RSS

Arhive pe categorii: Oameni care au schimbat Romania

Spune-mi despre noi

Florin-Barbu-a

Un fenomen foarte des intalnit in Romania la cantareti, posesori de instrument sau simpli consumatori de curent (caci nu consider ca asemenea specimene ar avea loc sub umbrela semantica a termenului “muzician”) il reprezinta intelegerea foarte precara a unor principii pe baza carora functioneaza industria muzicala. Paradoxul apare in momentul in care se constata ca domnii acestia (sau dupa caz doamnele acestea) insisi au profitat sa zicem de un mecanism uns cu inechitate si desi au facut-o in majoritatea cazurilor din instinct si nu constient, au ajuns in cele din urma sa se planga de regulile jocului facute tocmai de ei. Reguli create de oameni care nu faceau fata pentru a face fata au ajuns cu timpul aceeasi stacheta la nivelul careia nu se puteau ridica insa puteau sa o doboare ca sa o puna mai jos, acolo unde puteau ei sa pozeze in campioni.

As asemana tot ce tine de perceptia artei cu domenii vulnerabile la subiectivism si implicit la vicieri de rezultat. Uite de exemplu culorile sau arta culinara. Daca tie iti place rosu sau supa de pui si mie imi place albastru sau ciorba de vacuta, asta inseamna ca esti mai destept ca mine si eu mai prost ca tine? Sau invers? Eu sunt eu si tu esti tu ca suntem fiecare echipati cu un cod genetic modelat de stimulii externi.

Preferintele publicului sunt o chestie extrem de dinamica si oglindesc standardele publicului dintr-o epoca data dar si apartenenta sa la o anumita categorie sociala. La fel cum in Prusia in a 2-a jumatate a secolului 19 exista mai multa lume care asculta muzica de proasta calitate la chermezele organizate de ADAV (partidul muncitoresc) in cinstea pulimii decat lume care il asculta pe Richard Wagner (chit ca si la Wagner era intrarea moca, acesta traind din donatiile colectate de familia contelui von Schleinitz), exact asa exista in Romania lui 2018 si exista si la inceputul anilor 2000 o majoritate covarsitoare care asculta un fel de junk music. Pe sistem am balotat dar inca nu m-am saturat.

In categoria paradoxurilor bipede pare a se incadra si domnul Florin Barbu care a fost un beneficiar al trendului publicului catre acest gen de muzica semi-preparata. Apropo de muzica facuta cu samplere, Barbule…Partizan nu avea DJ in trupa? Nu avea asa-i? Originar din Sibiu, acest individ a fost si turist in Timisoara, sau cel mult chelner si inca unul ranit in orgoliu si deloc profesionist, caci de muzician sau macar lautar nu cred ca ar putea fi vorba in cazul dansului. Am remarcat precum am amintit si mai sus paradoxul pe care nimeni nu il poate trece cu vederea atunci cand canti in trupa cu Adrian Plesca (Artanu’) care spunea cu gura lui intr-un interviu in Jurnalul National ca in clasa a 6-a era cu 2 ani in urma la pian, canti cu Proconsul care e o trupa de diletanti, canti si alaturi de Cargo care sunt mai buni la pilit decat la cantat si ai si un oarecare succes dar nu acuzi faptul ca in mare parte gusturile spectatorului roman se bazeaza pe niste valori deloc autentice decat in momentul in care acest lucru nu te mai avantajeaza. Nu pot sa inteleg cum poti sa te duci sa canti cu Artanu’ o piesa precum “Asta-i tara” cand solistul trupei recunostea singur ca era in urma cu 2 ani cu pregatirea la ceea ce ar fi trebuit sa fie obiectul muncii, adica pianul. Domnul Plesca nu numai ca nu a tins catre excelenta, dar nici macar mediocru nu a fost. Era printre codasii clasei nu neaparat din lipsa unui capital genetic ci pentru ca in loc sa studieze el se juca cu aia prin nisip in parc la IOR. Si dupa toate astea vii si canti ca asta-i tara. Asta-i tara ta…nu in sensul ca eu imi reneg originea ci in sensul ca eu ma uit la romanii care nu neaparat ca au ajuns excelenti dar macar au tins catre acest standard.

Chestia asta am facut-o pe facebookul lui in cadrul unui post in care el deplangea moartea dar si lauda totodata activitatea omului de radio Andrei Gheorghe si critica tendinta cotidiana a posturilor de a difuza muzica de consum, aruncand in carca retelelor de radio, a caselor de discuri, a coruptiei si a fostilor sau actualilor colegi de-ai lui taica-meu din radiodifuziune configuratia playlisturilor rulate de statiile cu pricina. Am primit o avalansa de mesaje injurioase, unele chiar de amenintare din partea acolitilor acestui domn precum si replici care puneau la indoiala expertiza profesionala si calitatea de absolvent al Universitatii “Politehnica” din Timisoara sau activitatea din radiodifuziune a tatalui meu, Viorel Bercea.

Acum de morti numai de bine, referindu-ma aici la Andrei Gheorghe. Cat despre casele de discuri sau posturile de radio, ele reprezinta, ca sa fac o echipolenta cu domeniul alimentatiei publice, un fel de hypermarket pentru ascultatori. La fel ca si acum mai bine de 150 de ani exista si lume care citea ce rost are sa citesti, dar si lume care lua presa de scandal de la baiatul din piata. Exista lume care asculta muzica clasica si lume care asculta muzica de paranghelie. Si in contemporaneitate situatia este exact aceeasi, cu amendamentul ca acum balanta inclina chiar mai mult catre formele de arta mai usor de digerat. Intr-o societate in care pana si timpul de asteptare pentru aprobarea tranzactiei la cumparaturi este un adaos nedorit si se opteaza tot mai des pentru tehnologii precum pay wave, ar fi culmea ca stirea zilei sa fie despre metamorfozele barocului sau la radio sa intre in heavy rotation Concertul nr. 2 de Rachmaninoff. Ritmul in care curge viata in ziua de azi a impus niste gusturi care cuprind un spectru de stiluri mai “soap”. Casele de discuri nu au facut altceva decat sa isi adune un portofoliu de artisti ceruti de public si sa il propuna pentru difuzare. Toate astea nu au contat pentru domnul Florin Barbu. Atata timp cat posturile au difuzat muzica interpretata de el. Vorba vine…interpretare…

