RSS

Arhive pe etichete: aurora stanescu

În curtea școlii (V)

18664429_1396053247100095_3648001395537248058_nDoamna cu 3 nume si 2 cratime

In clasa a 12-a la festivitatea de absolvire Manoela 2.0 urca pe scena si dadea frau liber unei critici fervente la adresa celorlalte clase, in special cele de profil uman insa erau vizate intr-o anumita masura si cele reale. Mai pe scurt cam toate in afara de clasa ei. Avea ce avea cu autenticitatea notei maxime care in opinia dansei nu avea corespondent real sau nu putea fi echivalata 1:1 decat la clasele de mate-info. Ii statea in gat ca eleva din clasa unde era diriginta trebuia sa imparta titlul de sefa de promotie cu alte 2 eleve de la stiintele naturii respectiv stiinte sociale. Ca si cum ai zice ca nu e tot aia kilul de pepene cu kilul de mere. Unitar vorbind, nu ca si perceptie.

Manuiela era undeva intre neutru si antipatic pe scala aversiunii respectiv simpatiei pe care o manifestam la adresa elementelor dascalimii care imi predasera in anii de liceu. Avea o voce stridenta si pitigaiata si daca nu faceam otita o dadeam in nevroza la cat era de pisaloaga, dar era relativ ok. Am tolerat-o. Pana in ultima zi din ultimul an de liceu ca a urcat pe scena si a zis la microfon in fata unei sali cu o audienta de cateva sute de persoane ca elevii de la celelalte sectii ar fi de mana a 2-a. Bine ca atunci cand au contribuit la fondul scolii ca sa cumpere ea calculatoare pe care le foloseau cu precadere cei de la mate-info, atunci nu erau de conditie inferioara.

Prima data am avut de a face cu stimata coana cand era la prima versiune si ne cerea foarte agasata in timp ce repetam cu formatia pentru balul bobocilor sa cantam mai incet ca are ore in proximitatea salii festive. Mi-a picat dupa aia fisa ca din moment ce ceasul meu arata 18:00 ora cu pricina era de fapt un curs. Unul pe care il tinea bineinteles la negru. A venit apoi simularea de bac unde a inceput sa se ia de un coleg care ii povestea ca vrea sa plece dupa liceu in Spania. I-a raspuns plina de dispret ca cine merge acolo cu alt scop decat unul academic ar fi carne de tun. Am cunoscut de atunci multi romani care nu au emigrat neaparat ca sa studieze si au reusit bineinteles in functie de conjunctura economica chiar sa isi cumpere case in strainatate, asa ca respectiva elucubratie produsa fie din afect sau din teama ca bazinul de contribuabili se va subtia mult prea tare si sistemul va ceda, nu a prea trecut testul realitatii.

Spre deosebire de majoritatea faunei de la catedrele Colegiului National „Unirea” Manoela nu avea probleme de expertiza ci de mentalitate. Elevii medaliati la olimpiadele de informatica pe care ii pregatise nu lasau vreo urma de indoiala ca meserie stia dar o practica dupa un model nord-coreean. Cand eram in liceu se ducea pe la baluri si lua aiurea bautura de sub nasul elevilor fara sa fi existat indicii ca respectivii consumasera alcool in exces sau se ducea la DJ si ii interzicea sa ruleze dedicatii cu Pink Floyd – Another Brick in the Wall pe care de altfel o asculta si fiul ei cu mare placere sau cacaturi de genul asta. Am felicitat-o intr-unul din ani cand avusese nu stiu cate medalii de aur la olimpiada nationala de informatica si mi-a scris pe privat sa editez felicitarile pentru ca ar avea un continut nepotrivit, eu facand o paralela intre performanta dansei si mediocritatea unor colegi de catedra. Sa sterg postari am mai fost rugat…dar sa editez….asta pe bune daca nu e de George Orwell….nu alta….

Acum sa faci bani la negru pe infrastructura statului fara sa platesti un eurocent chirie institutiei, sa folosesti echipament cumparat din investitii private si sa te plangi ca altii fac vezi Doamne galagie si nu poti sa iti vezi de evaziunea ta fiscala, poate fi un delict cavaleresc. Si un sistem dogmatic, crud, scolastic si rigid poate duce vremelnic la performanta. Dar nu va crea nimic durabil si nu va cultiva respectul si intelegerea intre generatii. Cu 4-5 olimpici care pana la urma vad relatia profesor-elev ca pe friends with benefits nu poti vopsi gardul. Modul asta politienesc de a face scoala pe sistem „Ceausescu eroism, Romania comunism” nu a cultivat interesul si pasiunea adevarata ci a scos la parada cativa elevi inteligenti, talentati si muncitori care „vroiau si ei sa isi rezolve una-alta” pregatiti de o profesoara care „vroia si ea sa isi rezolve una-alta” ca sa scape ei turma. Complici nevinovati ai statului care a luat realitatea la pumni si dupa aia au fardat-o sa nu i se vada vanataile. Dar adevarul nu-l poti invinge. Poti eventual sa fugi de el. Dar nu poti trai o viata intreaga in minciuna.

