RSS

Arhive pe etichete: colegiul national unirea

În curtea școlii (V)

18664429_1396053247100095_3648001395537248058_nDoamna cu 3 nume si 2 cratime

In clasa a 12-a la festivitatea de absolvire Manoela 2.0 urca pe scena si dadea frau liber unei critici fervente la adresa celorlalte clase, in special cele de profil uman insa erau vizate intr-o anumita masura si cele reale. Mai pe scurt cam toate in afara de clasa ei. Avea ce avea cu autenticitatea notei maxime care in opinia dansei nu avea corespondent real sau nu putea fi echivalata 1:1 decat la clasele de mate-info. Ii statea in gat ca eleva din clasa unde era diriginta trebuia sa imparta titlul de sefa de promotie cu alte 2 eleve de la stiintele naturii respectiv stiinte sociale. Ca si cum ai zice ca nu e tot aia kilul de pepene cu kilul de mere. Unitar vorbind, nu ca si perceptie.

Manuiela era undeva intre neutru si antipatic pe scala aversiunii respectiv simpatiei pe care o manifestam la adresa elementelor dascalimii care imi predasera in anii de liceu. Avea o voce stridenta si pitigaiata si daca nu faceam otita o dadeam in nevroza la cat era de pisaloaga, dar era relativ ok. Am tolerat-o. Pana in ultima zi din ultimul an de liceu ca a urcat pe scena si a zis la microfon in fata unei sali cu o audienta de cateva sute de persoane ca elevii de la celelalte sectii ar fi de mana a 2-a. Bine ca atunci cand au contribuit la fondul scolii ca sa cumpere ea calculatoare pe care le foloseau cu precadere cei de la mate-info, atunci nu erau de conditie inferioara.

Prima data am avut de a face cu stimata coana cand era la prima versiune si ne cerea foarte agasata in timp ce repetam cu formatia pentru balul bobocilor sa cantam mai incet ca are ore in proximitatea salii festive. Mi-a picat dupa aia fisa ca din moment ce ceasul meu arata 18:00 ora cu pricina era de fapt un curs. Unul pe care il tinea bineinteles la negru. A venit apoi simularea de bac unde a inceput sa se ia de un coleg care ii povestea ca vrea sa plece dupa liceu in Spania. I-a raspuns plina de dispret ca cine merge acolo cu alt scop decat unul academic ar fi carne de tun. Am cunoscut de atunci multi romani care nu au emigrat neaparat ca sa studieze si au reusit bineinteles in functie de conjunctura economica chiar sa isi cumpere case in strainatate, asa ca respectiva elucubratie produsa fie din afect sau din teama ca bazinul de contribuabili se va subtia mult prea tare si sistemul va ceda, nu a prea trecut testul realitatii.

Spre deosebire de majoritatea faunei de la catedrele Colegiului National „Unirea” Manoela nu avea probleme de expertiza ci de mentalitate. Elevii medaliati la olimpiadele de informatica pe care ii pregatise nu lasau vreo urma de indoiala ca meserie stia dar o practica dupa un model nord-coreean. Cand eram in liceu se ducea pe la baluri si lua aiurea bautura de sub nasul elevilor fara sa fi existat indicii ca respectivii consumasera alcool in exces sau se ducea la DJ si ii interzicea sa ruleze dedicatii cu Pink Floyd – Another Brick in the Wall pe care de altfel o asculta si fiul ei cu mare placere sau cacaturi de genul asta. Am felicitat-o intr-unul din ani cand avusese nu stiu cate medalii de aur la olimpiada nationala de informatica si mi-a scris pe privat sa editez felicitarile pentru ca ar avea un continut nepotrivit, eu facand o paralela intre performanta dansei si mediocritatea unor colegi de catedra. Sa sterg postari am mai fost rugat…dar sa editez….asta pe bune daca nu e de George Orwell….nu alta….

Acum sa faci bani la negru pe infrastructura statului fara sa platesti un eurocent chirie institutiei, sa folosesti echipament cumparat din investitii private si sa te plangi ca altii fac vezi Doamne galagie si nu poti sa iti vezi de evaziunea ta fiscala, poate fi un delict cavaleresc. Si un sistem dogmatic, crud, scolastic si rigid poate duce vremelnic la performanta. Dar nu va crea nimic durabil si nu va cultiva respectul si intelegerea intre generatii. Cu 4-5 olimpici care pana la urma vad relatia profesor-elev ca pe friends with benefits nu poti vopsi gardul. Modul asta politienesc de a face scoala pe sistem „Ceausescu eroism, Romania comunism” nu a cultivat interesul si pasiunea adevarata ci a scos la parada cativa elevi inteligenti, talentati si muncitori care „vroiau si ei sa isi rezolve una-alta” pregatiti de o profesoara care „vroia si ea sa isi rezolve una-alta” ca sa scape ei turma. Complici nevinovati ai statului care a luat realitatea la pumni si dupa aia au fardat-o sa nu i se vada vanataile. Dar adevarul nu-l poti invinge. Poti eventual sa fugi de el. Dar nu poti trai o viata intreaga in minciuna.

VA URMA

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (IV)

img-5

Domnia bunului plac

Prin clasa a 11-a la ora de economie Vasile făcuse pocinog. Tuna și fulgera împărtășindu-ne percepția pastorală a sexului frumos prin apelativul „caprelor”. Ceva absolut banal cu variațiunea că de data asta era nervos pe el. Greșise niște calcule. Sună a poznă de elev năbădăios dar era vorba de nimeni altul decât magister Rus, mai mult sau mai puțin profesor, poate chiar fără voia lui, cineast însă în mod deliberat.

#Ăsta greșea în mod frecvent calculul la medii sau la însumarea punctajului la teze sau extemporale ceea ce pentru unul care se pretinde profesor de economie e o chestie și aici nu mă refer la greșeli intenționate că avea stimatul domn Vasile și asemenea obiceiuri care nu aveau absolut nici o legătura cu zestrea genetică austeră și nici cu semnul minus, ci mai degrabă cu plus și cu anumite stimulente în natură și nu numai. De data asta omul o făcuse lată: dăduse la teză o problemă al cărei enunț conținea date greșite el însuși constatând că pașii de rezolvare recomandați de culegere precum și răspunsul nu prea treceau testul aritmeticii elementare. Evident că treaba asta o constatase după ce corectase tezele și observase că nimeni nu reușise să obtină răspunsul corect pentru că el nu exista. Acum trebuia să scoată problema din ecuație și să redistribuie punctele aferente către subiectele valide rămase în lucrările elevilor.

Îmi amintesc că în semestrul 1 un coleg de-al meu de ăsta așa că dom’ profesor -mai din popor, mai din topor, cu gesturi similare lui Joachim Löw- era chiar mai varză decât mine. Nu era în stare să deriveze o funcție darămite să facă o integrală sau să-i calculeze limitele. Ce să mai zic de calcul de optimizare și teorema lui Lagrange. A venit într-o dimineață pe la începutul semestrului 2 cu o plasă plină cu de-ale porcului și de-ale gurii și s-a întors de la secretariat fără ea. Plasa aia am văzut-o după cursuri în mâna lui Vasile în stația de autobuz când mă duceam acasă. Băi nu vă zic că au trecut poate 2 maxim 3 săptămâni și omul a început să primească note de la 9 în sus pentru că alții spuneau o propoziție și aveau un lapsus iar el își amintea că trebuie să pună punct. Acum eu n-am nici o treabă cu doamna care a ajuns procuror european. Nici simpatie nici aversiune. Dar cred că nici acești indivizi cu subtilitatea.

Vasile Rus fusese racolat în a 2-a jumătate a anilor ’60 imediat după încorporare și începerea stagiului militar de membri ai structurilor Securității, serviciile secrete ale regimului comunist având nevoie de cât mai multe perechi de urechi în cadrul trupelor de grăniceri unde nea’ Vasile făcea armata. Securiștii bănuiau că în rândurile trupelor de frontieră existau și persoane pe care poate o fărâmă de umanitate îi îndemna să nu înfigă cangea sau harponul în românii care încercau să treacă Dunărea înnot, în Iugoslavia, unul dintre satelitii URSS-ului cu un regim mult mai permisiv fată de azilanți și călătoriile în țările occidentale. Nea’ Vasile era ăla care avea grijă să raporteze dacă soldații reușeau sau nu să stopeze dușmanii regimului să ajungă pe malul celălalt al Dunării. Adevărul nu trebuia să ajungă acolo viu. Ca să întelegeti la ce mă refer uitați-vă la filmul „Das Leben der Anderen”. Nu trebuie ratat.

Potrivit unor surse colaboratorul Rus a fost eliberat din funcție după ce în cursul anilor 70-80 obișnuia în cadrul unor seri „culturale” să discute împreună cu Vladimir Nașca (care dădea și el cu pitpalacul la ochiul și timpanul) prin crâșmele din Târgu Mureș secrete de serviciu. Ritualurile bahice ale celor doi asociate cu logoreea au distrus acoperirea altor ofițeri fapt pentru care Centrala a hotărît să-i destituie. Bineînțeles că profesiile de acoperire și contactele pe care și le-au făcut în perioada respectivă au rămas. La fel și misecuvinismul și convingerea că sunt imuni și intangibili în fața autorității și răspunderii pentru propriile fapte. Imaginați-vă că în 2004 salariul mediu în Romania era 5.986.386 lei. (în Ron aproape 600 de lei). Nenea ăsta câștiga 20 de milioane (adică 2000 RON) și stiu asta pentru că era fudul și îi plăcea să intre la clasă cu teancul în mână și îl flutura în ziua de salar. Că trebuie să îi respectăm drepturile fundamentale că asa ne cere Constituția și Carta drepturilor omului e una. Dar să îl consideri om nu știu dacă poți atâta timp cât ai cu adevărat rațiune. Tot ce a dat mai rău comunismul și grefele de democrație aplicate pe mutantul ars al regimului ceaușist s-a metamorfozat într-o persoană care câștiga mai mult decât triplul unui salariu mediu pe economie (și asta doar de pe catedra de la Colegiul Național „Unirea”) dar nu era în stare sau nu avea bunul simț să verifice măcar cu o zi înainte dacă problemele ce urma să le dea la teză sunt corecte, nu era în stare să adune câteva cifre și să facă o medie, nu era capabil să privească elevele ca pe niște femei sau domnișoare ci ca pe un șeptel și nu era în stare să refuze o plasă sau alte plicuri decât cele de salar. Asta s-a întâmplat pentru că la Colegiul Național „Unirea” și-au dat din păcate de multe ori întâlnire prostia, incultura, corupția, incompetența și de ce nu și ticăloșia și lipsa de caracter într-un stat în care de multe ori și în ziua de azi relațiile încă bat meritul: România.