Domnul Barbu impreuna cu alti indivizi care se considera nedreptatiti omit (voit sau nevoit) rolul intermediar pe care l-au avut retele precum Radio Zu sau Kiss Fm sau case precum Cat Music, Media Pro sau Roton si au impresia ca respectivele entitati ar fi o asociatie caritabila sau stiu eu ce fond de investitii care sa ii finanteze lui fanteziile muzicale. Casa de discuri nu e pentru tine, ci e pentru ei. In mediul privat, mai ales pe o piata atat de volatila precum cea din media, supravietuirea e grea daca nu te numesti Radio Romania Actualitati care traieste din subventii asa cum probabil a trait si dansul si inca mai traieste. Orice banuiala ca respectivii directori muzicali sau de programe actioneaza pe principiul nepotismelor sau ca ar fi stimulati de foloase materiale atunci cand fac selectia pieselor care intra in playlist ar sfida cea mai elementara logica. Cati bani poti sa ii dai sau ce favor poti sa ii faci unui om ca sa riste scaderea audientei si implicit a minutului de publicitate si poate insasi existenta retelei doar pentru tine sau X-ulescu? Castigarea unei singure frecvente la licitatie la CNA costa de la cateva zeci de mii de euro in sus, daramite o retea intreaga. Ar trebui date spagi imense ca cineva sa fie dispus sa riste investitii de sute de mii de euro doar ca sa te difuzeze pe tine in regim preferential. Omul e clar ca nu e de pe lumea asta…

Casa de discuri si radioul vad artistul ca pe un produs pe un raft. Daca tu poti sa devii o rotita din angrenaj si sa ajuti intregul mecanism sa functioneze mai bine atunci ramai, daca nu ai plecat exact cum ai venit. Chestia ironica e ca exact o buna parte din spectatorii care aplaudau si cereau trupele in care era Florin Barbu acum vreo 15 ani si datorita carora acesta era difuzat la radio, au optat acum pentru alte trupe motiv pentru care bampirii de la radio au facut adaptarile de rigoare. Acum brusc gusturile celor care el le datora un indice de popularitate, e drept, efemer au devenit proaste si DJ-ii care odinioara il difuzau sunt capcauni. Adevarul e ca gusturile radioascultatorilor erau in genere proaste si inainte iar DJ-ii axati pe audienta si pe profit, nu pentru ca sunt incompetenti sau nu au gusturi fine ci pentru ca asta le era meseria si din asta castigau. Multi dintre aia de care mananci tu maro difuzau inainte sa ajunga la posturi de main-stream la posturi locale blues sau metale grele, sau cel putin asta ascultau acasa.

Ca asta ar fi un argument ca sa spui ca un om de radio e de regula abrutizat spiritual si difuzeaza ce se cere sunt de acord. Dar de cerut cer aia care te cereau pe tine si acum nu te mai cer, ci cer altceva. Dar sa faci de 3 parale pe un om care a fost director la Uniplus Radio, Radio Impuls, Mix Fm si Atlas Fm si sa spui ca a facut Politehnica in 10 ani si ca nu stie sa invarta o piulita sau sa vorbesti in termeni peiorativi de oameni care i-au fost colegi, au urmat multi aceleasi filiere teoretice si conduc acum retele nationale de radio mi se pare o dovada clara a faptului ca n-ai stiut cand sa te retragi, ba dimpotriva, ai fost dat afara de fiecare data. Fie de membrii trupei, fie de public.

Intr-adevar rezistenta materialelor nu are nici o legatura cu muzica sau cu playlisturile de la posturile de radio, dar Medicina nici macar atat. Plus ca tu Barbule, nici macar nu ai terminat-o, ori taica-meu si colegii lui au terminat din cate stiu in durata standard, adica 5 ani. Nu uita insa ca pe vremea cand tu nu erai nici in ciclul primar taica-meu punea muzica de la Europa Libera la postul de radio al liceului si risca sa isi compromita viitorul pentru a promova muzica de calitate si o facea pe gratis, din pasiune pentru muzica. Pana ai ajuns tu sa ai prima formatie omul avea deja vreo 10 ani de experienta in radio. Asta i-ar indreptati pe oamenii de radio pe care ii critici tu sa faca un playlist mai mult decat pe tine, nu diploma de inginer.

Canti cu repetenti la pian ca Artanu’, cu amatori si betivi si le mai spui altora sa le fie rusine ca isi castiga painea difuzand gunoaie cand pana nu demult oamenii aia tocmai pe tine te difuzau. Aia care difuzeaza gunoaie au avut curajul sa spuna adevarul si in comunism, tu nu ai avut sangele asta in instalatie nici macar in democratie.

A pune ascensiunea altora pe seama sprijinului politic mi se pare un tupeu jegos tinand cont ca perioada de apogeu a trupei Proconsul a coincis cu casnicia lui Bodo cu Ioana Basescu, la fel si declinul cu perioada dupa divort. Dar normal ca nici aici nu se pune.

Cred ca diferenta dintre unul care a vorbit si a avut curaj in comunism si unul care a tacut chitic ba dupa ‘90 a mai cantat si muzica de protest ca a prins vezi Doamne curaj sa arate el cat e de razvratit impotriva sistemului e una astronomica. E diferenta dintre un om care e capabil sa treaca si peste instinctul de supravietuire si sa vorbeasca deschis desi asta il putea costa libertatea si unul care nu e capabil sa lase nici macar orgoliul aferent calitatii de membru in trupa X sau Y si isi piaptana “sefii” pentru a fi pastrat in echipa, iar pe la spate isi vorbeste colegii de breasla ca un pervers, chestia asta facand-o de multe ori pe xbass.ro “fara a da nume”. Cred ca diferenta dintre un om caruia nu ii e frica nici de inchisoare si unul caruia ii e frica pana si de a nu fi acceptat sau a nu mai aparea la televizor e ca diferenta dintre Florin Barbu si un muzician. Sau ca diferenta dintre mini-fotbal si Champions League.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitala (V)

Ajungand in tabara celor care sustin ca argumentul securitatii nationale nu ar trebui sa justifice sacrificarea drepturilor fundamentale nu ai cum sa nu il cunosti pe cripto specialistul Karsten Nohl. Berlinezul administreaza Security Research Labs, firma sa specializata pe protectia datelor online. Compania sa si-a castigat renumele mondial prin depistarea punctelor vulnerabile din retelele de telefonie mobila. Nohl insusi a spart PIN-urile catorva cartele SIM pentru a demonstra cat de facil este sa accesezi fara consimtamant date cu caracter personal. Experienta sa este de mare pret atunci cand vine vorba de imbunatatirea securitatii traficului de date. Ca si om de stiinta si cercetator acesta stie ca tehnologia de ultima ora poate fi folosita pentru a investiga cele mai intime aspecte ale vietii cuiva.

