RSS

Arhive pe etichete: opriscan

Complici nevinovati

Screenshot 2019-05-21 at 14.13.41

Perceptia puterii

Adevarata putere a puterii consta in perceptia ei. Nici un sistem totalitar sau pseudo-democratic care nu poate ajunge in mod firesc la un echilibru si necesita ocazional sau permanent infuzii de putere nu a detinut din perspectiva numerica mai multe forte de ordine decat cetateni in a caror constiinta domneste teroarea.

Plase de siguranta

Dorin Florea era prefect de Mures in anii 90. Condamnat fiind de maica-mea dupa ce Curtea de Conturi il prinsese cu niste matrapazlacuri si-a donat tot patrimoniul pentru ca averea sa nu-i fie confiscata dat fiind faptul ca raspundea personal pentru un prejudiciu adus judetului Mures. Din aroganta, prostie, grobianism sau poate cate un pic din fiecare a inceput sa arunce cu pari si pietre in agentii de politie si procurorul sositi la domiciliul acestuia pentru a pune in aplicare procedura de perchezitie. De luat oricum nu mai aveau ce sa-i confiste pentru ca omul primise pontul in timp util de la cei de la executari silite. Daca nu-i parvenea informatia statul ar fi putut prin scoaterea bunurilor la licitatie sa recupereze prejudiciul. Daca respectivii agenti ultragiati ar fi sesizat comiterea respectivei infractiuni probabil dosarul ar fi ajuns pe masa unui procuror care daca nu ceda presiunilor ar fi intocmit rechizitoriu si acesta ar fi intrat pe rol. Odata inceput litigiul inculpatul Dorin Florea ar fi avut posibilitatea de a contesta decizia instantei pana ar fi ajuns la instanta suprema unde toti magistratii erau si sunt numiti politic unde achitarea sa ar fi fost o certitudine. Asta in cazul in care la instantele inferioare ar fi primit o solutie nefavorabila. Dorin Florea a scapat basma curata si nu numai ca nu a platit pentru faptele lui ci si-a continuat ascensiunea politica ajungand unul daca nu chiar cel mai longeviv primar din Romania.

Toti infractorii din politica au plase de siguranta. Sistemul se bazeaza pe un grup de persoane a caror decizie poate fi controlata sau cel putin influentata prin teama. La randul lor cei care pot genera aceasta teama sunt controlati de altii tot prin teama aflati la un nivel ierarhic superior. Exemplu: in momentul in care procurorul Alexandru Lele a emis mandat de arestare pentru fiul prefectului de Bihor Adrian Tarau (care conducea un grup infractional organizat care introducea in tara benzina din Slovacia in acte carburantul figurand insa ca si kerosen evitand in acest fel plata accizelor) Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică l-a trimis pe Cristian Panait care activa in cadrul Biroului de Anchete Speciale pentru a-l investiga pe Lele. In momentul in care Panait, procuror ca si Lele si-a dat seama ca acesta din urma actionase cu buna credinta si in temeiul legii a dat nu urmaririi penale. La scurt timp decanul Facultatii de Drept unde preda Panait a dispus eliberarea sa din functie iar sefii lui Panait au infirmat odronanta acestuia de scoatere de sub urmarire penala a lui Alexandru Lele. Pentru a justifica incredintarea cazului altui procuror superiorii lui Panait din cadrul Parchetului General au contactat Clinica de Psihiatrie a Spitalului Militar pentru a-i face acestuia o programare si au inceput sa intocmeasca rapoarte in care sustineau ca subalternul lor incepuse brusc sa delireze in timpul serviciului. Cazul Panait e un exemplu tipic in care primele 2 plase de siguranta au cedat, procurorii facandu-si meseria corect arestand, respectiv constatand conformitatea cu legea a arestarii unui infractor, moment in care a 3-a plasa de siguranta l-a desfiintat profesional si l-a hartuit, Panait ajungand in doar cateva zile dintr-un tanar de 29 de ani cu un viitor promitator o epava, ulterior chiar sinucigandu-se.

E de ajuns ca o serie de elemente din acest lant al slabicunilor sa cedeze pentru a asista la o implozie a intregului sistem. E de ajuns ca cei care de la nivelul imediat urmator decision maker-ilor sa constientizeze ca oricat de complexa ar fi o organigrama exista intotdeauna un supervisor care nu are un supervisor. Cei a caror obedienta nu mai poate fi garantata prin propagarea temerii, santaj si amenintari vor incepe sa nu mai actioneze la ordin ci bazandu-se pe propria constiinta.

Statul – un autoturism

Orice stat e asemenea unui mecanism. Ca un autovehicul daca vrei sa-l vezi asa. Fiecare cetatean a contribuit mai mult sau mai putin la faurirea lui. Unul a proiectat, altul a turnat sasiul, celalalt a fabricat rotile. A mai venit celalalt si a montat parbrizul si tot asa. Si cum o masina nu poate avea mai multe volane, nici un stat nu poate avea concomitent mai multe conduceri. Masina noastra imediat dupa 89 era chiar foarte faina chiar daca asta a insemnat multi ani de foamete, curent taiat, apa calda 2 ore pe zi si alte tampenii pe care carmaciul nostru iubit le-a decis pentru plata datoriei externe. Ticalos si analfabet soferul nostru a avut totusi niste calitati si anume ca era patriot, credea cu adevarat in doctrina pe care o reprezenta (chiar daca era utopica) si era un om care pe plan extern avea coloana vertebrala.

