pui in vanzare la chioscuri sau le publici in editia online e foarte de inteles, dar ca nu tii seama de o medie a punctelor de vedere, faci rabat la calitate si pana la urma te comporti ca o sluga asta nu cred ca se poate accepta nici macar unui blogger amator cum sunt eu, daramite unui redactor profesionist.

Am avut sansa, sau mai bine zis nesansa de a incapea pe mana acestui profesor?! plasat de domnii de la cotidianul mai sus amintit intr-o postura iconica vis-a-vis de dascalimea mureseana. Nu stiu domnule cum poti sa il dai exemplu pe un individ care poarta intr-un mod atat de clar stigmatul esecului invatamantului romanesc: are diploma de oras dar se poarta tot ca la sat, referindu-ma aici la atitudine, nicidecum la provenienta.

Articolul contine o scurta introducere si transcriptul unui scurt interviu intre reporterul Zi de zi si domnul Vasile Rus fost profesor la Colegiul National Unirea si alte licee din Targu Mures. Hai sa imi dau si eu putin cu parerea.

„Adevaratii dascali sunt cei care reusesc sa te faca sa-i iubesti pe ei dar si materia predata. Chiar daca elevul judeca profesorul dupa toanele, tafnele si hartagurile de adolescent nu intamplator in amintirile lui la loc de cinste tot portretul dascalului ramane.” Acum daca dintr-un esantion relevant, si anume cateva mii de elevi cati o fi avut stimatul domn Vasile vor veni macar 51% sa spuna ca in constiinta lor a ramas mutra acestui individ si materiile predate de dansul si respectivele intrari sunt la categoria „Favourites”, atunci s-ar putea sa ma mai gandesc ce valoare de adevar are asertiunea de mai sus. Chiar si daca majoritatea l-ar simpatiza pe acest proaspat pensionat, asta ar plasa statutul dansului in contradictie cu titlul articolului „Exigenta e amendata…” Si atunci cum de esti popular?

Eu am trecut de o bucata de etapa numita adolescenta si consider in continuare ca domnul asta nu are si nici nu a avut vreo treaba cu predatul si odata ce il compari cu personaje din mediul academic, chiar si din cel muresean, conditia lui profesionala modesta e usor de remarcat.

Hai ca m-am distrat copios cand am citit…a dat la Filosofie la Cluj, unde in perioada respectiva si pana la cativa ani buni dupa ce au dat si parintii mei la Babes Bolyai dar la alte Facultati (adica sfarsitul anilor 70) era concurenta de 10-15 pe un loc, n-a intrat dar a lucrat ca si profesor suplinitor in stiu eu care sat din judetul Maramures, apoi a plecat in armata si a lucrat in satul natal unde a predat chimie si stiintele naturii….wtf….:))))….pici la Filosofie, dar te angajezi ca profesor de Chimie??? Cum sa fii colonel, daca nu esti colonel…pai uite asa….daca esti la OCHIUL SI TIMPANUL. Sau cel putin asa se barfeste…ca ar avea dosar la CNSAS…dar acum stii cum e….sunt multi invidiosi…:)))…la ce performante a avut domnul asta….ai si motive sa il invidiezi….

Individul acuza si limbajul sofisticat al manualelor post-89 si reforma falimentara din invatmant. Auzi agresiune si abuz semantic impotriva elevului….eu sunt adeptul punerii in aplicare. Daca nu iti place cum a scris cineva un manual incerci pe scheletul programei sa gasesti o alternativa mai accesibila din punct de vedere lingvistic, chestia asta fiind valabila si pentru elevi: daca nu iti place cum preda cutarescu, incerci sa cauti la biblioteca, te documentezi online si pui osul la treaba. S-ar putea sa constati ca vei chiar indragi materia respectiva si ca ai afinitati pentru domeniul respectiv.

