RSS

Arhive pe etichete: razvan bercea

Tatăl, fiul și ocaua mică

52D9280B-F519-48CD-9074-A6695614FA16

În capela de adorație euharistică perpetuă Neluțu își calcă de vreo jumate de oră bună peste mândrie și reușește să păstreze un unghi mai mic de 90 de grade între tibia paralelă și tangentă la sol și femurul ambelor sale membre inferioare în timp ce cu membrul superior drept bagă cruci la greu.

Doi enoriași evlavioși de-a stânga și de-a dreapta sa îl asistă cu multă pioșenie. Unul dintre ei îi face frecție cu Ben Gay la biceps și triceps că după o vacanță așa de lungă dom’ profesor și-a cam ieșit din formă când vine vorba de crucit și l-a lovit febra musculară. Celălalt îi insemnează cu câte un x fiecare iterație a cuviosului gest într-un raport dublat de vocea asudată a lui Neluțu:

Șasesuteșaizecișișase, șasesuteșaizecișișapte, șasesuteșaizecișiopt…..Iehova, eu nu mai pot…..

-Bagă acolo păcătosule, bagă, bagă că mai ai până la 1000, păcatele mamii tale! Îi răspunde o voce dintr-un difuzor.

În fața ambitiosului pastor zace crucificat un melanj între Messia și Maria, o entitate cu barbă care reușește să fie și Mântuitor și Fecioară în același timp, care pedepsește dar rămâne fără de păcat și se auto-reproduce păstrandu-și virginitatea. Adevărul și o logică elementară ar revela că așa ceva e imposibil, cu excepția cazului în care ești cazat la Bălăceanca, Socola sau Spitalul 9. În tot acest timp în surdină se aude un refren, nu demult câștigător la Eurovision…”Once I’m transformed….once I’m reborn”…

Băietii sunt hotărâți să dea iarăși lovitura în competiție și de asta au pus la cale o schismă perversă, dar ca să li se omologheze bisericuța trebuie să bage 1000 de cruci căci așa le-a spus un patriarh cu care s-au întâlnit în parc.

În proto-tinerețea mea eram și eu chiar mai verde decât sunt acum și am dat într-un oraș de aici sau de aiurea de Neluțu chipurile om religios și muzician profesionist. Povestea e mai complicată pentru că la dragul de Nelu am ajuns prin Moș cu Barbă de la Basme și Povestiri aka Biblioteca. Moș Ene era bun pentru postul respectiv pentru că le avea cu vrăjeala, mai pe românește vindea povești, că de ore de chitară nu prea putea fi vorba. Dacă îl puneai să cânte ceva….un studiu, exercițiu, mișcare dintr-un concert sau anything, media de gherle/măsură era de 2-3. Una doua scartz….treia scartz….patra scartz….scuze nu sunt încălzit….pardon….n-am mai repetat piesa asta de vreo 30 de ani….

Ăștia 2 pulangii Nelu și cu Moș Ene erau în orașul de aici sau de aiurea în care am crescut eu lideri de piață în nișa orelor private de chitară, nu pentru că urbea cu pricina nu avea profesori talentați sau că nu ar fi fost o localitate competitivă, dar pur și simplu ceilalți profesori de specialitate aleseseră să predea într-un regim mai lipsit de riscuri și mai franc, însă mai necomercial pentru ei înșiși. E mai safe să primeșți o remunerație mică dar stabilă de la stat pentru activitatea de la catedră, decât știu eu cât de mult de la un părinte într-o lună și apoi nimic ba să ti se mai bată și obrazul pentru eșecul știu eu cărui elev pe care l-ai “ajutat” să își seteze obiective nerealiste în respectiva unitate de timp. Cu alte cuvinte profii adevărați și corecți lucrau fie cu persoane care aveau deja un background muzical consistent sau cu cei care erau la liceu de specialitate și oricum nu îi plăteau părințîi direct pe profi pentru că îi plătea statul sau le comunicau doritorilor de ore în privat că până ajungi să stăpânești instrumentul cât de cât, durează vreo 5-6 ani ca să știe oamenii despre ce investiție e vorba. Nelu și cu Moș Ene știau chestia asta mai bine ca oricine dar omiteau să o spună promițând marea cu sarea și de asta aveau ei atâția clienți. “Într-un an îi intreci pe Holograf….în 2 ani îi întreci pe Iris” Buhahhaaha….mormântu mă-tii de escroc…..

Iris și Holograf nu sunt muzicieni, după părerea mea. Sunt niște cântăreți de restaurant cu multă experiență. În 2 ani nu ai cum să îi „întreci” dar în vreo 4-5 sigur, însă chiar și atunci experiența pe care o au oamenii ăia și aici e vorba de mii de concerte o să facă piesele de 3 lei pe care le cântă să sune mult mai bine decât știu eu ce lucrări pretențioase pe care ăștia 2 dobitoci se ambitionau să demonstreze că le pot cânta “și începătorii”. Le pot cânta și începătorii….dar tu nu auzi cum sună? Auzi mă Nelule…eu cred că tu ai urechi de tablă….și mâna butuc….și unde să mai pun că respectivii cântăreți au intrat în istorie ceea ce mă îndoiesc că tu vei realiza vreodată…..defapt….Moș Ene cred că a intrat….one way or the other….ascultă numa ce mi-au povestit niște…oameni…

VA URMA

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 noiembrie 2018 în Emanatii cotidiene

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Umbra digitala (VI)

Cu scopul de a proteja viata privata Uniunea Europeana adopta la 5 septembrie 2001 o rezolutie istorica impotriva SUA. Super-puterea de peste ocean risca sanctiuni in cazul in care nu renunta la interceptarea pe scara larga a apelurilor telefonice si a faxurilor. Este vizata in special si sistarea supravegherii corespondentei electronice. E cunoscut ca dupa al 2-lea Razboi Mondial Europa este supravegheata in cadrul programului „Echelon” atat de catre serviciile secrete ale statelor membre in alianta nord-atlantica cat si de catre NSA. La nici o saptamana dupa adoptarea rezolutiei atentatele teroriste care bantuie America reusesc sa omoare din fasa initiativa Uniunii Europene. O singura zi darama intreg spatiul de manevra pentru negocieri pe teme de securitate. In urma atentatelor presedintele George W. Bush semneaza „Patriot Act”. Legea “anti-tero” pune piatra de temelie pentru cel mai ambitios proiect de supraveghere a populatiei din istoria omenirii cu acordul Uniunii Europene.

