Quod licet Iovi, non licet bovi (I)

Eminențe roșii

În 7 aprilie 1989 se întrunea Comitetul Politic Executiv al CC al PCR într-o ședință prezidată de Nicolae Ceaușescu. Pe ordinea de zi se aflau pregătirea următorului congres al PCR precum și anularea și reeșalonarea datoriilor astronomice ale cooperativelor agricole de producție. Stenograma cu adnotațiile subsemnatului:

Punctul 1
Tov. Nicolae Ceauşescu: Aţi văzut ordinea de zi, tovarăşi? (Da.)
Măsuri în vederea pregătirii Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român.
Dacă în legătură cu acest punct aveţi ceva de spus? Dacă în ceea ce priveşte componenţa comisiilor aveţi ceva de spus? Deci nu aveţi de spus nimic. :)))))))

Tov. Elena Ceauşescu: Dacă va mai fi nevoie, vor fi completate.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Acum se aprobă. Ele vor fi puse la plenara Co­mitetului Central al partidului. Acum, noi discutăm problemele pentru plenară; nu dăm nimic în comunicat.
Tov. Elena Ceauşescu: Sunt materiale de lucru.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci sunteţi de acord.
(Toţi tovarăşii sunt de acord) :)))))))
(…)

Punctul 4
Propunerile privind anularea şi eşalonarea unor datorii ale coope­rativelor agricole de producţie.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, tova­răşi, noi am hotărât de principiu, am prezentat din nou materialul care trebuie să-l punem la plenara Comi­tetului Central al partidului şi la Ma­rea Adunare Na­ţio­­nală, ca să se vadă concret pro­blema aceasta. Atunci când am discutat, la şedinţa anterioară, am pus numai ca principiu.

Tov. Elena Ceauşescu: Nu înţeleg ce înseamnă „AEI”! (Make a photo?)

Tov. Gheorghe David: Asociaţia Economică Intercooperatistă.

Tov. Elena Ceauşescu: Cu toate iniţialele acestea. Ne-am obişnuit cu CAP, dar cu acestea?! Este clar că datoriile s-au făcut în ultimii ani; în anul 1981 erau numai 47 de miliarde.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Unele au rămas şi din anii anteriori. Au fost 78 de miliarde, dar s-au mai plătit. Aveam în 1985 114 miliarde şi au crescut cu încă 150 de miliarde în ultimii doi ani.

Tov. Elena Ceauşescu: În 1987-1988 este foarte mult, când pro­ducţia a crescut. Este de neînţeles acest lucru, cum s-a lucrat, pentru că acum cooperativele agricole de producţie au o forţă economică mai mare în ultimii ani.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă vă uitaţi, din aceste 34 de miliarde – aşa se spune aici – unele sunt pentru plata furnizorilor şi aşa-zise pier­deri. Nu se poate şi nimeni nu are dreptul să facă aşa ceva. 
Practic, din această sumă, 49 de mi­liarde sunt ilegal! Nu se poate aşa ceva! Şi 34 de miliarde plata furnizorilor şi a aşa-ziselor pierderi. Nu există nici o lege. Nu se poate aşa ceva! Mi­nisterul Finanţelor şi Banca Naţională sunt de fapt vinovaţii. În mod legal au dat aceste credite, încălcând legea. Nu mai pot fi acceptate asemenea lu­cruri! Şi, desigur, vinovat este şi Guvernul. Guvernul ca atare poartă răspunderea să controleze şi să vadă ce se întâmplă. Aţi văzut, tovarăşi, cum se propune să soluţionăm această problemă. Dacă aveţi ceva de spus în plus sau în minus?

Tov. Paul Niculescu: Tovarăşe se­cretar general, este foarte corectă decizia pe care aţi luat-o. Mi-aş permite să fac două propuneri. În pri­mul rând, să se stabilească ce măsuri să se ia şi să se facă programe ca în viitor să nu mai ajungem în această situaţie cu aceste cooperative agricole de producţie. În al doilea rând, în legătură cu dobânda care se anu­lează.

VA URMA

 

Mures leaks (II)

Stocul de titulaturi atribuite celor care s-au imbogatit rapid in anii in care tara noastra era o lauza cu democratia in fasa pare sa nu se fi epuizat sau probabil posibilitatile de a descrie categoria cu pricina sunt raportate la un set de informatii marcate de dinamism si perceptia subiectiva a fiecaruia dintre noi.