VA URMA

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (IV)

img-5

Domnia bunului plac

Prin clasa a 11-a la ora de economie Vasile făcuse pocinog. Tuna și fulgera împărtășindu-ne percepția pastorală a sexului frumos prin apelativul „caprelor”. Ceva absolut banal cu variațiunea că de data asta era nervos pe el. Greșise niște calcule. Sună a poznă de elev năbădăios dar era vorba de nimeni altul decât magister Rus, mai mult sau mai puțin profesor, poate chiar fără voia lui, cineast însă în mod deliberat.

#Ăsta greșea în mod frecvent calculul la medii sau la însumarea punctajului la teze sau extemporale ceea ce pentru unul care se pretinde profesor de economie e o chestie și aici nu mă refer la greșeli intenționate că avea stimatul domn Vasile și asemenea obiceiuri care nu aveau absolut nici o legătura cu zestrea genetică austeră și nici cu semnul minus, ci mai degrabă cu plus și cu anumite stimulente în natură și nu numai. De data asta omul o făcuse lată: dăduse la teză o problemă al cărei enunț conținea date greșite el însuși constatând că pașii de rezolvare recomandați de culegere precum și răspunsul nu prea treceau testul aritmeticii elementare. Evident că treaba asta o constatase după ce corectase tezele și observase că nimeni nu reușise să obtină răspunsul corect pentru că el nu exista. Acum trebuia să scoată problema din ecuație și să redistribuie punctele aferente către subiectele valide rămase în lucrările elevilor.

Îmi amintesc că în semestrul 1 un coleg de-al meu de ăsta așa că dom’ profesor -mai din popor, mai din topor, cu gesturi similare lui Joachim Löw- era chiar mai varză decât mine. Nu era în stare să deriveze o funcție darămite să facă o integrală sau să-i calculeze limitele. Ce să mai zic de calcul de optimizare și teorema lui Lagrange. A venit într-o dimineață pe la începutul semestrului 2 cu o plasă plină cu de-ale porcului și de-ale gurii și s-a întors de la secretariat fără ea. Plasa aia am văzut-o după cursuri în mâna lui Vasile în stația de autobuz când mă duceam acasă. Băi nu vă zic că au trecut poate 2 maxim 3 săptămâni și omul a început să primească note de la 9 în sus pentru că alții spuneau o propoziție și aveau un lapsus iar el își amintea că trebuie să pună punct. Acum eu n-am nici o treabă cu doamna care a ajuns procuror european. Nici simpatie nici aversiune. Dar cred că nici acești indivizi cu subtilitatea.

Vasile Rus fusese racolat în a 2-a jumătate a anilor ’60 imediat după încorporare și începerea stagiului militar de membri ai structurilor Securității, serviciile secrete ale regimului comunist având nevoie de cât mai multe perechi de urechi în cadrul trupelor de grăniceri unde nea’ Vasile făcea armata. Securiștii bănuiau că în rândurile trupelor de frontieră existau și persoane pe care poate o fărâmă de umanitate îi îndemna să nu înfigă cangea sau harponul în românii care încercau să treacă Dunărea înnot, în Iugoslavia, unul dintre satelitii URSS-ului cu un regim mult mai permisiv fată de azilanți și călătoriile în țările occidentale. Nea’ Vasile era ăla care avea grijă să raporteze dacă soldații reușeau sau nu să stopeze dușmanii regimului să ajungă pe malul celălalt al Dunării. Adevărul nu trebuia să ajungă acolo viu. Ca să întelegeti la ce mă refer uitați-vă la filmul „Das Leben der Anderen”. Nu trebuie ratat.

Potrivit unor surse colaboratorul Rus a fost eliberat din funcție după ce în cursul anilor 70-80 obișnuia în cadrul unor seri „culturale” să discute împreună cu Vladimir Nașca (care dădea și el cu pitpalacul la ochiul și timpanul) prin crâșmele din Târgu Mureș secrete de serviciu. Ritualurile bahice ale celor doi asociate cu logoreea au distrus acoperirea altor ofițeri fapt pentru care Centrala a hotărît să-i destituie. Bineînțeles că profesiile de acoperire și contactele pe care și le-au făcut în perioada respectivă au rămas. La fel și misecuvinismul și convingerea că sunt imuni și intangibili în fața autorității și răspunderii pentru propriile fapte. Imaginați-vă că în 2004 salariul mediu în Romania era 5.986.386 lei. (în Ron aproape 600 de lei). Nenea ăsta câștiga 20 de milioane (adică 2000 RON) și stiu asta pentru că era fudul și îi plăcea să intre la clasă cu teancul în mână și îl flutura în ziua de salar. Că trebuie să îi respectăm drepturile fundamentale că asa ne cere Constituția și Carta drepturilor omului e una. Dar să îl consideri om nu știu dacă poți atâta timp cât ai cu adevărat rațiune. Tot ce a dat mai rău comunismul și grefele de democrație aplicate pe mutantul ars al regimului ceaușist s-a metamorfozat într-o persoană care câștiga mai mult decât triplul unui salariu mediu pe economie (și asta doar de pe catedra de la Colegiul Național „Unirea”) dar nu era în stare sau nu avea bunul simț să verifice măcar cu o zi înainte dacă problemele ce urma să le dea la teză sunt corecte, nu era în stare să adune câteva cifre și să facă o medie, nu era capabil să privească elevele ca pe niște femei sau domnișoare ci ca pe un șeptel și nu era în stare să refuze o plasă sau alte plicuri decât cele de salar. Asta s-a întâmplat pentru că la Colegiul Național „Unirea” și-au dat din păcate de multe ori întâlnire prostia, incultura, corupția, incompetența și de ce nu și ticăloșia și lipsa de caracter într-un stat în care de multe ori și în ziua de azi relațiile încă bat meritul: România.