Reprezentarea mentala a terorismului s-a rezumat la asocierea acestui fenomen cu persoane care prezinta caracteristici musulmane sau arabe. Acest gen de etichetare cuprindea tot ce avea prin supozitie legatura cu terorismul. Problematic la acest aspect este printre altele faptul ca aceasta descriere “all inclusive” a fost extinsa odata cu supravegherea intensificata dupa 11 septembrie incetul cu incetul si la alte segmente de populatie.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Spune-mi despre noi

Florin-Barbu-a

Un fenomen foarte des intalnit in Romania la cantareti, posesori de instrument sau simpli consumatori de curent (caci nu consider ca asemenea specimene ar avea loc sub umbrela semantica a termenului “muzician”) il reprezinta intelegerea foarte precara a unor principii pe baza carora functioneaza industria muzicala. Paradoxul apare in momentul in care se constata ca domnii acestia (sau dupa caz doamnele acestea) insisi au profitat sa zicem de un mecanism uns cu inechitate si desi au facut-o in majoritatea cazurilor din instinct si nu constient, au ajuns in cele din urma sa se planga de regulile jocului facute tocmai de ei. Reguli create de oameni care nu faceau fata pentru a face fata au ajuns cu timpul aceeasi stacheta la nivelul careia nu se puteau ridica insa puteau sa o doboare ca sa o puna mai jos, acolo unde puteau ei sa pozeze in campioni.

As asemana tot ce tine de perceptia artei cu domenii vulnerabile la subiectivism si implicit la vicieri de rezultat. Uite de exemplu culorile sau arta culinara. Daca tie iti place rosu sau supa de pui si mie imi place albastru sau ciorba de vacuta, asta inseamna ca esti mai destept ca mine si eu mai prost ca tine? Sau invers? Eu sunt eu si tu esti tu ca suntem fiecare echipati cu un cod genetic modelat de stimulii externi.

Preferintele publicului sunt o chestie extrem de dinamica si oglindesc standardele publicului dintr-o epoca data dar si apartenenta sa la o anumita categorie sociala. La fel cum in Prusia in a 2-a jumatate a secolului 19 exista mai multa lume care asculta muzica de proasta calitate la chermezele organizate de ADAV (partidul muncitoresc) in cinstea pulimii decat lume care il asculta pe Richard Wagner (chit ca si la Wagner era intrarea moca, acesta traind din donatiile colectate de familia contelui von Schleinitz), exact asa exista in Romania lui 2018 si exista si la inceputul anilor 2000 o majoritate covarsitoare care asculta un fel de junk music. Pe sistem am balotat dar inca nu m-am saturat.

In categoria paradoxurilor bipede pare a se incadra si domnul Florin Barbu care a fost un beneficiar al trendului publicului catre acest gen de muzica semi-preparata. Apropo de muzica facuta cu samplere, Barbule…Partizan nu avea DJ in trupa? Nu avea asa-i? Originar din Sibiu, acest individ a fost si turist in Timisoara, sau cel mult chelner si inca unul ranit in orgoliu si deloc profesionist, caci de muzician sau macar lautar nu cred ca ar putea fi vorba in cazul dansului. Am remarcat precum am amintit si mai sus paradoxul pe care nimeni nu il poate trece cu vederea atunci cand canti in trupa cu Adrian Plesca (Artanu’) care spunea cu gura lui intr-un interviu in Jurnalul National ca in clasa a 6-a era cu 2 ani in urma la pian, canti cu Proconsul care e o trupa de diletanti, canti si alaturi de Cargo care sunt mai buni la pilit decat la cantat si ai si un oarecare succes dar nu acuzi faptul ca in mare parte gusturile spectatorului roman se bazeaza pe niste valori deloc autentice decat in momentul in care acest lucru nu te mai avantajeaza. Nu pot sa inteleg cum poti sa te duci sa canti cu Artanu’ o piesa precum “Asta-i tara” cand solistul trupei recunostea singur ca era in urma cu 2 ani cu pregatirea la ceea ce ar fi trebuit sa fie obiectul muncii, adica pianul. Domnul Plesca nu numai ca nu a tins catre excelenta, dar nici macar mediocru nu a fost. Era printre codasii clasei nu neaparat din lipsa unui capital genetic ci pentru ca in loc sa studieze el se juca cu aia prin nisip in parc la IOR. Si dupa toate astea vii si canti ca asta-i tara. Asta-i tara ta…nu in sensul ca eu imi reneg originea ci in sensul ca eu ma uit la romanii care nu neaparat ca au ajuns excelenti dar macar au tins catre acest standard.

