RSS

Arhive pe etichete: mures

Acul lui cojoc (aka Povestea banului facut din electroliza)

111-2-660x330

Palavre despre vot si pasta de dinti

Cand vine vorba de politica si de scrutin discutia moare de cele mai multe ori in fasa lovindu-se de raspunsuri precum „Mi-e greata.”, „Nu ma duc la vot ca si asa nu pot sa schimb nimic.” etc., iar interlocutorii evident iritati de refuzul temei riposteaza la fel de stereotipic cu „E ca si cum ai zice ca nu te speli pe dinti pentru ca nu te pupa nimeni. De aia nu te pupa nimeni.”

Acum nu stiu daca autorii acestor analogii au facut cea mai fericita comparatie intre politica si igiena orala cu atat mai putin cu cat politica sau mai bine zis igienizarea ei depaseste vointa unui cetatean sau a unui grup mai mult sau mai putin numeros de cetateni care isi impun o rutina matinala si serala in fata unei oglinzi si a unei chiuvete.

Daca nu te speli pe dinti esti intr-adevar nesimtit, dar nu cred ca esti nesimtit daca nu votezi. Eu de exemplu nu am votat niciodata, cu exceptia referendumului cand din pacate dorinta mea si a altor milioane de romani nu a fost luata in seama si nu consider ca as avea carente de igiena de nici un fel.

Romanii au talent

Poporul roman pare sa posede o vocatie pentru implicarea activa sau pasiva in acest fenomen care in mod normal ar trebui sa cedeze prim planul ordinii sau macar dezordinii sociale. Majoritatea politicienilor romani par sa fi imbratisat doctrina interesului si meseria incompetentei, elemente menite sa ii uneasca si sa ii inalte de pe o platforma politica catre dezideratul suprem: conservarea privilegiilor. Cu toate acestea, pentru a se evidentia intr-o clasa politica aproape monoton identica, insa paradoxal caracterizata de o emulatie intensa, pe langa indeplinirea cerintelor mai sus mentionate, trebuie sa stapaneasca foarte bine valentele deceptive ale materialului declarativ de care fac uz pentru a obtine voturile aferente accederii la o functie sau alta.

Acesta este si cazul domnului Doru Opriscan, lup batran care a naparlit ori de cate ori i-a cerut-o schimbarea de anotimp politic dar a ramas totodata fidel naravului proverbial. Nu as putea spune ca el sau alti politicieni s-ar fi imbogatit in mod ilicit insa pot spune, in urma celor 4 ani de liceu pe care i-am avut la dispozitie pentru a interactiona si a-l observa pe fiul dansului, ca activistii transformati ulterior in lideri politici de o asemenea categorie s-au imbogatit in mod nesanatos. Poti sa iti sporesti capitalul facand bisnita cu azotat sau poti sa faci bani si din oierit sau tranzactii cu terenuri cum a facut Becali (fara ca asta sa constituie neaparat o infractiune), dar nu poti in decurs de o generatie sau mai putin de o generatie sa penetrezi toate treptele socio-profesionale dintre speculator de materii prime/oier si demnitar. Cum aschia nu sare departe de trunchi, chestia asta se observa foarte bine in comportamentul lui Alexandru Opriscan, un monument al discrepantei intre averea prezenta si educatia inexistenta.

Mai o tranzactie…mai o hahaha…

Oamenii de genul lui Opriscan au aparut pentru ca procesul de democratizare si privatizare a statului roman a fost realizat nu neaparat cu interes cat cu stangacie si lipsa de experienta. Societatea romana a inventat un soi de antagonist al sitei care a cernut neghina si a oprit graul bun atunci cand a omorat brusc comunismul dar si putinele parti bune care existau in respectiva epoca (respectul fata de meserii si profesori, interesul sporit fata de evenimentele culturale/lectura, platforme industriale foarte bine dezvoltate si ordinea sociala chiar daca era una impusa) si a instaurat democratia dar a pastrat metehnele regimului precedent precum coruptia, intoleranta, vicierea, trucarea si cosmetizarea rezultatelor scolare in scopul obtinerii unor foloase de diverse naturi sau a obtinerii unui capital de imagine pentru institutia de invatamant cu pricina, avantajarea si favorizarea intr-o maniera stridenta a celor care dovedeau servilism fata de regim sau care chiar faceau parte din regim , fapt care a dus la scaderea interesului pentru orice disciplina sau activitate intelectuala ori initiativa de dezvoltare personala si a cultivat ignoranta.