“Ca si membru al unei culturi care inca mai crede in sfera privata nu as dori sa admit ca oamenii au abandonat paradigma vietii personale, desi se pare ca asta e trendul in multe zone ale mapamondului, in special la generatiile mai tinere. Asta inseamna ca daca dorim sa prezervam sfera privata va trebui sa ne implicam in mod activ. Statele vor incerca bineinteles exact opusul. Cu timpul descoperi ca sub conceptul combaterii criminalitatii si a terorismului ne este inoculat ca trebuie sa cedam an de an un pic din viata privata pentru a ajuta statul. Prin aceste concesii ii ajutam de fapt pe cei care ne conduc, dar si pe Google, Facebook sau alte corporatii ramificate la nivel mondial care ne restrang din ce in ce mai mult spectrul de formare a unei opinii.”

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitală (IV)

La numărul 516 de pe o stradă oarecare un cetăţean din New Orleans se uită la televizor. Ceea ce el urmăreşte nu este un canal oarecare ci înregistrările camerei din faţa casei. “Asta era azi dimineaţă. Un vecin era în faţa casei. Îl recunosc după figură. Da ştiu că astfel renunţăm la o parte din libertate. Însă în schimbul acestei concesii obţinem o siguranţă sporită. Cred că puse în balanţă aceste 2 elemente reuşesc să echilibreze talerele. Decisiv este însă să ajungem şi la niste rezultate.”

Când spunem securitate ne gândim întotdeauna la supraveghere. De ce facem întotdeauna această asociere aflăm de la un sociolog care e un trend-setter la nivel mondial în acest domeniu. Pe lângă catedra de la Universitatea Kingston din Ontario Canada, David Lyon deţine şi un laborator de cercetare care studiază de 20 de ani încoace efectele sociale pe care le are supravegherea.

“E vorba de echilibrul sau tensiunea dintre libertate şi sfera privată sau dintre siguranţă şi libertate. Discuţia poate începe din mai multe puncte. Mie însă mi se pare că ar trebui mai întâi să se răspundă la întrebările cu adevărat importante. Cuvântul siguranţă este în ziua de astăzi unul dintre cei mai importanţi termeni dar totodată şi unul dintre cei mai vagi. Ce este siguranţa şi cum ar putea fi definită ridică multe întrebări fără răspuns. Cu atât mai mult cu cât acest termen e asociat adeseori cu siguranţa naţională. Ce este siguranţa naţională şi a cui siguranţă naţională încercăm să o protejăm sau să o mentinem? Astea sunt întrebările şi sunt teribil de importante.”

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitala (III)

Interconectarea camerelor de supraveghere ii permite fostului agent Brian LeGard sa puna pe picioare un sistem de supraveghere cu posibilitati nelimitate: “Toate imaginile surprinse de camerele instalate pe proprietatile voluntarilor ajung in centrala politiei din New Orleans. Proiectul NOLA sprijina autoritatile uzand tehnologie de varf si aducandu-i impreuna pe acestia si pe cetateni. Sistemele sunt interconectate si montate pe proprietati private nu pe domeniul public. Toti participantii isi pun voluntar casele sau magazinele la dispozitie si sunt gata sa isi conecteze sistemele la retea. Datele ajung in centrala politiei unde sunt colectate, activitatea neimplicand costuri de functionare.”

In Europa e in vigoare interdictia de a filma proprietati private. In SUA in schimb este acest lucru nu numai permis ci filmele pot fi chiar publicate pe internet. Unul din voluntarii la acest proiect explica: “M-am asociat cu vecinul si am montat cele 2 camere intr-o asemenea maniera incat acestea filmeaza in directii opuse. Putem filma pe oricine indiferent de directia in care se deplaseaza prin fata casei noastre si ii putem vedea fata. Dupa cum vedeti aceasta camera e orientata intr-o directie iar cea de pe casa vecinului in cealalta. Sunt camere nightvision de 3 megapixeli. Acestea lucreaza cu infrarosu de unde si succesiunea circulara de ledurii rosii. Inregistrarile sunt trimise din casa mea iar proiectul NOLA are acces la ambele camere. Putem trimite acest clip direct ofiterului de serviciu de la Politie. In cazul acestei talharii acesti 2 indivizi au lovit-o pe aceasta doamna si i-au furat geanta. Ii ajutam pe politisti cat de mult putem. Am putut sa ii identificam pe agresori. Pot fi observati pe aceasta inregistrare cu geanta doamnei. Colac peste pupaza unul dintre infractori mai si zambeste in timp ce fuge cu geanta victimei in mana. Va avea batai de cap in instanta. Cred ca magistratilor nu le va pica prea bine cand vor constata ca a mai si ranjit. Inregistrarile tuturor acestor 770 de camere implicate in proiect pot fi folosite ca probe in instanta.”

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitala (II)

Mark Rotenberg se bucura ca si jurist de o reputatie internationala. Avand expertiza si in domeniul IT acesta a luat adeseori cuvantul in fata Congresului Statelor Unite in cadrul interpelarilor pe tema securitatii cibernetice. El administreaza si Electronic Privacy and Information Center una dintre cele importante asociatii pentru protectia datelor cu caracter personal.

Acesta afirma: “Societatile moderne in care traim se afla in fata unei decizii care ne va contura viitorul. Aceasta decizie e una politica insa modul in care o abordam isi aduce si el aportul la forma in care aceasta va fi adoptata pentru ca toti spunem ca nu ne pasa de lucrurile astea. Faptul ca Guvernul aduna toate aceste informatii, cine are acces la ele si cum sunt ele folosite. Nu ne pasa ca ai nostri copii cresc intr-o societate permanent monitorizata. Caci am impresia ca la asta s-ar putea ajunge. Probabil exista oameni care considera ca e un aspect oarecum firesc al vietii moderne si ar trebui ca toti sa se obisnuiasca cu riscul iminent al traiului in simbioza cu tehnica de calcul. Sper ca nu se va ajunge la o astfel de obisnuinta. Consider ca un astfel de viitor ar fi un fel de inchisoare digitala pentru fiecare dintre noi. Vom fi asemenea unor detinuti.”