VA URMA

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (III)

img-112

Slab cu cei puternici. Puternic cu cei slabi.

Prin clasa a 10-a in semestrul 2 eram invoit pentru 2-3 ore fiindca aveam deplasare la faza nationala cu lotul olimpic de istorie. Intervenise Marioara Lata sa fim lasati sa studiem in timpul cursurilor in biroul doamnei Penzes, director adjunct al Colegiului National „Unirea” la ora respectiva. Nici nu ma asezasem bine impreuna cu 2 colege ca intra o duduie cu mutra de Carmen Dan pe care ulterior am aflat ca o chema Aurora Stanescu. Pe un ton arogant si imperativ ne-a spus ca nu o intereseaza pentru ce ne pregatim si ca trebuie sa parasim biroul, ea avand la randul ei elevi la sesiunea de comunicari stiintifice. M-a frapat atitudinea pasiva a doamnei Penzes care asistand la punerea in aplicare a directivei nu a spus absolut nimic.

Am reusit sa inteleg la un deceniu si jumatate ca organigrama in institutiile de invatamant pre-universitar din Romania are un rol mai mult formal, procesul decizional desfasurandu-se pe sistem „Master of Puppets”. Maria Penzes, una din putinele figuri cu obraz fin si care indeplinea standardul meritocratiei care s-au perindat pe la conducerea institutiei, era intr-adevar director si avea putere, dar nu avea autoritate. Pentru asta am memorat fara sa vreau citatul definitoriu, iconic chiar pentru dascalul roman parvenit, prin care Maria Chinezu, fiica lui Ion Chinezu, o caracteriza pe doamna Stanescu cand ma medita in clasa a 12-a: „E fata buna Aurora mai Razvane, dar stiu eu cum o ajuns acolo.”

Fiica unui intelectual transilvanean nascut in Austro-Ungaria, Maria Chinezu apartinea unei generatii de profesori formati in perioada interbelica cand toti cei care predau se identificau cu meseria care era in perioada de apogeu. Imi amintesc cu cat entuziasm imi povestea doamna profesoara cum isi dusese prima clasa careia ii fusese diriginta in satul-embrion al romanului lui Rebreanu unde a cunoscut-o pe Florica in carne si oase. Ca termen de comparatie admirati-o pe Aurora in interviul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=mJMxUtyqnQo

Aurora are cuvintele la ea in sensul ca la ea pe foaie si si le gaseste usor dar doar in dictionar pentru ca atunci cand trebuie sa vorbeasca liber sau chiar sa isi recite „poezia” interviul fiind clar unul regizat nu poate iesi de sub jugul apasator al limbajului de lemn. Atitudinea misecuvinista de vataf subzista inca de cand era doar o sefa de catedra sau nici macar atat. Un functionar public sau un angajat al unei institutii de stat care isi permite sa te scoata dintr-un birou care nici macar nu e al ei, ba mai mult decat atat de fata cu ocupantul biroului care mai si conduce institutia respectiva, face chestia asta pentru ca stie ca parghiile sunt mult mai sus decat cei care in mod oficial o conduc.

Genul asta de gestionare a incimentat un sistem in care minciuna si slugarnicia au devenit second nature, la fel si ascunderea adevarurilor neconvenabile. Valorile astfel incetatenite au atras intr-un efect de avalansa si mai mult personal didactic nu prea avantajat de loteria genetica care a facut din fardarea realitatii si cosmetizarea adevarului un modus vivendi. Oameni care n-au cautat vocatia ci sinecura. Oameni care n-au fost preocupati sa invete si sa se specializeze ci sa faca comert, sa se acopere unii pe altii, sa-si ascunda incompetenta, lipsa de caracter, neadevarurile si titlurile false pe care si-au cladit carierele cu ajutorul unui experiment foarte reusit de marketing.

Va urma

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (II)

img-114

Cine lipseste? Ionut. De ce? Pentru ca e mort.