Chestia asta am facut-o pe facebookul lui in cadrul unui post in care el deplangea moartea dar si lauda totodata activitatea omului de radio Andrei Gheorghe si critica tendinta cotidiana a posturilor de a difuza muzica de consum, aruncand in carca retelelor de radio, a caselor de discuri, a coruptiei si a fostilor sau actualilor colegi de-ai lui taica-meu din radiodifuziune configuratia playlisturilor rulate de statiile cu pricina. Am primit o avalansa de mesaje injurioase, unele chiar de amenintare din partea acolitilor acestui domn precum si replici care puneau la indoiala expertiza profesionala si calitatea de absolvent al Universitatii “Politehnica” din Timisoara sau activitatea din radiodifuziune a tatalui meu, Viorel Bercea.

Acum de morti numai de bine, referindu-ma aici la Andrei Gheorghe. Cat despre casele de discuri sau posturile de radio, ele reprezinta, ca sa fac o echipolenta cu domeniul alimentatiei publice, un fel de hypermarket pentru ascultatori. La fel ca si acum mai bine de 150 de ani exista si lume care citea ce rost are sa citesti, dar si lume care lua presa de scandal de la baiatul din piata. Exista lume care asculta muzica clasica si lume care asculta muzica de paranghelie. Si in contemporaneitate situatia este exact aceeasi, cu amendamentul ca acum balanta inclina chiar mai mult catre formele de arta mai usor de digerat. Intr-o societate in care pana si timpul de asteptare pentru aprobarea tranzactiei la cumparaturi este un adaos nedorit si se opteaza tot mai des pentru tehnologii precum pay wave, ar fi culmea ca stirea zilei sa fie despre metamorfozele barocului sau la radio sa intre in heavy rotation Concertul nr. 2 de Rachmaninoff. Ritmul in care curge viata in ziua de azi a impus niste gusturi care cuprind un spectru de stiluri mai “soap”. Casele de discuri nu au facut altceva decat sa isi adune un portofoliu de artisti ceruti de public si sa il propuna pentru difuzare. Toate astea nu au contat pentru domnul Florin Barbu. Atata timp cat posturile au difuzat muzica interpretata de el. Vorba vine…interpretare…

Domnul Barbu impreuna cu alti indivizi care se considera nedreptatiti omit (voit sau nevoit) rolul intermediar pe care l-au avut retele precum Radio Zu sau Kiss Fm sau case precum Cat Music, Media Pro sau Roton si au impresia ca respectivele entitati ar fi o asociatie caritabila sau stiu eu ce fond de investitii care sa ii finanteze lui fanteziile muzicale. Casa de discuri nu e pentru tine, ci e pentru ei. In mediul privat, mai ales pe o piata atat de volatila precum cea din media, supravietuirea e grea daca nu te numesti Radio Romania Actualitati care traieste din subventii asa cum probabil a trait si dansul si inca mai traieste. Orice banuiala ca respectivii directori muzicali sau de programe actioneaza pe principiul nepotismelor sau ca ar fi stimulati de foloase materiale atunci cand fac selectia pieselor care intra in playlist ar sfida cea mai elementara logica. Cati bani poti sa ii dai sau ce favor poti sa ii faci unui om ca sa riste scaderea audientei si implicit a minutului de publicitate si poate insasi existenta retelei doar pentru tine sau X-ulescu? Castigarea unei singure frecvente la licitatie la CNA costa de la cateva zeci de mii de euro in sus, daramite o retea intreaga. Ar trebui date spagi imense ca cineva sa fie dispus sa riste investitii de sute de mii de euro doar ca sa te difuzeze pe tine in regim preferential. Omul e clar ca nu e de pe lumea asta…

Casa de discuri si radioul vad artistul ca pe un produs pe un raft. Daca tu poti sa devii o rotita din angrenaj si sa ajuti intregul mecanism sa functioneze mai bine atunci ramai, daca nu ai plecat exact cum ai venit. Chestia ironica e ca exact o buna parte din spectatorii care aplaudau si cereau trupele in care era Florin Barbu acum vreo 15 ani si datorita carora acesta era difuzat la radio, au optat acum pentru alte trupe motiv pentru care bampirii de la radio au facut adaptarile de rigoare. Acum brusc gusturile celor care el le datora un indice de popularitate, e drept, efemer au devenit proaste si DJ-ii care odinioara il difuzau sunt capcauni. Adevarul e ca gusturile radioascultatorilor erau in genere proaste si inainte iar DJ-ii axati pe audienta si pe profit, nu pentru ca sunt incompetenti sau nu au gusturi fine ci pentru ca asta le era meseria si din asta castigau. Multi dintre aia de care mananci tu maro difuzau inainte sa ajunga la posturi de main-stream la posturi locale blues sau metale grele, sau cel putin asta ascultau acasa.

Ca asta ar fi un argument ca sa spui ca un om de radio e de regula abrutizat spiritual si difuzeaza ce se cere sunt de acord. Dar de cerut cer aia care te cereau pe tine si acum nu te mai cer, ci cer altceva. Dar sa faci de 3 parale pe un om care a fost director la Uniplus Radio, Radio Impuls, Mix Fm si Atlas Fm si sa spui ca a facut Politehnica in 10 ani si ca nu stie sa invarta o piulita sau sa vorbesti in termeni peiorativi de oameni care i-au fost colegi, au urmat multi aceleasi filiere teoretice si conduc acum retele nationale de radio mi se pare o dovada clara a faptului ca n-ai stiut cand sa te retragi, ba dimpotriva, ai fost dat afara de fiecare data. Fie de membrii trupei, fie de public.

Intr-adevar rezistenta materialelor nu are nici o legatura cu muzica sau cu playlisturile de la posturile de radio, dar Medicina nici macar atat. Plus ca tu Barbule, nici macar nu ai terminat-o, ori taica-meu si colegii lui au terminat din cate stiu in durata standard, adica 5 ani. Nu uita insa ca pe vremea cand tu nu erai nici in ciclul primar taica-meu punea muzica de la Europa Libera la postul de radio al liceului si risca sa isi compromita viitorul pentru a promova muzica de calitate si o facea pe gratis, din pasiune pentru muzica. Pana ai ajuns tu sa ai prima formatie omul avea deja vreo 10 ani de experienta in radio. Asta i-ar indreptati pe oamenii de radio pe care ii critici tu sa faca un playlist mai mult decat pe tine, nu diploma de inginer.