VA URMA

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (III)

img-112

Slab cu cei puternici. Puternic cu cei slabi.

Prin clasa a 10-a in semestrul 2 eram invoit pentru 2-3 ore fiindca aveam deplasare la faza nationala cu lotul olimpic de istorie. Intervenise Marioara Lata sa fim lasati sa studiem in timpul cursurilor in biroul doamnei Penzes, director adjunct al Colegiului National „Unirea” la ora respectiva. Nici nu ma asezasem bine impreuna cu 2 colege ca intra o duduie cu mutra de Carmen Dan pe care ulterior am aflat ca o chema Aurora Stanescu. Pe un ton arogant si imperativ ne-a spus ca nu o intereseaza pentru ce ne pregatim si ca trebuie sa parasim biroul, ea avand la randul ei elevi la sesiunea de comunicari stiintifice. M-a frapat atitudinea pasiva a doamnei Penzes care asistand la punerea in aplicare a directivei nu a spus absolut nimic.

Am reusit sa inteleg la un deceniu si jumatate ca organigrama in institutiile de invatamant pre-universitar din Romania are un rol mai mult formal, procesul decizional desfasurandu-se pe sistem „Master of Puppets”. Maria Penzes, una din putinele figuri cu obraz fin si care indeplinea standardul meritocratiei care s-au perindat pe la conducerea institutiei, era intr-adevar director si avea putere, dar nu avea autoritate. Pentru asta am memorat fara sa vreau citatul definitoriu, iconic chiar pentru dascalul roman parvenit, prin care Maria Chinezu, fiica lui Ion Chinezu, o caracteriza pe doamna Stanescu cand ma medita in clasa a 12-a: „E fata buna Aurora mai Razvane, dar stiu eu cum o ajuns acolo.”

Fiica unui intelectual transilvanean nascut in Austro-Ungaria, Maria Chinezu apartinea unei generatii de profesori formati in perioada interbelica cand toti cei care predau se identificau cu meseria care era in perioada de apogeu. Imi amintesc cu cat entuziasm imi povestea doamna profesoara cum isi dusese prima clasa careia ii fusese diriginta in satul-embrion al romanului lui Rebreanu unde a cunoscut-o pe Florica in carne si oase. Ca termen de comparatie admirati-o pe Aurora in interviul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=mJMxUtyqnQo

Aurora are cuvintele la ea in sensul ca la ea pe foaie si si le gaseste usor dar doar in dictionar pentru ca atunci cand trebuie sa vorbeasca liber sau chiar sa isi recite „poezia” interviul fiind clar unul regizat nu poate iesi de sub jugul apasator al limbajului de lemn. Atitudinea misecuvinista de vataf subzista inca de cand era doar o sefa de catedra sau nici macar atat. Un functionar public sau un angajat al unei institutii de stat care isi permite sa te scoata dintr-un birou care nici macar nu e al ei, ba mai mult decat atat de fata cu ocupantul biroului care mai si conduce institutia respectiva, face chestia asta pentru ca stie ca parghiile sunt mult mai sus decat cei care in mod oficial o conduc.

Genul asta de gestionare a incimentat un sistem in care minciuna si slugarnicia au devenit second nature, la fel si ascunderea adevarurilor neconvenabile. Valorile astfel incetatenite au atras intr-un efect de avalansa si mai mult personal didactic nu prea avantajat de loteria genetica care a facut din fardarea realitatii si cosmetizarea adevarului un modus vivendi. Oameni care n-au cautat vocatia ci sinecura. Oameni care n-au fost preocupati sa invete si sa se specializeze ci sa faca comert, sa se acopere unii pe altii, sa-si ascunda incompetenta, lipsa de caracter, neadevarurile si titlurile false pe care si-au cladit carierele cu ajutorul unui experiment foarte reusit de marketing.

Va urma

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (II)

img-114

Cine lipseste? Ionut. De ce? Pentru ca e mort.

Acum vreo luna si ceva ma intalneam cu o amica de-a mea din Bratislava la o bere. Am cunoscut-o acum cativa ani la o scoala de vara in Spania si m-a frapat de la inceput multitudinea de similitudini dintre poporul meu si al ei chit ca nu sunt tocmai din aceeasi ginta. Numitorul comun pare sa fie apartenenta de aproape 5 decade la blocul comunist. Pare o flatulenta raportandu-ne la secole intregi in care s-au cristalizat valori si principii sanatoase pe care alte societati le cultiva, dar poate ca e mai usor sa iti insusesti o filozofie de viata naspa decat una sanatoasa sau e mai greu sa dezveti decat sa inveti. Ar trebui sa ne punem totusi intrebarea daca inainte de Cortina de Fier s-a gandit secole la rand corect pe plaiurile mioritice, cum de nici 50 de ani de brain-washing au reusit sa lase urme atat de adanci. O fi doar o coincidenta ca toti din Europa de Est manifesta lipsa de altruism civic, inteleg destul de prost notiunea de patriotism si o dau in xenofobie, sunt punctuali in cel mai bun caz daca isi impun chestia asta nu pentru ca vine din ei, au invatamant de cacat? O fi fost exact jumatatea estica a Europei plina de popoare de aluat prost?

Cat am stat cu fata la taclale o ora doua am constatat ca desi ne exprimam destul de fluent in limba neutra pe care o foloseam, ca nici eu nu stiu slovaca, nici ea romana, au existat momente cand pentru ca discutia atingea teme unde vocabularul ne era cam „rarefiat” trebuia sa cam stam cu telefoanele pe masa desi nici unul din noi nu aveam obiceiul asta. De bine de rau atat eu cat si tipa asta am mai stat prin strainataturi si am folosit limba engleza si tot au fost momente cand am schiopatat serios, colocvial vorbind. Am aflat atunci ceea ce stiam de mult, dar refuzam sa accept: un neajuns inerent al oricarui sistem de invatamant e faptul ca nu poate suplini ci doar simula si compensa experienta profesionala. Scoala e practic o simulare pentru ce urmeaza sa faci tu in viata profesionala.

Legea 1/2011 si restul actelor normative care reglementeaza sau aduc amendamente la functionarea invatamantului romanesc nu reprezinta altceva decat un copy-paste caragialescian al legislatiei care a precedat-o pe cea actualmente in vigoare dupa dar din pacate si dinainte de ’89 pe sistem sa se revizuiasca primim dar sa nu se schimbe nimic. Legiuitorul roman ca mai intotdeauna a dat dovada de creativitate devenind artizanul unui paradox legislativ: legea este pe cat de riguroasa pe atat de lejera cand vine vorba de reglementarea mobilitatii cadrelor didactice. Mai pe romaneste cum intra oamenii in sistemul de invatamant si daca au intrat deja cand si cum se pot muta de la o scoala la alta.

De exemplu daca un prof de la o scoala da coltu’, isi da demisia (rareori se intampla), procreaza, se pensioneaza sau se imbolnaveste si trebuia sa lipseasca pe termen ceva mai lung, unitatea scolara in colaborare cu inspectoratul poate declara in urma consultarilor postul respectiv rezervat sau vacant urmand sa demareze procedura pentru ocuparea functiei respective. Legea e foarte difuza la acest capitol si plaseaza decizia in sarcina unitatii scolare sau a inspectoratului, ambele entitati avand libertatea de a opta pentru transferarea/detasarea unor cadre didactice aflate in sistemul de invatamant dar la alte scoli sau un fel de „angajare din sursa externa” in sensul ca organizeaza un concurs alcatuit din proba teoretica si practica pentru ocuparea postului cu pricina. Asa se face ca undeva inainte de 1998 Marioara Lata a fost transferata de la un colegiu tehnic (titulatura la ora respectiva fiind „liceu industrial”) direct la Colegiul National „Unirea” una dintre cele mai bune institutii de invatamant pre-universitar din judetul Mures in timp ce in cazul Mariei Comsa sotie de director la o companie de distributie a gazului a fost angajata ca debutanta undeva prin 2004, la numai un an dupa reusind sa se titularizeze pe catedra respectiva.

Reglementarile au fost nu intamplator concepute pentru ca in functie de context sa se mearga fie pe mana unor persoane experimentate si deja rodate in detrimentul celor noi fara prea multe „jocuri” in picioare sau vice-versa sa se dea sansa unor persoane mai tinere si mai proaspete sa aduca un plus de determinare si diversitate fata de cei rutinati si ancorati in traditii din generatiile mai vechi. In realitate cadrul legislativ nu incurajeaza improspatarea bazinului de selectie ci nu face altceva decat sa permita ca, sub pretextul unei experiente superioare sau dupa caz al elementului etatii, unele persoane sa ajunga la institutii de invatamant cu staif fiind protejate de o competitie autentica. Experienta lui Marioara Lata nu era altceva decat plafonare din cauze genetice, iar „tineretea” lui Maria Comsa un statut ce casnica care s-a trezit pe la vreo 30 de ani ca „vrea sa aiba si ea o ocupatie”. Asa a prins contur in invatamantul din Romania forma fara fond in care unii elevi nu erau trecuti absenti desi de la catedra sau din banci se vedea cum beau pe o banca de pe bulevard in timp ce unii erau pusi absenti pana in momentul care unitatea scolara primea certificatul de deces.