Acum vreo luna si ceva ma intalneam cu o amica de-a mea din Bratislava la o bere. Am cunoscut-o acum cativa ani la o scoala de vara in Spania si m-a frapat de la inceput multitudinea de similitudini dintre poporul meu si al ei chit ca nu sunt tocmai din aceeasi ginta. Numitorul comun pare sa fie apartenenta de aproape 5 decade la blocul comunist. Pare o flatulenta raportandu-ne la secole intregi in care s-au cristalizat valori si principii sanatoase pe care alte societati le cultiva, dar poate ca e mai usor sa iti insusesti o filozofie de viata naspa decat una sanatoasa sau e mai greu sa dezveti decat sa inveti. Ar trebui sa ne punem totusi intrebarea daca inainte de Cortina de Fier s-a gandit secole la rand corect pe plaiurile mioritice, cum de nici 50 de ani de brain-washing au reusit sa lase urme atat de adanci. O fi doar o coincidenta ca toti din Europa de Est manifesta lipsa de altruism civic, inteleg destul de prost notiunea de patriotism si o dau in xenofobie, sunt punctuali in cel mai bun caz daca isi impun chestia asta nu pentru ca vine din ei, au invatamant de cacat? O fi fost exact jumatatea estica a Europei plina de popoare de aluat prost?

Cat am stat cu fata la taclale o ora doua am constatat ca desi ne exprimam destul de fluent in limba neutra pe care o foloseam, ca nici eu nu stiu slovaca, nici ea romana, au existat momente cand pentru ca discutia atingea teme unde vocabularul ne era cam „rarefiat” trebuia sa cam stam cu telefoanele pe masa desi nici unul din noi nu aveam obiceiul asta. De bine de rau atat eu cat si tipa asta am mai stat prin strainataturi si am folosit limba engleza si tot au fost momente cand am schiopatat serios, colocvial vorbind. Am aflat atunci ceea ce stiam de mult, dar refuzam sa accept: un neajuns inerent al oricarui sistem de invatamant e faptul ca nu poate suplini ci doar simula si compensa experienta profesionala. Scoala e practic o simulare pentru ce urmeaza sa faci tu in viata profesionala.

Legea 1/2011 si restul actelor normative care reglementeaza sau aduc amendamente la functionarea invatamantului romanesc nu reprezinta altceva decat un copy-paste caragialescian al legislatiei care a precedat-o pe cea actualmente in vigoare dupa dar din pacate si dinainte de ’89 pe sistem sa se revizuiasca primim dar sa nu se schimbe nimic. Legiuitorul roman ca mai intotdeauna a dat dovada de creativitate devenind artizanul unui paradox legislativ: legea este pe cat de riguroasa pe atat de lejera cand vine vorba de reglementarea mobilitatii cadrelor didactice. Mai pe romaneste cum intra oamenii in sistemul de invatamant si daca au intrat deja cand si cum se pot muta de la o scoala la alta.

De exemplu daca un prof de la o scoala da coltu’, isi da demisia (rareori se intampla), procreaza, se pensioneaza sau se imbolnaveste si trebuia sa lipseasca pe termen ceva mai lung, unitatea scolara in colaborare cu inspectoratul poate declara in urma consultarilor postul respectiv rezervat sau vacant urmand sa demareze procedura pentru ocuparea functiei respective. Legea e foarte difuza la acest capitol si plaseaza decizia in sarcina unitatii scolare sau a inspectoratului, ambele entitati avand libertatea de a opta pentru transferarea/detasarea unor cadre didactice aflate in sistemul de invatamant dar la alte scoli sau un fel de „angajare din sursa externa” in sensul ca organizeaza un concurs alcatuit din proba teoretica si practica pentru ocuparea postului cu pricina. Asa se face ca undeva inainte de 1998 Marioara Lata a fost transferata de la un colegiu tehnic (titulatura la ora respectiva fiind „liceu industrial”) direct la Colegiul National „Unirea” una dintre cele mai bune institutii de invatamant pre-universitar din judetul Mures in timp ce in cazul Mariei Comsa sotie de director la o companie de distributie a gazului a fost angajata ca debutanta undeva prin 2004, la numai un an dupa reusind sa se titularizeze pe catedra respectiva.

Reglementarile au fost nu intamplator concepute pentru ca in functie de context sa se mearga fie pe mana unor persoane experimentate si deja rodate in detrimentul celor noi fara prea multe „jocuri” in picioare sau vice-versa sa se dea sansa unor persoane mai tinere si mai proaspete sa aduca un plus de determinare si diversitate fata de cei rutinati si ancorati in traditii din generatiile mai vechi. In realitate cadrul legislativ nu incurajeaza improspatarea bazinului de selectie ci nu face altceva decat sa permita ca, sub pretextul unei experiente superioare sau dupa caz al elementului etatii, unele persoane sa ajunga la institutii de invatamant cu staif fiind protejate de o competitie autentica. Experienta lui Marioara Lata nu era altceva decat plafonare din cauze genetice, iar „tineretea” lui Maria Comsa un statut ce casnica care s-a trezit pe la vreo 30 de ani ca „vrea sa aiba si ea o ocupatie”. Asa a prins contur in invatamantul din Romania forma fara fond in care unii elevi nu erau trecuti absenti desi de la catedra sau din banci se vedea cum beau pe o banca de pe bulevard in timp ce unii erau pusi absenti pana in momentul care unitatea scolara primea certificatul de deces.