In zorii democratiei Romania nu avea sofer. Lumea era inca bulversata, neincrezatoare, politic vorbind de naivitatea unui copil. S-au bagat la volan salvatorii patriei care de fapt erau smecherii din dreapta soferului care ii scosesera cheia din contact. Copiloti care nu au facut altceva decat sa continue la volan drumul pe care pana atunci il urmarisera doar pe harta: catre Moscova.

A inceput sa le vina idei despre cum sa valorifice masina ca si asa nu era a lor ei doar conducand-o. Sa o vanda cu totul nu prea puteau ca batea la ochi. Atunci le-a venit ideea sa vanda prima data piesele celei mai bune unor cumparatori straini la pret de second. Strainii au dat piesele noi mai departe la pretul corect si au mai lasat un ciubuc si soferilor nostri. Dar mai era mult de vandut.

Si cum soferii nostri erau oameni muncitori si creativi s-au gandit ca din banii pusi deoparte din ultima tranzactie sa isi deschida un atelier si un magazin cu piese de schimb. Si iac-asa le-a mai venit o idee.

Au dat-o atunci prin toate gropile si au busit-o cat au putut ca sa ceara celor de pe bancheta din spate bani de piese de schimb. Si normal ca piesele de schimb le-au luat de la magazinul lor dar au vandut second-uri la pret de piese noi, iar reparatiile tot la atelierul lor s-au facut la preturi cel putin cvadruple.

Au introdus mai apoi si bilet si au intrat oamenii si pe piata transportului in comun. Doar ca ai lor plateau un sfert sau chiar nimic si restul pretul intreg si atunci a inceput tot mai multa lume sa coboare. Sau dupa caz sa nu mai urce.

Cand s-a paradit tapiteria si-au dat si ei seama ca persoane nu mai pot transporta si au trecut la transport marfa, ca deja aveau filiale in toata tara. Dupa atata munca si castig aferent au putut dragii de soferi sa isi dezvolte afacerea cu piese de schimb. Si carau cu masina facuta de noi piesele de schimb prin toata tara pe unde aveau magazine dar faza e ca la suta de kilometri parcursi nu poti sa negociezi cu un motor consumul. Dar poti plafona preturile la curent, carburant  cu dedicatie pentru consumatori industriali, restul negociindu-se cu fraierii.

Dupa o vreme lumea a inceput sa isi dea seama ca soferii erau cam aceiasi si atunci au inceput sa isi mai lase par lung, barba, au schimbat camasa dar n-a mai tinut. Mai demult era stapan pe creierele populatiei cine detinea licenta de transmisie si asta necesita bani foarte multi si acces la cercuri inalte. Acum societatea civila se auto-influenteaza si echilibreaza, fiecare avand in buzunar un mic televizor si sansa de a deveni la un nivel mai mic sau mai mare formator de opinie, in functie de discurs, persuasiune si argumentele pe care le aduce.

Masina inca mai merge desi soferii trag de volan in toate partile in timp ce in dreapta si in spate mai sunt altii care incearca sa isi faca loc pe scaunul din fata sau daca nu cel putin sa apese ambreiajul sau sa ii stinga luminile.

Ma intreb ce legatura mai are masina asta cu cea care a pornit la drum in ’90? Forma e aceeasi dar bateria e straina, parbrizul la fel. Carburantul e adus din Ungaria sau Austria. Cauciucurile sunt si alea de import. Si motorul e adus din Franta.

Cetateanul – eterna opozitie?

Poate cineva sa nege ca sinecura sofatului in acest context nu este opera noastra? Noi am facut masina, altii au condus-o au dezmembrat-o ca s-o vinda, au stricat-o ca s-o repare la preturi exagerate pe banii nostri in atelierele lor si mai apoi ne-au aruncat din ea pe motiv ca am vorbit prea tare si l-am deranjat pe sofer sau ca i-am cerut prea des sa opreasca ca ne era rau.

E cetateanul muncitor si de bun simt vinovat pentru ca nu s-a putut impotrivi obligatiei legale de a plati darile catre stat? E abstinentul electoral partas pentru ca a refuzat sa gireze increderea unor formatiuni care se deosebesc intre ele doar prin sigla si o platforma care nu trece de nivelul declarativ?

Acum ca ramai in masina sau sari din ea si astepti alta, ori o iei pe jos e treaba ta. Esti si asa o eterna opozitie si lozincile din jargonul sexului oral sau campul lexical al maladiilor de Ev Mediu nu au nici un efect. Cea mai buna felatie e aia fiscala si electorala. Nu uita asadar sa treci pe la sectia de vot sa pui stampila. Esti oricum complice nevinovat.