Va urma

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (I)

evaluari nationale - DUCA MIHAEL ADRIAN

Toamna numărăm bobocii, vara dobitocii

Îmi amintesc cum undeva pe la jumătatea lui iulie 2006 am intrat în liceu pentru ultima oară să îmi ridic diploma de bac, patalama de căpătâi pentru plecarea în aventura viageră. La „eliberări acte” era Mirela împreună cu o slinoasă al cărei nume l-am uitat de mult și nu fac nici în ziua de astăzi eforturi pentru a mi-l aminti. Tot ce stiu e că prin contactul tactil cu docomentul pentru care asudasem un an de zile și părinții mei plătisera ore în privat duduia risca să-l greseze prematur. Scârbos? Da! Dar stai să vezi ce urmează…

Era o cutumă ca elevii de serviciu să îi ducă surorii slinoasei în fiecare lună „banii de pensie” pe care slinoasa îi ținea în birou la secretariatul liceului, fapt care îmi dădea de gândit până și pe vremea aia. Nu încape vorbă că banii nu erai legați cu elastic nici nu ni dădea grasa în ciorapi sau pungi ci legați foarte oficial cu bandă de 8 mm din polipropilenă. Acum de ce grasa primise procură să ridice banii în numele lui soră-sa atâta timp cât am văzut cu ochii mei că se deplasa cu ușurință și nici nu părea prea suferindă, știe dreq. Eu bănuiesc că erau bani din șperțuieli dar na…it’s just a hunch.

Mirela era din păcate un element cât se poate de tipic pentru învățământul pre-universitar din România, fără ca asta să însemne că nu existau și destule excepții. Ajunsese laborantă folosindu-si cavitățile ceva mai elastice și mai lipsite de țesut decât cutia craniană (exact ca și doamna director și sefa catedrei de limba română de la ora respectivă etc.). Nu că acolo ar fi fost prea mult țesut, dar nu prea exista o cale de intrare.

Când eram prin clasa a 10-a era anul de grație 2003-2004 și îmi făceam veacul pe la Gabi care locuia lângă Unic, vis-a-vis de Școala Generală Nr. 7. Acolo socializam cu prieteni din copilărie și persoane din anturajul acestei studente năbădăioase la Medicină în cadrul unor seri „culturale”. Într-una din nopți în toiul chefului am ieșit cu un prieten să micționăm în scară că afară era prea frig și înăuntru era prea cald (ocupat) și dat fiind faptul că senzorii fotocelulă erau pe atunci o raritate am distins între etaje 2 siluete care făceau ce făceau și ardeau caloria fără a fi sesizat prezența noastră. Ăsta al meu m-a bătut pe umăr și îmi făcea semn cu degetul la gură și când am văzut că dă să apese butonul am început să râd și i-am luat-o eu înainte. Când s-a aprins lumina…fir-ai să fiu…Mirela care între timp se ridicase jenată în picioare și Virgil – gardianul liceului. Ne-am strecurat pe lângă ei și am furnizat îngrășăminte unor plante aflate în jardinierele de la parter. Am râs după aia cu ăsta de ne-am câcat pe noi.

Dar înapoi in viitor…după bac. Pe drumul către biroul de unde mi-am ridicat diploma am văzut o ușă întredeschisă unde niște tineri ceva mai în vârstă decât mine dădeau un examen „supravegheați” de o persoană care era cu spatele la ei și se uita pe fereastră. N-am putut să nu sesisez maniera colectivă în care erau rezolvate subiectele și pasate ciornele. Curiozitatea adolescentină m-a împins să o întreb pe Mirela ce examen dau ăia acolo la care asta îmi răspunde: „E un examen pentru profesori, dar nu înțeleg de ce te interesează. Mai bine îți băteai capul să îți faci o poză cu o cămașă care era mai puțin verde. Arăți de parcă ești din naționala Braziliei.” Adevărul e că nu mă interesa examenul în sine (care putea fi ori proba scrisă a concursului de ocupare a unui post declarat vacant/rezervat etc. ori a examenului de definitivat ori a ăluia de titularizare) ci faptul că cel care trebuia să prevină frauda se uita pe fereastră iar candidații (care se pretindeau ei înșiși formatori) copiau pe rupte. Au trecut de atunci mai bine de 13 ani și rolurile s-au schimbat. Ăia (unii din ei) care erau atunci la catedră sunt acum în pensie, care erau în bănci sunt la catedră, iar locul lor în bănci a fost luat de alții care atunci abia veniseră pe lume și învață acum să facă acelasi lucru. Rata de promovabilitate la bac a ajuns undeva pe la 67% (cifră cosmetizată bineînțeles) și e cea mai mică din ultimii 5 ani. De ce? Poate pentru că Mirela n-a observat că a mea cămașă (care era de fapt o bluză) era într-adevăr de un verde strident, dar se asorta cu hârtia diplomei.

Va urma

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Fenomenul Turcanu

silueta-de-un-hombre-tirar-algo_318-29140

Faptul ca Romania ramane mai mereu repetenta la lectia de istorie nu pare sa aiba ca finalitate demersuri guvernamentale pentru optimizarea modului defectuos in care disciplina cu pricina este predata in scolile mioritice. Printre specialitatile casei servite unor tineri in formare fara un discernamant inca prea functional se numara stereotipii, clisee, prejudecati si traditii prost intelese care odata interiorizate duc la emanatii comportamentale si cognitive de cele mai multe ori foarte deranjante pentru un om crescut si educat la modul profund si autentic. Mie la istorie de exemplu mi s-au incetatenit temporar, pentru ca mai apoi m-am mai maturizat si am constatat ca ceea ce mi se inoculase avea valoare de adevar 0, convingeri precum legatura indisolubila dintre patrie, stat si cetatean sau cetatean ca entitate umana si cetatenia pe care o primeste la nastere. Dascalii romani insista obsesiv pe legatura dintre cei care au tranzitat vremelnic sau nu spatiul secular demarcat de granitele de astazi, granite “ca un buchet de flori” asa cum imi cetera invatatoarea in ciclul primar. Suntem oare latini? Eu am avut colege care au studiat in Italia si au zis ca acolo nu e de saga nici la liceu iar la facultate cu atat mai putin. Am cunoscut plasatori in Valencia care s-au certat pentru mine cu chelnerii si sefii de sala pentru o reducere de 10% pe care mi-o promisesera si nu s-au lasat pana nu mi-au adus banii inapoi. Suntem oare balcanici? Am cunoscut profesori in Novi Sad care isi sarutau elevii in crestet si isi iubeau scoala pe care o slujeau de zeci de ani cu devotament, nu faceau din institutie de stat piata de desfacere, SRL si ghiseu de diplome cum fac Teodora Boar, Aurora Stanescu sau Cristina Branea.

Romanii isi manifesta patriotismul sub auspiciile urii, intolerantei, xenofobiei si a unei atrofii comprehensive vis-a-vis de evenimentele istorice. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca antisemitismul si genocidul practicat de Hitler este aruncat in carca tuturor germanilor doar pentru ca dictatorul era nici macar german ci dintr-un stat invecinat, vorbitor si el de limba germana. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca romanii ardeleni ii fac criminali pe toti maghiarii doar pentru ca niste stramosi de-ai lor preoti reformati sau catolici ori functionari publici au asuprit sau au comis atrocitati asupra bastinasilor pentru a-si conserva privilegiile. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca romanii invinuiesc popoare intregi pentru decizii luate in cel mai “bun” caz de un cabinet de ministri sau chiar un ministru de externe sau un minister al razboiului precum avea Austro-Ungaria care ducea o politica expansionista. Nu poate fi decat vina acestor dascali ca nu au reusit sa ii faca pe elevi sa inteleaga ca nici macar cei care au pus in trecut in aplicare deciziile unor guverne beligerante nu pot fi considerati vinovati cu atat mai putin urmasii lor din contemporaneitate. Cand mecanismele inter-statale intra in astfel de reactii in lant numite conflagratii mondiale saracia si suferinta nu mai au etnie. In situatii limita ceea ce pentru tine inseamna o crima, pentru partea adversa poate insemna o moneda de schimb pentru propria viata sau un bilet de rascumparare a familiei lui ori o fata morgana a bunastarii proiectata de un dictator care manipuleaza masele cu abilitate.