Va urma

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

În curtea școlii (I)

evaluari nationale - DUCA MIHAEL ADRIAN

Toamna numărăm bobocii, vara dobitocii

Îmi amintesc cum undeva pe la jumătatea lui iulie 2006 am intrat în liceu pentru ultima oară să îmi ridic diploma de bac, patalama de căpătâi pentru plecarea în aventura viageră. La „eliberări acte” era Mirela împreună cu o slinoasă al cărei nume l-am uitat de mult și nu fac nici în ziua de astăzi eforturi pentru a mi-l aminti. Tot ce stiu e că prin contactul tactil cu docomentul pentru care asudasem un an de zile și părinții mei plătisera ore în privat duduia risca să-l greseze prematur. Scârbos? Da! Dar stai să vezi ce urmează…

Era o cutumă ca elevii de serviciu să îi ducă surorii slinoasei în fiecare lună „banii de pensie” pe care slinoasa îi ținea în birou la secretariatul liceului, fapt care îmi dădea de gândit până și pe vremea aia. Nu încape vorbă că banii nu erai legați cu elastic nici nu ni dădea grasa în ciorapi sau pungi ci legați foarte oficial cu bandă de 8 mm din polipropilenă. Acum de ce grasa primise procură să ridice banii în numele lui soră-sa atâta timp cât am văzut cu ochii mei că se deplasa cu ușurință și nici nu părea prea suferindă, știe dreq. Eu bănuiesc că erau bani din șperțuieli dar na…it’s just a hunch.

Mirela era din păcate un element cât se poate de tipic pentru învățământul pre-universitar din România, fără ca asta să însemne că nu existau și destule excepții. Ajunsese laborantă folosindu-si cavitățile ceva mai elastice și mai lipsite de țesut decât cutia craniană (exact ca și doamna director și sefa catedrei de limba română de la ora respectivă etc.). Nu că acolo ar fi fost prea mult țesut, dar nu prea exista o cale de intrare.

Când eram prin clasa a 10-a era anul de grație 2003-2004 și îmi făceam veacul pe la Gabi care locuia lângă Unic, vis-a-vis de Școala Generală Nr. 7. Acolo socializam cu prieteni din copilărie și persoane din anturajul acestei studente năbădăioase la Medicină în cadrul unor seri „culturale”. Într-una din nopți în toiul chefului am ieșit cu un prieten să micționăm în scară că afară era prea frig și înăuntru era prea cald (ocupat) și dat fiind faptul că senzorii fotocelulă erau pe atunci o raritate am distins între etaje 2 siluete care făceau ce făceau și ardeau caloria fără a fi sesizat prezența noastră. Ăsta al meu m-a bătut pe umăr și îmi făcea semn cu degetul la gură și când am văzut că dă să apese butonul am început să râd și i-am luat-o eu înainte. Când s-a aprins lumina…fir-ai să fiu…Mirela care între timp se ridicase jenată în picioare și Virgil – gardianul liceului. Ne-am strecurat pe lângă ei și am furnizat îngrășăminte unor plante aflate în jardinierele de la parter. Am râs după aia cu ăsta de ne-am câcat pe noi.

Dar înapoi in viitor…după bac. Pe drumul către biroul de unde mi-am ridicat diploma am văzut o ușă întredeschisă unde niște tineri ceva mai în vârstă decât mine dădeau un examen „supravegheați” de o persoană care era cu spatele la ei și se uita pe fereastră. N-am putut să nu sesisez maniera colectivă în care erau rezolvate subiectele și pasate ciornele. Curiozitatea adolescentină m-a împins să o întreb pe Mirela ce examen dau ăia acolo la care asta îmi răspunde: „E un examen pentru profesori, dar nu înțeleg de ce te interesează. Mai bine îți băteai capul să îți faci o poză cu o cămașă care era mai puțin verde. Arăți de parcă ești din naționala Braziliei.” Adevărul e că nu mă interesa examenul în sine (care putea fi ori proba scrisă a concursului de ocupare a unui post declarat vacant/rezervat etc. ori a examenului de definitivat ori a ăluia de titularizare) ci faptul că cel care trebuia să prevină frauda se uita pe fereastră iar candidații (care se pretindeau ei înșiși formatori) copiau pe rupte. Au trecut de atunci mai bine de 13 ani și rolurile s-au schimbat. Ăia (unii din ei) care erau atunci la catedră sunt acum în pensie, care erau în bănci sunt la catedră, iar locul lor în bănci a fost luat de alții care atunci abia veniseră pe lume și învață acum să facă acelasi lucru. Rata de promovabilitate la bac a ajuns undeva pe la 67% (cifră cosmetizată bineînțeles) și e cea mai mică din ultimii 5 ani. De ce? Poate pentru că Mirela n-a observat că a mea cămașă (care era de fapt o bluză) era într-adevăr de un verde strident, dar se asorta cu hârtia diplomei.

