RSS

Arhive pe etichete: romania vanduta

Complici nevinovati

Screenshot 2019-05-21 at 14.13.41

Perceptia puterii

Adevarata putere a puterii consta in perceptia ei. Nici un sistem totalitar sau pseudo-democratic care nu poate ajunge in mod firesc la un echilibru si necesita ocazional sau permanent infuzii de putere nu a detinut din perspectiva numerica mai multe forte de ordine decat cetateni in a caror constiinta domneste teroarea.

Plase de siguranta

Dorin Florea era prefect de Mures in anii 90. Condamnat fiind de maica-mea dupa ce Curtea de Conturi il prinsese cu niste matrapazlacuri si-a donat tot patrimoniul pentru ca averea sa nu-i fie confiscata dat fiind faptul ca raspundea personal pentru un prejudiciu adus judetului Mures. Din aroganta, prostie, grobianism sau poate cate un pic din fiecare a inceput sa arunce cu pari si pietre in agentii de politie si procurorul sositi la domiciliul acestuia pentru a pune in aplicare procedura de perchezitie. De luat oricum nu mai aveau ce sa-i confiste pentru ca omul primise pontul in timp util de la cei de la executari silite. Daca nu-i parvenea informatia statul ar fi putut prin scoaterea bunurilor la licitatie sa recupereze prejudiciul. Daca respectivii agenti ultragiati ar fi sesizat comiterea respectivei infractiuni probabil dosarul ar fi ajuns pe masa unui procuror care daca nu ceda presiunilor ar fi intocmit rechizitoriu si acesta ar fi intrat pe rol. Odata inceput litigiul inculpatul Dorin Florea ar fi avut posibilitatea de a contesta decizia instantei pana ar fi ajuns la instanta suprema unde toti magistratii erau si sunt numiti politic unde achitarea sa ar fi fost o certitudine. Asta in cazul in care la instantele inferioare ar fi primit o solutie nefavorabila. Dorin Florea a scapat basma curata si nu numai ca nu a platit pentru faptele lui ci si-a continuat ascensiunea politica ajungand unul daca nu chiar cel mai longeviv primar din Romania.

Toti infractorii din politica au plase de siguranta. Sistemul se bazeaza pe un grup de persoane a caror decizie poate fi controlata sau cel putin influentata prin teama. La randul lor cei care pot genera aceasta teama sunt controlati de altii tot prin teama aflati la un nivel ierarhic superior. Exemplu: in momentul in care procurorul Alexandru Lele a emis mandat de arestare pentru fiul prefectului de Bihor Adrian Tarau (care conducea un grup infractional organizat care introducea in tara benzina din Slovacia in acte carburantul figurand insa ca si kerosen evitand in acest fel plata accizelor) Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică l-a trimis pe Cristian Panait care activa in cadrul Biroului de Anchete Speciale pentru a-l investiga pe Lele. In momentul in care Panait, procuror ca si Lele si-a dat seama ca acesta din urma actionase cu buna credinta si in temeiul legii a dat nu urmaririi penale. La scurt timp decanul Facultatii de Drept unde preda Panait a dispus eliberarea sa din functie iar sefii lui Panait au infirmat odronanta acestuia de scoatere de sub urmarire penala a lui Alexandru Lele. Pentru a justifica incredintarea cazului altui procuror superiorii lui Panait din cadrul Parchetului General au contactat Clinica de Psihiatrie a Spitalului Militar pentru a-i face acestuia o programare si au inceput sa intocmeasca rapoarte in care sustineau ca subalternul lor incepuse brusc sa delireze in timpul serviciului. Cazul Panait e un exemplu tipic in care primele 2 plase de siguranta au cedat, procurorii facandu-si meseria corect arestand, respectiv constatand conformitatea cu legea a arestarii unui infractor, moment in care a 3-a plasa de siguranta l-a desfiintat profesional si l-a hartuit, Panait ajungand in doar cateva zile dintr-un tanar de 29 de ani cu un viitor promitator o epava, ulterior chiar sinucigandu-se.