Canti cu repetenti la pian ca Artanu’, cu amatori si betivi si le mai spui altora sa le fie rusine ca isi castiga painea difuzand gunoaie cand pana nu demult oamenii aia tocmai pe tine te difuzau. Aia care difuzeaza gunoaie au avut curajul sa spuna adevarul si in comunism, tu nu ai avut sangele asta in instalatie nici macar in democratie.

A pune ascensiunea altora pe seama sprijinului politic mi se pare un tupeu jegos tinand cont ca perioada de apogeu a trupei Proconsul a coincis cu casnicia lui Bodo cu Ioana Basescu, la fel si declinul cu perioada dupa divort. Dar normal ca nici aici nu se pune.

Cred ca diferenta dintre unul care a vorbit si a avut curaj in comunism si unul care a tacut chitic ba dupa ‘90 a mai cantat si muzica de protest ca a prins vezi Doamne curaj sa arate el cat e de razvratit impotriva sistemului e una astronomica. E diferenta dintre un om care e capabil sa treaca si peste instinctul de supravietuire si sa vorbeasca deschis desi asta il putea costa libertatea si unul care nu e capabil sa lase nici macar orgoliul aferent calitatii de membru in trupa X sau Y si isi piaptana “sefii” pentru a fi pastrat in echipa, iar pe la spate isi vorbeste colegii de breasla ca un pervers, chestia asta facand-o de multe ori pe xbass.ro “fara a da nume”. Cred ca diferenta dintre un om caruia nu ii e frica nici de inchisoare si unul caruia ii e frica pana si de a nu fi acceptat sau a nu mai aparea la televizor e ca diferenta dintre Florin Barbu si un muzician. Sau ca diferenta dintre mini-fotbal si Champions League.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitala (V)

Ajungand in tabara celor care sustin ca argumentul securitatii nationale nu ar trebui sa justifice sacrificarea drepturilor fundamentale nu ai cum sa nu il cunosti pe cripto specialistul Karsten Nohl. Berlinezul administreaza Security Research Labs, firma sa specializata pe protectia datelor online. Compania sa si-a castigat renumele mondial prin depistarea punctelor vulnerabile din retelele de telefonie mobila. Nohl insusi a spart PIN-urile catorva cartele SIM pentru a demonstra cat de facil este sa accesezi fara consimtamant date cu caracter personal. Experienta sa este de mare pret atunci cand vine vorba de imbunatatirea securitatii traficului de date. Ca si om de stiinta si cercetator acesta stie ca tehnologia de ultima ora poate fi folosita pentru a investiga cele mai intime aspecte ale vietii cuiva.

“Ca si membru al unei culturi care inca mai crede in sfera privata nu as dori sa admit ca oamenii au abandonat paradigma vietii personale, desi se pare ca asta e trendul in multe zone ale mapamondului, in special la generatiile mai tinere. Asta inseamna ca daca dorim sa prezervam sfera privata va trebui sa ne implicam in mod activ. Statele vor incerca bineinteles exact opusul. Cu timpul descoperi ca sub conceptul combaterii criminalitatii si a terorismului ne este inoculat ca trebuie sa cedam an de an un pic din viata privata pentru a ajuta statul. Prin aceste concesii ii ajutam de fapt pe cei care ne conduc, dar si pe Google, Facebook sau alte corporatii ramificate la nivel mondial care ne restrang din ce in ce mai mult spectrul de formare a unei opinii.”

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitală (IV)

La numărul 516 de pe o stradă oarecare un cetăţean din New Orleans se uită la televizor. Ceea ce el urmăreşte nu este un canal oarecare ci înregistrările camerei din faţa casei. “Asta era azi dimineaţă. Un vecin era în faţa casei. Îl recunosc după figură. Da ştiu că astfel renunţăm la o parte din libertate. Însă în schimbul acestei concesii obţinem o siguranţă sporită. Cred că puse în balanţă aceste 2 elemente reuşesc să echilibreze talerele. Decisiv este însă să ajungem şi la niste rezultate.”

Când spunem securitate ne gândim întotdeauna la supraveghere. De ce facem întotdeauna această asociere aflăm de la un sociolog care e un trend-setter la nivel mondial în acest domeniu. Pe lângă catedra de la Universitatea Kingston din Ontario Canada, David Lyon deţine şi un laborator de cercetare care studiază de 20 de ani încoace efectele sociale pe care le are supravegherea.

“E vorba de echilibrul sau tensiunea dintre libertate şi sfera privată sau dintre siguranţă şi libertate. Discuţia poate începe din mai multe puncte. Mie însă mi se pare că ar trebui mai întâi să se răspundă la întrebările cu adevărat importante. Cuvântul siguranţă este în ziua de astăzi unul dintre cei mai importanţi termeni dar totodată şi unul dintre cei mai vagi. Ce este siguranţa şi cum ar putea fi definită ridică multe întrebări fără răspuns. Cu atât mai mult cu cât acest termen e asociat adeseori cu siguranţa naţională. Ce este siguranţa naţională şi a cui siguranţă naţională încercăm să o protejăm sau să o mentinem? Astea sunt întrebările şi sunt teribil de importante.”