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Mures leaks (II)

22008398_10155219742388439_1576665448417003254_n-2

Stocul de titulaturi atribuite celor care s-au imbogatit rapid in anii in care tara noastra era o lauza cu democratia in fasa pare sa nu se fi epuizat sau probabil posibilitatile de a descrie categoria cu pricina sunt raportate la un set de informatii marcate de dinamism si perceptia subiectiva a fiecaruia dintre noi.

Protipendada comunista, samsari imobiliari, oportunisti, petitori ai avutului obstesc sau de ce nu prosperi oameni de afaceri cu prezenta de spirit vituperati de carcotasi si oameni care „mai mult nu au putut” sunt descrieri care releva ca societatea civila inca nu a ajuns la un punct de vedere cat de cat unanim si inca priveste dubitativ cand intrebi cine a furat Romania? Cine a pus industria si economia romaneasca pe butuci? A fost prabusirea lor provocata sau o consecinta fireasca a trecerii de la economia planificata la economia de piata?

Discutam nu demult cu cineva care imi reprosa mie dar si celor din presa ca am machiavelizat niste simpli profitori sau oportunisti care au „prins valul” si nu au facut altceva decat sa exploateze in mod legal socurile produse atunci cand o tara schimba macazul si trece la alt regim si alta forma de guvernamant diametral opuse de precedentele. Desi nu sunt de acord consider ca intre 2 puncte de vedere extreme gen „saracul om cinstit bogat” si „bogatul hot corupt sarac” exista o intreaga paleta de nuante si nu ar fi cinstit ca eu sau cei care nu imi impartasesc opinia sa ii forteze pe altii sa adere la una dintre pozitii. Am decis asadar sa prezint cat mai simplificat procesele care au avut loc si sa ingadui celor interesati sa treaca starile de fapt prin propriul filtru.

Daca pe un muncitor sau sef de sectie de la un combinat sau o fabrica il bate in ceafa vantul democratiei instaurate la noi in ’90 si ii vine o idee de afacere se gandeste sa isi deschida un SRL. Vrea sa comercializeze tocmai produsul finit la realizarea caruia a contribuit de cand a terminat facultatea si a primit repartitia pana cand loja Bilderberg sau mai stiu eu cine dracu a hotarit sa il impuste pe iubitul carmaci din Scornicesti: azotatul de amoniu. In cazul in care muncitorul e unul oarecare un sac l-ar costa 70 de lei sa zicem. Asta ar insemna ca daca isi pune un comision de 5 lei ar scoate 5000 de lei la 1000 de saci insa asta l-ar costa ca si investitie 70000 de lei suma pe care o blocheaza in ingrasamantul chimic pe care il achizitioneaza pe riscul lui existand si posibilitatea sa nu poata sa „scape” de marfa. Un fel de credit daca vrei sa o iei asa.

Acum imagineaza-ti ca muncitorul ala nu e oricine ci e unul care fie e in relatii de rudenie cu directorul combinatului, fie se „sogoreste” cu el sau e introdus el de catre altii in schema pentru ca au nevoie de ceea ce nemtii ar numi „Strohmann” adica de o marioneta care sa le faca lor jocurile fie e agent sub acoperire al fostei Securitati si primeste pontul de la superiori ca posibilitatea ca cineva sa ii ia la trei pazeste e infima din moment ce organismele de control la ora respectiva erau inexistente. Odata „imprietenit” cu cel care era la timona intreprinderii muncitorul primeste marfa cu pricina „pe cont”. Adica exact ca atunci cand pe vremea aia cineva vroia sa isi ia un pachet de tigari si nea Gicu de la pravalie il trecea la caiet, cumparatorul urmand sa aduca banii atunci cand ii avea. Asta inseamna automat acelasi profit de 5000 de lei dar fara nici o investitie, intermediarul platind banii combinatului in momentul in care reusea sa vinda marfa in totalitate. Nimic super nasol pana aici. Acum gandeste-te ca cinstitul muncitor nu mai da nici la sfarsit aia 70 de lei pe sacul ala desi in mod normal trebuia sa ii dea la inceput la achizitionarea marfii, ci da un pret care de multe ori a fost si de 10 ori mai mic. Asta inseamna 7 lei pe care daca ii scazi din 75 iti da 68 adica nu 5000 ci 68000 lei la 1000 de saci. 1000 de saci inseamna 50 de tone…nu e mare lucru…in raport cu o capacitate de productie de 900 de tone pe zi. Inmulteste asta cu zilele pe care le are un an si inca odata cu vreo 10-12 pentru ca festinul a tinut mai bine de o decada semn ca platforma industriala a avut destula „substanta”. A vrut cu greu sa moara.

La asta mai adauga si firme-capusa care aveau ca obiect de activitate piese de schimb si reparatii la instalatiile de producere a ingrasamintului care montau sau reparau la preturi de 10 ori peste pretul pietei si o sa intelegi de ce multe combinate au fost in mana statului roman falimentare dar odata achizitionate de investitori straini au devenit printre cele mai profitabile afaceri din Europa daca nu cumva si din lume. O sa intelegi probabil si de ce unii care pe vremea lui Ceausescu erau la coada vacii sunt acum multi-milionari in euro si stau mai mult de jumatate de an prin concedii in Maldive si zboara la business-class in timp ce tu sau alti colegi de-ai lor de generatie abia daca va permiteti 2-3 saptamani pe an si deplasari cu low-cost-uri desi ati fost cineva la vietile voastre.