Protipendada comunista, samsari imobiliari, oportunisti, petitori ai avutului obstesc sau de ce nu prosperi oameni de afaceri cu prezenta de spirit vituperati de carcotasi si oameni care „mai mult nu au putut” sunt descrieri care releva ca societatea civila inca nu a ajuns la un punct de vedere cat de cat unanim si inca priveste dubitativ cand intrebi cine a furat Romania? Cine a pus industria si economia romaneasca pe butuci? A fost prabusirea lor provocata sau o consecinta fireasca a trecerii de la economia planificata la economia de piata?

Discutam nu demult cu cineva care imi reprosa mie dar si celor din presa ca am machiavelizat niste simpli profitori sau oportunisti care au „prins valul” si nu au facut altceva decat sa exploateze in mod legal socurile produse atunci cand o tara schimba macazul si trece la alt regim si alta forma de guvernamant diametral opuse de precedentele. Desi nu sunt de acord consider ca intre 2 puncte de vedere extreme gen „saracul om cinstit bogat” si „bogatul hot corupt sarac” exista o intreaga paleta de nuante si nu ar fi cinstit ca eu sau cei care nu imi impartasesc opinia sa ii forteze pe altii sa adere la una dintre pozitii. Am decis asadar sa prezint cat mai simplificat procesele care au avut loc si sa ingadui celor interesati sa treaca starile de fapt prin propriul filtru.

Daca pe un muncitor sau sef de sectie de la un combinat sau o fabrica il bate in ceafa vantul democratiei instaurate la noi in ’90 si ii vine o idee de afacere se gandeste sa isi deschida un SRL. Vrea sa comercializeze tocmai produsul finit la realizarea caruia a contribuit de cand a terminat facultatea si a primit repartitia pana cand loja Bilderberg sau mai stiu eu cine dracu a hotarit sa il impuste pe iubitul carmaci din Scornicesti: azotatul de amoniu. In cazul in care muncitorul e unul oarecare un sac l-ar costa 70 de lei sa zicem. Asta ar insemna ca daca isi pune un comision de 5 lei ar scoate 5000 de lei la 1000 de saci insa asta l-ar costa ca si investitie 70000 de lei suma pe care o blocheaza in ingrasamantul chimic pe care il achizitioneaza pe riscul lui existand si posibilitatea sa nu poata sa „scape” de marfa. Un fel de credit daca vrei sa o iei asa.

Acum imagineaza-ti ca muncitorul ala nu e oricine ci e unul care fie e in relatii de rudenie cu directorul combinatului, fie se „sogoreste” cu el sau e introdus el de catre altii in schema pentru ca au nevoie de ceea ce nemtii ar numi „Strohmann” adica de o marioneta care sa le faca lor jocurile fie e agent sub acoperire al fostei Securitati si primeste pontul de la superiori ca posibilitatea ca cineva sa ii ia la trei pazeste e infima din moment ce organismele de control la ora respectiva erau inexistente. Odata „imprietenit” cu cel care era la timona intreprinderii muncitorul primeste marfa cu pricina „pe cont”. Adica exact ca atunci cand pe vremea aia cineva vroia sa isi ia un pachet de tigari si nea Gicu de la pravalie il trecea la caiet, cumparatorul urmand sa aduca banii atunci cand ii avea. Asta inseamna automat acelasi profit de 5000 de lei dar fara nici o investitie, intermediarul platind banii combinatului in momentul in care reusea sa vinda marfa in totalitate. Nimic super nasol pana aici. Acum gandeste-te ca cinstitul muncitor nu mai da nici la sfarsit aia 70 de lei pe sacul ala desi in mod normal trebuia sa ii dea la inceput la achizitionarea marfii, ci da un pret care de multe ori a fost si de 10 ori mai mic. Asta inseamna 7 lei pe care daca ii scazi din 75 iti da 68 adica nu 5000 ci 68000 lei la 1000 de saci. 1000 de saci inseamna 50 de tone…nu e mare lucru…in raport cu o capacitate de productie de 900 de tone pe zi. Inmulteste asta cu zilele pe care le are un an si inca odata cu vreo 10-12 pentru ca festinul a tinut mai bine de o decada semn ca platforma industriala a avut destula „substanta”. A vrut cu greu sa moara.