In care manual de istorie a romanilor este si argumentat logic ca eu as datora vreo forma de respect (chiar si manifestata sub forma unei profunde culturi generale) unui stat in interiorul granitelor caruia eu m-am nascut? Care manual sau profesor de istorie imi explica mie de ce exista convingerea ca eu sau oricare specimen din multimea numita generic popor roman am fi mostenit trecutul vreunui popor sau imperiu care ocupa acest teritoriu acum mai bine de 2000 de ani? La inceputul erei noastre infrastructura imperiului roman era state-of-the art. Infrastructura Romaniei o intrece intr-adevar pe cea din Bangladesh dar raportata la un etalon european nu cred ca mai face fata la fel de bine. Cum se oglindeste atunci trecutul in prezent? Concret…

quote-my-daughter-wants-to-throw-a-stone-at-a-bad-man-i-stop-her-from-throwing-shaking-my-w-c-fields-142-43-27Emilia Truta, profesoara de romana la fosta Scoala Generala Nr. 5, actual Gimnaziu de Stat Mihai Viteazu din Targu Mures era o autosuficienta. Umbla cu nasul pe sus si il saluta pe taica-meu cu o scarba existentiala de iti venea sa ii spargi mutra in fiecare dimineata cand ma ducea la scoala. Daca cumva nu o mai salutai saturandu-te de feedbackul oferit, intorcea capul dupa tine si se uita urat chestie in care persista cam o luna de zile. Fiica sa, Maria Truta, era dupa cum stiau toti o protejata a casei si se bucura in mod vadit de un regim preferential. Intr-una din zile am luat-o la misto eu, cu Alin Mihalte, coleg si prieten din copilarie, alaturi de Vasile Iacob, fiul lui Iacob de la Politie. A venit ma-sa cu o ariegarda profesorala si ne-a dus la directiune unde am fost trasi de urechi si besteliti in fata profesorilor si eu si Mihalte si fiul politistului pe motiv ca am fi jignit-o pe fiica sa. La varsta respectiva sincer nu mi-a prea pasat ba chiar m-a amuzat faptul ca pentru o copilarie facuta intr-o pauza cineva a reactionat atat de vehement.

Cazul Truta s-a transformat dupa ani multi intr-un echivalent cotidian de bullying cand Truta mi-a devenit din nou colega la Colegiul National Unirea din Targu Mures institutie patronata autoritar la vremea respectiva de Cristina Branea. Problema era ca aici institutia ale carei cursuri le frecventa Maria Truta iesea oarecum din spectrul autonomiei decizionale a lui Emilia Truta asa ca acum lucrurile nu mai erau la discretia ei, fiica sa fiind acum on her own. Mai mult decat atat aici era un esalon superior (vorba vine) unde se juca mai dur si trebuia sa te confrunti cu personaje precum un Alexandru Opriscan, fiu de politician, Tudor Buta, fiu de sefa OPC de la Reghin, Horea Hadarau, navetist foarte dornic de afirmare. Mai venea colac peste pupaza si Vasile Rus, magister cu infinite virtuti mai putin bunul simt sau tactul pedagogic. Aceste 3 personaje impreuna cu somitatea de la catedra, i-au facut lui Truta anii de liceu un calvar transformand treptat sicanarile si tachinarile in persecutie in toata regula. Intr-una din zile am fost invitati intr-o maniera politieneasca in biroul directorului, fapt pe care totusi il consider relativ la practicile de la Scoala Generala Nr. 5 un mod discret si elegant de a avertiza niste elevi ca au cam sarit calul. Problema e ca respectabila Cristina Branea i-a bagat pe toti in aceeasi oala pentru citez “a nu face discriminari” si a purtat discutia cu toti cei 6 baieti din clasa fapt care m-a infuriat la culme. Ce vina aveam eu ca Opriscan avand un ascendent de statut datorita tatalui sau ii trata pe oameni si pe colegi in speta asta ca pe niste animale de circ? Ce vina aveam eu ca Buta nu prea avea o autocenzura printre altele si datorita faptului ca maica sa il obisnuise cu ideea ca orice se poate cumpara? Ce vina aveam eu ca Hadarau, baiat poate bun altfel, facuse 7 ani la stana? Ce vina aveam eu ca Vasile Rus nu tinea cont de faptul ca nu poti sa te erijezi in parintele unui copil pe care pana la urma nu tu l-ai adus pe lume. Nu ai de unde sa stii daca ai fi fost tatal unei fiice cu intarziere mintala nu ai fi luat poate aceleasi decizii condamnabile de altfel pe care le-a luat Emilia Truta. Aici era vorba despre a lasa un copil nascut prematur cu probleme sa se chinuie intr-o clasa normala vs a-l trimite la o institutie pentru copii cu dizabilitati. E delicat…

“Maine daca v-ar cadea o caramida in cap si nu ati mai fi intregi asa cum sunteti astazi nu cred ca v-ar conveni sa fiti tratati cum o tratati voi pe colega voastra.” (Cristina Branea) Bun tanti Cristina…de acord…da eu ce pula mea am facut?

Turcanu mi-a fost mie si lui Opriscan (fiul) coleg de generatie. Era ori nefutut, ori complexat ori homosexual sau din toate cate un pic. La un moment dat li se pusesera mai multora din liceu pata pe el, ca era mai ciudat. Au inceput sa se lege de el in mod sistematic, Alexandru Opriscan fiind mereu cel care dadea tonul. Intr-una din zile, mai pe la sfarsitul anului scolar ma intorceam cu Dorgo de la chiulit si eram foarte molesit de caldura si de portia de vin pe care tocmai o servisem in cetate, motiv pentru care nu prea dadusem importanta unui elev care alerga dupa alt elev si incerca cu mult zel sa ii nimereasca teasta cu un pietroi pe care il tinea in mana dreapta, nici unei profesoare care preventiv tinea catalogul in dreptul capului. Intru in liceu si aflu ca Turcanu facuse o criza de isterie si ameninta ca isi omoara colegii, ca da drumul la gaz si ne omoara pe toti. Cu cateva pauze inainte, in dimineata zilei respective Opriscan il tachinase si omul e drept…cu efect intarziat rabufnise in ora de engleza pe care clasa respectiva o tinea in curte. Acum sunt de acord cu Opriscan ca unui om care vrea sa dea drumul la gaz sa isi arunce semenii in aer nu ii sunt toti boii acasa, sau poate chiar nici unul, dar tu sa vezi ca ii lipsesc cateva doage si sa il expui in mod repetat si deliberat la un stimul la care vezi ca manifesta sensibilitate nu esti putin cam jegos asa ce zici? Cam asa e cu fenomenul bullying…asa era si cand eram eu in liceu, doar ca nu ii zicea asa si sa stiti ca nu e marfa de import ci a fost creat si tolerat de indivizi care mai mult sau mai putin sufera de o manie a puterii.

La Opriscan de exemplu aceasta tulburare se manifesta printr-o manie a consumului (cheltuia bani in fiecare pauza chiar si cand nu era necesar), comportament teatral si exagerat (se crucea la cele mai neinsemnate intamplari) si nu in ultimul rand cruzime.

Psihologia pe care au studiat-o stimatii profesori din Romania la modulul psiho-pedagogic se numeste cognitiv-comportamentala si i-ar determina sa il incadreze pe Turcanu sau pe Truta la cazuri patologice intrucat comportamentul era, mai ales in cazul lui Turcanu unul deviant. O scurta privire in istorie insa i-ar fi ajutat pe dascalii nostrii sa constate ca intre Romania si tarile in care pionierii psihologiei au stabilit niste puncte de reper pentru normal si anormal a existat de la bun inceput un ecart care s-a marit cu timpul tot mai tare. In gradinitele din Suedia de exemplu exista paturi personalizate cu numele si poza fiecarui copil la capatai pentru a-l ajuta sa isi constientizeze identitatea. Vesela este de asemenea inscriptionata si adaptata marimilor unui copil de varsta respectiva, iar parintii pot vedea prin intermediul unei aplicatii ce face copilul in fiecare moment al zilei. In Romania cei din generatia mea si ma refer aici la copii norocosi, cum am fost si eu, ajungeau pe pile la gradinite bune ceea ce insemna ca iti aducea supa de visine cu galeata parca hraneau vitele cu furaje la o ferma. La inceputul anilor 90 cand aveam eu varsta de prescolar gradinitele romanesti erau ca niste grajduri asta ca sa folosesc un eufemism. De asta Turcanu, si nu vreau deloc sa ii iau apararea, ar fi putut fi considerat la fel ca si Truta un caz patologic daca ar fi crescut in conditii de Occident si colegii l-ar fi respectat, iar el si in varianta respectiva ar fi amenintat ca da drumul la gaz. Insa daca el a crescut in conditiile in care a crescut si a trebuit sa treaca pe sub furcile caudine ale institutiilor de invatamant romanesti poate ca e in mod paradoxal firesc sa o mai iei si razna, desi nu e ceva normal.

Emergenta platformelor de socializare din oceanul tehnicii de calcul si al desuetelor mijloace de informare in masa ale anilor 90 2000 a marcat abolirea statutului despotic de entitate apex in care mai toti politicienii romani s-au erijat odata cocotati la pupitrul puterii/sau opozitiei de unde intr-o masura mai mica sau mai mare au putut sa puna statul pe o traiectorie convergenta intereselor lor sau celor carora le datoreaza “scaunul”.

Informatia care circula cu viteza luminii a reusit de foarte multe ori sa zadarniceasca operatiuni pe care distinsii domni numiti impropriu demnitari le doreau tainice si mai important decat acest lucru, a devoalat adevarata identitate mediocra a unor indivizi prezentati de presa prestatoare de servicii de lavaj rectal ca fiind excelenti.

Opriscan impreuna cu alti oameni de teapa lui care conduc un stat membru in structurile euro-atlantice au fost desacralizati si pierzandu-si aura au cazut in mijlocul mahalalei inepte pe care o incetateneau ca si titulatura prin domnul Teodor Baconschi cu atata superioritate si nemernicie la inceputul lui 2012. Oripilati probabil de gandul ca si ei pot fi injurati daca merita si ca respectul trebuie sa si-l castige nu sa il impuna asa cum o faceau pana deunazi, acesti fetusi ai democratiei romanesti persevereaza si reusesc sa tina in viata himera saracului anonim care intra in politica ca atare si iese bogat si faimos.