Domnul asta e un monument de demagogie. Ii acuza pe fosti ministi ca ar fi transformat bacul intr-o minciuna sau pe parinti ca isi doresc medii mari pentru copiii lor si ca pun presiune pe cadrele didactice pentru ca ale lor odrasle sa aiba medii cat mai mari. Probabil a fost o presiune enorma pe capul dansului cand intra la clasa si spunea „Felicitari domnule Opriscan, am auzit ca sunteti cel mai popular din liceu.” (vezi http://www.ziaruldemures.ro/?p=1110) sau cand Horea Hadarau venea in clasa a10-a cu „plasele de la mica” in clasa si spunea ca „le-ar fi lasat la secretariat dar e cam devreme si nu e inca deschis si apai…unde a fi sa le lase”. Acum pentru un kil de cas sau carne nu se sesizeaza DNA (sau PNA sau DGA cum i-o fi spus la ora respectiva) dar daca tot faci din astea macar fa cu intermediar nu fa ca prostul si nu fa asa pe fata. Sunt curios astia care comenteaza de ministri si de minister si primesc plase cum mai au tupeul jegos sa spuna ca unii cu medii care ii clasau la mijlocul clasei au ajuns sa primeasca note care ii salta sefi de promotie. Bineinteles ca Hadarau nu era sef de promotie, dar de unde avea doar de 7 si de 8 la economie, dupa episodul cu plasele a inceput sa primeasca doar 9 si 10. Pune-l acum sa rezolve o ecuatie de gradul 2 sau sa calculeze o derivata sau echilibrul pretului. Nici cu o tableta sub bot si cu toate formulele nu ar fi in stare.

Imi amintesc cu mult sictir dar si ingrijorare cum dom profesor trimitea elevi si eleve dupa cafele si cand se intorceau ii trimitea dupa zahar sau sa ii mai faca una ca el o dorea mai lunga cand parintii alora care ii aduceau lui cafeaua „pe birou” erau contribuabili si virau la stat bani din care se platea salariul lui care la ora respectiva, chiar si in boomul economic, era maricel…respectiv 2000 de lei. Adica eu te platesc pe tine sa imi prestezi niste servicii sa imi transmiti experienta ta, cunostinte si sa ma luminezi si tu ma trimiti dupa cafele. Nu stiu zau cat de mult te respecti ca om sau mai mult decat atat, ca femeie, daca dupa ce ala care e platit din banii lui maica-ta si taica-to si in loc sa isi vada de treaba te face cimpanzeu si capra, te trimite dupa cafele si te evalueaza in functie de dispozitie, tu te uiti la el cu admiratie si distribui materialele laudativ-comuniste pe platforma de socializare. Poate ca se pot imputa multe si statului pentru modul in care a gestionat reforma in invatamant si tranzitia catre metoda de generatie noua dar de cele mai multe ori o parte din vina o poarta si societatea civila in opinia mea mult prea pasiva la asemenea provocari legate de ecologia personalului din institutiile de invatamant.

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Nea’ Vasile

Un-pedagog-de-scoala-noua-1

Pe o strada cu blocuri garbovite de povara destinului, Vasile se plimba retrospectiv ca la fiecare sfarsit de an scolar. Paseste greu si priveste in pamant tinandu-si mainile la spate. O atitudine de parnaias. Un puscarias arestat de propriul trecut.

Nostalgicii ceausisti sau pur si simplu, oamenii constructivi, cu stima de sine, nu frustratii cu devieri comportamentale asa cum sunt eu, l-ar incadra la homines magnis virtutis. Vasile este de fapt un om marginal, un simbiotic care poate fi metaforizat intr-o iedera care s-a catarat abil pe spoiala romaneasca pe care noi, romanii, o numim democratie. Vasile a vrut sa dea la drept, dar n-a fost sa fie si a ajuns din intamplare profesor…la Cortegiul National Uimirea…

E intr-adevar uimitor sa constati ca o institutie care conduce destinele a mii de oameni si ar trebui sa-i educe in spiritul onoarei actioneaza prin Vasile si o parte din ai sai tovarasi (REPET… O PARTE, NU TOTI), oameni profesionisti care conduc invatamantul romanesc pe ultimul sau drum si formeaza pe nedrept impresia ca a fi profesor este ceva sinistru si umilitor.

Nea Vasile a reusit la viata lui sa fie excentric doar prin mitocanie si un portofoliu colocvial specific oseanului emigrat in Baia Mare (sau chiar mai departe) care se crede intr-o gradina botanica sau zoologica. Caprelor…tufelor de Venezia…cimpanzeilor….