E de ajuns ca o serie de elemente din acest lant al slabicunilor sa cedeze pentru a asista la o implozie a intregului sistem. E de ajuns ca cei care de la nivelul imediat urmator decision maker-ilor sa constientizeze ca oricat de complexa ar fi o organigrama exista intotdeauna un supervisor care nu are un supervisor. Cei a caror obedienta nu mai poate fi garantata prin propagarea temerii, santaj si amenintari vor incepe sa nu mai actioneze la ordin ci bazandu-se pe propria constiinta.

Statul – un autoturism

Orice stat e asemenea unui mecanism. Ca un autovehicul daca vrei sa-l vezi asa. Fiecare cetatean a contribuit mai mult sau mai putin la faurirea lui. Unul a proiectat, altul a turnat sasiul, celalalt a fabricat rotile. A mai venit celalalt si a montat parbrizul si tot asa. Si cum o masina nu poate avea mai multe volane, nici un stat nu poate avea concomitent mai multe conduceri. Masina noastra imediat dupa 89 era chiar foarte faina chiar daca asta a insemnat multi ani de foamete, curent taiat, apa calda 2 ore pe zi si alte tampenii pe care carmaciul nostru iubit le-a decis pentru plata datoriei externe. Ticalos si analfabet soferul nostru a avut totusi niste calitati si anume ca era patriot, credea cu adevarat in doctrina pe care o reprezenta (chiar daca era utopica) si era un om care pe plan extern avea coloana vertebrala.

In zorii democratiei Romania nu avea sofer. Lumea era inca bulversata, neincrezatoare, politic vorbind de naivitatea unui copil. S-au bagat la volan salvatorii patriei care de fapt erau smecherii din dreapta soferului care ii scosesera cheia din contact. Copiloti care nu au facut altceva decat sa continue la volan drumul pe care pana atunci il urmarisera doar pe harta: catre Moscova.

A inceput sa le vina idei despre cum sa valorifice masina ca si asa nu era a lor ei doar conducand-o. Sa o vanda cu totul nu prea puteau ca batea la ochi. Atunci le-a venit ideea sa vanda prima data piesele celei mai bune unor cumparatori straini la pret de second. Strainii au dat piesele noi mai departe la pretul corect si au mai lasat un ciubuc si soferilor nostri. Dar mai era mult de vandut.

Si cum soferii nostri erau oameni muncitori si creativi s-au gandit ca din banii pusi deoparte din ultima tranzactie sa isi deschida un atelier si un magazin cu piese de schimb. Si iac-asa le-a mai venit o idee.

Au dat-o atunci prin toate gropile si au busit-o cat au putut ca sa ceara celor de pe bancheta din spate bani de piese de schimb. Si normal ca piesele de schimb le-au luat de la magazinul lor dar au vandut second-uri la pret de piese noi, iar reparatiile tot la atelierul lor s-au facut la preturi cel putin cvadruple.

Au introdus mai apoi si bilet si au intrat oamenii si pe piata transportului in comun. Doar ca ai lor plateau un sfert sau chiar nimic si restul pretul intreg si atunci a inceput tot mai multa lume sa coboare. Sau dupa caz sa nu mai urce.

Cand s-a paradit tapiteria si-au dat si ei seama ca persoane nu mai pot transporta si au trecut la transport marfa, ca deja aveau filiale in toata tara. Dupa atata munca si castig aferent au putut dragii de soferi sa isi dezvolte afacerea cu piese de schimb. Si carau cu masina facuta de noi piesele de schimb prin toata tara pe unde aveau magazine dar faza e ca la suta de kilometri parcursi nu poti sa negociezi cu un motor consumul. Dar poti plafona preturile la curent, carburant  cu dedicatie pentru consumatori industriali, restul negociindu-se cu fraierii.