La asta mai adauga si firme-capusa care aveau ca obiect de activitate piese de schimb si reparatii la instalatiile de producere a ingrasamintului care montau sau reparau la preturi de 10 ori peste pretul pietei si o sa intelegi de ce multe combinate au fost in mana statului roman falimentare dar odata achizitionate de investitori straini au devenit printre cele mai profitabile afaceri din Europa daca nu cumva si din lume. O sa intelegi probabil si de ce unii care pe vremea lui Ceausescu erau la coada vacii sunt acum multi-milionari in euro si stau mai mult de jumatate de an prin concedii in Maldive si zboara la business-class in timp ce tu sau alti colegi de-ai lor de generatie abia daca va permiteti 2-3 saptamani pe an si deplasari cu low-cost-uri desi ati fost cineva la vietile voastre.

Eu nu zic ca oamenii astia sunt hoti nici ca sunt doar profitori ci ca e foarte putin probabil ca o platforma industriala ale carei venituri au scazut si cheltuieli au crescut pana cand a devenit nerentabila sa devina la fel de brusc rentabila dupa ce statul cedeaza pachetul majoritar de actiuni. La fel de putin probabil ca cineva care a avut legatura cu procesul de privatizare al respectivei platforme sa acumuleze averi pe care in mod normal le-ai putea strange in 5-6 generatii dat fiind faptul ca nu are un discurs de om prea literat nici profesional nu a realizat mare lucru.

Ce ma frapeaza e ca de fiecare data cand public cate un material despre Opriscan sau Cojoc apare cate un cetatean turmentat ba pe la Targul de Craciun sau pe unde mai beau o bere sau un vin si incepe cu pase subtile la fileu gen vorbit in dodii sau insinuari menite sa imi dea de inteles ca imi cunoaste itinerarul. Sustine ca e timisorean dar nu cunoaste landmark-uri din centrul istoric al Timisoarei precum Catedrala Mitropoliei, Opera, Monumentul Sfintei Treimi, Palatul Baroc, Palatul Dicasterial sau Piata Unirii. In schimb cunoaste un anumit club din Complexul Studentesc pe care il frecventez de ani de zile sau un hypermarket din Circumvalatiunii unde imi fac cumparaturile de 5 ani fara ca sa il fi vazut vreodata in unul din locurile astea.

Daca domnul Cojoc sau Opriscan incearca sa imi transmita cate o subliminala din asta ii asigur ca am inteles de multi ani ca daca libertatea ar fi o piata de desfacere e normal ca pretul sa fie unul piparat din moment ce exista o cerere mare si o oferta limitata. Am inteles ca e scump inca sa te exprimi liber in Romania dar sper ca si dansii sa inteleaga ca asta e un lux pe care si-l poate permite orice cetatean care gandeste si indrazneste. Sper ca lucrurile pe care le-au facut oamenii astia tuturor celor care au publicat despre ei informatii care nu ii pun intr-o lumina tocmai buna sa le schimbe pe viitor vietile in bine. Pe mine oricum nu m-au schimbat. 

Trecerea timpului si economia au oarecum un giroscop incorporat si sunt sigur ca in cateva generatii averea lor se va perima prin casatorii, copii si divorturi succesive sau din simplul motiv ca urmasii lor nu sunt capabili sa faca altceva decat sa toace zeci de mii de euro in fiecare locatie de lux pe unde poposesc. Trebuie insa sa marturisesc ca a fi contemporan cu astfel de personaje nu ma prea incanta. Fauna de sacali si sobolani de transeu care se hranesc din mizeria sordida a politicii imi produc intotdeauna o stare fizica de rau.

 

Mures leaks (I)

Istoria ne-a ales crucea de a trai o resurectie a unor vremuri foarte odioase ingropate undeva in odaia cu amintiri reprimate din subsolul constiintei neamului romanesc. “Bucuria” impusa de inhibitie, frica dar si ratiune a celor care la fiecare 23 august cu sute sau mii de panouri formau intr-un puzzle uman urias pe model de import chinez portretul iubitului carmaci din Scornicesti si al consoartei analfabete se reincarneaza in diverse forme in societatea cotidiana ingropata in nameti de apatie si caracterizata de o arhitectura mentala falimentara.

“Las ca merge si asa” e transpus cam in tot ce ne inconjoara in Romania lui 2018: scoli nedotate cu profesori ori incompetenti ori prea abrutizati si cainiti de contextul in care sunt nevoiti sa isi faca meseria, spitale infecte unde tot mai multi rezidenti sunt straini proveniti din fostele colonii, tari ale lumii a3-a, firme de ecarisaj care nu respecta caietul de sarcini si pun in pericol siguranta sau chiar viata cetatenilor, societati care sunt platite de autoritatea contractanta pentru a deszapezi caile de circulatie dar esueaza lamentabil, baieti si fete de bani gata, progenituri ale unor bisnitari de azotat, ingineri chimisti, dulgheri si mecanici incompetenti reprofilati in politicieni sau oameni de afaceri care s-au imbogatit peste noapte si fac tot posibilul sa ne tina la curent prin intermediul platformelor de socializare cu luxul de neam prost in care isi scalda anosta existenta.