Cand acceptam monitorizarea vietii noastre private cedam si o parte din libertatea noastra. La nivel mondial se confrunta in acest domeniu 2 viziuni controversate. Apartenentii uneia dintre tabere se revolta in numele libertatii si impotriva intruziunii in viata privata in timp ce ceilalti vad in dezvoltarea tehnologiei o oportunitate ideala de a-si imbunatati siguranta.

In SUA unde domeniul public poate fi supravegheat fara mandat judecatoresc sau consimtamantul cetatenilor se face printr-o initiativa cetateneasca un prim pas in directia unui viitor fara precedent. Sistemul municipal de supraveghere NOLA (acronim pentru New Orleans) a fost initiat de cetateni voluntari care au montat pe proprietatile lor camere de supraveghere.

“Am vrut sa punem o camera acolo sus, una la colt si una la usa de la intrare.” spune una dintre localnice.

Ce se intampla insa cand fiecare il urmareste pe celalalt?

“Pot accesa oricand toate cele 32 de camere din cartierul nostru. De pe orice calculator sau smartphone. Acestea sunt totodata conectate la sectia de politie. Este un aspect inedit ca autoritatile primesc sprijin de la civili sub aceasta forma. Consider ca e important ca in New Orleans cetatenii se implica in combaterea fenomenului infractional. Avem tot mai putini politisti si exista evenimente pentru care efectivele autoritatilor acopera cu greu zonele rau famate.” adauga aceasta.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Umbra digitală (I)

A vedea fără a fi văzut. Cam asa ar putea fi definit principiul de bază al supravegherii. Deşi prezentă de mult timp în viaţa cetăţenilor, calitatea şi acuitatea acesteia s-a schimbat radical în ultimii 10 ani în urma progresului tehnologic. Din supravegherea cu scop precis a unor indivizi aceasta s-a transformat într-un spionaj global al maselor. Odinioară destinat doar spaţiului public acesta pătrunde între timp profund în vieţile noastre private. Simpla închidere a uşii sau tragere a perdelei ar returna în echivalent informatic un mesaj de eroare. Un ochi invizibil şi-a făcut cuib în cele mai lăuntrice colţuri ale fiinţei noastre. Jocuri în reţea sau device-uri de uz cotidian, activitatea pe reţelele de socializare, funcţii de notificare pe telefoanele noastre, consultarea motoarelor de căutare. Comportamentul nostru online lasă în urmă un flux abundent de date. Informaţii care odată analizate creează o noua identitate asupra căreia nu avem nici un fel de control. Cu un singur click viaţa noastră privată poate fi devoalată.

Într-un videoclip de prevenţie al unei uniuni de instituţii financiare din Belgia se organizează un experiment în cadrul căruia 4 persoane reuşesc să pozeze în clarvăzători fără a da de bănuit că nu au făcut altceva decât să adune informaţii care se bazau exclusiv pe postările de pe reţelele de socializare ale unor persoane. Materialul atrage atenţia cu privire la faptul că ceea ce postăm în mediul virtual nu mai e proprietatea noastră. Concluzia e că niciodată de la apariţia tehnicii de calcul încoace oamenii nu au fost mai controlaţi ca în momentul de faţă.

70 de procente din convorbirile din reţeaua de telefonie mobilă sunt interceptate. Milioane de ore de conversaţii online prin intermediul webcamului sunt urmărite în mod clandestin de serviciile secrete. Întreaga noastră existenţă se prezintă între timp sub formă de set de date, iar serverele “ţin minte” fiecare detaliu din vieţile noastre. Cine stochează aceste informaţii, cum sunt ele folosite şi în ce scop? Un post tv franco-german cu format cultural s-a îndeletnicit vreme de 2 ani cu găsirea răspunsurilor la aceste întrebări. Pentru realizarea documentarului realizat de acestia au fost consultaţi experţi în securitate cibernetică, hackeri, whistlebloweri dar şi giganţi precum Google sau Facebook precum şi servicii secrete care adună şi analizează aceste informaţii.

În timp ce graniţele dintre supraveghere, putere şi tehnologie se înceţosează văzând cu ochii, se adânceşte şi falia dintre aceste tabere. Dintre militanţii pentru drepturile şi libertăţile cetăţenesti şi partizanii supravegherii şi ai statului poliţienesc. Se conturează un schimb de paradigme care pentru cetăţeni ar putea să însemne un nou arhetip social.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un’ te duci tu Leule?

000_7559431L

În lanţul trofic al pieţei valutare leul îşi pierde statutul de prădător alfa care l-a consacrat pe tărâmuri mai puţin abstracte ca rege şi simbol patruped al curajului, forţei, puterii şi autorităţii.

Leul nostru, botezat ca atare după ieşirea din uz a talerilor olandezi care au reprezentat moneda oficială în Ţările Române până în a 2-a jumătate a secolului 18, a purtat de-a lungul timpului prin jungla monetară a marilor ginţi ale lumii chipuri de seamă pe aversul său însă reversul ne-a arătat întotdeauna că el şi-a desfăsurat existenta sub auspiciile obendienţei, docilităţii şi laşitătii, nedorind să strice orânduirea încetăţenită de istoria tumultoasă a spaţiului mioritic.

Inert şi parcă nemotivat în competiţia cu fiare (sau hârtii) al căror nume e mai puţin încărcat de simboluri leul a supravieţuit oarecum trecutului şi a ajuns în prezent o blană pe care o îmbracă inechităţile de la noi din ţară.