Concluzia la care ajung e ca romanii isi baga istoria care nu le convine sub pres si creeaza alta pe placul lor chiar si temporar pentru a crea o perdea de fum la adapostul careia sa isi faca matrapazlacurile sau sa uite ca tara lor e asa cum nu le convine dar ca sunt artizanii propriului esec.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Treaba cu valuta

capra

Inca o lectie la care nea’ Vasile a dat chix a fost cea cu valuta si cursul de schimb cand m-a facut pe mine si pe ai mei colegi sa credem ca o astfel de notiune sau mai bine zis comprehensibilitatea ei ar avea vreo legatura cu gradul nostru de inteligenta. Imi amintesc cum in anul scolar 2004-2005 rasfoiam prin caietul de economie si ma refugiam in manual ca sa constat ca si respectiva lucrare era intocmita de stiu eu ce omolog de la Bucuresti sau din provincie de-al stimatului domn Vasile. Cand spun omolog, nu ma refer la functie ci la faptul ca a manifestat aceeasi grija pentru o expunere facila si un limbaj accesibil elevului din momentul in care a inceput sa redacteze lucrarea pana cand a considerat-o buna de tipar.

Omul era nedumerit cum de nu reusesc cimpanzeii si caprele sa priceapa ca poti obtine un profit daca tu cumperi ieftin si vinzi scump atunci cand cursul creste, respectiv daca vinzi scump si cumperi ieftin atunci cand cursul scade. Imi amintesc ca omul gesticula foarte agasat in fata unei scheme cam mazgalite care nu facea altceva decat sa rezume intr-un mod grafic explicatia eliptica de mai sus. Treaba asta cu valuta nu e atat de greu de inteles, dar e greu sa o explici astfel incat un elev de clasa a11-a sa o si inteleaga.

In cazul in care tu vrei sa cumperi perechea euro-leu si cursul este sa zicem 4.5, inseamna ca vei cumpara euro si vei vinde lei. Dai 4.5 RON si primesti 1 EUR, exact ca si cum ai cumpara o sticla de apa contra acestei sume, doar ca in loc de sticla sau produsul respectiv tu primesti acum o moneda de 1 euro. Cand CURSUL CRESTE asta inseamna ca LEUL SLABESTE din moment ce acum cursul e 4.6. Cu alte cuvinte acum leul e mai slab si ai nevoie de 4.6 RON ca sa cumperi o moneda de 1 euro. Daca tu cheltui 4.5 lei ca sa cumperi 1 euro si ulterior vinzi acest euro la un pret de 4.6 RON, ai un profit de 0.1 RON. E ca si cum cumperi o sticla de apa cu 4.5 RON si o dai cu 4.6, na mare filozofie…

In mod oarecum invers se intampla la o scadere a cursului de schimb. Tu vinzi 1 euro si primesti pe el 4.5 RON, iar apoi cand cursul scade la 4.4 RON o sa poti cumpara cu acesti 4 lei si 50 de bani nu doar 1 euro, ci 1.02 euro, ceea ce inseamna ca ai obtinut 2 eurocenti profit din respectiva tranzactie.

Marile greseli pe care Vasile le-a facut au fost ca a omis sa clarifice semnificatia pe care o are cresterea/scaderea cursului de schimb si forma (adica valuta) in care se obtine profitul. Cand cursul creste, asta inseamna ca a2-a moneda din pereche, in cazul asta leul, slabeste, iar cand cursul scade, a2-a moneda se intareste. Daca tu cumperi si vinzi cand cursul EUR/RON creste, profitul tau va fi in lei. Daca vinzi si cumperi cand EUR/RON scade, profitul va fi in euro.

Pe vremea aia Vasile Rus avea doar pentru serviciile prestate la Colegiul National „Unirea” din Targu Mures un salariu net de 2000 de lei, plus jumate de catedra la Colegiul National „Al. Papiu Ilarian” si ore la modulul psiho-pegagogic la unele sectii din cadrul Universitatii „Petru Maior”. Apropo de curs valutar, nu stiu cat era un euro pe vremea aia, dar cumulat, nenea asta facea in jur de 4000 de lei pe luna ca ochiu si nu era capabil sa explice lucruri care tin de cea mai elementara logica, in schimb ajuns acum la pensie nu se sfieste sa afirme in cotidienele muresene ca „a facut performanta”.

Daca tu nu esti in stare sa ii explici unui elev ca daca cumpara o sticla cu 4 lei si 50 de bani si o da cu 4 lei si 60 de bani, obtine 10 bani profit, sau daca o vinde cu 4 lei si 60 de bani si o cumpara inapoi cu 4 lei si 50 de bani, ramane cu o sticla de apa si 10 bani profit si dupa toate astea spui ca ai avut performante ba ii mai faci pe aia si tampiti si incapabili, inseamna ca…ai o problema…

Spre deosebire de acest domn si altii ca dansul, elevii se vad nevoiti sa joace dupa alte reguli din moment ce statutul elevului in Romania il face pe acesta foarte vulnerabil in fata unor vendete (materializate in note mici date in mod abuziv) puse la cale de profesori care raman fara argumente in fata unor interlocutori mai inteligenti si mai capabili decat domniile lor, zei venerati cata vreme au pixul si catalogul si iti pot pecetlui viitorul, dar desacralizati, injurati, amenintati si uneori chiar batuti odata ce relatia de 4 ani de vasalitate ia sfarsit.

Incapacitatea acestui domn Vasile de a gasi o metoda mai civilizata si democratica (demisia sau angajarea la alta institutie de invatamant de stat/privat) de a-si exprima dezaprobarea (intr-un fel complet justificata) fata de ignoranta elevilor, imi intareste convingerea ca invatamantul romanesc se afla din multe puncte de vedere la nivel de Ev Mediu sau in cel mai bun caz de mijloc de secol 20.

 

Etichete: , , , , ,

Imagine

Vasile Rus, un demagog si un scelerat

vasile-rus

O distribuire relativ recenta de pe contul de facebook al unei foste colege de clasa (dupa parerea mea mai putin inteligenta si platita cu bani frumosi tot de catre stat ca si in alte cazuri care iti starnesc indignarea) mi-a suscitat interesul si m-a determinat sa postez articolul de fata.

Pentru cotidianul muresean „Zi de zi” reflexul odei comuniste pare profund incetatenit sau de ce nu pur si simplu cronicizat intr-un model pandemic sau o rutina gazetareasca virala si periculoasa pentru societatea romaneasca.

http://www.zi-de-zi.ro/2016/01/06/profesorul-vasile-rus-exigenta-e-amendata-dar-aduce-performante/

Acum ca trebuie sa acoperi cele cate pagini le printezi si le pui in vanzare la chioscuri sau le publici in editia online e foarte de inteles, dar ca nu tii seama de o medie a punctelor de vedere, faci rabat la calitate si pana la urma te comporti ca o sluga asta nu cred ca se poate accepta nici macar unui blogger amator cum sunt eu, daramite unui redactor profesionist.

Am avut sansa, sau mai bine zis nesansa de a incapea pe mana acestui profesor?! plasat de domnii de la cotidianul mai sus amintit intr-o postura iconica vis-a-vis de dascalimea mureseana. Nu stiu domnule cum poti sa il dai exemplu pe un individ care poarta intr-un mod atat de clar stigmatul esecului invatamantului romanesc: are diploma de oras dar se poarta tot ca la sat, referindu-ma aici la atitudine, nicidecum la provenienta.

Articolul contine o scurta introducere si transcriptul unui scurt interviu intre reporterul Zi de zi si domnul Vasile Rus fost profesor la Colegiul National Unirea si alte licee din Targu Mures. Hai sa imi dau si eu putin cu parerea.

„Adevaratii dascali sunt cei care reusesc sa te faca sa-i iubesti pe ei dar si materia predata. Chiar daca elevul judeca profesorul dupa toanele, tafnele si hartagurile de adolescent nu intamplator in amintirile lui la loc de cinste tot portretul dascalului ramane.” Acum daca dintr-un esantion relevant, si anume cateva mii de elevi cati o fi avut stimatul domn Vasile vor veni macar 51% sa spuna ca in constiinta lor a ramas mutra acestui individ si materiile predate de dansul si respectivele intrari sunt la categoria „Favourites”, atunci s-ar putea sa ma mai gandesc ce valoare de adevar are asertiunea de mai sus. Chiar si daca majoritatea l-ar simpatiza pe acest proaspat pensionat, asta ar plasa statutul dansului in contradictie cu titlul articolului „Exigenta e amendata…” Si atunci cum de esti popular?

Eu am trecut de o bucata de etapa numita adolescenta si consider in continuare ca domnul asta nu are si nici nu a avut vreo treaba cu predatul si odata ce il compari cu personaje din mediul academic, chiar si din cel muresean, conditia lui profesionala modesta e usor de remarcat.

Hai ca m-am distrat copios cand am citit…a dat la Filosofie la Cluj, unde in perioada respectiva si pana la cativa ani buni dupa ce au dat si parintii mei la Babes Bolyai dar la alte Facultati (adica sfarsitul anilor 70) era concurenta de 10-15 pe un loc, n-a intrat dar a lucrat ca si profesor suplinitor in stiu eu care sat din judetul Maramures, apoi a plecat in armata si a lucrat in satul natal unde a predat chimie si stiintele naturii….wtf….:))))….pici la Filosofie, dar te angajezi ca profesor de Chimie??? Cum sa fii colonel, daca nu esti colonel…pai uite asa….daca esti la OCHIUL SI TIMPANUL. Sau cel putin asa se barfeste…ca ar avea dosar la CNSAS…dar acum stii cum e….sunt multi invidiosi…:)))…la ce performante a avut domnul asta….ai si motive sa il invidiezi….