O buna parte a presei aservite sfideaza inteligenta romanilor atunci cand infesteaza mediul virtual sau inca si aparitiile pe suport de hartie cu “realizarile” unor persoane precum Rares Cojoc campion national la dans care nu a castigat nici un turneu de Grand Slam, nici un campionat european sau mondial, singurele lui victorii fiind la competitii internationale care s-au desfasurat in Romania sau peste hotare fara a fi insa bine cotate dar care de peste 10 ani impreuna cu Mihai Petre de la ProTV blocheaza unor tineri sansa de a se afirma, Silvia Opriscan autoare de articole de analiza macro-economica din Ziarul Financiar insa certata cu acordul in limba romana, Doru Opriscan deputat traseist, autor de articole din sectiunea online a cotidianului Adevarul certat cu semantica si Alexandru Opriscan absolvent al unui ghiseu de diplome din Viena unde un an universitar costa 15 000 de euro pe an.

Oamenii astia au fost de fiecare data declarati respinsi, inapti sau trimisi sa plimbe ursul atunci cand concurenta a fost una autentica si evaluarea pe bune dar se considera si sunt considerati de unii romani ca elita acestei tari. Un dus-intors pentru 3 persoane la si de la New York la business class (clasa la care ii place domnului Opriscan sa calatoreasca) la compania Lufthansa costa de la 8000 de euro in sus. Exista oameni care au muncit o viata intreaga si nu au fost in stare sa agoniseasca suma pe care mariile lor o privesc cu blazare ca pe un chilipir. Statul pe care acesti indivizi il conduc si a carui economie sustin ei ca ar revitaliza-o prin investitiile lor nu este capabil sa achizitioneze vase noi de toaleta sau dezinfectant pentru spitale daramite sa mute Clinica de Oftalmologie din Timisoara intr-o cladire noua si mai incapatoare, actuala datand de la 1724.

Sa recapitulam…oameni inteligenti, capabili si de succes conduc statul si domina mediul de afaceri din Romania, insa statul nu e in stare sa construiasca o cladire mai primitoare pentru o clinica din Timisoara decat cea pe care a construit-o un imperiu care nu mai exista de 100 de ani. Statul nu e in stare sa trimita utilaje care sa nu faca pentru soferi si pietoni fiecare ninsoare un calvar. Statul nu e in stare sa prinda cainii maidanezi care au ranit uneori chiar omorat oameni si fac traiul in anumite zone urbane o tortura psihica. De aici putem trage concluzia ca oamenii ori sunt asa cum se considera si cum ii picteaza asa-zisii jurnalisti dar actioneaza cu rea-credinta din varii motive sau nu sunt dar au ajuns unde au ajuns pentru ca oferta electorala a fost una austera.

In orice caz sa spunem ca sunt carcotas, frustrat sau invidios si oamenii chiar sunt expresia excelentei in domeniu. Ma intreb insa cum se face ca alti dansatori de exemplu precum Andrei Toader care potrivit antrenorilor lui din Anglia promitea mult mai mult, nu a castigat in Romania nici o competitie? Cum se face ca tot absolventi romani ai unor universitati austriece de prestigiu au fost nevoiti sa accepte ani de zile oferte sub conditia lor pana au reusit sa se integreze pe cand Opriscan s-a intors in Romania? Cum se face ca acesti absolventi “cu certificat de prost” (vezi Maria Grapini) isi permit maxim o data pe an un concediu intr-o locatie decenta unde ajung cu un low-cost pe cand Opriscan stramba din nas in fiecare luna intre Baleare si Maldive? Cum se face ca Liviu Cojoc are milioane de euro pe cand alti absolventi de mecanica doar hainele de pe ei? Cum se face ca alti gineri de absolventi de mecanica umbla totusi imbracati ingrijit pe cand Opriscan se plimba pe Wall Street incaltat cu slapi sau sandale? Cum se face ca dpdv financiar acesti oameni au penetrat intr-o singura generatie 4-5 clase sociale insa dpdv al conduitei sociale se manifesta tot ca niste lacatusi-mecanici?

E oare suprapunerea prosperitatii lor cu decaderea Romaniei o coincidenta?

VA URMA