Legenda spune că el fugea din buzunarele românilor plătitori de taxe şi impozite, proprietari de clădiri, terenuri şi mijloace de transport pentru a finanţa printre altele şi lucrări cu o finalitate edilitar-gospodărească. Băieţii deştepţi, patroni de firme de asfaltare sau mobilier urban veneau la licitaţie cu 2-3 prieteni care lansau oferte de 5 ori mai mari decât pretul pieţei şi atunci câştiga bineînţeles oferta care era de 4 ori mai mare. Bănci cumpărate de Primărie la preţul de 10 000 RON şi coşuri de gunoi la 2000 RON bucata când cele mai scumpe modele erau la 2000 respectiv 500 RON la producătorii de mobilier urban. Avantajos sau ce? Black Friday pentru comunitate nu alta…

Unde mai pui ca nu neapărat regi cât prinţişori ai asfaltului de prin oraşe de aici sau de aiurea l-au primit pe leu un pic aşa cam în exces pentru kilometru de drum asfaltat şi şi-au sporit profitul şi aşa deşănţat reducând la jumătate grosimea covorului asfaltic. Zicala comunistă “Dă-i bătaie cu lucratu’ mâine-ncepe reparatu’” devine cel puţin în acest context nu expresia superficialităţii ci dimpotrivă a meticulozităţii. Strategia drumului care crapă şi trebuie reasfaltat la primăvară devine astfel un mecanism peren din care se scot sume uriaşe.

Şi atunci te mai miri că la sfârşitul anilor 90 şi începutul anilor 2000 erau prin oraşe de provincie o grămadă de echipe de fotbal patronate de prinţi ai asfaltului care funcţionau în obscuritatea ligilor inferioare cu bugete care le egalau pe cele ale echipelor de primă ligă? Te mai miri că erau plătite deplasări mai multe decât aveau băieţii meciuri în campionat şi în cupă? Te mai miri că aveau personal de pază mai mult decât un mall din contemporaneitate când baza sportivă era o păşune şi stadionul nu avea mai mult de 1000 de locuri? Te mai miri că jucătorii plătiţi suspect de bine jucau toată ziua la păcănele şi patronul sălii de jocuri cumpăra din profit terenuri sau clădiri pe care le vindea subevaluat ghici cui? Domnului consilier şi domnului primar care tocmai votaseră respectiv aprobaseră lucrarea din banul public trecând peste oamenii îndărătnici şi anticonstructivi din comisia juridică care nu dăduseră avizul întrucât puţea de la o poştă blana leului. Dar leul a fost băiat deştept. S-a spălat pe blană şi e curat ca lacrima. Dom’ primar a cumpărat clădirea cu 74 000 şi a vândut-o cu 130 000, deci s-a ales cu 56 000 în plus…partea leului…restul prăzii la drumar şi la cetăţean…drumul…ca să le arate haterilor şi criticilor pe un’ s-o ia ca să realizeze ceva în viaţă…”a făcut ce au făcut şi ceilalţi” spun majoritatea…dar “ăsta a şi făcut ceva”…da a făcut…te-a făcut de bani…

Leul şi-a trădat comesenii şi stă acum la masa bogaţilor. Simbioza dintre forţa animală şi oportunism sau poate la urma urmei lipsa de implicare, ignoranţa şi apatia societăţii româneşti au permis unor sculeri-matriţeri, absolvenţi de chimie industrială, mecanică, ingineri agronomi sau în cel mai bun caz medici semidocţi care nu operau mai mult de o apendicită să ajungă la un status pe care în mod normal nu ar fi trebuit să îl deţină decât cei care reprezentau excelenţa într-un domeniu. Leul a fost tot timpul acolo şi le-a materializat visele care într-o societate care cultiva valori autentice ar fi rămas nişte himere. Una peste alta preţul îl plătim noi. Şi cum nu se mai teme aproape nimeni de el, singurul lucru pe care îl mai alungă leul este nivelul de trai.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Fenomenul Turcanu

silueta-de-un-hombre-tirar-algo_318-29140

Faptul ca Romania ramane mai mereu repetenta la lectia de istorie nu pare sa aiba ca finalitate demersuri guvernamentale pentru optimizarea modului defectuos in care disciplina cu pricina este predata in scolile mioritice. Printre specialitatile casei servite unor tineri in formare fara un discernamant inca prea functional se numara stereotipii, clisee, prejudecati si traditii prost intelese care odata interiorizate duc la emanatii comportamentale si cognitive de cele mai multe ori foarte deranjante pentru un om crescut si educat la modul profund si autentic. Mie la istorie de exemplu mi s-au incetatenit temporar, pentru ca mai apoi m-am mai maturizat si am constatat ca ceea ce mi se inoculase avea valoare de adevar 0, convingeri precum legatura indisolubila dintre patrie, stat si cetatean sau cetatean ca entitate umana si cetatenia pe care o primeste la nastere. Dascalii romani insista obsesiv pe legatura dintre cei care au tranzitat vremelnic sau nu spatiul secular demarcat de granitele de astazi, granite “ca un buchet de flori” asa cum imi cetera invatatoarea in ciclul primar. Suntem oare latini? Eu am avut colege care au studiat in Italia si au zis ca acolo nu e de saga nici la liceu iar la facultate cu atat mai putin. Am cunoscut plasatori in Valencia care s-au certat pentru mine cu chelnerii si sefii de sala pentru o reducere de 10% pe care mi-o promisesera si nu s-au lasat pana nu mi-au adus banii inapoi. Suntem oare balcanici? Am cunoscut profesori in Novi Sad care isi sarutau elevii in crestet si isi iubeau scoala pe care o slujeau de zeci de ani cu devotament, nu faceau din institutie de stat piata de desfacere, SRL si ghiseu de diplome cum fac Teodora Boar, Aurora Stanescu sau Cristina Branea.

Romanii isi manifesta patriotismul sub auspiciile urii, intolerantei, xenofobiei si a unei atrofii comprehensive vis-a-vis de evenimentele istorice. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca antisemitismul si genocidul practicat de Hitler este aruncat in carca tuturor germanilor doar pentru ca dictatorul era nici macar german ci dintr-un stat invecinat, vorbitor si el de limba germana. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca romanii ardeleni ii fac criminali pe toti maghiarii doar pentru ca niste stramosi de-ai lor preoti reformati sau catolici ori functionari publici au asuprit sau au comis atrocitati asupra bastinasilor pentru a-si conserva privilegiile. Nu poate fi decat vina profesorilor de istorie ca romanii invinuiesc popoare intregi pentru decizii luate in cel mai “bun” caz de un cabinet de ministri sau chiar un ministru de externe sau un minister al razboiului precum avea Austro-Ungaria care ducea o politica expansionista. Nu poate fi decat vina acestor dascali ca nu au reusit sa ii faca pe elevi sa inteleaga ca nici macar cei care au pus in trecut in aplicare deciziile unor guverne beligerante nu pot fi considerati vinovati cu atat mai putin urmasii lor din contemporaneitate. Cand mecanismele inter-statale intra in astfel de reactii in lant numite conflagratii mondiale saracia si suferinta nu mai au etnie. In situatii limita ceea ce pentru tine inseamna o crima, pentru partea adversa poate insemna o moneda de schimb pentru propria viata sau un bilet de rascumparare a familiei lui ori o fata morgana a bunastarii proiectata de un dictator care manipuleaza masele cu abilitate.