Individul acuza si limbajul sofisticat al manualelor post-89 si reforma falimentara din invatmant. Auzi agresiune si abuz semantic impotriva elevului….eu sunt adeptul punerii in aplicare. Daca nu iti place cum a scris cineva un manual incerci pe scheletul programei sa gasesti o alternativa mai accesibila din punct de vedere lingvistic, chestia asta fiind valabila si pentru elevi: daca nu iti place cum preda cutarescu, incerci sa cauti la biblioteca, te documentezi online si pui osul la treaba. S-ar putea sa constati ca vei chiar indragi materia respectiva si ca ai afinitati pentru domeniul respectiv.

Domnul asta e un monument de demagogie. Ii acuza pe fosti ministi ca ar fi transformat bacul intr-o minciuna sau pe parinti ca isi doresc medii mari pentru copiii lor si ca pun presiune pe cadrele didactice pentru ca ale lor odrasle sa aiba medii cat mai mari. Probabil a fost o presiune enorma pe capul dansului cand intra la clasa si spunea „Felicitari domnule Opriscan, am auzit ca sunteti cel mai popular din liceu.” (vezi http://www.ziaruldemures.ro/?p=1110) sau cand Horea Hadarau venea in clasa a10-a cu „plasele de la mica” in clasa si spunea ca „le-ar fi lasat la secretariat dar e cam devreme si nu e inca deschis si apai…unde a fi sa le lase”. Acum pentru un kil de cas sau carne nu se sesizeaza DNA (sau PNA sau DGA cum i-o fi spus la ora respectiva) dar daca tot faci din astea macar fa cu intermediar nu fa ca prostul si nu fa asa pe fata. Sunt curios astia care comenteaza de ministri si de minister si primesc plase cum mai au tupeul jegos sa spuna ca unii cu medii care ii clasau la mijlocul clasei au ajuns sa primeasca note care ii salta sefi de promotie. Bineinteles ca Hadarau nu era sef de promotie, dar de unde avea doar de 7 si de 8 la economie, dupa episodul cu plasele a inceput sa primeasca doar 9 si 10. Pune-l acum sa rezolve o ecuatie de gradul 2 sau sa calculeze o derivata sau echilibrul pretului. Nici cu o tableta sub bot si cu toate formulele nu ar fi in stare.

Imi amintesc cu mult sictir dar si ingrijorare cum dom profesor trimitea elevi si eleve dupa cafele si cand se intorceau ii trimitea dupa zahar sau sa ii mai faca una ca el o dorea mai lunga cand parintii alora care ii aduceau lui cafeaua „pe birou” erau contribuabili si virau la stat bani din care se platea salariul lui care la ora respectiva, chiar si in boomul economic, era maricel…respectiv 2000 de lei. Adica eu te platesc pe tine sa imi prestezi niste servicii sa imi transmiti experienta ta, cunostinte si sa ma luminezi si tu ma trimiti dupa cafele. Nu stiu zau cat de mult te respecti ca om sau mai mult decat atat, ca femeie, daca dupa ce ala care e platit din banii lui maica-ta si taica-to si in loc sa isi vada de treaba te face cimpanzeu si capra, te trimite dupa cafele si te evalueaza in functie de dispozitie, tu te uiti la el cu admiratie si distribui materialele laudativ-comuniste pe platforma de socializare. Poate ca se pot imputa multe si statului pentru modul in care a gestionat reforma in invatamant si tranzitia catre metoda de generatie noua dar de cele mai multe ori o parte din vina o poarta si societatea civila in opinia mea mult prea pasiva la asemenea provocari legate de ecologia personalului din institutiile de invatamant.

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Dupa 10 ani

pict (0)

Prima dintre reuniunile de clasa ar insemna pentru multi dintre cei aflati in ajun de varsta mijlocie, nu un simplu deceniu scurs de la absolvire si sentimentele aferente, ci un marker al devenirii pe care o analizeaza, dupa caz, fie in intimitatea introspectiei fie mai mitocaneste punand intrebari al caror scop este de a le demonstra lor insisi ca iarba vecinului e mai scurta, nu ca a lui ar avea cu sau fara relativitate o lungime cam modesta.

Pentru mine evenimentul capata valente de centenar si potenteaza durata autentica a respectivului interval, lasand astfel celorlalti dar si mie loc de mai multe concluzii. Imi asum un risc destul de mare intrucat nu dispun de un esantion relevant, dar indraznesc totusi sa spun ca invatamantul prin care eu am trecut in cea mai mare parte a vietii de pana acum (pe langa cel spaniol,american si austriac) si anume invatamantul romanesc e un invatamant plin de paradoxuri. Profesori mai buni ca in alte state, dar mai prost platiti, care stiu meserie mai multa, dar nu stiu sa isi faca meseria la fel de bine ca omologii lor din tarile vestice. Absolventi mult mai studiati, dar mai violenti sau cel putin mai distructivi si anti-constructivi si mai necivilizati decat colegii lor din Occident. Performante mai mari, venit mai mic. Carte mai multa, experienta mai putina. Rigori si volum de informatie sporite, asimilare, eficienta si utilitate reduse. Metode scolastice, aplicate foarte practic si flexibil, arbitrar chiar as putea spune, pe sistem „voucher”. Pretentii de calitate fara un raport de calitate. Lista poate continua…finalizandu-se cu cetateanul absolvent al unei forme de invatamant cu virtuti de cele mai multe ori estompate si atrofiate dar cu metehne intotdeauna amplificate si antrenate. Un roman bulversat dar „educat”, nu incape vorba, care nu isi gaseste locul si isi intelege foarte defectuos rolul in societate.

Pentru mine anii petrecuti pe bancile scolilor romanesti, si aici doresc sa includ si gimnaziul si scoala primara, au insemnat un joc de lumini si umbre, un degrade al contrastelor cu profesori-icoana la un capat, dar si cu infractori la celalalt. Am cunoscut si oameni deosebiti, dar si indivizi/individe mai putin pregatiti/potriviti pentru respectiva meserie, cei din a2-a categorie intrand din pacate de multe ori si sub incidenta legii penale prin faptele pe care le-au savarsit si probabil continua sa le savarseasca la catedra.

Numele pe care il returneaza primul search in memoria de lunga durata este cel al doamnei profesoare de geografie Maria Matei de la actualul Gimnaziu de stat „Mihai Viteazu” (fosta Scoala generala nr.5) care fara a exagera intra in categoria mai sus-amintitilor infractori. Se poate spune cu certitudine ca Maria Matei era (si daca mai preda folosind aceeasi metoda inca mai este) o infractoare. Imi amintesc cum la prima ora de geografie ne-a lovit peste palme cu indicatorul pe fiecare asa, de bun venit. Cu timpul masurile coercitive ale doamnei Matei au inceput sa se intensifice si sa se inteteasca gasind justificari din ce in ce mai absurde. Un simplu raspuns gresit sau rasetele aferente pronuntiei mai putin fericite a unor orase din Statele Unite ale acestei doamne profesoare erau taxate cu vreo cateva „nuiele” peste maini, umeri sau chiar in cap, tintele preferate ale acestei individe cu o inaltime de doar 1.50 dar cu o isterie uriasa fiind Lucian Popa si Adam Gergely. Adevarul era ca Popa era departe de a fi un elev model, dar indiferent ce ar fi facut, violenta indreptata asupra unui copil la varsta respectiva nu ar trebui sa fie tolerata intr-o institutie de invatamant.

Ca un antagonist la disciplina cu pricina l-as aminti aici pe Emil Tepelus (RIP) care a fost un dascal-model si un om deosebit. Omul mai striga, ii mai boscorodea pe elevii problema dar nu lovea nu apela la imprecatii sau stiu eu ce trivialitati asa cum facea „Pisicuta” de la scoala generala. Tepelus era si in viata extra scolara un tip de treaba chiar daca poate un pic cam prea chefliu, dar imi amintesc cum Alin imi povestea din relatarile fratelui sau care il avusese diriginte undeva prin anii 90 si imi spunea ca Tepelus le zicea elevilor cand se cazau cu el pe la cabana ca pot face orice, mai putin sa intre in coma sau sa contribuie la sporul natural al populatiei. Compara acum si tu om de treaba cu o javra de om…unul te lasa sa faci aproape orice, sa te simti bine dar sa nu iti faci rau si altul iti da in cap pentru ca ai inceput sa razi…de aia zic…intr-o parte icoane, in alta infractori.

Urmatorul pe lista extremelor e „profesorul” de sport Vasile Man impreuna cu fiica sa Tatiana „Cruela” Man. Am pus profesor intre ghilimele pentru ca nu numai eu ci si colegi care facusera sport de performanta au inceput sa isi dea seama ca domnul Man fusese admis la o facultate de specialitate in conditii cel putin tenebroase dupa ce cu totii am vazut cum dadea la handbal la poarta. Omul nu nimerea nici cu poarta goala. Incompetenta si mentalitatea obtuz-comunista transparea si in comentariile pe care le facea la adresa unor colege de-ale mele si in activitatea dansului ca director al Scolii generale Nr. 5. Unele colege de-ale mele se dezvoltasera putin mai repede decat altele fapt care il facea pe acest imbecil domn Man sa urle la ele „sa nu isi mai arate fundul si sa nu isi mai scuture sanii ca niste nesimtite”. Problema era ca domnul Man era prea redus ca sa inteleaga ca acele domnisoare aveau niste forme specific feminine si nu aveau cum sa si le ascunda. Plus ca daca le punea sa execute miscari specifice educatiei fizice si incalzirii nu prea aveau cum sa nu dea din fund sau sa isi salte sanii…acum na…iti mai pui o bustiera dar…daca ti-s mari normal ca se misca sau cel putin se vad…

Tatiana Man era o otrava de femeie care chipurile preda informatica si atelier pentru fete. Ceea ce te frapa la aceasta doamna Man era atentia pe care o acorda curateniei laboratorului, coroborate cu ignoranta de care se bucura insusi obiectul pe care il preda si anume informatica. E discutabil daca un elev ar trebui sa aspire si sa stearga praful asa cum doamna Man ii punea pe acestia sa faca si hai sa zic ca rasnitele alea de calculatoare care erau state-of-the-art pe vremea cand era student taica-mio nu ii puteau fi imputate pentru ca tinea de scoala si de Minister sa aloce fonduri pentru modernizarea bazei materiale, bai dar daca tu vii si spui ca predai informatica si pronunti DELETE….:)))….da….exact asa cum se aude DLT….hai sa trecem peste asta pentru ca o sa pronunti de vreo cateva ori si incepi si tu sa vorbesti engleza din asta de balta….za eshec….