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitala (III)

Interconectarea camerelor de supraveghere ii permite fostului agent Brian LeGard sa puna pe picioare un sistem de supraveghere cu posibilitati nelimitate: “Toate imaginile surprinse de camerele instalate pe proprietatile voluntarilor ajung in centrala politiei din New Orleans. Proiectul NOLA sprijina autoritatile uzand tehnologie de varf si aducandu-i impreuna pe acestia si pe cetateni. Sistemele sunt interconectate si montate pe proprietati private nu pe domeniul public. Toti participantii isi pun voluntar casele sau magazinele la dispozitie si sunt gata sa isi conecteze sistemele la retea. Datele ajung in centrala politiei unde sunt colectate, activitatea neimplicand costuri de functionare.”

In Europa e in vigoare interdictia de a filma proprietati private. In SUA in schimb este acest lucru nu numai permis ci filmele pot fi chiar publicate pe internet. Unul din voluntarii la acest proiect explica: “M-am asociat cu vecinul si am montat cele 2 camere intr-o asemenea maniera incat acestea filmeaza in directii opuse. Putem filma pe oricine indiferent de directia in care se deplaseaza prin fata casei noastre si ii putem vedea fata. Dupa cum vedeti aceasta camera e orientata intr-o directie iar cea de pe casa vecinului in cealalta. Sunt camere nightvision de 3 megapixeli. Acestea lucreaza cu infrarosu de unde si succesiunea circulara de ledurii rosii. Inregistrarile sunt trimise din casa mea iar proiectul NOLA are acces la ambele camere. Putem trimite acest clip direct ofiterului de serviciu de la Politie. In cazul acestei talharii acesti 2 indivizi au lovit-o pe aceasta doamna si i-au furat geanta. Ii ajutam pe politisti cat de mult putem. Am putut sa ii identificam pe agresori. Pot fi observati pe aceasta inregistrare cu geanta doamnei. Colac peste pupaza unul dintre infractori mai si zambeste in timp ce fuge cu geanta victimei in mana. Va avea batai de cap in instanta. Cred ca magistratilor nu le va pica prea bine cand vor constata ca a mai si ranjit. Inregistrarile tuturor acestor 770 de camere implicate in proiect pot fi folosite ca probe in instanta.”

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitala (II)

Mark Rotenberg se bucura ca si jurist de o reputatie internationala. Avand expertiza si in domeniul IT acesta a luat adeseori cuvantul in fata Congresului Statelor Unite in cadrul interpelarilor pe tema securitatii cibernetice. El administreaza si Electronic Privacy and Information Center una dintre cele importante asociatii pentru protectia datelor cu caracter personal.

Acesta afirma: “Societatile moderne in care traim se afla in fata unei decizii care ne va contura viitorul. Aceasta decizie e una politica insa modul in care o abordam isi aduce si el aportul la forma in care aceasta va fi adoptata pentru ca toti spunem ca nu ne pasa de lucrurile astea. Faptul ca Guvernul aduna toate aceste informatii, cine are acces la ele si cum sunt ele folosite. Nu ne pasa ca ai nostri copii cresc intr-o societate permanent monitorizata. Caci am impresia ca la asta s-ar putea ajunge. Probabil exista oameni care considera ca e un aspect oarecum firesc al vietii moderne si ar trebui ca toti sa se obisnuiasca cu riscul iminent al traiului in simbioza cu tehnica de calcul. Sper ca nu se va ajunge la o astfel de obisnuinta. Consider ca un astfel de viitor ar fi un fel de inchisoare digitala pentru fiecare dintre noi. Vom fi asemenea unor detinuti.”

Cand acceptam monitorizarea vietii noastre private cedam si o parte din libertatea noastra. La nivel mondial se confrunta in acest domeniu 2 viziuni controversate. Apartenentii uneia dintre tabere se revolta in numele libertatii si impotriva intruziunii in viata privata in timp ce ceilalti vad in dezvoltarea tehnologiei o oportunitate ideala de a-si imbunatati siguranta.

In SUA unde domeniul public poate fi supravegheat fara mandat judecatoresc sau consimtamantul cetatenilor se face printr-o initiativa cetateneasca un prim pas in directia unui viitor fara precedent. Sistemul municipal de supraveghere NOLA (acronim pentru New Orleans) a fost initiat de cetateni voluntari care au montat pe proprietatile lor camere de supraveghere.

“Am vrut sa punem o camera acolo sus, una la colt si una la usa de la intrare.” spune una dintre localnice.

Ce se intampla insa cand fiecare il urmareste pe celalalt?

“Pot accesa oricand toate cele 32 de camere din cartierul nostru. De pe orice calculator sau smartphone. Acestea sunt totodata conectate la sectia de politie. Este un aspect inedit ca autoritatile primesc sprijin de la civili sub aceasta forma. Consider ca e important ca in New Orleans cetatenii se implica in combaterea fenomenului infractional. Avem tot mai putini politisti si exista evenimente pentru care efectivele autoritatilor acopera cu greu zonele rau famate.” adauga aceasta.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitală (I)

A vedea fără a fi văzut. Cam asa ar putea fi definit principiul de bază al supravegherii. Deşi prezentă de mult timp în viaţa cetăţenilor, calitatea şi acuitatea acesteia s-a schimbat radical în ultimii 10 ani în urma progresului tehnologic. Din supravegherea cu scop precis a unor indivizi aceasta s-a transformat într-un spionaj global al maselor. Odinioară destinat doar spaţiului public acesta pătrunde între timp profund în vieţile noastre private. Simpla închidere a uşii sau tragere a perdelei ar returna în echivalent informatic un mesaj de eroare. Un ochi invizibil şi-a făcut cuib în cele mai lăuntrice colţuri ale fiinţei noastre. Jocuri în reţea sau device-uri de uz cotidian, activitatea pe reţelele de socializare, funcţii de notificare pe telefoanele noastre, consultarea motoarelor de căutare. Comportamentul nostru online lasă în urmă un flux abundent de date. Informaţii care odată analizate creează o noua identitate asupra căreia nu avem nici un fel de control. Cu un singur click viaţa noastră privată poate fi devoalată.