In care manual de istorie a romanilor este si argumentat logic ca eu as datora vreo forma de respect (chiar si manifestata sub forma unei profunde culturi generale) unui stat in interiorul granitelor caruia eu m-am nascut? Care manual sau profesor de istorie imi explica mie de ce exista convingerea ca eu sau oricare specimen din multimea numita generic popor roman am fi mostenit trecutul vreunui popor sau imperiu care ocupa acest teritoriu acum mai bine de 2000 de ani? La inceputul erei noastre infrastructura imperiului roman era state-of-the art. Infrastructura Romaniei o intrece intr-adevar pe cea din Bangladesh dar raportata la un etalon european nu cred ca mai face fata la fel de bine. Cum se oglindeste atunci trecutul in prezent? Concret…

quote-my-daughter-wants-to-throw-a-stone-at-a-bad-man-i-stop-her-from-throwing-shaking-my-w-c-fields-142-43-27Emilia Truta, profesoara de romana la fosta Scoala Generala Nr. 5, actual Gimnaziu de Stat Mihai Viteazu din Targu Mures era o autosuficienta. Umbla cu nasul pe sus si il saluta pe taica-meu cu o scarba existentiala de iti venea sa ii spargi mutra in fiecare dimineata cand ma ducea la scoala. Daca cumva nu o mai salutai saturandu-te de feedbackul oferit, intorcea capul dupa tine si se uita urat chestie in care persista cam o luna de zile. Fiica sa, Maria Truta, era dupa cum stiau toti o protejata a casei si se bucura in mod vadit de un regim preferential. Intr-una din zile am luat-o la misto eu, cu Alin Mihalte, coleg si prieten din copilarie, alaturi de Vasile Iacob, fiul lui Iacob de la Politie. A venit ma-sa cu o ariegarda profesorala si ne-a dus la directiune unde am fost trasi de urechi si besteliti in fata profesorilor si eu si Mihalte si fiul politistului pe motiv ca am fi jignit-o pe fiica sa. La varsta respectiva sincer nu mi-a prea pasat ba chiar m-a amuzat faptul ca pentru o copilarie facuta intr-o pauza cineva a reactionat atat de vehement.

Cazul Truta s-a transformat dupa ani multi intr-un echivalent cotidian de bullying cand Truta mi-a devenit din nou colega la Colegiul National Unirea din Targu Mures institutie patronata autoritar la vremea respectiva de Cristina Branea. Problema era ca aici institutia ale carei cursuri le frecventa Maria Truta iesea oarecum din spectrul autonomiei decizionale a lui Emilia Truta asa ca acum lucrurile nu mai erau la discretia ei, fiica sa fiind acum on her own. Mai mult decat atat aici era un esalon superior (vorba vine) unde se juca mai dur si trebuia sa te confrunti cu personaje precum un Alexandru Opriscan, fiu de politician, Tudor Buta, fiu de sefa OPC de la Reghin, Horea Hadarau, navetist foarte dornic de afirmare. Mai venea colac peste pupaza si Vasile Rus, magister cu infinite virtuti mai putin bunul simt sau tactul pedagogic. Aceste 3 personaje impreuna cu somitatea de la catedra, i-au facut lui Truta anii de liceu un calvar transformand treptat sicanarile si tachinarile in persecutie in toata regula. Intr-una din zile am fost invitati intr-o maniera politieneasca in biroul directorului, fapt pe care totusi il consider relativ la practicile de la Scoala Generala Nr. 5 un mod discret si elegant de a avertiza niste elevi ca au cam sarit calul. Problema e ca respectabila Cristina Branea i-a bagat pe toti in aceeasi oala pentru citez “a nu face discriminari” si a purtat discutia cu toti cei 6 baieti din clasa fapt care m-a infuriat la culme. Ce vina aveam eu ca Opriscan avand un ascendent de statut datorita tatalui sau ii trata pe oameni si pe colegi in speta asta ca pe niste animale de circ? Ce vina aveam eu ca Buta nu prea avea o autocenzura printre altele si datorita faptului ca maica sa il obisnuise cu ideea ca orice se poate cumpara? Ce vina aveam eu ca Hadarau, baiat poate bun altfel, facuse 7 ani la stana? Ce vina aveam eu ca Vasile Rus nu tinea cont de faptul ca nu poti sa te erijezi in parintele unui copil pe care pana la urma nu tu l-ai adus pe lume. Nu ai de unde sa stii daca ai fi fost tatal unei fiice cu intarziere mintala nu ai fi luat poate aceleasi decizii condamnabile de altfel pe care le-a luat Emilia Truta. Aici era vorba despre a lasa un copil nascut prematur cu probleme sa se chinuie intr-o clasa normala vs a-l trimite la o institutie pentru copii cu dizabilitati. E delicat…

“Maine daca v-ar cadea o caramida in cap si nu ati mai fi intregi asa cum sunteti astazi nu cred ca v-ar conveni sa fiti tratati cum o tratati voi pe colega voastra.” (Cristina Branea) Bun tanti Cristina…de acord…da eu ce pula mea am facut?