Eu nu zic ca oamenii astia sunt hoti nici ca sunt doar profitori ci ca e foarte putin probabil ca o platforma industriala ale carei venituri au scazut si cheltuieli au crescut pana cand a devenit nerentabila sa devina la fel de brusc rentabila dupa ce statul cedeaza pachetul majoritar de actiuni. La fel de putin probabil ca cineva care a avut legatura cu procesul de privatizare al respectivei platforme sa acumuleze averi pe care in mod normal le-ai putea strange in 5-6 generatii dat fiind faptul ca nu are un discurs de om prea literat nici profesional nu a realizat mare lucru.

Ce ma frapeaza e ca de fiecare data cand public cate un material despre Opriscan sau Cojoc apare cate un cetatean turmentat ba pe la Targul de Craciun sau pe unde mai beau o bere sau un vin si incepe cu pase subtile la fileu gen vorbit in dodii sau insinuari menite sa imi dea de inteles ca imi cunoaste itinerarul. Sustine ca e timisorean dar nu cunoaste landmark-uri din centrul istoric al Timisoarei precum Catedrala Mitropoliei, Opera, Monumentul Sfintei Treimi, Palatul Baroc, Palatul Dicasterial sau Piata Unirii. In schimb cunoaste un anumit club din Complexul Studentesc pe care il frecventez de ani de zile sau un hypermarket din Circumvalatiunii unde imi fac cumparaturile de 5 ani fara ca sa il fi vazut vreodata in unul din locurile astea.

Daca domnul Cojoc sau Opriscan incearca sa imi transmita cate o subliminala din asta ii asigur ca am inteles de multi ani ca daca libertatea ar fi o piata de desfacere e normal ca pretul sa fie unul piparat din moment ce exista o cerere mare si o oferta limitata. Am inteles ca e scump inca sa te exprimi liber in Romania dar sper ca si dansii sa inteleaga ca asta e un lux pe care si-l poate permite orice cetatean care gandeste si indrazneste. Sper ca lucrurile pe care le-au facut oamenii astia tuturor celor care au publicat despre ei informatii care nu ii pun intr-o lumina tocmai buna sa le schimbe pe viitor vietile in bine. Pe mine oricum nu m-au schimbat. 

Trecerea timpului si economia au oarecum un giroscop incorporat si sunt sigur ca in cateva generatii averea lor se va perima prin casatorii, copii si divorturi succesive sau din simplul motiv ca urmasii lor nu sunt capabili sa faca altceva decat sa toace zeci de mii de euro in fiecare locatie de lux pe unde poposesc. Trebuie insa sa marturisesc ca a fi contemporan cu astfel de personaje nu ma prea incanta. Fauna de sacali si sobolani de transeu care se hranesc din mizeria sordida a politicii imi produc intotdeauna o stare fizica de rau.

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mures leaks (I)

Screenshot from 2018-12-21 20-57-57

Istoria ne-a ales crucea de a trai o resurectie a unor vremuri foarte odioase ingropate undeva in odaia cu amintiri reprimate din subsolul constiintei neamului romanesc. “Bucuria” impusa de inhibitie, frica dar si ratiune a celor care la fiecare 23 august cu sute sau mii de panouri formau intr-un puzzle uman urias pe model de import chinez portretul iubitului carmaci din Scornicesti si al consoartei analfabete se reincarneaza in diverse forme in societatea cotidiana ingropata in nameti de apatie si caracterizata de o arhitectura mentala falimentara.

“Las ca merge si asa” e transpus cam in tot ce ne inconjoara in Romania lui 2018: scoli nedotate cu profesori ori incompetenti ori prea abrutizati si cainiti de contextul in care sunt nevoiti sa isi faca meseria, spitale infecte unde tot mai multi rezidenti sunt straini proveniti din fostele colonii, tari ale lumii a3-a, firme de ecarisaj care nu respecta caietul de sarcini si pun in pericol siguranta sau chiar viata cetatenilor, societati care sunt platite de autoritatea contractanta pentru a deszapezi caile de circulatie dar esueaza lamentabil, baieti si fete de bani gata, progenituri ale unor bisnitari de azotat, ingineri chimisti, dulgheri si mecanici incompetenti reprofilati in politicieni sau oameni de afaceri care s-au imbogatit peste noapte si fac tot posibilul sa ne tina la curent prin intermediul platformelor de socializare cu luxul de neam prost in care isi scalda anosta existenta.