Bineinteles ca reactiile nu s-au lasat asteptate, dar Ministerul, Inspectoratul si directorul de institutie au ramas surzi la argumentele numeroase insirate in infinitul sir de demersuri pe care parintii si adeseori chiar elevii sau elevele le-au facut impotriva onorabilului magister. Povestea este foarte complicata. Vezi tu elevule…in Romania, de cele mai multe ori ajung la conducere politicieni care isi cumpara locul pe care urmeaza sa il ocupe pe durata unei legislaturi. Marea majoritate, desi ii vezi la camasa, sunt pana la urma niste cersetori. Nu au bani de campanie electorala, tocmai pentru ca de asta vor sa intre in politica – pentru a se imbogati. Se imprumuta de la camatari si interlopi, care mai apoi, dupa ce persoana in cauza castiga alegerile, vor sa isi recupereze banul si dobanda aferenta. Chestiile astea se mai fac si in natura, in sensul ca omul da telefon si ii spune cate matusi si cati veri sa ii bage in stiu eu care institutie. Cam asa s-a intamplat si cu primarul si inspectorul din urbea in care preda Vasile. Si cam asa e mai elevule cand iti faci obligatii. Cand omul suna si recomanda pe cineva ca director, trebuie sa ai mare incredere in ceea ce iti spune.

Aici intra tanti Cristinica in schema, caci asa o chema pe vremea mea (si poate si pe vremea ta) pe tanti directoarea. Am numit-o Cristinica doar pentru a-i reliefa statura morala si profesionala pentru ca scapand de aceste doua mizilicuri (abstractiuni daca vreti sa le numiti), in realitate, Cristinica este chiar o femeie inalta. Lacoma din fire, poarta tocuri de 15 ca sa isi puna si mai mult calitatea in valoare, priveste patrunzator si zambeste, asa cum zambeau meseriasele cele mai vechi din Egiptul Antic.

Toata lumea ii vedea pe Cristinica si pe Fanica atunci cand ieseau dimineata din scara si tanti se apleca (cum se apleca si in cursul noptii precedente) sa isi stearga de pe craci polutiile nocturne, caci Fanica sextagenar, tanar pensionar dar adolescent din fire adormea fara sa isi poata concretiza visele. Altfel Fanica era baiat cumsecade si o ducea pe tanti la locul de munca (?!) dar o lasa la coltul de dupa colt asa cum fac smecherii ca sa nu-i vada lumea ca au fost la meseriase. Parca lumea n-ar fi stiut…

Eu la ora respectiva nu prea aveam cunostinta de acesti curenti de adancime din balta de jeg numita liceu de elita, insa dupa o vreme am inceput sa le miros.

Tanti administra cu profesionalism institutia, astfel incat unii munceau si reprezentau liceul la competitii nationale, in timp ce altii veneau beti si se drogau, privilegiile abundand, bineinteles pentru cei din urma. Eu citeam de la 5 ani, iar colegul era in clasa a 11-a si inca mai avea probleme cu unele silabe. Eu invatam fiecare lectie, dar primeam intrebari din partile pe care nu le stapaneam. Colegul invata cand avea chef si era pasuit pana cand aparea aceasta apetenta si o intrebare imbela la care putea sa raspunda. Eu meritam 10 si luam 8, el nu merita 5, dar lua aceeasi nota. Colega imbracata modest, dar cu bun gust era tinuta in suturi, in timp ce un coleg dintr-o clasa paralela, cu haine de firma mereu penibil asortate, era amintit ca avand o mama extrem de prezentabila si generoasa “care tocmai i-a vizitat pe profesori”. Fiul unui baron local aprindea cu bricheta parul unei colege si directiunea ridica din umeri, in timp ce eu aprindeam cu un chibrit acidul citric dintr-o coaja de portocala si eram avertizat ca as putea provoca incendii. Nu ramaneau elevi repetenti, doar corigenti care se scoteau in semestrul 2. Colegul beat si duhnind a tutun era rugat sa mearga sa isi ia macar o guma de mestecat sau chiar trimis acasa sa se odihneasca, in timp ce altii erau mustrati pentru ca fusesera vazuti intr-o pauza mare la o bere la terasa sau deposedati de piercinguri. Sexualitatea, consumul de tutun, alcool sau droguri erau reprimate si nu explicate. Lectiile erau verificate, dar nu clarificate. Uniformele erau vandute, dar nu lucrate. Anuarele erau puse pe mesele dirigintilor si date spre vanzare cu japca, dar nu culese si corectate; mai doamna diriginta, ori le vinzi, ori le iei din banii dumitale pentru ca dom’ primar sau ala care i-a finantat campania are o imprimerie si dupa moda comunista, atunci cand omul n-are de lucru, trebuie neaparat sa-i dai. Si sarmana femeie, cu credit la Prima Casa, famelie mare, remuneratie mica, ce putea sa faca. Asta e doar o mica parte din ipostazele incalificabile in care erau puse cadrele didactice si elevii care erau “de-ai nimanui”…if you know what I mean. Din nefericire, in scoala cu pricina, existau si profesori care isi faceau jobul cu buna credinta si extrem de multa competenta si ajunsesera sa fie asimilati cu elemente mai putin aducatoare de cinste pentru pedagogie, precum nea Vasile si tanti Cristinica si erau obligati sa incerce sa traiasca bine si printre jeguri, intrucat aveau o familie de intretinut si guri de hranit.