Prezenta lui Opriscan si a altor personaje in FPS, politica respectiv la conducerea combinatului „Azomures” nu poate fi sinonima cu frauda. Un fapt verificat insa e ca aproape in cazul tuturor perioada in care aceste persoane au ocupat functiile respective sau intervalul imediat urmator a coincis cu o prosperitate tenebroasa a fostilor functionari insarcinati cu privatizarea, intocmirea unor proiecte de lege si votarea lor in Parlament sau conducerea si administrarea unor intreprinderi de stat dar si cu o crestere a coruptiei si a saraciei in Romania si nu in ultimul rand sfarsitul macabru al industriei romanesti cu platforme industriale cu un potential enorm vandute de multe ori in mod cinic unor investitori straini pe 1 euro.

La valoarea noastra?

Eu pe om nu il cunosc personal am citit doar despre el in presa si am vazut ce am vazut la fiul sau care intra in clasa cu 2 telefoane si 3 seturi de chei si mirosea dis-de-dimineata a tigara dar si a parfum de firma, avea tot timpul in posesie sau isi permitea sa achizitioneze bunuri a caror valoare nu era una proportionala cu bunul simt si as zice nici macar cu inteligenta sau cu gradul de pregatire de care dispunea. Probabil ca respectivele chei erau cheile succesului…..de aia avea atatea….

Nu cred ca acest Opriscan ar fi trebui sa fie deosebit de bogat ca sa isi permita la ora respectiva doua autoturisme Audi A4 respectiv A8 cumparate second-hand si sa mai cumpere unul dupa ce in urma festivitatii de absolvire cel care era la ora respectiva consilier local a accelerat in coloana si a facut zob partea frontala a masinii fiului sau intrand in coliziune cu masina din fata care circula cu viteza regulamentara. Nu cred nici ce auzisem pe holurile liceului ca fiul lui Opriscan ar fi bagat masina in stalp sau ca ar fi fugit de la locul accidentului dupa ce ar fi condus in stare de ebrietate autoturismul cu care ar fi accidentat destul de grav un biciclist si ca tatal sau ar fi venit si ar fi musamalizat evenimentul cu ajutorul unor agenti de la Politia Rutiera. Nu cred nici ca Alexandru Opriscan s-ar fi accidentat la genunchi intr-o statiune de schi din Austria incercand sa evite coliziunea cu o fetita care schia pe aceeasi pista cu el si nu cred nici ca Doru Opriscan ar fi donat sange dar nu s-a gandit sa impartaseasca gestul sau opiniei publice decat inainte de campania electorala din 2008. Cred insa ca Alexandru Opriscan avea o fantezie destul de bogata care ii permitea uneori cel putin la nivel declarativ sa evadeze din rigorile impuse de necesitatea unei reputatii locale a tatalui sau care era implicat de ani buni in politica. Mai cred si ca modul in care a ales sa profite de contactele si semi-averea acumulata de tatal sau a fost unul falimentar atat din punct de vedere financiar cat si al reputatiei si releva in mod paradoxal multa saracie. Saracia sufletului.