Într-un videoclip de prevenţie al unei uniuni de instituţii financiare din Belgia se organizează un experiment în cadrul căruia 4 persoane reuşesc să pozeze în clarvăzători fără a da de bănuit că nu au făcut altceva decât să adune informaţii care se bazau exclusiv pe postările de pe reţelele de socializare ale unor persoane. Materialul atrage atenţia cu privire la faptul că ceea ce postăm în mediul virtual nu mai e proprietatea noastră. Concluzia e că niciodată de la apariţia tehnicii de calcul încoace oamenii nu au fost mai controlaţi ca în momentul de faţă.

70 de procente din convorbirile din reţeaua de telefonie mobilă sunt interceptate. Milioane de ore de conversaţii online prin intermediul webcamului sunt urmărite în mod clandestin de serviciile secrete. Întreaga noastră existenţă se prezintă între timp sub formă de set de date, iar serverele “ţin minte” fiecare detaliu din vieţile noastre. Cine stochează aceste informaţii, cum sunt ele folosite şi în ce scop? Un post tv franco-german cu format cultural s-a îndeletnicit vreme de 2 ani cu găsirea răspunsurilor la aceste întrebări. Pentru realizarea documentarului realizat de acestia au fost consultaţi experţi în securitate cibernetică, hackeri, whistlebloweri dar şi giganţi precum Google sau Facebook precum şi servicii secrete care adună şi analizează aceste informaţii.

În timp ce graniţele dintre supraveghere, putere şi tehnologie se înceţosează văzând cu ochii, se adânceşte şi falia dintre aceste tabere. Dintre militanţii pentru drepturile şi libertăţile cetăţenesti şi partizanii supravegherii şi ai statului poliţienesc. Se conturează un schimb de paradigme care pentru cetăţeni ar putea să însemne un nou arhetip social.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Fenomenul Turcanu

silueta-de-un-hombre-tirar-algo_318-29140

Faptul ca Romania ramane mai mereu repetenta la lectia de istorie nu pare sa aiba ca finalitate demersuri guvernamentale pentru optimizarea modului defectuos in care disciplina cu pricina este predata in scolile mioritice. Printre specialitatile casei servite unor tineri in formare fara un discernamant inca prea functional se numara stereotipii, clisee, prejudecati si traditii prost intelese care odata interiorizate duc la emanatii comportamentale si cognitive de cele mai multe ori foarte deranjante pentru un om crescut si educat la modul profund si autentic. Mie la istorie de exemplu mi s-au incetatenit temporar, pentru ca mai apoi m-am mai maturizat si am constatat ca ceea ce mi se inoculase avea valoare de adevar 0, convingeri precum legatura indisolubila dintre patrie, stat si cetatean sau cetatean ca entitate umana si cetatenia pe care o primeste la nastere. Dascalii romani insista obsesiv pe legatura dintre cei care au tranzitat vremelnic sau nu spatiul secular demarcat de granitele de astazi, granite “ca un buchet de flori” asa cum imi cetera invatatoarea in ciclul primar. Suntem oare latini? Eu am avut colege care au studiat in Italia si au zis ca acolo nu e de saga nici la liceu iar la facultate cu atat mai putin. Am cunoscut plasatori in Valencia care s-au certat pentru mine cu chelnerii si sefii de sala pentru o reducere de 10% pe care mi-o promisesera si nu s-au lasat pana nu mi-au adus banii inapoi. Suntem oare balcanici? Am cunoscut profesori in Novi Sad care isi sarutau elevii in crestet si isi iubeau scoala pe care o slujeau de zeci de ani cu devotament, nu faceau din institutie de stat piata de desfacere, SRL si ghiseu de diplome cum fac Teodora Boar, Aurora Stanescu sau Cristina Branea.

Romanii isi manifesta patriotismul sub auspiciile urii, intolerantei, xenofobiei si a unei atrofii comprehensive vis-a-vis de evenimentele istorice. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca antisemitismul si genocidul practicat de Hitler este aruncat in carca tuturor germanilor doar pentru ca dictatorul era nici macar german ci dintr-un stat invecinat, vorbitor si el de limba germana. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca romanii ardeleni ii fac criminali pe toti maghiarii doar pentru ca niste stramosi de-ai lor preoti reformati sau catolici ori functionari publici au asuprit sau au comis atrocitati asupra bastinasilor pentru a-si conserva privilegiile. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca romanii invinuiesc popoare intregi pentru decizii luate in cel mai “bun” caz de un cabinet de ministri sau chiar un ministru de externe sau un minister al razboiului precum avea Austro-Ungaria care ducea o politica expansionista. Nu poate fi decat vina acestor dascali ca nu au reusit sa ii faca pe elevi sa inteleaga ca nici macar cei care au pus in trecut in aplicare deciziile unor guverne beligerante nu pot fi considerati vinovati cu atat mai putin urmasii lor din contemporaneitate. Cand mecanismele inter-statale intra in astfel de reactii in lant numite conflagratii mondiale saracia si suferinta nu mai au etnie. In situatii limita ceea ce pentru tine inseamna o crima, pentru partea adversa poate insemna o moneda de schimb pentru propria viata sau un bilet de rascumparare a familiei lui ori o fata morgana a bunastarii proiectata de un dictator care manipuleaza masele cu abilitate.