Imi amintesc ca acum vreo 10 ani eram cu niste colege la cabana si directiunea ne chemase pentru o activitate omagiala la primarie. Aveam deja experienta anului anterior de colindat de-a-nboulea , in sensul ca noi cantam si apoi trebuia sa ne matrasim, si invitatii impreuna cu o parte din profesori (?!) le trageau egoistic cu protocolul. Bineinteles ca majoritatea celor de la cabana au refuzat, moment in care tanti Cristinica a inceput sa ameninte ca o sa ne scada nota la purtare :)))) Era pe inserate, tin minte, si aveam deja cateva beri la bord, deci m-am enervat cu atat mai mult cand am auzit de la colega mea ca onorabila directoare ma amenintase pe mine si pe … coristii obstinati. Am ajuns acasa si am trecut prin cartier pe la bunica-mea si stiind ca doua vecine de-ale ei erau/fusesera invatatoare, respectiv profesoare, chiar directoare, m-am dus si eu sa intreb cine brisca mea e Cristinica asta de isi permite sa ma ameninte ca nu am chef sa vin din timpul liber sa il ling in cur pe domnul Pardalian, un tip cu rectul si de altfel intreaga epiderma, asa mai tuciurie, ca doar era omul roman get-beget…ma rog…din ala din Guyana Franceza. Ma duc la doamna D. de la parter si la doamna P. de la etajul lui bunica-mea si cand imi spun femeile ce imi spun imi ajunge mandibula pe pardoseala de gura ce am cascat-o cand am auzit de Vasile, ca intrebasem printre altele si de el. Tipul predase la liceul concurent de peste strada si fusese si director la alt liceu o perioada. Vasile era un slujitor fidel al iubitului conducator de dinainte de ’89, un tip de altfel chiar inteligent si citit, ma rog, atat cat poate ajunge un cioban de la oi, dar meteahna lui era ca incurca sala de clasa cu grajdu de la ma-sa de acasa. Pe vremea lui Ceausescu era intr-un fel mai multa ordine decat in ziua de azi, dar cei care aveau controlul puteau sa abuzeze intr-o maniera mult mai categorica decat o fac cei din ziua de azi. Si uite asa, mai elevule, si-a fecundat Vasile norocul cand s-a luat in liceul ala de peste strada pe la sfarsitul anilor ’70 flacau debutant in invatamant de cativa care erau fii de membri ai Consiliului Popular. L-au batut aia de s-a cacat pe el, dar asa cat sa nu intre la echivalentul de astazi al lovirii din Codul Penal. L-au pleznit in pauze pe hol si l-au scuipat ca ajunsese omul sa ii intrebe pe tovarasi daca poate sa ii asculte. Si dupa aia du-te la tovarasul si spune-i, daca te tine. Pai, tovarasul e mai tovaras decat tine, asa ca mai amana ceea ce ti-ai propus. Si dupa aia vii si predai Logica si Psihologie. Logic ar fi fost sa te zboare un om zdravan la cap din invatamant ca nu se poate cu asa haimanale la catedra. Ar fi fost un gest extrem de economic pentru latura sociala a scolilor. Nu e mare filozofie. Faptul ca Vasile fusese victima represaliilor tovarasesti, mi-a fost confirmata de niste colegi de la liceul de peste drum care terminasera in 2004. Eram la Eforie Sud cu ei si dupa cateva pahare date pe gat, au inceput sa imi povesteasca cum unii din clasa lor avusesera meciuri cu onorabilul magister si avand animale de companie, le-au adunat urina si excrementele in niste recipiente si s-au dus intr-o noapte la usa lui Vasile si i-au uns usa cu proviziile pe care le adunasera timp de cateva zile, astfel incat cel putin olfactiv, usa omului sa graiasca multe despre felul de a fi al proprietarului. Tin sa precizez ca oamenii care imi povestisera intamplarea si colegii lor erau niste tipi foarte crescuti si inteligenti. Cu unul dintre ei ai mei sunt prieteni de familie. Din pacate, cu un astfel de om, nu prea mai ai cum sa tii cont de educatie.