Am incercat sa gasesc un articol publicat de un cotidian muresean insa se pare ca acestia l-au sters sau cei de la Google l-au scos din indexul motorului de cautare. Articolul facea referire la abnegatia dovedita de fiul domnului Opriscan in pregatirea pentru facultatea ale carei cursuri le-a frecventat in capitala Austriei si descria in detaliu intreg procesul de admitere care sustinea el ar fi durat 2 ani chestie care mi se pare de-a dreptul hilara dat fiind faptul ca pentru a fi admis la respectiva universitate privata care e un fel de filiala a institutiei-mama aflata in SUA nu trebuia decat sa posezi 2 recomandari de la profesori pe care ii avusesesi in liceu , un eseu motivational si un certificat de competenta lingvistica TOEFL sau Cambridge care tinand cont de nivelul pe care il avea el la limba engleza nu i-ar fi luat nici macar 3-4 luni cat mi-au trebuit mie sa promovez examenul si sa obtin certificatul aferent ci cred ca l-ar fi putut obtine instantaneu. Sa te inscrii la o facultate de genul ala e mai usor decat sa iti gasesti chirie in Viena pentru ca o chirie e mai ieftina si acolo se inghesuie multi. Unde e 19 000 euro pe an taxa de studii sau 16 000 cat era la ora respectiva nu e chiar atat de greu. E nevoie doar de 2-3 acte, o semnatura si un virament si ai rezolvat. Iata cum arata o nota de plata aproximata a domnului Alexandru Opriscan pentru perioada sederii in Viena (2006-2011):

-1 ciclu de studii de licenta de 5 ani: 5×16 000 euro = 80 000 euro
-al 2-lea ciclu de studii de licenta de 3 ani: 3×16 000 = 48 000 euro
costuri administrative in Viena:

-chirie 600 euro x 12 luni x 5 ani = 36 000 euro
-bani de cheltuiala 400 euro x 12 luni x 5 ani = 24 000 euro
––––––
total: 188 000 euro

Din cheltuielile astea domnul Opriscan putea sa economiseasca primii 128 000 de euro alegand sa studieze la o universitate de stat din Viena care i-ar fi oferit studii gratuite si o diploma eliberata de o institutie cu o traditie de secole care i-ar fi oferit sanse mult mai mari pe piata muncii din Austria dar si din Romania insa i-ar fi pretins in schimb sa posede si cunostinte de limba germana si o patalama gen Goethe Zertifikat B2 asa cum am eu. In 2006 intrarea Romaniei in UE nu era inca infaptuita dar era iminenta astfel incat domnul Opriscan nu ar fi beneficiat de gratuitatea mai sus mentionata care era oferita de UNI WIEN si Wirtschaft Universität doar cetatenilor din state membre UE.

Putea in schimb sa foloseasca anul respectiv ca sa frecventeze cursurile unui centru de limbi in vederea obtinerii certificatului respectiv si sa faca matematica la un nivel modest, asa cum se cere in unii ani la admitere la facultatile de stat cu profil economic din Viena sau eventual sa intre si sa plateasca un an taxa pe care o plateau non-membrii UE si sa treaca mai apoi din 2007 la regim gratuit. Oricum ar fi platit maxim 500 de euro pe semestru nicidecum 16000 de euro pe an. Acum ca a facut chestia asta pentru ca nu era informat sau pur si simplu ca sa arate ca pentru el suma respectiva era un chilipir habar nu am.

Stimul nociv pentru generatia tanara

Cert e ca aceste lucruri au avut un ecou profund in societatea romaneasca, poate nu chiar imediat dar cu siguranta cu un efect cumulativ in sensul mutatiilor comportamentale din randul generatiilor tinere expuse la asemenea stimuli: harnicii devini lenesi, simtitii devin nesimtiti, cultii devin inculti etc. pentru ca vad ca omul muncitor si de bun simt ajunge sa fie calcat in picioare. Nu stiu daca eu sau colegii mei de generatie sau opinia publica in general au constientizat toate cifrele si lucrurile astea care se intamplau in jurul nostru uneori atat de frecvent incat devenisera rutina si nu le mai sesizam insa daca tu Alexandru Opriscan, urmas al urmasilor nomenclaturistilor injuri profesori cu un salariu lunar egal cu banii tai de buzunar pe o saptamana dar cu un nivel de cunostinte de multe ori net superior, sfidezi colegi si colege aprinzandu-le parul cu bricheta sau amenintandu-le cu bataia sau arunci sume impresionante pentru cetateanul de rand pentru niste studii in strainatate pe care altii le-au efectuat mult mai ieftin si la institutii cu un prestigiu infinit mai mare dar cu sacrificii enorme, atunci lumea dupa o vreme incepe sa se intrebe nu neaparat de unde ai avut banii, ci daca mai merita pentru ei ca oameni sa locuiasca, sa isi faca meseria si sa incerce sa se integreze in propria societate.