Va urma

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Fenomenul Turcanu

silueta-de-un-hombre-tirar-algo_318-29140

Faptul ca Romania ramane mai mereu repetenta la lectia de istorie nu pare sa aiba ca finalitate demersuri guvernamentale pentru optimizarea modului defectuos in care disciplina cu pricina este predata in scolile mioritice. Printre specialitatile casei servite unor tineri in formare fara un discernamant inca prea functional se numara stereotipii, clisee, prejudecati si traditii prost intelese care odata interiorizate duc la emanatii comportamentale si cognitive de cele mai multe ori foarte deranjante pentru un om crescut si educat la modul profund si autentic. Mie la istorie de exemplu mi s-au incetatenit temporar, pentru ca mai apoi m-am mai maturizat si am constatat ca ceea ce mi se inoculase avea valoare de adevar 0, convingeri precum legatura indisolubila dintre patrie, stat si cetatean sau cetatean ca entitate umana si cetatenia pe care o primeste la nastere. Dascalii romani insista obsesiv pe legatura dintre cei care au tranzitat vremelnic sau nu spatiul secular demarcat de granitele de astazi, granite “ca un buchet de flori” asa cum imi cetera invatatoarea in ciclul primar. Suntem oare latini? Eu am avut colege care au studiat in Italia si au zis ca acolo nu e de saga nici la liceu iar la facultate cu atat mai putin. Am cunoscut plasatori in Valencia care s-au certat pentru mine cu chelnerii si sefii de sala pentru o reducere de 10% pe care mi-o promisesera si nu s-au lasat pana nu mi-au adus banii inapoi. Suntem oare balcanici? Am cunoscut profesori in Novi Sad care isi sarutau elevii in crestet si isi iubeau scoala pe care o slujeau de zeci de ani cu devotament, nu faceau din institutie de stat piata de desfacere, SRL si ghiseu de diplome cum fac Teodora Boar, Aurora Stanescu sau Cristina Branea.

Romanii isi manifesta patriotismul sub auspiciile urii, intolerantei, xenofobiei si a unei atrofii comprehensive vis-a-vis de evenimentele istorice. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca antisemitismul si genocidul practicat de Hitler este aruncat in carca tuturor germanilor doar pentru ca dictatorul era nici macar german ci dintr-un stat invecinat, vorbitor si el de limba germana. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca romanii ardeleni ii fac criminali pe toti maghiarii doar pentru ca niste stramosi de-ai lor preoti reformati sau catolici ori functionari publici au asuprit sau au comis atrocitati asupra bastinasilor pentru a-si conserva privilegiile. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca romanii invinuiesc popoare intregi pentru decizii luate in cel mai “bun” caz de un cabinet de ministri sau chiar un ministru de externe sau un minister al razboiului precum avea Austro-Ungaria care ducea o politica expansionista. Nu poate fi decat vina acestor dascali ca nu au reusit sa ii faca pe elevi sa inteleaga ca nici macar cei care au pus in trecut in aplicare deciziile unor guverne beligerante nu pot fi considerati vinovati cu atat mai putin urmasii lor din contemporaneitate. Cand mecanismele inter-statale intra in astfel de reactii in lant numite conflagratii mondiale saracia si suferinta nu mai au etnie. In situatii limita ceea ce pentru tine inseamna o crima, pentru partea adversa poate insemna o moneda de schimb pentru propria viata sau un bilet de rascumparare a familiei lui ori o fata morgana a bunastarii proiectata de un dictator care manipuleaza masele cu abilitate.

In care manual de istorie a romanilor este si argumentat logic ca eu as datora vreo forma de respect (chiar si manifestata sub forma unei profunde culturi generale) unui stat in interiorul granitelor caruia eu m-am nascut? Care manual sau profesor de istorie imi explica mie de ce exista convingerea ca eu sau oricare specimen din multimea numita generic popor roman am fi mostenit trecutul vreunui popor sau imperiu care ocupa acest teritoriu acum mai bine de 2000 de ani? La inceputul erei noastre infrastructura imperiului roman era state-of-the art. Infrastructura Romaniei o intrece intr-adevar pe cea din Bangladesh dar raportata la un etalon european nu cred ca mai face fata la fel de bine. Cum se oglindeste atunci trecutul in prezent? Concret…

