RSS

Arhive pe etichete: fps

Mures leaks (II)

22008398_10155219742388439_1576665448417003254_n-2

Stocul de titulaturi atribuite celor care s-au imbogatit rapid in anii in care tara noastra era o lauza cu democratia in fasa pare sa nu se fi epuizat sau probabil posibilitatile de a descrie categoria cu pricina sunt raportate la un set de informatii marcate de dinamism si perceptia subiectiva a fiecaruia dintre noi.

Protipendada comunista, samsari imobiliari, oportunisti, petitori ai avutului obstesc sau de ce nu prosperi oameni de afaceri cu prezenta de spirit vituperati de carcotasi si oameni care „mai mult nu au putut” sunt descrieri care releva ca societatea civila inca nu a ajuns la un punct de vedere cat de cat unanim si inca priveste dubitativ cand intrebi cine a furat Romania? Cine a pus industria si economia romaneasca pe butuci? A fost prabusirea lor provocata sau o consecinta fireasca a trecerii de la economia planificata la economia de piata?

Discutam nu demult cu cineva care imi reprosa mie dar si celor din presa ca am machiavelizat niste simpli profitori sau oportunisti care au „prins valul” si nu au facut altceva decat sa exploateze in mod legal socurile produse atunci cand o tara schimba macazul si trece la alt regim si alta forma de guvernamant diametral opuse de precedentele. Desi nu sunt de acord consider ca intre 2 puncte de vedere extreme gen „saracul om cinstit bogat” si „bogatul hot corupt sarac” exista o intreaga paleta de nuante si nu ar fi cinstit ca eu sau cei care nu imi impartasesc opinia sa ii forteze pe altii sa adere la una dintre pozitii. Am decis asadar sa prezint cat mai simplificat procesele care au avut loc si sa ingadui celor interesati sa treaca starile de fapt prin propriul filtru.

Daca pe un muncitor sau sef de sectie de la un combinat sau o fabrica il bate in ceafa vantul democratiei instaurate la noi in ’90 si ii vine o idee de afacere se gandeste sa isi deschida un SRL. Vrea sa comercializeze tocmai produsul finit la realizarea caruia a contribuit de cand a terminat facultatea si a primit repartitia pana cand loja Bilderberg sau mai stiu eu cine dracu a hotarit sa il impuste pe iubitul carmaci din Scornicesti: azotatul de amoniu. In cazul in care muncitorul e unul oarecare un sac l-ar costa 70 de lei sa zicem. Asta ar insemna ca daca isi pune un comision de 5 lei ar scoate 5000 de lei la 1000 de saci insa asta l-ar costa ca si investitie 70000 de lei suma pe care o blocheaza in ingrasamantul chimic pe care il achizitioneaza pe riscul lui existand si posibilitatea sa nu poata sa „scape” de marfa. Un fel de credit daca vrei sa o iei asa.

Acum imagineaza-ti ca muncitorul ala nu e oricine ci e unul care fie e in relatii de rudenie cu directorul combinatului, fie se „sogoreste” cu el sau e introdus el de catre altii in schema pentru ca au nevoie de ceea ce nemtii ar numi „Strohmann” adica de o marioneta care sa le faca lor jocurile fie e agent sub acoperire al fostei Securitati si primeste pontul de la superiori ca posibilitatea ca cineva sa ii ia la trei pazeste e infima din moment ce organismele de control la ora respectiva erau inexistente. Odata „imprietenit” cu cel care era la timona intreprinderii muncitorul primeste marfa cu pricina „pe cont”. Adica exact ca atunci cand pe vremea aia cineva vroia sa isi ia un pachet de tigari si nea Gicu de la pravalie il trecea la caiet, cumparatorul urmand sa aduca banii atunci cand ii avea. Asta inseamna automat acelasi profit de 5000 de lei dar fara nici o investitie, intermediarul platind banii combinatului in momentul in care reusea sa vinda marfa in totalitate. Nimic super nasol pana aici. Acum gandeste-te ca cinstitul muncitor nu mai da nici la sfarsit aia 70 de lei pe sacul ala desi in mod normal trebuia sa ii dea la inceput la achizitionarea marfii, ci da un pret care de multe ori a fost si de 10 ori mai mic. Asta inseamna 7 lei pe care daca ii scazi din 75 iti da 68 adica nu 5000 ci 68000 lei la 1000 de saci. 1000 de saci inseamna 50 de tone…nu e mare lucru…in raport cu o capacitate de productie de 900 de tone pe zi. Inmulteste asta cu zilele pe care le are un an si inca odata cu vreo 10-12 pentru ca festinul a tinut mai bine de o decada semn ca platforma industriala a avut destula „substanta”. A vrut cu greu sa moara.