Eu, dupa cum am spus-o, nu am votat decat o data si nu cred ca imi voi mai exercita in Romania vreodata dreptul la vot, dar ma intreb cateodata daca un cetatean oarecare considera ca Doru Opriscan i-a amagit pe alegatori cu promisiunile lui desarte sau pe cei care au fost disponibilizati de la Combinatul „Azomures” in cadrul procesului de privatizare si voteaza un partid sau un candidat, nu neaparat pentru ca il gaseste credibil ca om politic, ci pentru ca nu mai vrea sa ii vada mutra contracandidatului sau (lui Opriscan) in politica si daca se poate nici in viata publica si partidul respectiv odata ajuns la putere permite migratia lui Opriscan din formatiunea politica care a pierdut in cea care a castigat alegerile, iar el se bucura in continuare intr-un fel sau altul de privilegiile pe care ti le ofera statutul de membru in partidul aflat la putere desi nu a mai castigat alegerile de o bucata buna, atunci ce rost si ce valoare mai poate sa aiba votul cetateanului? Pana gasim raspunsul la intrebare eu cred ca in Romania mai face curat doar biologia…

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Nea’ Vasile

Un-pedagog-de-scoala-noua-1

Pe o strada cu blocuri garbovite de povara destinului, Vasile se plimba retrospectiv ca la fiecare sfarsit de an scolar. Paseste greu si priveste in pamant tinandu-si mainile la spate. O atitudine de parnaias. Un puscarias arestat de propriul trecut.

Nostalgicii ceausisti sau pur si simplu, oamenii constructivi, cu stima de sine, nu frustratii cu devieri comportamentale asa cum sunt eu, l-ar incadra la homines magnis virtutis. Vasile este de fapt un om marginal, un simbiotic care poate fi metaforizat intr-o iedera care s-a catarat abil pe spoiala romaneasca pe care noi, romanii, o numim democratie. Vasile a vrut sa dea la drept, dar n-a fost sa fie si a ajuns din intamplare profesor…la Cortegiul National Uimirea…

E intr-adevar uimitor sa constati ca o institutie care conduce destinele a mii de oameni si ar trebui sa-i educe in spiritul onoarei actioneaza prin Vasile si o parte din ai sai tovarasi (REPET… O PARTE, NU TOTI), oameni profesionisti care conduc invatamantul romanesc pe ultimul sau drum si formeaza pe nedrept impresia ca a fi profesor este ceva sinistru si umilitor.

Nea Vasile a reusit la viata lui sa fie excentric doar prin mitocanie si un portofoliu colocvial specific oseanului emigrat in Baia Mare (sau chiar mai departe) care se crede intr-o gradina botanica sau zoologica. Caprelor…tufelor de Venezia…cimpanzeilor….

Bineinteles ca reactiile nu s-au lasat asteptate, dar Ministerul, Inspectoratul si directorul de institutie au ramas surzi la argumentele numeroase insirate in infinitul sir de demersuri pe care parintii si adeseori chiar elevii sau elevele le-au facut impotriva onorabilului magister. Povestea este foarte complicata. Vezi tu elevule…in Romania, de cele mai multe ori ajung la conducere politicieni care isi cumpara locul pe care urmeaza sa il ocupe pe durata unei legislaturi. Marea majoritate, desi ii vezi la camasa, sunt pana la urma niste cersetori. Nu au bani de campanie electorala, tocmai pentru ca de asta vor sa intre in politica – pentru a se imbogati. Se imprumuta de la camatari si interlopi, care mai apoi, dupa ce persoana in cauza castiga alegerile, vor sa isi recupereze banul si dobanda aferenta. Chestiile astea se mai fac si in natura, in sensul ca omul da telefon si ii spune cate matusi si cati veri sa ii bage in stiu eu care institutie. Cam asa s-a intamplat si cu primarul si inspectorul din urbea in care preda Vasile. Si cam asa e mai elevule cand iti faci obligatii. Cand omul suna si recomanda pe cineva ca director, trebuie sa ai mare incredere in ceea ce iti spune.