Turcanu mi-a fost mie si lui Opriscan (fiul) coleg de generatie. Era ori nefutut, ori complexat ori homosexual sau din toate cate un pic. La un moment dat li se pusesera mai multora din liceu pata pe el, ca era mai ciudat. Au inceput sa se lege de el in mod sistematic, Alexandru Opriscan fiind mereu cel care dadea tonul. Intr-una din zile, mai pe la sfarsitul anului scolar ma intorceam cu Dorgo de la chiulit si eram foarte molesit de caldura si de portia de vin pe care tocmai o servisem in cetate, motiv pentru care nu prea dadusem importanta unui elev care alerga dupa alt elev si incerca cu mult zel sa ii nimereasca teasta cu un pietroi pe care il tinea in mana dreapta, nici unei profesoare care preventiv tinea catalogul in dreptul capului. Intru in liceu si aflu ca Turcanu facuse o criza de isterie si ameninta ca isi omoara colegii, ca da drumul la gaz si ne omoara pe toti. Cu cateva pauze inainte, in dimineata zilei respective Opriscan il tachinase si omul e drept…cu efect intarziat rabufnise in ora de engleza pe care clasa respectiva o tinea in curte. Acum sunt de acord cu Opriscan ca unui om care vrea sa dea drumul la gaz sa isi arunce semenii in aer nu ii sunt toti boii acasa, sau poate chiar nici unul, dar tu sa vezi ca ii lipsesc cateva doage si sa il expui in mod repetat si deliberat la un stimul la care vezi ca manifesta sensibilitate nu esti putin cam jegos asa ce zici? Cam asa e cu fenomenul bullying…asa era si cand eram eu in liceu, doar ca nu ii zicea asa si sa stiti ca nu e marfa de import ci a fost creat si tolerat de indivizi care mai mult sau mai putin sufera de o manie a puterii.

La Opriscan de exemplu aceasta tulburare se manifesta printr-o manie a consumului (cheltuia bani in fiecare pauza chiar si cand nu era necesar), comportament teatral si exagerat (se crucea la cele mai neinsemnate intamplari) si nu in ultimul rand cruzime.

Psihologia pe care au studiat-o stimatii profesori din Romania la modulul psiho-pedagogic se numeste cognitiv-comportamentala si i-ar determina sa il incadreze pe Turcanu sau pe Truta la cazuri patologice intrucat comportamentul era, mai ales in cazul lui Turcanu unul deviant. O scurta privire in istorie insa i-ar fi ajutat pe dascalii nostrii sa constate ca intre Romania si tarile in care pionierii psihologiei au stabilit niste puncte de reper pentru normal si anormal a existat de la bun inceput un ecart care s-a marit cu timpul tot mai tare. In gradinitele din Suedia de exemplu exista paturi personalizate cu numele si poza fiecarui copil la capatai pentru a-l ajuta sa isi constientizeze identitatea. Vesela este de asemenea inscriptionata si adaptata marimilor unui copil de varsta respectiva, iar parintii pot vedea prin intermediul unei aplicatii ce face copilul in fiecare moment al zilei. In Romania cei din generatia mea si ma refer aici la copii norocosi, cum am fost si eu, ajungeau pe pile la gradinite bune ceea ce insemna ca iti aducea supa de visine cu galeata parca hraneau vitele cu furaje la o ferma. La inceputul anilor 90 cand aveam eu varsta de prescolar gradinitele romanesti erau ca niste grajduri asta ca sa folosesc un eufemism. De asta Turcanu, si nu vreau deloc sa ii iau apararea, ar fi putut fi considerat la fel ca si Truta un caz patologic daca ar fi crescut in conditii de Occident si colegii l-ar fi respectat, iar el si in varianta respectiva ar fi amenintat ca da drumul la gaz. Insa daca el a crescut in conditiile in care a crescut si a trebuit sa treaca pe sub furcile caudine ale institutiilor de invatamant romanesti poate ca e in mod paradoxal firesc sa o mai iei si razna, desi nu e ceva normal.

Emergenta platformelor de socializare din oceanul tehnicii de calcul si al desuetelor mijloace de informare in masa ale anilor 90 2000 a marcat abolirea statutului despotic de entitate apex in care mai toti politicienii romani s-au erijat odata cocotati la pupitrul puterii/sau opozitiei de unde intr-o masura mai mica sau mai mare au putut sa puna statul pe o traiectorie convergenta intereselor lor sau celor carora le datoreaza “scaunul”.

Informatia care circula cu viteza luminii a reusit de foarte multe ori sa zadarniceasca operatiuni pe care distinsii domni numiti impropriu demnitari le doreau tainice si mai important decat acest lucru, a devoalat adevarata identitate mediocra a unor indivizi prezentati de presa prestatoare de servicii de lavaj rectal ca fiind excelenti.

Opriscan impreuna cu alti oameni de teapa lui care conduc un stat membru in structurile euro-atlantice au fost desacralizati si pierzandu-si aura au cazut in mijlocul mahalalei inepte pe care o incetateneau ca si titulatura prin domnul Teodor Baconschi cu atata superioritate si nemernicie la inceputul lui 2012. Oripilati probabil de gandul ca si ei pot fi injurati daca merita si ca respectul trebuie sa si-l castige nu sa il impuna asa cum o faceau pana deunazi, acesti fetusi ai democratiei romanesti persevereaza si reusesc sa tina in viata himera saracului anonim care intra in politica ca atare si iese bogat si faimos.

Concluzia la care ajung e ca romanii isi baga istoria care nu le convine sub pres si creeaza alta pe placul lor chiar si temporar pentru a crea o perdea de fum la adapostul careia sa isi faca matrapazlacurile sau sa uite ca tara lor e asa cum nu le convine dar ca sunt artizanii propriului esec.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Omogenitate si suveranitate – capra si varza Uniunii Europene

160830080947-eu-apple-780x439

Imposibilitatea atingerii unui echilibru perfect intre omogenitate si autonomie in Uniunea Europeana pare a constitui premisa ideala pentru o reteta a manipularii in care bucatarii intereselor presara dupa caz xenofobie sau etnofobie spre a fi servite maselor avide de informatie si explicatii sau vinovati pentru impasul in care se afla. Fie ca e vorba de distragerea atentiei de la fraude interne sau obtinerea unui spor de popularitate in scop electoral ciorba dezinformarii e servita mereu cu aratatorul indreptat catre straini.