Viata in secolul in care traim e mult prea pe repede inainte ca sa te preocupi de soarta omenirii, insa ceea ce ma deranjeaza la acest Chicos Rostogan care isi expectoreaza cunostintele in loc sa le transmita e ca el o face pe banii statului si impotriva unor oameni care ar fi trebuit sa fie beneficiarii unui serviciu public, gratuit si prestat la standarde europene. Sa iti explic, elevule: parintii tai lucreaza si din veniturile lor pe care statul le impoziteaza, se alimenteaza si un buget al invatamantului, auster, cum o fi el, dar e din munca parintilor tai. De aici rezulta, prin extrapolare, ca Vasile ar fi trebuit, in mod normal, sa fie angajatul tau, elevule. Sau cel putin, sa se comporte mai omeneste, nu sa te trimita dupa cafele si sa te faca dobitoc pentru ca nu ai inteles o lectie pe care el a delirat-o, nicidecum predat-o. Dar, adevarul e ca nici nu prea are cum sa se intample altfel cand statul da catedre si niste copii in formare pe mana unor oameni care au dosar la CNSAS si in mod normal, nu numai ca nu ar fi meritat sa fie la catedra, nu ar fi meritat sa fie nici macar in libertate. In epoca comunista, turnatoria era aproape un fel de a fi, in sensul ca nu prea aveai cum sa te feresti de fenomen – fie participai, fie deveneai victima a celor care luau parte la asa ceva. Cu toate acestea, una e sa fii informator si sa comunici informatii care ar putea ajuta statul sa reactioneze la un pericol care i-ar periclita integritatea si alta e sa ciripesti cum colega de la stiu eu care catedra a spus un banc cu nea Ceasca la cafea de dimineata. Multi oameni si-au pierdut joburile datorita gainarilor de genul lui Vasile. Lucrurile astea spun multe, nu despre inteligenta, ci despre calitatea umana a lui Vasile si despre deficientele nenumaratelor reforme din invatamant.

Si tanti Beti predase intr-o vreme la liceul cu pricina, dar si la Liceul de Arta. Femeia era de un profesionalism si o pregatire ireprosabila, o profesoara stralucita, cum am avut rareori ocazia sa intalnesc in localitatea respectiva. Din pacate a facut marea greseala de a cere elevilor de la specialitate un nivel al unei minime decente la una din disciplinele pe care le preda. Cum a indraznit, draga de ea, sa lase corigenti fii si fiice de profesori de pian, vioara etc. pentru ca nu au vrut sa invete nici macar in ultima ora, cand stiau bine de vreo luna ca le trebuie nota X ca sa nu ramana corigenti. Si iaca asa, au pus-o pe tanti Beti pe faras, sau o fi plecat femeia de buna voie, completand lista oamenilor autentic profesionisti, sugrumati de paradoxalul puternic lant al slabiciunilor din invatamantul romanesc. Unii au impresia ca impiedicandu-i sa isi faca meseria sau inlaturandu-i pe cei mai valorosi decat ei, vor inregistra ei vreun progres…