Dupa o vreme lumea a inceput sa isi dea seama ca soferii erau cam aceiasi si atunci au inceput sa isi mai lase par lung, barba, au schimbat camasa dar n-a mai tinut. Mai demult era stapan pe creierele populatiei cine detinea licenta de transmisie si asta necesita bani foarte multi si acces la cercuri inalte. Acum societatea civila se auto-influenteaza si echilibreaza, fiecare avand in buzunar un mic televizor si sansa de a deveni la un nivel mai mic sau mai mare formator de opinie, in functie de discurs, persuasiune si argumentele pe care le aduce.

Masina inca mai merge desi soferii trag de volan in toate partile in timp ce in dreapta si in spate mai sunt altii care incearca sa isi faca loc pe scaunul din fata sau daca nu cel putin sa apese ambreiajul sau sa ii stinga luminile.

Ma intreb ce legatura mai are masina asta cu cea care a pornit la drum in ’90? Forma e aceeasi dar bateria e straina, parbrizul la fel. Carburantul e adus din Ungaria sau Austria. Cauciucurile sunt si alea de import. Si motorul e adus din Franta.

Cetateanul – eterna opozitie?

Poate cineva sa nege ca sinecura sofatului in acest context nu este opera noastra? Noi am facut masina, altii au condus-o au dezmembrat-o ca s-o vinda, au stricat-o ca s-o repare la preturi exagerate pe banii nostri in atelierele lor si mai apoi ne-au aruncat din ea pe motiv ca am vorbit prea tare si l-am deranjat pe sofer sau ca i-am cerut prea des sa opreasca ca ne era rau.

E cetateanul muncitor si de bun simt vinovat pentru ca nu s-a putut impotrivi obligatiei legale de a plati darile catre stat? E abstinentul electoral partas pentru ca a refuzat sa gireze increderea unor formatiuni care se deosebesc intre ele doar prin sigla si o platforma care nu trece de nivelul declarativ?

Acum ca ramai in masina sau sari din ea si astepti alta, ori o iei pe jos e treaba ta. Esti si asa o eterna opozitie si lozincile din jargonul sexului oral sau campul lexical al maladiilor de Ev Mediu nu au nici un efect. Cea mai buna felatie e aia fiscala si electorala. Nu uita asadar sa treci pe la sectia de vot sa pui stampila. Esti oricum complice nevinovat.

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Mures leaks (I)

Screenshot from 2018-12-21 20-57-57

Istoria ne-a ales crucea de a trai o resurectie a unor vremuri foarte odioase ingropate undeva in odaia cu amintiri reprimate din subsolul constiintei neamului romanesc. “Bucuria” impusa de inhibitie, frica dar si ratiune a celor care la fiecare 23 august cu sute sau mii de panouri formau intr-un puzzle uman urias pe model de import chinez portretul iubitului carmaci din Scornicesti si al consoartei analfabete se reincarneaza in diverse forme in societatea cotidiana ingropata in nameti de apatie si caracterizata de o arhitectura mentala falimentara.

“Las ca merge si asa” e transpus cam in tot ce ne inconjoara in Romania lui 2018: scoli nedotate cu profesori ori incompetenti ori prea abrutizati si cainiti de contextul in care sunt nevoiti sa isi faca meseria, spitale infecte unde tot mai multi rezidenti sunt straini proveniti din fostele colonii, tari ale lumii a3-a, firme de ecarisaj care nu respecta caietul de sarcini si pun in pericol siguranta sau chiar viata cetatenilor, societati care sunt platite de autoritatea contractanta pentru a deszapezi caile de circulatie dar esueaza lamentabil, baieti si fete de bani gata, progenituri ale unor bisnitari de azotat, ingineri chimisti, dulgheri si mecanici incompetenti reprofilati in politicieni sau oameni de afaceri care s-au imbogatit peste noapte si fac tot posibilul sa ne tina la curent prin intermediul platformelor de socializare cu luxul de neam prost in care isi scalda anosta existenta.