La asta mai adauga si firme-capusa care aveau ca obiect de activitate piese de schimb si reparatii la instalatiile de producere a ingrasamintului care montau sau reparau la preturi de 10 ori peste pretul pietei si o sa intelegi de ce multe combinate au fost in mana statului roman falimentare dar odata achizitionate de investitori straini au devenit printre cele mai profitabile afaceri din Europa daca nu cumva si din lume. O sa intelegi probabil si de ce unii care pe vremea lui Ceausescu erau la coada vacii sunt acum multi-milionari in euro si stau mai mult de jumatate de an prin concedii in Maldive si zboara la business-class in timp ce tu sau alti colegi de-ai lor de generatie abia daca va permiteti 2-3 saptamani pe an si deplasari cu low-cost-uri desi ati fost cineva la vietile voastre.

Eu nu zic ca oamenii astia sunt hoti nici ca sunt doar profitori ci ca e foarte putin probabil ca o platforma industriala ale carei venituri au scazut si cheltuieli au crescut pana cand a devenit nerentabila sa devina la fel de brusc rentabila dupa ce statul cedeaza pachetul majoritar de actiuni. La fel de putin probabil ca cineva care a avut legatura cu procesul de privatizare al respectivei platforme sa acumuleze averi pe care in mod normal le-ai putea strange in 5-6 generatii dat fiind faptul ca nu are un discurs de om prea literat nici profesional nu a realizat mare lucru.

Ce ma frapeaza e ca de fiecare data cand public cate un material despre Opriscan sau Cojoc apare cate un cetatean turmentat ba pe la Targul de Craciun sau pe unde mai beau o bere sau un vin si incepe cu pase subtile la fileu gen vorbit in dodii sau insinuari menite sa imi dea de inteles ca imi cunoaste itinerarul. Sustine ca e timisorean dar nu cunoaste landmark-uri din centrul istoric al Timisoarei precum Catedrala Mitropoliei, Opera, Monumentul Sfintei Treimi, Palatul Baroc, Palatul Dicasterial sau Piata Unirii. In schimb cunoaste un anumit club din Complexul Studentesc pe care il frecventez de ani de zile sau un hypermarket din Circumvalatiunii unde imi fac cumparaturile de 5 ani fara ca sa il fi vazut vreodata in unul din locurile astea.

Daca domnul Cojoc sau Opriscan incearca sa imi transmita cate o subliminala din asta ii asigur ca am inteles de multi ani ca daca libertatea ar fi o piata de desfacere e normal ca pretul sa fie unul piparat din moment ce exista o cerere mare si o oferta limitata. Am inteles ca e scump inca sa te exprimi liber in Romania dar sper ca si dansii sa inteleaga ca asta e un lux pe care si-l poate permite orice cetatean care gandeste si indrazneste. Sper ca lucrurile pe care le-au facut oamenii astia tuturor celor care au publicat despre ei informatii care nu ii pun intr-o lumina tocmai buna sa le schimbe pe viitor vietile in bine. Pe mine oricum nu m-au schimbat. 

Trecerea timpului si economia au oarecum un giroscop incorporat si sunt sigur ca in cateva generatii averea lor se va perima prin casatorii, copii si divorturi succesive sau din simplul motiv ca urmasii lor nu sunt capabili sa faca altceva decat sa toace zeci de mii de euro in fiecare locatie de lux pe unde poposesc. Trebuie insa sa marturisesc ca a fi contemporan cu astfel de personaje nu ma prea incanta. Fauna de sacali si sobolani de transeu care se hranesc din mizeria sordida a politicii imi produc intotdeauna o stare fizica de rau.

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Acul lui cojoc (aka Povestea banului facut din electroliza)

111-2-660x330

Palavre despre vot si pasta de dinti

Cand vine vorba de politica si de scrutin discutia moare de cele mai multe ori in fasa lovindu-se de raspunsuri precum „Mi-e greata.”, „Nu ma duc la vot ca si asa nu pot sa schimb nimic.” etc., iar interlocutorii evident iritati de refuzul temei riposteaza la fel de stereotipic cu „E ca si cum ai zice ca nu te speli pe dinti pentru ca nu te pupa nimeni. De aia nu te pupa nimeni.”