Asa a facut Vasile si inca cineva din staff-ul institutiei acum vreo cativa ani cand m-au amenintat si santajat sa imi retrag declaratiile pentru ca scrisesem de el, de tanti Cristinica si de nenea Vladimir, tatal unei foste colege, care daduse vreo 30 000 de euro pentru un 10 absolut, sau cat mai aproape cu putinta pentru fiica sa la Bacalaureat. Si tanti Cornelia de la Reghin mai baga pentru fiicele ei, dar asa mai modest cu miile de euro. Un serviciu de tacamuri sau un aspirator, o floare sau o mica atentie, hai ca mai duce oricine. Dar cand arunci cu sume pe care unii nu le agonisesc nici dupa o viata de munca, e deja prea de tot. M-am declarat indignat de absurditatea unor tranzactii care in fond si la urma urmei nu au cum sa modifice zestrea genetica a unei fiinte umane si au trimis imediat depesa prin terte persoane ca “ai grija ca in institutia respectiva s-a investit mult si tu ne prejudiciezi investitia…ham ham ham…”. Cum am prejudiciat eu o investitie cand banii respectivi au fost dati pentru niste calificative care nu arata, ci ascund. Parerea mea e ca singurii care prejudiciaza vreo investitie sunt specimenele de genul lui Vasile si al lui Cristinica. Hai ca pe unul il mai ameninti si il intimidezi, dar sunt multi intr-o promotie. Si cand e sa dai socoteala de ce aia pe care ii tineai in puf au luat 7 si 8 la bac si ceilalti care isi luau suturi au luat numai 10, la ce iti mai folosesc amenintarile?

Nu sunt Gica Contra si nu actionez sau gandesc hipercritic. Am fost multumit de alte institutii ale caror cursuri le-am frecventat. La Universitatea Tibiscus am fost extrem de multumit, la Universitatea de Vest si mai multumit, iar la Centrul Cultural German, mai presus de orice critica. Uite, in lista mea la “Legaturi” o sa il gasesti pe unul dintre profii cu care am studiat la Centrul Cultural German; il gasesti cu Bogdan – il cheama Bogdan Nan. Baga si tu nasul pe site-ul omului, hai la Timisoara sa vezi cum isi tine omul ala cursurile si trage singur concluziile de rigoare. Eu dupa o bucata mi-am dat seama ca etapa pe care am traversat-o nu s-a numit intamplator invatamant mediu. Eu am depasit-o si la fel au facut-o sau o vor face si generatiile de dinaintea mea si de dupa mine. Vasile a ramas tot acolo si spera ca lumea va confunda la infinit excelenta cu semidoctia.

Pe strada din orasul cu blocuri garbovite de povara destinului, Vasile se plimba in continuare. Tocmai a avut un vis lucid. Constiinta l-a pedepsit si l-a inchis intr-o celula cu tabla. Tabla e neagra, dar creta e tot neagra. Elevii sunt de carton, dar fantasma ca el ar fi profesor e una reala. E mijlocul lui iunie si e festivitatea de sfarsit de an. A iesit sa isi adune gandurile si sa ia putin aer. Pe strada sunt pietoni si toti se uita la el. Omul se freaca la ochi si crede ca halucineaza dar vede bine. Pietonii sunt tot el, mai multe ipostaze ale lui. Acum te vezi Vasile? De undeva de departe se aude un imn…Vivat profesores…apoi ceva de genul…Colegiul mereu in mintea si-n sufletul meu…mormantu masii de sub flori de suflet…

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/propaganda-la-mormantul-lui-vasile

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Argument incipient

P2_#4a0e00

pentru ca sunt artist…pentru ca imi place sa scriu…pentru ca imi place Chirita…pentru ca imi plac Ciresarii…pentru ca imi place sa moderez emisiunea in care sunt propriul invitat… pentru cei care sunt pe aceeasi frecventa…pentru ca diferente mari se pot gasi si la distante mici…pentru ca Romania are o invaliditate de mentalitate…pentru ca tara ne alunga fara a ne lasa sa fugim…pentru ca eu cred in valorile autentice…pentru un discernamant mai antrenat…pentru ca e primavara…pentru mine…pentru voi…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 martie 2014 în Emanatii cotidiene

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,