O buna parte a presei aservite sfideaza inteligenta romanilor atunci cand infesteaza mediul virtual sau inca si aparitiile pe suport de hartie cu “realizarile” unor persoane precum Rares Cojoc campion national la dans care nu a castigat nici un turneu de Grand Slam, nici un campionat european sau mondial, singurele lui victorii fiind la competitii internationale care s-au desfasurat in Romania sau peste hotare fara a fi insa bine cotate dar care de peste 10 ani impreuna cu Mihai Petre de la ProTV blocheaza unor tineri sansa de a se afirma, Silvia Opriscan autoare de articole de analiza macro-economica din Ziarul Financiar insa certata cu acordul in limba romana, Doru Opriscan deputat traseist, autor de articole din sectiunea online a cotidianului Adevarul certat cu semantica si Alexandru Opriscan absolvent al unui ghiseu de diplome din Viena unde un an universitar costa 15 000 de euro pe an.

Oamenii astia au fost de fiecare data declarati respinsi, inapti sau trimisi sa plimbe ursul atunci cand concurenta a fost una autentica si evaluarea pe bune dar se considera si sunt considerati de unii romani ca elita acestei tari. Un dus-intors pentru 3 persoane la si de la New York la business class (clasa la care ii place domnului Opriscan sa calatoreasca) la compania Lufthansa costa de la 8000 de euro in sus. Exista oameni care au muncit o viata intreaga si nu au fost in stare sa agoniseasca suma pe care mariile lor o privesc cu blazare ca pe un chilipir. Statul pe care acesti indivizi il conduc si a carui economie sustin ei ca ar revitaliza-o prin investitiile lor nu este capabil sa achizitioneze vase noi de toaleta sau dezinfectant pentru spitale daramite sa mute Clinica de Oftalmologie din Timisoara intr-o cladire noua si mai incapatoare, actuala datand de la 1724.

Sa recapitulam…oameni inteligenti, capabili si de succes conduc statul si domina mediul de afaceri din Romania, insa statul nu e in stare sa construiasca o cladire mai primitoare pentru o clinica din Timisoara decat cea pe care a construit-o un imperiu care nu mai exista de 100 de ani. Statul nu e in stare sa trimita utilaje care sa nu faca pentru soferi si pietoni fiecare ninsoare un calvar. Statul nu e in stare sa prinda cainii maidanezi care au ranit uneori chiar omorat oameni si fac traiul in anumite zone urbane o tortura psihica. De aici putem trage concluzia ca oamenii ori sunt asa cum se considera si cum ii picteaza asa-zisii jurnalisti dar actioneaza cu rea-credinta din varii motive sau nu sunt dar au ajuns unde au ajuns pentru ca oferta electorala a fost una austera.

In orice caz sa spunem ca sunt carcotas, frustrat sau invidios si oamenii chiar sunt expresia excelentei in domeniu. Ma intreb insa cum se face ca alti dansatori de exemplu precum Andrei Toader care potrivit antrenorilor lui din Anglia promitea mult mai mult, nu a castigat in Romania nici o competitie? Cum se face ca tot absolventi romani ai unor universitati austriece de prestigiu au fost nevoiti sa accepte ani de zile oferte sub conditia lor pana au reusit sa se integreze pe cand Opriscan s-a intors in Romania? Cum se face ca acesti absolventi “cu certificat de prost” (vezi Maria Grapini) isi permit maxim o data pe an un concediu intr-o locatie decenta unde ajung cu un low-cost pe cand Opriscan stramba din nas in fiecare luna intre Baleare si Maldive? Cum se face ca Liviu Cojoc are milioane de euro pe cand alti absolventi de mecanica doar hainele de pe ei? Cum se face ca alti gineri de absolventi de mecanica umbla totusi imbracati ingrijit pe cand Opriscan se plimba pe Wall Street incaltat cu slapi sau sandale? Cum se face ca dpdv financiar acesti oameni au penetrat intr-o singura generatie 4-5 clase sociale insa dpdv al conduitei sociale se manifesta tot ca niste lacatusi-mecanici?

E oare suprapunerea prosperitatii lor cu decaderea Romaniei o coincidenta?

VA URMA

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 decembrie 2018 în Oameni care au schimbat Romania

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Fraierii munceste si smecherii ciordeste

1280504_10153649554038439_5968835458076110552_n

Astazi am fost pana la Mall sa mananc de amiaza si am observat ca printre mesele de la food court se plimba o batrana deznadajduita pe care au poftit-o la masa niste domni care mancau langa mine. Dupa ce acestia i-au dat mancarea care le ramasesera, am abordat-o fiind curios sa ii aflu povestea.

Mi-a spus ca o cheama Sofia Haidu si ca e din Petrila, jud. Hunedoara si se operase la pancreas la Clinicile Noi, si neputand suporta costurile tratamentului, s-a imprumutat de la CAR Hunedoara si a mai compensat din cheltuieli stand la o doamna aflata in proximitatea municipiului Timisoara ori de cate ori trebuia sa vina la control. Se simtea indatorata dar si infometata asa ca mai strangea din mancarea ramasa pe mese sau cedata de oameni binevoitori si manca sau o ducea femeii care o gazduia cand mai venea la tratament in Timisoara.