In care manual de istorie a romanilor este si argumentat logic ca eu as datora vreo forma de respect (chiar si manifestata sub forma unei profunde culturi generale) unui stat in interiorul granitelor caruia eu m-am nascut? Care manual sau profesor de istorie imi explica mie de ce exista convingerea ca eu sau oricare specimen din multimea numita generic popor roman am fi mostenit trecutul vreunui popor sau imperiu care ocupa acest teritoriu acum mai bine de 2000 de ani? La inceputul erei noastre infrastructura imperiului roman era state-of-the art. Infrastructura Romaniei o intrece intr-adevar pe cea din Bangladesh dar raportata la un etalon european nu cred ca mai face fata la fel de bine. Cum se oglindeste atunci trecutul in prezent? Concret…

quote-my-daughter-wants-to-throw-a-stone-at-a-bad-man-i-stop-her-from-throwing-shaking-my-w-c-fields-142-43-27Emilia Truta, profesoara de romana la fosta Scoala Generala Nr. 5, actual Gimnaziu de Stat Mihai Viteazu din Targu Mures era o autosuficienta. Umbla cu nasul pe sus si il saluta pe taica-meu cu o scarba existentiala de iti venea sa ii spargi mutra in fiecare dimineata cand ma ducea la scoala. Daca cumva nu o mai salutai saturandu-te de feedbackul oferit, intorcea capul dupa tine si se uita urat chestie in care persista cam o luna de zile. Fiica sa, Maria Truta, era dupa cum stiau toti o protejata a casei si se bucura in mod vadit de un regim preferential. Intr-una din zile am luat-o la misto eu, cu Alin Mihalte, coleg si prieten din copilarie, alaturi de Vasile Iacob, fiul lui Iacob de la Politie. A venit ma-sa cu o ariegarda profesorala si ne-a dus la directiune unde am fost trasi de urechi si besteliti in fata profesorilor si eu si Mihalte si fiul politistului pe motiv ca am fi jignit-o pe fiica sa. La varsta respectiva sincer nu mi-a prea pasat ba chiar m-a amuzat faptul ca pentru o copilarie facuta intr-o pauza cineva a reactionat atat de vehement.

Cazul Truta s-a transformat dupa ani multi intr-un echivalent cotidian de bullying cand Truta mi-a devenit din nou colega la Colegiul National Unirea din Targu Mures institutie patronata autoritar la vremea respectiva de Cristina Branea. Problema era ca aici institutia ale carei cursuri le frecventa Maria Truta iesea oarecum din spectrul autonomiei decizionale a lui Emilia Truta asa ca acum lucrurile nu mai erau la discretia ei, fiica sa fiind acum on her own. Mai mult decat atat aici era un esalon superior (vorba vine) unde se juca mai dur si trebuia sa te confrunti cu personaje precum un Alexandru Opriscan, fiu de politician, Tudor Buta, fiu de sefa OPC de la Reghin, Horea Hadarau, navetist foarte dornic de afirmare. Mai venea colac peste pupaza si Vasile Rus, magister cu infinite virtuti mai putin bunul simt sau tactul pedagogic. Aceste 3 personaje impreuna cu somitatea de la catedra, i-au facut lui Truta anii de liceu un calvar transformand treptat sicanarile si tachinarile in persecutie in toata regula. Intr-una din zile am fost invitati intr-o maniera politieneasca in biroul directorului, fapt pe care totusi il consider relativ la practicile de la Scoala Generala Nr. 5 un mod discret si elegant de a avertiza niste elevi ca au cam sarit calul. Problema e ca respectabila Cristina Branea i-a bagat pe toti in aceeasi oala pentru citez “a nu face discriminari” si a purtat discutia cu toti cei 6 baieti din clasa fapt care m-a infuriat la culme. Ce vina aveam eu ca Opriscan avand un ascendent de statut datorita tatalui sau ii trata pe oameni si pe colegi in speta asta ca pe niste animale de circ? Ce vina aveam eu ca Buta nu prea avea o autocenzura printre altele si datorita faptului ca maica sa il obisnuise cu ideea ca orice se poate cumpara? Ce vina aveam eu ca Hadarau, baiat poate bun altfel, facuse 7 ani la stana? Ce vina aveam eu ca Vasile Rus nu tinea cont de faptul ca nu poti sa te erijezi in parintele unui copil pe care pana la urma nu tu l-ai adus pe lume. Nu ai de unde sa stii daca ai fi fost tatal unei fiice cu intarziere mintala nu ai fi luat poate aceleasi decizii condamnabile de altfel pe care le-a luat Emilia Truta. Aici era vorba despre a lasa un copil nascut prematur cu probleme sa se chinuie intr-o clasa normala vs a-l trimite la o institutie pentru copii cu dizabilitati. E delicat…

“Maine daca v-ar cadea o caramida in cap si nu ati mai fi intregi asa cum sunteti astazi nu cred ca v-ar conveni sa fiti tratati cum o tratati voi pe colega voastra.” (Cristina Branea) Bun tanti Cristina…de acord…da eu ce pula mea am facut?