Aici intra tanti Cristinica in schema, caci asa o chema pe vremea mea (si poate si pe vremea ta) pe tanti directoarea. Am numit-o Cristinica doar pentru a-i reliefa statura morala si profesionala pentru ca scapand de aceste doua mizilicuri (abstractiuni daca vreti sa le numiti), in realitate, Cristinica este chiar o femeie inalta. Lacoma din fire, poarta tocuri de 15 ca sa isi puna si mai mult calitatea in valoare, priveste patrunzator si zambeste, asa cum zambeau meseriasele cele mai vechi din Egiptul Antic.

Toata lumea ii vedea pe Cristinica si pe Fanica atunci cand ieseau dimineata din scara si tanti se apleca (cum se apleca si in cursul noptii precedente) sa isi stearga de pe craci polutiile nocturne, caci Fanica sextagenar, tanar pensionar dar adolescent din fire adormea fara sa isi poata concretiza visele. Altfel Fanica era baiat cumsecade si o ducea pe tanti la locul de munca (?!) dar o lasa la coltul de dupa colt asa cum fac smecherii ca sa nu-i vada lumea ca au fost la meseriase. Parca lumea n-ar fi stiut…

Eu la ora respectiva nu prea aveam cunostinta de acesti curenti de adancime din balta de jeg numita liceu de elita, insa dupa o vreme am inceput sa le miros.

Tanti administra cu profesionalism institutia, astfel incat unii munceau si reprezentau liceul la competitii nationale, in timp ce altii veneau beti si se drogau, privilegiile abundand, bineinteles pentru cei din urma. Eu citeam de la 5 ani, iar colegul era in clasa a 11-a si inca mai avea probleme cu unele silabe. Eu invatam fiecare lectie, dar primeam intrebari din partile pe care nu le stapaneam. Colegul invata cand avea chef si era pasuit pana cand aparea aceasta apetenta si o intrebare imbela la care putea sa raspunda. Eu meritam 10 si luam 8, el nu merita 5, dar lua aceeasi nota. Colega imbracata modest, dar cu bun gust era tinuta in suturi, in timp ce un coleg dintr-o clasa paralela, cu haine de firma mereu penibil asortate, era amintit ca avand o mama extrem de prezentabila si generoasa “care tocmai i-a vizitat pe profesori”. Fiul unui baron local aprindea cu bricheta parul unei colege si directiunea ridica din umeri, in timp ce eu aprindeam cu un chibrit acidul citric dintr-o coaja de portocala si eram avertizat ca as putea provoca incendii. Nu ramaneau elevi repetenti, doar corigenti care se scoteau in semestrul 2. Colegul beat si duhnind a tutun era rugat sa mearga sa isi ia macar o guma de mestecat sau chiar trimis acasa sa se odihneasca, in timp ce altii erau mustrati pentru ca fusesera vazuti intr-o pauza mare la o bere la terasa sau deposedati de piercinguri. Sexualitatea, consumul de tutun, alcool sau droguri erau reprimate si nu explicate. Lectiile erau verificate, dar nu clarificate. Uniformele erau vandute, dar nu lucrate. Anuarele erau puse pe mesele dirigintilor si date spre vanzare cu japca, dar nu culese si corectate; mai doamna diriginta, ori le vinzi, ori le iei din banii dumitale pentru ca dom’ primar sau ala care i-a finantat campania are o imprimerie si dupa moda comunista, atunci cand omul n-are de lucru, trebuie neaparat sa-i dai. Si sarmana femeie, cu credit la Prima Casa, famelie mare, remuneratie mica, ce putea sa faca. Asta e doar o mica parte din ipostazele incalificabile in care erau puse cadrele didactice si elevii care erau “de-ai nimanui”…if you know what I mean. Din nefericire, in scoala cu pricina, existau si profesori care isi faceau jobul cu buna credinta si extrem de multa competenta si ajunsesera sa fie asimilati cu elemente mai putin aducatoare de cinste pentru pedagogie, precum nea Vasile si tanti Cristinica si erau obligati sa incerce sa traiasca bine si printre jeguri, intrucat aveau o familie de intretinut si guri de hranit.