Iata cuponul de pensie al doamnei Haidu:
imag0012

E o minune chiar sa supravietuiesti cu un asemenea venit, dar sa mai reusesti sa te si operezi, sa te vindeci si sa iti procuri tratamentul pare ceva nerealist.

Domnul din poza de mai sus e fiul lui musiu Opriscan, care e ca si ales deputat, votul fiind de lista, iar el fiind primul pe lista PNL. Niste nemernici din astia au un spor de pensie de 10 ori mai mare decat al unei femei care a lucrat 20 de ani in industria miniera, cand ei daca au lucrat 8 ani cum a prins domnul Opriscan 2 mandate, e mult. Asta in cazul in care a casca si a apasa la comanda un buton de vot se poate numi loc de munca. Chiar si ajunsa la sapa de lemn femeia mi-a zis ca a refuzat propunerea domnilor de langa masa mea care ar fi vrut sa o ajute in schimbul adeziunii la Biserica Penticostala, pentru ca pentru ea Dumnezeu e doar unul. Compara un om care refuza sa isi schimbe principiile chiar si daca asta l-ar putea costa viata cu o javra care a schimbat numai el stie cate partide si nu se satura nici cand plezneste grasimea pe el.

Am plecat mahnit gandidu-ma ca poate in Guatemala nici nu se incalca chiar asa de grav drepturile omului precum la noi in tara. Ma gandesc daca ar prinde satul doamnei Haidu vreo cativa fii din astia de politicieni si i-ar taia de Craciun, oare cati pensionari ar trai cu soricul ala gros si cu osanzele ce le-a adunat imbuibatul asta? Te-ar manca si doamna Haidu, dar nu poate ca e la dieta dupa ce si-a scos pancreasul….

 

Etichete: , , , , , ,

Acul lui cojoc (aka Povestea banului facut din electroliza)

111-2-660x330

Palavre despre vot si pasta de dinti

Cand vine vorba de politica si de scrutin discutia moare de cele mai multe ori in fasa lovindu-se de raspunsuri precum „Mi-e greata.”, „Nu ma duc la vot ca si asa nu pot sa schimb nimic.” etc., iar interlocutorii evident iritati de refuzul temei riposteaza la fel de stereotipic cu „E ca si cum ai zice ca nu te speli pe dinti pentru ca nu te pupa nimeni. De aia nu te pupa nimeni.”

Acum nu stiu daca autorii acestor analogii au facut cea mai fericita comparatie intre politica si igiena orala cu atat mai putin cu cat politica sau mai bine zis igienizarea ei depaseste vointa unui cetatean sau a unui grup mai mult sau mai putin numeros de cetateni care isi impun o rutina matinala si serala in fata unei oglinzi si a unei chiuvete.

Daca nu te speli pe dinti esti intr-adevar nesimtit, dar nu cred ca esti nesimtit daca nu votezi. Eu de exemplu nu am votat niciodata, cu exceptia referendumului cand din pacate dorinta mea si a altor milioane de romani nu a fost luata in seama si nu consider ca as avea carente de igiena de nici un fel.

Romanii au talent

Poporul roman pare sa posede o vocatie pentru implicarea activa sau pasiva in acest fenomen care in mod normal ar trebui sa cedeze prim planul ordinii sau macar dezordinii sociale. Majoritatea politicienilor romani par sa fi imbratisat doctrina interesului si meseria incompetentei, elemente menite sa ii uneasca si sa ii inalte de pe o platforma politica catre dezideratul suprem: conservarea privilegiilor. Cu toate acestea, pentru a se evidentia intr-o clasa politica aproape monoton identica, insa paradoxal caracterizata de o emulatie intensa, pe langa indeplinirea cerintelor mai sus mentionate, trebuie sa stapaneasca foarte bine valentele deceptive ale materialului declarativ de care fac uz pentru a obtine voturile aferente accederii la o functie sau alta.

Acesta este si cazul domnului Doru Opriscan, lup batran care a naparlit ori de cate ori i-a cerut-o schimbarea de anotimp politic dar a ramas totodata fidel naravului proverbial. Nu as putea spune ca el sau alti politicieni s-ar fi imbogatit in mod ilicit insa pot spune, in urma celor 4 ani de liceu pe care i-am avut la dispozitie pentru a interactiona si a-l observa pe fiul dansului, ca activistii transformati ulterior in lideri politici de o asemenea categorie s-au imbogatit in mod nesanatos. Poti sa iti sporesti capitalul facand bisnita cu azotat sau poti sa faci bani si din oierit sau tranzactii cu terenuri cum a facut Becali (fara ca asta sa constituie neaparat o infractiune), dar nu poti in decurs de o generatie sau mai putin de o generatie sa penetrezi toate treptele socio-profesionale dintre speculator de materii prime/oier si demnitar. Cum aschia nu sare departe de trunchi, chestia asta se observa foarte bine in comportamentul lui Alexandru Opriscan, un monument al discrepantei intre averea prezenta si educatia inexistenta.