O buna parte a presei aservite sfideaza inteligenta romanilor atunci cand infesteaza mediul virtual sau inca si aparitiile pe suport de hartie cu “realizarile” unor persoane precum Rares Cojoc campion national la dans care nu a castigat nici un turneu de Grand Slam, nici un campionat european sau mondial, singurele lui victorii fiind la competitii internationale care s-au desfasurat in Romania sau peste hotare fara a fi insa bine cotate dar care de peste 10 ani impreuna cu Mihai Petre de la ProTV blocheaza unor tineri sansa de a se afirma, Silvia Opriscan autoare de articole de analiza macro-economica din Ziarul Financiar insa certata cu acordul in limba romana, Doru Opriscan deputat traseist, autor de articole din sectiunea online a cotidianului Adevarul certat cu semantica si Alexandru Opriscan absolvent al unui ghiseu de diplome din Viena unde un an universitar costa 15 000 de euro pe an.

Oamenii astia au fost de fiecare data declarati respinsi, inapti sau trimisi sa plimbe ursul atunci cand concurenta a fost una autentica si evaluarea pe bune dar se considera si sunt considerati de unii romani ca elita acestei tari. Un dus-intors pentru 3 persoane la si de la New York la business class (clasa la care ii place domnului Opriscan sa calatoreasca) la compania Lufthansa costa de la 8000 de euro in sus. Exista oameni care au muncit o viata intreaga si nu au fost in stare sa agoniseasca suma pe care mariile lor o privesc cu blazare ca pe un chilipir. Statul pe care acesti indivizi il conduc si a carui economie sustin ei ca ar revitaliza-o prin investitiile lor nu este capabil sa achizitioneze vase noi de toaleta sau dezinfectant pentru spitale daramite sa mute Clinica de Oftalmologie din Timisoara intr-o cladire noua si mai incapatoare, actuala datand de la 1724.

Sa recapitulam…oameni inteligenti, capabili si de succes conduc statul si domina mediul de afaceri din Romania, insa statul nu e in stare sa construiasca o cladire mai primitoare pentru o clinica din Timisoara decat cea pe care a construit-o un imperiu care nu mai exista de 100 de ani. Statul nu e in stare sa trimita utilaje care sa nu faca pentru soferi si pietoni fiecare ninsoare un calvar. Statul nu e in stare sa prinda cainii maidanezi care au ranit uneori chiar omorat oameni si fac traiul in anumite zone urbane o tortura psihica. De aici putem trage concluzia ca oamenii ori sunt asa cum se considera si cum ii picteaza asa-zisii jurnalisti dar actioneaza cu rea-credinta din varii motive sau nu sunt dar au ajuns unde au ajuns pentru ca oferta electorala a fost una austera.

In orice caz sa spunem ca sunt carcotas, frustrat sau invidios si oamenii chiar sunt expresia excelentei in domeniu. Ma intreb insa cum se face ca alti dansatori de exemplu precum Andrei Toader care potrivit antrenorilor lui din Anglia promitea mult mai mult, nu a castigat in Romania nici o competitie? Cum se face ca tot absolventi romani ai unor universitati austriece de prestigiu au fost nevoiti sa accepte ani de zile oferte sub conditia lor pana au reusit sa se integreze pe cand Opriscan s-a intors in Romania? Cum se face ca acesti absolventi “cu certificat de prost” (vezi Maria Grapini) isi permit maxim o data pe an un concediu intr-o locatie decenta unde ajung cu un low-cost pe cand Opriscan stramba din nas in fiecare luna intre Baleare si Maldive? Cum se face ca Liviu Cojoc are milioane de euro pe cand alti absolventi de mecanica doar hainele de pe ei? Cum se face ca alti gineri de absolventi de mecanica umbla totusi imbracati ingrijit pe cand Opriscan se plimba pe Wall Street incaltat cu slapi sau sandale? Cum se face ca dpdv financiar acesti oameni au penetrat intr-o singura generatie 4-5 clase sociale insa dpdv al conduitei sociale se manifesta tot ca niste lacatusi-mecanici?

E oare suprapunerea prosperitatii lor cu decaderea Romaniei o coincidenta?

VA URMA

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 decembrie 2018 în Oameni care au schimbat Romania

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,