quote-my-daughter-wants-to-throw-a-stone-at-a-bad-man-i-stop-her-from-throwing-shaking-my-w-c-fields-142-43-27Emilia Truta, profesoara de romana la fosta Scoala Generala Nr. 5, actual Gimnaziu de Stat Mihai Viteazu din Targu Mures era o autosuficienta. Umbla cu nasul pe sus si il saluta pe taica-meu cu o scarba existentiala de iti venea sa ii spargi mutra in fiecare dimineata cand ma ducea la scoala. Daca cumva nu o mai salutai saturandu-te de feedbackul oferit, intorcea capul dupa tine si se uita urat chestie in care persista cam o luna de zile. Fiica sa, Maria Truta, era dupa cum stiau toti o protejata a casei si se bucura in mod vadit de un regim preferential. Intr-una din zile am luat-o la misto eu, cu Alin Mihalte, coleg si prieten din copilarie, alaturi de Vasile Iacob, fiul lui Iacob de la Politie. A venit ma-sa cu o ariegarda profesorala si ne-a dus la directiune unde am fost trasi de urechi si besteliti in fata profesorilor si eu si Mihalte si fiul politistului pe motiv ca am fi jignit-o pe fiica sa. La varsta respectiva sincer nu mi-a prea pasat ba chiar m-a amuzat faptul ca pentru o copilarie facuta intr-o pauza cineva a reactionat atat de vehement.

Cazul Truta s-a transformat dupa ani multi intr-un echivalent cotidian de bullying cand Truta mi-a devenit din nou colega la Colegiul National Unirea din Targu Mures institutie patronata autoritar la vremea respectiva de Cristina Branea. Problema era ca aici institutia ale carei cursuri le frecventa Maria Truta iesea oarecum din spectrul autonomiei decizionale a lui Emilia Truta asa ca acum lucrurile nu mai erau la discretia ei, fiica sa fiind acum on her own. Mai mult decat atat aici era un esalon superior (vorba vine) unde se juca mai dur si trebuia sa te confrunti cu personaje precum un Alexandru Opriscan, fiu de politician, Tudor Buta, fiu de sefa OPC de la Reghin, Horea Hadarau, navetist foarte dornic de afirmare. Mai venea colac peste pupaza si Vasile Rus, magister cu infinite virtuti mai putin bunul simt sau tactul pedagogic. Aceste 3 personaje impreuna cu somitatea de la catedra, i-au facut lui Truta anii de liceu un calvar transformand treptat sicanarile si tachinarile in persecutie in toata regula. Intr-una din zile am fost invitati intr-o maniera politieneasca in biroul directorului, fapt pe care totusi il consider relativ la practicile de la Scoala Generala Nr. 5 un mod discret si elegant de a avertiza niste elevi ca au cam sarit calul. Problema e ca respectabila Cristina Branea i-a bagat pe toti in aceeasi oala pentru citez “a nu face discriminari” si a purtat discutia cu toti cei 6 baieti din clasa fapt care m-a infuriat la culme. Ce vina aveam eu ca Opriscan avand un ascendent de statut datorita tatalui sau ii trata pe oameni si pe colegi in speta asta ca pe niste animale de circ? Ce vina aveam eu ca Buta nu prea avea o autocenzura printre altele si datorita faptului ca maica sa il obisnuise cu ideea ca orice se poate cumpara? Ce vina aveam eu ca Hadarau, baiat poate bun altfel, facuse 7 ani la stana? Ce vina aveam eu ca Vasile Rus nu tinea cont de faptul ca nu poti sa te erijezi in parintele unui copil pe care pana la urma nu tu l-ai adus pe lume. Nu ai de unde sa stii daca ai fi fost tatal unei fiice cu intarziere mintala nu ai fi luat poate aceleasi decizii condamnabile de altfel pe care le-a luat Emilia Truta. Aici era vorba despre a lasa un copil nascut prematur cu probleme sa se chinuie intr-o clasa normala vs a-l trimite la o institutie pentru copii cu dizabilitati. E delicat…

“Maine daca v-ar cadea o caramida in cap si nu ati mai fi intregi asa cum sunteti astazi nu cred ca v-ar conveni sa fiti tratati cum o tratati voi pe colega voastra.” (Cristina Branea) Bun tanti Cristina…de acord…da eu ce pula mea am facut?