Mai o tranzactie…mai o hahaha…

Oamenii de genul lui Opriscan au aparut pentru ca procesul de democratizare si privatizare a statului roman a fost realizat nu neaparat cu interes cat cu stangacie si lipsa de experienta. Societatea romana a inventat un soi de antagonist al sitei care a cernut neghina si a oprit graul bun atunci cand a omorat brusc comunismul dar si putinele parti bune care existau in respectiva epoca (respectul fata de meserii si profesori, interesul sporit fata de evenimentele culturale/lectura, platforme industriale foarte bine dezvoltate si ordinea sociala chiar daca era una impusa) si a instaurat democratia dar a pastrat metehnele regimului precedent precum coruptia, intoleranta, vicierea, trucarea si cosmetizarea rezultatelor scolare in scopul obtinerii unor foloase de diverse naturi sau a obtinerii unui capital de imagine pentru institutia de invatamant cu pricina, avantajarea si favorizarea intr-o maniera stridenta a celor care dovedeau servilism fata de regim sau care chiar faceau parte din regim , fapt care a dus la scaderea interesului pentru orice disciplina sau activitate intelectuala ori initiativa de dezvoltare personala si a cultivat ignoranta.

Prezenta lui Opriscan si a altor personaje in FPS, politica respectiv la conducerea combinatului „Azomures” nu poate fi sinonima cu frauda. Un fapt verificat insa e ca aproape in cazul tuturor perioada in care aceste persoane au ocupat functiile respective sau intervalul imediat urmator a coincis cu o prosperitate tenebroasa a fostilor functionari insarcinati cu privatizarea, intocmirea unor proiecte de lege si votarea lor in Parlament sau conducerea si administrarea unor intreprinderi de stat dar si cu o crestere a coruptiei si a saraciei in Romania si nu in ultimul rand sfarsitul macabru al industriei romanesti cu platforme industriale cu un potential enorm vandute de multe ori in mod cinic unor investitori straini pe 1 euro.

La valoarea noastra?

Eu pe om nu il cunosc personal am citit doar despre el in presa si am vazut ce am vazut la fiul sau care intra in clasa cu 2 telefoane si 3 seturi de chei si mirosea dis-de-dimineata a tigara dar si a parfum de firma, avea tot timpul in posesie sau isi permitea sa achizitioneze bunuri a caror valoare nu era una proportionala cu bunul simt si as zice nici macar cu inteligenta sau cu gradul de pregatire de care dispunea. Probabil ca respectivele chei erau cheile succesului…..de aia avea atatea….

Nu cred ca acest Opriscan ar fi trebui sa fie deosebit de bogat ca sa isi permita la ora respectiva doua autoturisme Audi A4 respectiv A8 cumparate second-hand si sa mai cumpere unul dupa ce in urma festivitatii de absolvire cel care era la ora respectiva consilier local a accelerat in coloana si a facut zob partea frontala a masinii fiului sau intrand in coliziune cu masina din fata care circula cu viteza regulamentara. Nu cred nici ce auzisem pe holurile liceului ca fiul lui Opriscan ar fi bagat masina in stalp sau ca ar fi fugit de la locul accidentului dupa ce ar fi condus in stare de ebrietate autoturismul cu care ar fi accidentat destul de grav un biciclist si ca tatal sau ar fi venit si ar fi musamalizat evenimentul cu ajutorul unor agenti de la Politia Rutiera. Nu cred nici ca Alexandru Opriscan s-ar fi accidentat la genunchi intr-o statiune de schi din Austria incercand sa evite coliziunea cu o fetita care schia pe aceeasi pista cu el si nu cred nici ca Doru Opriscan ar fi donat sange dar nu s-a gandit sa impartaseasca gestul sau opiniei publice decat inainte de campania electorala din 2008. Cred insa ca Alexandru Opriscan avea o fantezie destul de bogata care ii permitea uneori cel putin la nivel declarativ sa evadeze din rigorile impuse de necesitatea unei reputatii locale a tatalui sau care era implicat de ani buni in politica. Mai cred si ca modul in care a ales sa profite de contactele si semi-averea acumulata de tatal sau a fost unul falimentar atat din punct de vedere financiar cat si al reputatiei si releva in mod paradoxal multa saracie. Saracia sufletului.

Am incercat sa gasesc un articol publicat de un cotidian muresean insa se pare ca acestia l-au sters sau cei de la Google l-au scos din indexul motorului de cautare. Articolul facea referire la abnegatia dovedita de fiul domnului Opriscan in pregatirea pentru facultatea ale carei cursuri le-a frecventat in capitala Austriei si descria in detaliu intreg procesul de admitere care sustinea el ar fi durat 2 ani chestie care mi se pare de-a dreptul hilara dat fiind faptul ca pentru a fi admis la respectiva universitate privata care e un fel de filiala a institutiei-mama aflata in SUA nu trebuia decat sa posezi 2 recomandari de la profesori pe care ii avusesesi in liceu , un eseu motivational si un certificat de competenta lingvistica TOEFL sau Cambridge care tinand cont de nivelul pe care il avea el la limba engleza nu i-ar fi luat nici macar 3-4 luni cat mi-au trebuit mie sa promovez examenul si sa obtin certificatul aferent ci cred ca l-ar fi putut obtine instantaneu. Sa te inscrii la o facultate de genul ala e mai usor decat sa iti gasesti chirie in Viena pentru ca o chirie e mai ieftina si acolo se inghesuie multi. Unde e 19 000 euro pe an taxa de studii sau 16 000 cat era la ora respectiva nu e chiar atat de greu. E nevoie doar de 2-3 acte, o semnatura si un virament si ai rezolvat. Iata cum arata o nota de plata aproximata a domnului Alexandru Opriscan pentru perioada sederii in Viena (2006-2011):