Imi amintesc ca acum vreo 10 ani eram cu niste colege la cabana si directiunea ne chemase pentru o activitate omagiala la primarie. Aveam deja experienta anului anterior de colindat de-a-nboulea , in sensul ca noi cantam si apoi trebuia sa ne matrasim, si invitatii impreuna cu o parte din profesori (?!) le trageau egoistic cu protocolul. Bineinteles ca majoritatea celor de la cabana au refuzat, moment in care tanti Cristinica a inceput sa ameninte ca o sa ne scada nota la purtare :)))) Era pe inserate, tin minte, si aveam deja cateva beri la bord, deci m-am enervat cu atat mai mult cand am auzit de la colega mea ca onorabila directoare ma amenintase pe mine si pe … coristii obstinati. Am ajuns acasa si am trecut prin cartier pe la bunica-mea si stiind ca doua vecine de-ale ei erau/fusesera invatatoare, respectiv profesoare, chiar directoare, m-am dus si eu sa intreb cine brisca mea e Cristinica asta de isi permite sa ma ameninte ca nu am chef sa vin din timpul liber sa il ling in cur pe domnul Pardalian, un tip cu rectul si de altfel intreaga epiderma, asa mai tuciurie, ca doar era omul roman get-beget…ma rog…din ala din Guyana Franceza. Ma duc la doamna D. de la parter si la doamna P. de la etajul lui bunica-mea si cand imi spun femeile ce imi spun imi ajunge mandibula pe pardoseala de gura ce am cascat-o cand am auzit de Vasile, ca intrebasem printre altele si de el. Tipul predase la liceul concurent de peste strada si fusese si director la alt liceu o perioada. Vasile era un slujitor fidel al iubitului conducator de dinainte de ’89, un tip de altfel chiar inteligent si citit, ma rog, atat cat poate ajunge un cioban de la oi, dar meteahna lui era ca incurca sala de clasa cu grajdu de la ma-sa de acasa. Pe vremea lui Ceausescu era intr-un fel mai multa ordine decat in ziua de azi, dar cei care aveau controlul puteau sa abuzeze intr-o maniera mult mai categorica decat o fac cei din ziua de azi. Si uite asa, mai elevule, si-a fecundat Vasile norocul cand s-a luat in liceul ala de peste strada pe la sfarsitul anilor ’70 flacau debutant in invatamant de cativa care erau fii de membri ai Consiliului Popular. L-au batut aia de s-a cacat pe el, dar asa cat sa nu intre la echivalentul de astazi al lovirii din Codul Penal. L-au pleznit in pauze pe hol si l-au scuipat ca ajunsese omul sa ii intrebe pe tovarasi daca poate sa ii asculte. Si dupa aia du-te la tovarasul si spune-i, daca te tine. Pai, tovarasul e mai tovaras decat tine, asa ca mai amana ceea ce ti-ai propus. Si dupa aia vii si predai Logica si Psihologie. Logic ar fi fost sa te zboare un om zdravan la cap din invatamant ca nu se poate cu asa haimanale la catedra. Ar fi fost un gest extrem de economic pentru latura sociala a scolilor. Nu e mare filozofie. Faptul ca Vasile fusese victima represaliilor tovarasesti, mi-a fost confirmata de niste colegi de la liceul de peste drum care terminasera in 2004. Eram la Eforie Sud cu ei si dupa cateva pahare date pe gat, au inceput sa imi povesteasca cum unii din clasa lor avusesera meciuri cu onorabilul magister si avand animale de companie, le-au adunat urina si excrementele in niste recipiente si s-au dus intr-o noapte la usa lui Vasile si i-au uns usa cu proviziile pe care le adunasera timp de cateva zile, astfel incat cel putin olfactiv, usa omului sa graiasca multe despre felul de a fi al proprietarului. Tin sa precizez ca oamenii care imi povestisera intamplarea si colegii lor erau niste tipi foarte crescuti si inteligenti. Cu unul dintre ei ai mei sunt prieteni de familie. Din pacate, cu un astfel de om, nu prea mai ai cum sa tii cont de educatie.