Acum nu stiu daca autorii acestor analogii au facut cea mai fericita comparatie intre politica si igiena orala cu atat mai putin cu cat politica sau mai bine zis igienizarea ei depaseste vointa unui cetatean sau a unui grup mai mult sau mai putin numeros de cetateni care isi impun o rutina matinala si serala in fata unei oglinzi si a unei chiuvete.

Daca nu te speli pe dinti esti intr-adevar nesimtit, dar nu cred ca esti nesimtit daca nu votezi. Eu de exemplu nu am votat niciodata, cu exceptia referendumului cand din pacate dorinta mea si a altor milioane de romani nu a fost luata in seama si nu consider ca as avea carente de igiena de nici un fel.

Romanii au talent

Poporul roman pare sa posede o vocatie pentru implicarea activa sau pasiva in acest fenomen care in mod normal ar trebui sa cedeze prim planul ordinii sau macar dezordinii sociale. Majoritatea politicienilor romani par sa fi imbratisat doctrina interesului si meseria incompetentei, elemente menite sa ii uneasca si sa ii inalte de pe o platforma politica catre dezideratul suprem: conservarea privilegiilor. Cu toate acestea, pentru a se evidentia intr-o clasa politica aproape monoton identica, insa paradoxal caracterizata de o emulatie intensa, pe langa indeplinirea cerintelor mai sus mentionate, trebuie sa stapaneasca foarte bine valentele deceptive ale materialului declarativ de care fac uz pentru a obtine voturile aferente accederii la o functie sau alta.

Acesta este si cazul domnului Doru Opriscan, lup batran care a naparlit ori de cate ori i-a cerut-o schimbarea de anotimp politic dar a ramas totodata fidel naravului proverbial. Nu as putea spune ca el sau alti politicieni s-ar fi imbogatit in mod ilicit insa pot spune, in urma celor 4 ani de liceu pe care i-am avut la dispozitie pentru a interactiona si a-l observa pe fiul dansului, ca activistii transformati ulterior in lideri politici de o asemenea categorie s-au imbogatit in mod nesanatos. Poti sa iti sporesti capitalul facand bisnita cu azotat sau poti sa faci bani si din oierit sau tranzactii cu terenuri cum a facut Becali (fara ca asta sa constituie neaparat o infractiune), dar nu poti in decurs de o generatie sau mai putin de o generatie sa penetrezi toate treptele socio-profesionale dintre speculator de materii prime/oier si demnitar. Cum aschia nu sare departe de trunchi, chestia asta se observa foarte bine in comportamentul lui Alexandru Opriscan, un monument al discrepantei intre averea prezenta si educatia inexistenta.

Mai o tranzactie…mai o hahaha…

Oamenii de genul lui Opriscan au aparut pentru ca procesul de democratizare si privatizare a statului roman a fost realizat nu neaparat cu interes cat cu stangacie si lipsa de experienta. Societatea romana a inventat un soi de antagonist al sitei care a cernut neghina si a oprit graul bun atunci cand a omorat brusc comunismul dar si putinele parti bune care existau in respectiva epoca (respectul fata de meserii si profesori, interesul sporit fata de evenimentele culturale/lectura, platforme industriale foarte bine dezvoltate si ordinea sociala chiar daca era una impusa) si a instaurat democratia dar a pastrat metehnele regimului precedent precum coruptia, intoleranta, vicierea, trucarea si cosmetizarea rezultatelor scolare in scopul obtinerii unor foloase de diverse naturi sau a obtinerii unui capital de imagine pentru institutia de invatamant cu pricina, avantajarea si favorizarea intr-o maniera stridenta a celor care dovedeau servilism fata de regim sau care chiar faceau parte din regim , fapt care a dus la scaderea interesului pentru orice disciplina sau activitate intelectuala ori initiativa de dezvoltare personala si a cultivat ignoranta.