Turcanu mi-a fost mie si lui Opriscan (fiul) coleg de generatie. Era ori nefutut, ori complexat ori homosexual sau din toate cate un pic. La un moment dat li se pusesera mai multora din liceu pata pe el, ca era mai ciudat. Au inceput sa se lege de el in mod sistematic, Alexandru Opriscan fiind mereu cel care dadea tonul. Intr-una din zile, mai pe la sfarsitul anului scolar ma intorceam cu Dorgo de la chiulit si eram foarte molesit de caldura si de portia de vin pe care tocmai o servisem in cetate, motiv pentru care nu prea dadusem importanta unui elev care alerga dupa alt elev si incerca cu mult zel sa ii nimereasca teasta cu un pietroi pe care il tinea in mana dreapta, nici unei profesoare care preventiv tinea catalogul in dreptul capului. Intru in liceu si aflu ca Turcanu facuse o criza de isterie si ameninta ca isi omoara colegii, ca da drumul la gaz si ne omoara pe toti. Cu cateva pauze inainte, in dimineata zilei respective Opriscan il tachinase si omul e drept…cu efect intarziat rabufnise in ora de engleza pe care clasa respectiva o tinea in curte. Acum sunt de acord cu Opriscan ca unui om care vrea sa dea drumul la gaz sa isi arunce semenii in aer nu ii sunt toti boii acasa, sau poate chiar nici unul, dar tu sa vezi ca ii lipsesc cateva doage si sa il expui in mod repetat si deliberat la un stimul la care vezi ca manifesta sensibilitate nu esti putin cam jegos asa ce zici? Cam asa e cu fenomenul bullying…asa era si cand eram eu in liceu, doar ca nu ii zicea asa si sa stiti ca nu e marfa de import ci a fost creat si tolerat de indivizi care mai mult sau mai putin sufera de o manie a puterii.

La Opriscan de exemplu aceasta tulburare se manifesta printr-o manie a consumului (cheltuia bani in fiecare pauza chiar si cand nu era necesar), comportament teatral si exagerat (se crucea la cele mai neinsemnate intamplari) si nu in ultimul rand cruzime.

Psihologia pe care au studiat-o stimatii profesori din Romania la modulul psiho-pedagogic se numeste cognitiv-comportamentala si i-ar determina sa il incadreze pe Turcanu sau pe Truta la cazuri patologice intrucat comportamentul era, mai ales in cazul lui Turcanu unul deviant. O scurta privire in istorie insa i-ar fi ajutat pe dascalii nostrii sa constate ca intre Romania si tarile in care pionierii psihologiei au stabilit niste puncte de reper pentru normal si anormal a existat de la bun inceput un ecart care s-a marit cu timpul tot mai tare. In gradinitele din Suedia de exemplu exista paturi personalizate cu numele si poza fiecarui copil la capatai pentru a-l ajuta sa isi constientizeze identitatea. Vesela este de asemenea inscriptionata si adaptata marimilor unui copil de varsta respectiva, iar parintii pot vedea prin intermediul unei aplicatii ce face copilul in fiecare moment al zilei. In Romania cei din generatia mea si ma refer aici la copii norocosi, cum am fost si eu, ajungeau pe pile la gradinite bune ceea ce insemna ca iti aducea supa de visine cu galeata parca hraneau vitele cu furaje la o ferma. La inceputul anilor 90 cand aveam eu varsta de prescolar gradinitele romanesti erau ca niste grajduri asta ca sa folosesc un eufemism. De asta Turcanu, si nu vreau deloc sa ii iau apararea, ar fi putut fi considerat la fel ca si Truta un caz patologic daca ar fi crescut in conditii de Occident si colegii l-ar fi respectat, iar el si in varianta respectiva ar fi amenintat ca da drumul la gaz. Insa daca el a crescut in conditiile in care a crescut si a trebuit sa treaca pe sub furcile caudine ale institutiilor de invatamant romanesti poate ca e in mod paradoxal firesc sa o mai iei si razna, desi nu e ceva normal.

Emergenta platformelor de socializare din oceanul tehnicii de calcul si al desuetelor mijloace de informare in masa ale anilor 90 2000 a marcat abolirea statutului despotic de entitate apex in care mai toti politicienii romani s-au erijat odata cocotati la pupitrul puterii/sau opozitiei de unde intr-o masura mai mica sau mai mare au putut sa puna statul pe o traiectorie convergenta intereselor lor sau celor carora le datoreaza “scaunul”.

Informatia care circula cu viteza luminii a reusit de foarte multe ori sa zadarniceasca operatiuni pe care distinsii domni numiti impropriu demnitari le doreau tainice si mai important decat acest lucru, a devoalat adevarata identitate mediocra a unor indivizi prezentati de presa prestatoare de servicii de lavaj rectal ca fiind excelenti.

Opriscan impreuna cu alti oameni de teapa lui care conduc un stat membru in structurile euro-atlantice au fost desacralizati si pierzandu-si aura au cazut in mijlocul mahalalei inepte pe care o incetateneau ca si titulatura prin domnul Teodor Baconschi cu atata superioritate si nemernicie la inceputul lui 2012. Oripilati probabil de gandul ca si ei pot fi injurati daca merita si ca respectul trebuie sa si-l castige nu sa il impuna asa cum o faceau pana deunazi, acesti fetusi ai democratiei romanesti persevereaza si reusesc sa tina in viata himera saracului anonim care intra in politica ca atare si iese bogat si faimos.

Concluzia la care ajung e ca romanii isi baga istoria care nu le convine sub pres si creeaza alta pe placul lor chiar si temporar pentru a crea o perdea de fum la adapostul careia sa isi faca matrapazlacurile sau sa uite ca tara lor e asa cum nu le convine dar ca sunt artizanii propriului esec.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,