Turcanu mi-a fost mie si lui Opriscan (fiul) coleg de generatie. Era ori nefutut, ori complexat ori homosexual sau din toate cate un pic. La un moment dat li se pusesera mai multora din liceu pata pe el, ca era mai ciudat. Au inceput sa se lege de el in mod sistematic, Alexandru Opriscan fiind mereu cel care dadea tonul. Intr-una din zile, mai pe la sfarsitul anului scolar ma intorceam cu Dorgo de la chiulit si eram foarte molesit de caldura si de portia de vin pe care tocmai o servisem in cetate, motiv pentru care nu prea dadusem importanta unui elev care alerga dupa alt elev si incerca cu mult zel sa ii nimereasca teasta cu un pietroi pe care il tinea in mana dreapta, nici unei profesoare care preventiv tinea catalogul in dreptul capului. Intru in liceu si aflu ca Turcanu facuse o criza de isterie si ameninta ca isi omoara colegii, ca da drumul la gaz si ne omoara pe toti. Cu cateva pauze inainte, in dimineata zilei respective Opriscan il tachinase si omul e drept…cu efect intarziat rabufnise in ora de engleza pe care clasa respectiva o tinea in curte. Acum sunt de acord cu Opriscan ca unui om care vrea sa dea drumul la gaz sa isi arunce semenii in aer nu ii sunt toti boii acasa, sau poate chiar nici unul, dar tu sa vezi ca ii lipsesc cateva doage si sa il expui in mod repetat si deliberat la un stimul la care vezi ca manifesta sensibilitate nu esti putin cam jegos asa ce zici? Cam asa e cu fenomenul bullying…asa era si cand eram eu in liceu, doar ca nu ii zicea asa si sa stiti ca nu e marfa de import ci a fost creat si tolerat de indivizi care mai mult sau mai putin sufera de o manie a puterii.

La Opriscan de exemplu aceasta tulburare se manifesta printr-o manie a consumului (cheltuia bani in fiecare pauza chiar si cand nu era necesar), comportament teatral si exagerat (se crucea la cele mai neinsemnate intamplari) si nu in ultimul rand cruzime.

Psihologia pe care au studiat-o stimatii profesori din Romania la modulul psiho-pedagogic se numeste cognitiv-comportamentala si i-ar determina sa il incadreze pe Turcanu sau pe Truta la cazuri patologice intrucat comportamentul era, mai ales in cazul lui Turcanu unul deviant. O scurta privire in istorie insa i-ar fi ajutat pe dascalii nostrii sa constate ca intre Romania si tarile in care pionierii psihologiei au stabilit niste puncte de reper pentru normal si anormal a existat de la bun inceput un ecart care s-a marit cu timpul tot mai tare. In gradinitele din Suedia de exemplu exista paturi personalizate cu numele si poza fiecarui copil la capatai pentru a-l ajuta sa isi constientizeze identitatea. Vesela este de asemenea inscriptionata si adaptata marimilor unui copil de varsta respectiva, iar parintii pot vedea prin intermediul unei aplicatii ce face copilul in fiecare moment al zilei. In Romania cei din generatia mea si ma refer aici la copii norocosi, cum am fost si eu, ajungeau pe pile la gradinite bune ceea ce insemna ca iti aducea supa de visine cu galeata parca hraneau vitele cu furaje la o ferma. La inceputul anilor 90 cand aveam eu varsta de prescolar gradinitele romanesti erau ca niste grajduri asta ca sa folosesc un eufemism. De asta Turcanu, si nu vreau deloc sa ii iau apararea, ar fi putut fi considerat la fel ca si Truta un caz patologic daca ar fi crescut in conditii de Occident si colegii l-ar fi respectat, iar el si in varianta respectiva ar fi amenintat ca da drumul la gaz. Insa daca el a crescut in conditiile in care a crescut si a trebuit sa treaca pe sub furcile caudine ale institutiilor de invatamant romanesti poate ca e in mod paradoxal firesc sa o mai iei si razna, desi nu e ceva normal.

Emergenta platformelor de socializare din oceanul tehnicii de calcul si al desuetelor mijloace de informare in masa ale anilor 90 2000 a marcat abolirea statutului despotic de entitate apex in care mai toti politicienii romani s-au erijat odata cocotati la pupitrul puterii/sau opozitiei de unde intr-o masura mai mica sau mai mare au putut sa puna statul pe o traiectorie convergenta intereselor lor sau celor carora le datoreaza “scaunul”.

Informatia care circula cu viteza luminii a reusit de foarte multe ori sa zadarniceasca operatiuni pe care distinsii domni numiti impropriu demnitari le doreau tainice si mai important decat acest lucru, a devoalat adevarata identitate mediocra a unor indivizi prezentati de presa prestatoare de servicii de lavaj rectal ca fiind excelenti.

Opriscan impreuna cu alti oameni de teapa lui care conduc un stat membru in structurile euro-atlantice au fost desacralizati si pierzandu-si aura au cazut in mijlocul mahalalei inepte pe care o incetateneau ca si titulatura prin domnul Teodor Baconschi cu atata superioritate si nemernicie la inceputul lui 2012. Oripilati probabil de gandul ca si ei pot fi injurati daca merita si ca respectul trebuie sa si-l castige nu sa il impuna asa cum o faceau pana deunazi, acesti fetusi ai democratiei romanesti persevereaza si reusesc sa tina in viata himera saracului anonim care intra in politica ca atare si iese bogat si faimos.

Concluzia la care ajung e ca romanii isi baga istoria care nu le convine sub pres si creeaza alta pe placul lor chiar si temporar pentru a crea o perdea de fum la adapostul careia sa isi faca matrapazlacurile sau sa uite ca tara lor e asa cum nu le convine dar ca sunt artizanii propriului esec.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Argument incipient

P2_#4a0e00

pentru ca sunt artist…pentru ca imi place sa scriu…pentru ca imi place Chirita…pentru ca imi plac Ciresarii…pentru ca imi place sa moderez emisiunea in care sunt propriul invitat… pentru cei care sunt pe aceeasi frecventa…pentru ca diferente mari se pot gasi si la distante mici…pentru ca Romania are o invaliditate de mentalitate…pentru ca tara ne alunga fara a ne lasa sa fugim…pentru ca eu cred in valorile autentice…pentru un discernamant mai antrenat…pentru ca e primavara…pentru mine…pentru voi…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 martie 2014 în Emanatii cotidiene

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,