Viata in secolul in care traim e mult prea pe repede inainte ca sa te preocupi de soarta omenirii, insa ceea ce ma deranjeaza la acest Chicos Rostogan care isi expectoreaza cunostintele in loc sa le transmita e ca el o face pe banii statului si impotriva unor oameni care ar fi trebuit sa fie beneficiarii unui serviciu public, gratuit si prestat la standarde europene. Sa iti explic, elevule: parintii tai lucreaza si din veniturile lor pe care statul le impoziteaza, se alimenteaza si un buget al invatamantului, auster, cum o fi el, dar e din munca parintilor tai. De aici rezulta, prin extrapolare, ca Vasile ar fi trebuit, in mod normal, sa fie angajatul tau, elevule. Sau cel putin, sa se comporte mai omeneste, nu sa te trimita dupa cafele si sa te faca dobitoc pentru ca nu ai inteles o lectie pe care el a delirat-o, nicidecum predat-o. Dar, adevarul e ca nici nu prea are cum sa se intample altfel cand statul da catedre si niste copii in formare pe mana unor oameni care au dosar la CNSAS si in mod normal, nu numai ca nu ar fi meritat sa fie la catedra, nu ar fi meritat sa fie nici macar in libertate. In epoca comunista, turnatoria era aproape un fel de a fi, in sensul ca nu prea aveai cum sa te feresti de fenomen – fie participai, fie deveneai victima a celor care luau parte la asa ceva. Cu toate acestea, una e sa fii informator si sa comunici informatii care ar putea ajuta statul sa reactioneze la un pericol care i-ar periclita integritatea si alta e sa ciripesti cum colega de la stiu eu care catedra a spus un banc cu nea Ceasca la cafea de dimineata. Multi oameni si-au pierdut joburile datorita gainarilor de genul lui Vasile. Lucrurile astea spun multe, nu despre inteligenta, ci despre calitatea umana a lui Vasile si despre deficientele nenumaratelor reforme din invatamant.

Si tanti Beti predase intr-o vreme la liceul cu pricina, dar si la Liceul de Arta. Femeia era de un profesionalism si o pregatire ireprosabila, o profesoara stralucita, cum am avut rareori ocazia sa intalnesc in localitatea respectiva. Din pacate a facut marea greseala de a cere elevilor de la specialitate un nivel al unei minime decente la una din disciplinele pe care le preda. Cum a indraznit, draga de ea, sa lase corigenti fii si fiice de profesori de pian, vioara etc. pentru ca nu au vrut sa invete nici macar in ultima ora, cand stiau bine de vreo luna ca le trebuie nota X ca sa nu ramana corigenti. Si iaca asa, au pus-o pe tanti Beti pe faras, sau o fi plecat femeia de buna voie, completand lista oamenilor autentic profesionisti, sugrumati de paradoxalul puternic lant al slabiciunilor din invatamantul romanesc. Unii au impresia ca impiedicandu-i sa isi faca meseria sau inlaturandu-i pe cei mai valorosi decat ei, vor inregistra ei vreun progres…