La polul opus profesoara de sport Mariana Francu de la aceeasi scoala generala iti castiga respectul si iti capta atentia din prima ora, fara a produce insa enormitati de genul celor nascocite de creierul de strut al Tatianei Man. Francu era o profa foarte ferma dar de treaba si iti facea mare placere sa faci sport cu ea, chiar daca nu aveai un stil sportiv de viata sau daca aspirai la stiu eu ce performanta. La Francu daca comentai, cartonasul galben era cate o palma peste cap sau arunca cu mingea dupa tine, dar dupa 5 minute iti zambea si te mangaia pe cap si atunci normal ca intelegeai ca ai gresit. Nu am sa uit niciodata campionatele de handbal cand dupa meciuri invinsii se luau la bataie cu invingatorii si atunci venea Francu si facea ordine si le explica nemultumitilor ca asa e in sport si daca ai rabdare si continui sa muncesti s-ar putea sa castigi tu data viitoare. Nu e cazul tot timpul, dar uite ca uneori profa Francu nu s-a inselat si Victor Astafei a pasit dupa ce a facut handbal cu dansa in fotbalul de performanta. Trebuie sa ai si mana sa stii sa dai prieteneste cate o palma nu sa dai ca ciobanu cu bata si apoi sa te miri ca te injura lumea pe strada si iti iei bataie pe la colturi cum luau Matei si Boar despre care am sa va povestesc in cele ce urmeaza. Pana atunci compara si analizeaza cum merge Francu prin oras cu bicicleta si fostii elevi o saluta, iar ea le raspunde cu un zambet si cu capul sus si cum merge Matei de la Gimnaziul de stat „Mihai Viteazul” sau Boar de la Colegiul National „Unirea” cu capul in pamant si strang din dinti cand mai aud cate un blestem sau primesc cate un sut in cur.

Un echivalent informatic pozitiv al Tatianei Man a fost pentru mine Manuela Lupaescu pe care nu am avut ocazia sa o vad la catedra decat 2 ani din cei 4 de liceu, insa pot sa spun ca mi-a lasat o impresie placuta si am observat ca isi facea meseria cu mult devotament, fara a beneficia din pacate de un feedback pe masura din partea elevilor. Doamna Lupaescu a demonstrat si o expertiza de consilier educativ cand ne spunea ca la varsta pe care o avem (15 ani) nu poate fi vorba de dependenta de tutun si renuntarea la fumat nu ar trebui sa prezinte o provocare prea mare sau cand le spunea celor care doreau sa emigreze „la capsuni” ca in strainatate in afara de cazul in care pleci sa studiezi esti carne de tun. Cuvintele dansei s-au adeverit dupa multi ani.

Continuam cu limba romana unde la catod se plasa Alexandrina Ionescu, de asemenea profesoara la vremea respectiva la Gimnaziul de stat „Mihai Viteazul”. Doamna Ionescu avea un mod foarte arbitrar si teatral de a preda si din informatiile rasuflate de la unii din colegii pe care dansa ii avea in privat la meditatii reiesea clar ca la sedintele respective se faceau „repetitii” pentru piesa care urma sa se joace la clasa. Cei care cotizau erau evident ascultati cu notificare prealabila, iar ceilalti luati prin surprindere sau sicanati de-a lungul orei cu intrebari referitoare la lectii care inca nu se predasera si depunctati la sange pentru orice greseala. Bineinteles ca dupa ce faci asa ceva si pe cei care iti platesc meditatia ii anunti cand dau lucrare iar pe cei care nu iti platesc fie pentru ca nu isi permit sau au gasit pe cineva mai bun decat tine, unii care sunt mai tari continua sa invete si sa munceasca, iar altii se scarbesc se intereseaza de la favoritii tai cand dai lucrare si isi baga picioarele si scriu lucrarea de acasa si o schimba cu cea pe care o scrisesera „live”, la fata locului. Apoi te mai miri…n-ai de ce…zau…

La anodul limbii romane s-au aflat pentru mine Maria Cernea, profesoara la Gimnaziul de stat „Mihai Viteazul” si domnul Sorin Vintila profesor de Literatura comparata la Universitatea „Tibiscus” si Universitatea de Vest din Timisoara. Doamna Cernea avea un stil unic care imbina severitatea intransigenta cu familiaritatea reusind de multe ori sa adapteze nivelului de intelegere al unui elev de gimnaziu chiar elemente din lucrari de doctorat in timp ce domnul Vintila a incercat si zic eu a si reusit sa comprime si sa aclimatizeze limba romana unui mediu academic afectat de lipsa de timp, nevoia de bani si din pacate de cele mai multe ori si de ignoranta unei majoritati a studentilor. Pentru mine decizia comisiei din care a facut parte si dansul in 2012 cand mi-am sustinut lucrarea de licenta a reprezentat o premiera si o dovada de curaj, cu atat mai mult cu cat era vorba de o universitate privata si toti candidatii (inclusiv cei 2 sau 3 care nu au promovat) care se inscrisesera achitasera taxa de sustinere a examenului de licenta care nu era deloc modica. Am ajuns in urma acelei zile la concluzia ca in Romania nu le este chiar tuturor frica sa fie corecti.

Am sa inchei cu doua doamne profesoare de la Colegiul National „Unirea” pe care nu cred ca are rost sa le compar cu cineva fiindca mai jos de atat nu se poate deci oricare ar fi mai bun decat dansele si aici mai refer la Cristina Branea si Teodora Boar.

Despre Cristina Branea s-au spus multe, inclusiv ca ar fi schimbat valuta si ar fi facut bisnita la servici adica la liceu, ceea ce mi se pare ca e o aberatie fara precedent din simplul motiv ca doamna Branea venea cam rar pe la servici. Eu cand aveam biologie cu dansa nu prea o vedeam pe la scoala, daca mai venea o data pe luna era mare lucru. Deci nu pot sa inteleg cum poti sa spui ca cineva face bisnita la servici cand nu prea vine la servici? :))) Colegii dansei de la alte catedre raspundeau aproape invariabil ca nu stiu nimic de soarta dansei cand mai cobora cate un elev la parter la sala profesorala sa intrebe daca tinem in ziua respectiva biologie. Din ratiuni de dispozitie si de timp nu doresc sa ii imput doamnei Branea decat ca in clasa a9-a si in a10-a mi-a luat o pereche de cercei de titan, respectiv de argint si asta din pacate aluneca catre fenomenul infractional. Se poate lejer spune ca esti hoata daca ii furi cuiva ceva, deci esti o infractoare. Doamna Branea mi-a promis ca imi returneaza respectivele perechi daca aduc liceului un premiu la olimpiada nationala, lucru care s-a si intamplat, insa dansa nu si-a onorat promisiunea. Adica unuia ii furi niste bijuterii ca o borfasa ordinara desi omul ala era olimpic, si altul care se taraia prin liceu era surprins in genunchi de beat ce era si invitat sa se duca acasa sa se odihneasca ca e cam obosit. Fara cuvinte…

Teodora Boar cred (sper sa nu ma insel) ca si-a inceput cariera la Gimnaziul de stat „Mihai Viteazu” si s-a remarcat inca de la inceput ca un element foarte vocal. Era o tipa guraliva chiar tupeista as indrazni sa zic si incerca tot timpul sa iasa in fata argumentandu-si atitudinea prin faptul ca doreste ca totul sa iasa bine si sa mentina ordinea si disciplina in scoala. Motivul pentru care Teodora Boar facea circ nu il constituia bunul mers al institutiei ci faptul ca spera ca aceasta agresivitate sa coincida cu o ascensiune in organigrama. Mai pe romaneste se baga in seama pentru ca spera sa ajunga directoare ceea ce din pacate in cele din urma s-a si intamplat. In mandatul Branea-Boar Colegiul National „Unirea” s-a transformat, dupa perceptia mea cel putin, intr-un sanctuar al prostiei si parvenitismului (sanctuar in care din fericire unii au ramas atei) in care starea de a fi corupt sau incompetent ajunsesera meserii in sine. Si sa stiti ca din cate am auzit se castiga chiar bine din meseriile respective. Si acum se mai castiga, dar asa mai cu mila ca ii mai salta DNA-ul si bine face.