Prezenta lui Opriscan si a altor personaje in FPS, politica respectiv la conducerea combinatului „Azomures” nu poate fi sinonima cu frauda. Un fapt verificat insa e ca aproape in cazul tuturor perioada in care aceste persoane au ocupat functiile respective sau intervalul imediat urmator a coincis cu o prosperitate tenebroasa a fostilor functionari insarcinati cu privatizarea, intocmirea unor proiecte de lege si votarea lor in Parlament sau conducerea si administrarea unor intreprinderi de stat dar si cu o crestere a coruptiei si a saraciei in Romania si nu in ultimul rand sfarsitul macabru al industriei romanesti cu platforme industriale cu un potential enorm vandute de multe ori in mod cinic unor investitori straini pe 1 euro.

La valoarea noastra?

Eu pe om nu il cunosc personal am citit doar despre el in presa si am vazut ce am vazut la fiul sau care intra in clasa cu 2 telefoane si 3 seturi de chei si mirosea dis-de-dimineata a tigara dar si a parfum de firma, avea tot timpul in posesie sau isi permitea sa achizitioneze bunuri a caror valoare nu era una proportionala cu bunul simt si as zice nici macar cu inteligenta sau cu gradul de pregatire de care dispunea. Probabil ca respectivele chei erau cheile succesului…..de aia avea atatea….

Nu cred ca acest Opriscan ar fi trebui sa fie deosebit de bogat ca sa isi permita la ora respectiva doua autoturisme Audi A4 respectiv A8 cumparate second-hand si sa mai cumpere unul dupa ce in urma festivitatii de absolvire cel care era la ora respectiva consilier local a accelerat in coloana si a facut zob partea frontala a masinii fiului sau intrand in coliziune cu masina din fata care circula cu viteza regulamentara. Nu cred nici ce auzisem pe holurile liceului ca fiul lui Opriscan ar fi bagat masina in stalp sau ca ar fi fugit de la locul accidentului dupa ce ar fi condus in stare de ebrietate autoturismul cu care ar fi accidentat destul de grav un biciclist si ca tatal sau ar fi venit si ar fi musamalizat evenimentul cu ajutorul unor agenti de la Politia Rutiera. Nu cred nici ca Alexandru Opriscan s-ar fi accidentat la genunchi intr-o statiune de schi din Austria incercand sa evite coliziunea cu o fetita care schia pe aceeasi pista cu el si nu cred nici ca Doru Opriscan ar fi donat sange dar nu s-a gandit sa impartaseasca gestul sau opiniei publice decat inainte de campania electorala din 2008. Cred insa ca Alexandru Opriscan avea o fantezie destul de bogata care ii permitea uneori cel putin la nivel declarativ sa evadeze din rigorile impuse de necesitatea unei reputatii locale a tatalui sau care era implicat de ani buni in politica. Mai cred si ca modul in care a ales sa profite de contactele si semi-averea acumulata de tatal sau a fost unul falimentar atat din punct de vedere financiar cat si al reputatiei si releva in mod paradoxal multa saracie. Saracia sufletului.

Am incercat sa gasesc un articol publicat de un cotidian muresean insa se pare ca acestia l-au sters sau cei de la Google l-au scos din indexul motorului de cautare. Articolul facea referire la abnegatia dovedita de fiul domnului Opriscan in pregatirea pentru facultatea ale carei cursuri le-a frecventat in capitala Austriei si descria in detaliu intreg procesul de admitere care sustinea el ar fi durat 2 ani chestie care mi se pare de-a dreptul hilara dat fiind faptul ca pentru a fi admis la respectiva universitate privata care e un fel de filiala a institutiei-mama aflata in SUA nu trebuia decat sa posezi 2 recomandari de la profesori pe care ii avusesesi in liceu , un eseu motivational si un certificat de competenta lingvistica TOEFL sau Cambridge care tinand cont de nivelul pe care il avea el la limba engleza nu i-ar fi luat nici macar 3-4 luni cat mi-au trebuit mie sa promovez examenul si sa obtin certificatul aferent ci cred ca l-ar fi putut obtine instantaneu. Sa te inscrii la o facultate de genul ala e mai usor decat sa iti gasesti chirie in Viena pentru ca o chirie e mai ieftina si acolo se inghesuie multi. Unde e 19 000 euro pe an taxa de studii sau 16 000 cat era la ora respectiva nu e chiar atat de greu. E nevoie doar de 2-3 acte, o semnatura si un virament si ai rezolvat. Iata cum arata o nota de plata aproximata a domnului Alexandru Opriscan pentru perioada sederii in Viena (2006-2011):

-1 ciclu de studii de licenta de 5 ani: 5×16 000 euro = 80 000 euro
-al 2-lea ciclu de studii de licenta de 3 ani: 3×16 000 = 48 000 euro
costuri administrative in Viena:

-chirie 600 euro x 12 luni x 5 ani = 36 000 euro
-bani de cheltuiala 400 euro x 12 luni x 5 ani = 24 000 euro
––––––
total: 188 000 euro

Din cheltuielile astea domnul Opriscan putea sa economiseasca primii 128 000 de euro alegand sa studieze la o universitate de stat din Viena care i-ar fi oferit studii gratuite si o diploma eliberata de o institutie cu o traditie de secole care i-ar fi oferit sanse mult mai mari pe piata muncii din Austria dar si din Romania insa i-ar fi pretins in schimb sa posede si cunostinte de limba germana si o patalama gen Goethe Zertifikat B2 asa cum am eu. In 2006 intrarea Romaniei in UE nu era inca infaptuita dar era iminenta astfel incat domnul Opriscan nu ar fi beneficiat de gratuitatea mai sus mentionata care era oferita de UNI WIEN si Wirtschaft Universität doar cetatenilor din state membre UE.

Putea in schimb sa foloseasca anul respectiv ca sa frecventeze cursurile unui centru de limbi in vederea obtinerii certificatului respectiv si sa faca matematica la un nivel modest, asa cum se cere in unii ani la admitere la facultatile de stat cu profil economic din Viena sau eventual sa intre si sa plateasca un an taxa pe care o plateau non-membrii UE si sa treaca mai apoi din 2007 la regim gratuit. Oricum ar fi platit maxim 500 de euro pe semestru nicidecum 16000 de euro pe an. Acum ca a facut chestia asta pentru ca nu era informat sau pur si simplu ca sa arate ca pentru el suma respectiva era un chilipir habar nu am.

Stimul nociv pentru generatia tanara

Cert e ca aceste lucruri au avut un ecou profund in societatea romaneasca, poate nu chiar imediat dar cu siguranta cu un efect cumulativ in sensul mutatiilor comportamentale din randul generatiilor tinere expuse la asemenea stimuli: harnicii devini lenesi, simtitii devin nesimtiti, cultii devin inculti etc. pentru ca vad ca omul muncitor si de bun simt ajunge sa fie calcat in picioare. Nu stiu daca eu sau colegii mei de generatie sau opinia publica in general au constientizat toate cifrele si lucrurile astea care se intamplau in jurul nostru uneori atat de frecvent incat devenisera rutina si nu le mai sesizam insa daca tu Alexandru Opriscan, urmas al urmasilor nomenclaturistilor injuri profesori cu un salariu lunar egal cu banii tai de buzunar pe o saptamana dar cu un nivel de cunostinte de multe ori net superior, sfidezi colegi si colege aprinzandu-le parul cu bricheta sau amenintandu-le cu bataia sau arunci sume impresionante pentru cetateanul de rand pentru niste studii in strainatate pe care altii le-au efectuat mult mai ieftin si la institutii cu un prestigiu infinit mai mare dar cu sacrificii enorme, atunci lumea dupa o vreme incepe sa se intrebe nu neaparat de unde ai avut banii, ci daca mai merita pentru ei ca oameni sa locuiasca, sa isi faca meseria si sa incerce sa se integreze in propria societate.

Eu, dupa cum am spus-o, nu am votat decat o data si nu cred ca imi voi mai exercita in Romania vreodata dreptul la vot, dar ma intreb cateodata daca un cetatean oarecare considera ca Doru Opriscan i-a amagit pe alegatori cu promisiunile lui desarte sau pe cei care au fost disponibilizati de la Combinatul „Azomures” in cadrul procesului de privatizare si voteaza un partid sau un candidat, nu neaparat pentru ca il gaseste credibil ca om politic, ci pentru ca nu mai vrea sa ii vada mutra contracandidatului sau (lui Opriscan) in politica si daca se poate nici in viata publica si partidul respectiv odata ajuns la putere permite migratia lui Opriscan din formatiunea politica care a pierdut in cea care a castigat alegerile, iar el se bucura in continuare intr-un fel sau altul de privilegiile pe care ti le ofera statutul de membru in partidul aflat la putere desi nu a mai castigat alegerile de o bucata buna, atunci ce rost si ce valoare mai poate sa aiba votul cetateanului? Pana gasim raspunsul la intrebare eu cred ca in Romania mai face curat doar biologia…

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,