Asa a facut Vasile si inca cineva din staff-ul institutiei acum vreo cativa ani cand m-au amenintat si santajat sa imi retrag declaratiile pentru ca scrisesem de el, de tanti Cristinica si de nenea Vladimir, tatal unei foste colege, care daduse vreo 30 000 de euro pentru un 10 absolut, sau cat mai aproape cu putinta pentru fiica sa la Bacalaureat. Si tanti Cornelia de la Reghin mai baga pentru fiicele ei, dar asa mai modest cu miile de euro. Un serviciu de tacamuri sau un aspirator, o floare sau o mica atentie, hai ca mai duce oricine. Dar cand arunci cu sume pe care unii nu le agonisesc nici dupa o viata de munca, e deja prea de tot. M-am declarat indignat de absurditatea unor tranzactii care in fond si la urma urmei nu au cum sa modifice zestrea genetica a unei fiinte umane si au trimis imediat depesa prin terte persoane ca “ai grija ca in institutia respectiva s-a investit mult si tu ne prejudiciezi investitia…ham ham ham…”. Cum am prejudiciat eu o investitie cand banii respectivi au fost dati pentru niste calificative care nu arata, ci ascund. Parerea mea e ca singurii care prejudiciaza vreo investitie sunt specimenele de genul lui Vasile si al lui Cristinica. Hai ca pe unul il mai ameninti si il intimidezi, dar sunt multi intr-o promotie. Si cand e sa dai socoteala de ce aia pe care ii tineai in puf au luat 7 si 8 la bac si ceilalti care isi luau suturi au luat numai 10, la ce iti mai folosesc amenintarile?

Nu sunt Gica Contra si nu actionez sau gandesc hipercritic. Am fost multumit de alte institutii ale caror cursuri le-am frecventat. La Universitatea Tibiscus am fost extrem de multumit, la Universitatea de Vest si mai multumit, iar la Centrul Cultural German, mai presus de orice critica. Uite, in lista mea la “Legaturi” o sa il gasesti pe unul dintre profii cu care am studiat la Centrul Cultural German; il gasesti cu Bogdan – il cheama Bogdan Nan. Baga si tu nasul pe site-ul omului, hai la Timisoara sa vezi cum isi tine omul ala cursurile si trage singur concluziile de rigoare. Eu dupa o bucata mi-am dat seama ca etapa pe care am traversat-o nu s-a numit intamplator invatamant mediu. Eu am depasit-o si la fel au facut-o sau o vor face si generatiile de dinaintea mea si de dupa mine. Vasile a ramas tot acolo si spera ca lumea va confunda la infinit excelenta cu semidoctia.

Pe strada din orasul cu blocuri garbovite de povara destinului, Vasile se plimba in continuare. Tocmai a avut un vis lucid. Constiinta l-a pedepsit si l-a inchis intr-o celula cu tabla. Tabla e neagra, dar creta e tot neagra. Elevii sunt de carton, dar fantasma ca el ar fi profesor e una reala. E mijlocul lui iunie si e festivitatea de sfarsit de an. A iesit sa isi adune gandurile si sa ia putin aer. Pe strada sunt pietoni si toti se uita la el. Omul se freaca la ochi si crede ca halucineaza dar vede bine. Pietonii sunt tot el, mai multe ipostaze ale lui. Acum te vezi Vasile? De undeva de departe se aude un imn…Vivat profesores…apoi ceva de genul…Colegiul mereu in mintea si-n sufletul meu…mormantu masii de sub flori de suflet…

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/propaganda-la-mormantul-lui-vasile

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Argument incipient

P2_#4a0e00

pentru ca sunt artist…pentru ca imi place sa scriu…pentru ca imi place Chirita…pentru ca imi plac Ciresarii…pentru ca imi place sa moderez emisiunea in care sunt propriul invitat… pentru cei care sunt pe aceeasi frecventa…pentru ca diferente mari se pot gasi si la distante mici…pentru ca Romania are o invaliditate de mentalitate…pentru ca tara ne alunga fara a ne lasa sa fugim…pentru ca eu cred in valorile autentice…pentru un discernamant mai antrenat…pentru ca e primavara…pentru mine…pentru voi…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 martie 2014 în Emanatii cotidiene

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,