Imi amintesc cum undeva prin 2004 Octavian Soldea se chinuia sa dirijeze o adunatura de elevi si eleve care se vroia a fi cor in timp ce Boar il intreba de ce gama avem nevoie. Soldea i-a raspuns ca Si bemol major, iar Boar a inceput sa ii imite gesturile incercand sa bata tactul si urla hai baieti….Si major….Si major….mai cu forta. Ma gandeam…bai imbecilo…nu e gama in primul rand…ca e tonalitate…si in al doilea rand nici nu stii macar cati bemoli are respectiva tonalitate la armura. Omul ala a forjat la vioara de mic copil si isi vinde cunostintele pe un salar de nimic si tu te cateri si ne calaresti si pe noi si pe el ca sa ii dai limbi in cur la primar. De-a dreptul gretos. Imi venea sa o pocnesc dar mi-am adus aminte de un episod din anul 2000 cand Teodora Boar incercase inca o data la Gimnaziul de Stat Mihai Viteazul sa iasa in evidenta intr-un interviu dat la TVR in care condamna niste „elemente periculoase” dintr-o clasa mai nabadaioasa. Gestul celor 2 indivizi pe care ii mentionase si care ii injunghiasera o colega de la catedra de engleza era intr-adevar nu reprobabil ci incalificabil, dar doamna Boar si doamna psiholog Aitonean aveau cunostinta de manifestarile respectivilor indivizi de o bucata buna si imi amintesc cum cei 2 se hlizeau in pauza ca i-a trimis Boar la psiholog si „le-a dat ceva sa coloreze”. :)))) Aia amenintau cadrele didactice si tu ii trimiti sa coloreze…parerea mea era ca nu aia aveau probleme cu etajul superior….sau or fi avut…dar nu asa mari ca tine. Nu ma pot pronunta daca Politia a procedat corect cand i-a retinut pe D.P. si pe S.G., vecini de-ai mei de cartier, insa pot sa va spun ca expus la stimulii pe care ii generau unii dintre cei aflati la catedra era normal sa reactionezi, bineinteles nu asa bagand cutitul in cineva. Daca m-ar fi tinut fizicul, nu as fi taiat pe nimeni dar cateva bucati i-as fi bagat…in special lui Boar. Stai sa vezi ce urmeaza…

Declaratiile pe care Teodora Boar le-a facut in presa la ora respectiva nu au ramas fara ecou si tovarasii lui D.P. si S.G., care cred ca erau inca in arest, o parte colegi de scoala cu mine, dar nu numai s-au intrunit si au hotarat sa ii aplice lui Boar o corectie ca sa termine cu comentariile facute in fata camerelor de luat vederi. Adica tu il acuzi pe altul la televizor ii dai numele si il faci de rahat pentru ca a avut o iesire necontrolata si tu insuti bagi in buzunar jegmanesti cum poti de la catedra si favorizezi impreuna cu alti colegi de la alte catedre elevii ai caror parinti iti aduc fier de calcat si set de pahare dar oficial apari in interviuri si faci pe justitiara si pe imaculata. Era si normal ca oamenii erau nervosi. M-am amuzat copios cand o vedeam pe Boar cum intra in scoala cu capul intre umeri si cu ochii in patru, cu o privire cam paranoida si o respiratie sacadata. C. impreuna cu fratele lui O. se uitau la ea din curte si radeau frecandu-si palmele. „Las’ numa’ sa se intunece putin jigodie” parea sa transmita limbajul non-verbal al acestor doi profesionisti care dupa parerea mea au fost niste oameni corecti, sau cel putin mai cinstiti decat Politia si o buna parte din profesori si politicieni. Eu am mers cu ei la scoala si nu am avut niciodata probleme, nu s-au legat de mine, nu mi-au facut rau desi lumea ii etichetase cu „golan” si „infractor”. Parerea mea e ca infractor e Boar nu C. si cu fratele sau. Si uite ca in cele din urma seara venise, se intunecase si tanti Boar a incercat sa iasa prin spate crezand ca scapa de notificarea pe care C. si O. doreau sa i-o adreseze. Partea naspa a fost ca cei 2 i-au anticipat miscarea si o asteptau undeva acolo dupa gardul viu cum iesi pe la profesori in partea dreapta langa gradinita si au masat-o asa scurt ca sa stie altadata sa nu mai vorbeasca prostii la televizor. Si s-a invatat minte coana Boar desi si acum ii mai apare mutra uneori pe la TV, dar se gandeste mai bine inainte sa spuna ceva.

M-am razgandit si vreau sa ofer si aici o alternativa muuuuult mai viabila, sau nu, hai sa nu o numesc asa pentru ca o sa il jignesc pe unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut ever. Nu e alternativa, nu e exemplu, e pur si simplu Bogdan. Uite aici ai site-ul lui si un video de prezentare:

http://love2teach.ro/

https://www.youtube.com/watch?v=N-4zUHU9bw4

Bogdan e din Arad si studiaza limba germana din clasa 1. Mai mult decat spune el in videoclipul respectiv nu cred ca as putea sa spun doar ca e ceva nou, ceva revolutionar pe piata si sper ca are totusi o sansa de a schimba invatamantul romanesc si perceptia pe care o are romanul despre scoala/carte. Compara-l acum pe Bogdan Nan cu Teodora Boar si vei constata care e diferenta. Eu cred ca Nan nu ar fi ajuns sa poarte dialoguri atat de unilaterale, fizice si de ce nu primitive cu elevi, studenti sau cursanti la coltul stiu eu carei scoli sau institutii de invatamant. Daca s-ar fi intalnit smecherii cu Nan la coltul blocului eu cred ca l-ar fi chemat la o bere si i-ar fi strans mana. Si lui Boar i-au strans smecherii mana dar din alt punct de vedere :))))

Teodora Boar si Bogdan Nan au multe lucruri in comun dar si o chestie care ii diferentiaza: abordarea. Amandoi s-au format in Romania si au predat in institutii de invatamant romanesti. Boar a predat la scoli si licee, Nan a predat la Universitatea Vasile Goldis din Arad. Amandoi s-au confruntat cu coruptia si cu lipsa de respect. Atat Boar cat si Nan au fost jigniti la catedra si li s-au facut propuneri dar au reactionat in mod diferit: Boar a ramas si a contribuit la proliferarea fenomenului, Nan si-a dat demisia si a continuat la institutii private si ca liber profesionist. Faptul ca rectorul Universitatii Vasile Goldis a fost arestat la scurt timp dupa ce Bogdan si-a dat demisia confera autenticitate relatarilor lui potrivit carora era amenintat sa dea anumite note unor candidati la sustinerea lucrarii de licenta, in caz contrar promitandu-i-se ca toti cei pe care ii cordona el vor fi respinsi. Si Boar si Nan au fost jigniti, dar Boar a ales sa jigneasca si ea, Nan a ales sa plece acolo unde e mai respectat si platit mai bine.

Bogdan a ales sa dea cursantilor o bere la sfarsitul modulului tocmai pentru a arata ca el e mai generos decat statul care nu i-a oferit sansa de a isi face meseria la un standard profesionist. Teodora Boar a ales sa le ia berea si tigarile de sub nas elevilor motivand ca astfel previne eventuale altercatii si le protejeaza vezi Doamne sanatatea. La scoala pot sa inteleg ca aceste fapte intra sub incidenta regulamentului de ordine interioara, dar daca Iancu Laurean si Alexandru Opriscan impreuna cu alti cativa colegi de-ai mei de la Colegiul Unirea stateau la masa la un bal al bobocilor si aia era o masa rezervata de ei unde se facea consumatie si se cumparasera produse, bauturi etc. si tu vii si le iei berea sau tigarile pe care ei (sau parintii lor) le-au platit aia se cheama furt si tu esti o infractoare. Nu pot sa ma bucur ca Boar a luat pe vremuri bataie, dar nici nu pot sa zic ca imi pare rau. Tot ce pot sa spun e ca a meritat-o. Nu am reusit niciodata sa inteleg de ce doamna Boar considera ca a purta ca eleva o tinuta sumara era o rusine, sau a consuma alcool sau a fuma era de asemenea injositor si nu considera mai dezonoranta incompetenta unor persoane precum Teodor Pranitchi sau Maria Comsa care uzitau o matematica cel putin aproximativa. Cum poti sa vii ca profesor de matematica la clasa si sa cauti formule pe fituicile ce le ai la buzunarul de la piept din sacou sau cand o eleva te intreaba de ce predai aproape in exclusivitate la gimnaziu si nu la clase de liceu, tu Maria Comsa sa raspunzi „Pentru ca acolo simt eu ca fac fata”. Asa ceva mi se pare mult mai compromitator decat a bea o bere doua sau chiar si 49 sau a fuma o tigara. Daca era dupa mine eu as fi comercializat alcool la chiosc bineinteles limitand consumul la o cantitate responsabila si as fi amenajat spatii pentru fumat in curtea institutiei. Am inteles la multi ani dupa ce am terminat liceul ca atitudinea doamnei Boar era una compensatorie si prin lucrurile pe care le facea dansa incerca sa mai linga din ranile trecutului glorios pe care il avea la catedra fara a tine cont de faptul ca reactiile indreptate impotriva sa erau generate de propria atitudine iar ea nici macar nu riposta la adresa acelorasi persoane care o jignisera sau o batusera. Repet intrebarea…pe Bogdan Nan de ce nu il bat golanii din Arad si Timisoara? De ce il cheama la bere in loc sa ii traga doua? Daca tot ajungi sa fi scuipata si jignita, macar scuipa-i pe aia inapoi si jigneste-i si tu daca te tine, nu te du la alta clasa, la alta generatie si iti varsa naduful pe oameni nevinovati care o sa puna apoi stampila „frustrat” pe toata breasla dascalilor. Nu fa asa ceva ca nu-i corect.

Cand ma uit la Boar si imi amintesc cu imi tinea orele cu materiale puscate de pe Deutsche Welle si cu casetofoane ce paraiau de vai de ele si ele veneau cu haine de fite si cu masini relativ scumpe la scoale si altii de la Centrul Cultural German printre care si Nan, veneau cu bicicleta la servici si aveau materiale si deviceuri ultimul racnet…imi dau seama ce inseamna profesionist si ce inseamna Boar…

Inceputurile sunt timide, dar nu-i putin lucru ca dupa 10 ani liceul si invatamantul romanesc arata putin altfel la fel de altfel pe cat a reusit sa arate o democratie trecuta deja de sfertul de secol, dar nascuta din parinti comunisti. O valtoare a prezentului in care se amesteca trecutul si viitorul intr-o confruntare fara un rezultat previzibil.

 

Etichete: , , , , , ,