-1 ciclu de studii de licenta de 5 ani: 5×16 000 euro = 80 000 euro
-al 2-lea ciclu de studii de licenta de 3 ani: 3×16 000 = 48 000 euro
costuri administrative in Viena:

-chirie 600 euro x 12 luni x 5 ani = 36 000 euro
-bani de cheltuiala 400 euro x 12 luni x 5 ani = 24 000 euro
––––––
total: 188 000 euro

Din cheltuielile astea domnul Opriscan putea sa economiseasca primii 128 000 de euro alegand sa studieze la o universitate de stat din Viena care i-ar fi oferit studii gratuite si o diploma eliberata de o institutie cu o traditie de secole care i-ar fi oferit sanse mult mai mari pe piata muncii din Austria dar si din Romania insa i-ar fi pretins in schimb sa posede si cunostinte de limba germana si o patalama gen Goethe Zertifikat B2 asa cum am eu. In 2006 intrarea Romaniei in UE nu era inca infaptuita dar era iminenta astfel incat domnul Opriscan nu ar fi beneficiat de gratuitatea mai sus mentionata care era oferita de UNI WIEN si Wirtschaft Universität doar cetatenilor din state membre UE.

Putea in schimb sa foloseasca anul respectiv ca sa frecventeze cursurile unui centru de limbi in vederea obtinerii certificatului respectiv si sa faca matematica la un nivel modest, asa cum se cere in unii ani la admitere la facultatile de stat cu profil economic din Viena sau eventual sa intre si sa plateasca un an taxa pe care o plateau non-membrii UE si sa treaca mai apoi din 2007 la regim gratuit. Oricum ar fi platit maxim 500 de euro pe semestru nicidecum 16000 de euro pe an. Acum ca a facut chestia asta pentru ca nu era informat sau pur si simplu ca sa arate ca pentru el suma respectiva era un chilipir habar nu am.

Stimul nociv pentru generatia tanara

Cert e ca aceste lucruri au avut un ecou profund in societatea romaneasca, poate nu chiar imediat dar cu siguranta cu un efect cumulativ in sensul mutatiilor comportamentale din randul generatiilor tinere expuse la asemenea stimuli: harnicii devini lenesi, simtitii devin nesimtiti, cultii devin inculti etc. pentru ca vad ca omul muncitor si de bun simt ajunge sa fie calcat in picioare. Nu stiu daca eu sau colegii mei de generatie sau opinia publica in general au constientizat toate cifrele si lucrurile astea care se intamplau in jurul nostru uneori atat de frecvent incat devenisera rutina si nu le mai sesizam insa daca tu Alexandru Opriscan, urmas al urmasilor nomenclaturistilor injuri profesori cu un salariu lunar egal cu banii tai de buzunar pe o saptamana dar cu un nivel de cunostinte de multe ori net superior, sfidezi colegi si colege aprinzandu-le parul cu bricheta sau amenintandu-le cu bataia sau arunci sume impresionante pentru cetateanul de rand pentru niste studii in strainatate pe care altii le-au efectuat mult mai ieftin si la institutii cu un prestigiu infinit mai mare dar cu sacrificii enorme, atunci lumea dupa o vreme incepe sa se intrebe nu neaparat de unde ai avut banii, ci daca mai merita pentru ei ca oameni sa locuiasca, sa isi faca meseria si sa incerce sa se integreze in propria societate.

Eu, dupa cum am spus-o, nu am votat decat o data si nu cred ca imi voi mai exercita in Romania vreodata dreptul la vot, dar ma intreb cateodata daca un cetatean oarecare considera ca Doru Opriscan i-a amagit pe alegatori cu promisiunile lui desarte sau pe cei care au fost disponibilizati de la Combinatul „Azomures” in cadrul procesului de privatizare si voteaza un partid sau un candidat, nu neaparat pentru ca il gaseste credibil ca om politic, ci pentru ca nu mai vrea sa ii vada mutra contracandidatului sau (lui Opriscan) in politica si daca se poate nici in viata publica si partidul respectiv odata ajuns la putere permite migratia lui Opriscan din formatiunea politica care a pierdut in cea care a castigat alegerile, iar el se bucura in continuare intr-un fel sau altul de privilegiile pe care ti le ofera statutul de membru in partidul aflat la putere desi nu a mai castigat alegerile de o bucata buna, atunci ce rost si ce valoare mai poate sa aiba votul cetateanului? Pana gasim raspunsul la intrebare eu cred ca in Romania mai face curat doar biologia…

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,