Iti propun urmatorul exercitiu de imaginatie: gandeste-te ca Romania e un stat-lider intr-o entitate asemanatoare Uniunii Europene…o Liga a Natiunilor…ceva de genul…si codasa nou-primita e Somalia. Daca tu trebuie sa ii primesti sub o forma sau alta pe somalezi sa lucreze la tine in tara, pe cine ai fi ofticat? Pe somalezi in sine ca isi exercita dreptul acordat? Pe guvernul somalez ca nu le asigura conditii la ei in tara si ii determina sa plece? Pe patronii romani smecheri care profita de foametea de acolo si ii aduc in Romania sa munceasca pe 3 lei? Pe guvernul tau ca permite asa ceva si nu face uz de subsidiaritate, care presupune ca si daca suveranitatea e restransa de aderarea la o asemenea organizatie ea poate fi folosita daca la nivel national problemele pot fi rezolvate mai eficient decat la nivel supra-national? Daca colac peste pupaza ai afla ca guvernul somalez te mai si critica pentru ca vezi Doamne ai bloca accesul la piata muncii cetatenilor somalezi cand tu nu ai facut decat sa te plangi de situatia in sine, ti-ar ramane pata pusa pe aceeasi categorie sau ai alege pe altcineva din lista de mai sus? Daca ai reusi sa iti reprezinti mental situatia adineauri descrisa ai ajunge la concluzia ca austriacul nu e atat de nazist cum il picteaza istoria ci e un om ca si romanul, unul nemultumit si inca pe buna dreptate.

Citeam la inceputul anului astuia un articol din Gandul in care autorul sarea la jugulara celui care la ora respectiva era Cancelarul Austriei, Christian Kern, sustinand ca acesta ar fi facut o declaratie scandaloasa care ii viza si pe cetatenii romani. Curiozitatea m-a facut sa caut sursa care o constituia un discurs al cancelarului la adresa electoratului potential dezamagit de rezultatele alegerilor prezidentiale de la finele lui 2016.

Iata linkul articolului romanesc: http://www.gandul.info/international/declaratie-scandaloasa-a-cancelarului-austriei-cetatenii-din-ue-trebuie-sa-fie-opriti-sa-aiba-acces-la-un-loc-de-munca-16058984

Si iata linkul discursului original parafrazat sau mai bine zis denaturat sau chiar inventat de catre domnii de la acest ziar: https://www.youtube.com/watch?v=VZr1MkOYhqI

Am facut mai jos transcriptul in limba germana, cu alte cuvinte am scris ceea ce a spus domnul Kern in felia de discurs care vizeaza Romania (incepe la minutul 51:40 si tine pana pe la 58:30). Sub transcript urmeaza o analiza personala, recomandandu-va celor dintre voi care nu stiti limba germana sa apelati la o persoana care o stapaneste pentru a testa veridicitatea expunerii mele:
––––––––––––––––––––––––––––––––––

In St. Pölten gibt es einen Trockenbauer der sich bei mir geklagt hat und gesagt hat er schafft es fast nicht mehr Aufträge zu bekommen der schafft es fast nicht mehr obwohl es die Rigips Wände aufschwellen hier zum Zug zu kommen. Der hat mir erzählt dass der Grund dafür ist dass mit vielen man konkurrenziert die aus Osteuropa nach Österreich kommen mit billigen Arbeitskräften mit entsendeten Arbeitskräften wo völlig unkontrollierbar ist ob die wirklich Kolektivvertragslöhne zahlen. Wir haben mit dem ersten Jänners also mit Beginn dieses Jahres Maßnahmen umgesetzt um gegen Lohn und Sozialdumping entschieden vorzugehen. Nach meinem Geschmack können wir dennoch deutlich mehr machen und wir schlagen vor das noch weiter auszubauen denn es keine Kavaliersdelikte sind. Weil wenn jemand mit Lohndumping mit Umweltdumping in den Markt geht und unsere eigenen Handwerkbetriebe verdrängt dann schadet das nicht nur unseren Unternehmern dann schadet das allen Steuerzahlern und Menschen in unserem Land dann schadet das vor allem den Mitarbeitern unserer eigenen Betriebe und wenn ich dieses Thema hier ausvöllig bespreche dann geht es mir nicht darum billig auf die EU einzudreschen mir ist es völlig unsinnig. Wir provitieren davon natürlich. Wir wollen natürlich die Personenfreizügigkeit aufrecht behalten. Aber das Thema ist ernst. Und es wird umso ernster wenn wir uns anschauen was es auf unserem Arbeitsmarkt aufspielt.

Ich habe Ihnen erzählt dass wir doch vergessen dass wir im vergangenen Jahr 60 000 neue Arbeitsplätze geschafft haben. Ist gar nicht so schlecht. Viele Vollzeit Arbeitsplätze dabei. Das ist mehr zum Beispiel als jobdynamisches Deutschland hat. Die Rekordbeschäftigung aber gleichzeitig haben wir eine Arbeitslosigkeit die inakzeptabel hoch ist. Wenn man die Struktur dieser Arbeitslosigkeit analysiert dann sieht man dass in den letzten fünf Jahren hundert tausende Frauen und Menschen die älter als 50 sind auf unseren Arbeitsmarkt gekommen sind. Das ist eine erfreuliche Entwicklung eine positive Auswirkung der Politik der Vergangenheit. Menschen sind den Jobs gekommen. Mehr Frauen haben sich am Arbeitsmarkt beteiligt, mehr ältere. Aber da gibt es noch eine dritte Gruppe. Die eine die wesentliche Probleme auf unserem Arbeitsmarkt sind und das ist der Umstand dass mitlerweile 150 000 Menschen auf dem EU Ausland in Österreich aber viele die wir dringend brauchen…Pflegerinnen und etwa im Krankenhaus und das wird noch einmal 180 000 Entsendete sogennante entsendete Mitarbeiter von unserem Arbeitsmarkt haben. Und genau die die wir regulieren wollen die wir sicherstellen wollen wenn die schon kommen dass sie exact zu den selben Bedingungen arbeiten wie die Österreicher und Österreicherinnen.

An der Stelle haben wir jetzt ein Problem. Wenn wir diskutieren innerhalb der EU jedes Einzelmal wieder einen Punkt den ich dann permanent vorbringe und das ist jener dass ich möchte dass wir endlich diese Entsende-Bedingung diese Frage des gleichen Lohns für gleiche Arbeit auf europäische Ebene durchsetzen. Und was wir leben ist…dass viele Länder die Bündnispartner sind die Französen die Belgier, die Deutschen, die Italiener. Aber dass es eine Gruppe von Ländern gibt die das permanent verhindern versuchen in die Länge zu ziehen abzuweichen. Es sind die Länder in unserer östlichen Nachbarschaft. Und das wird bei uns zu einem Problem deshalb weil wir wissen dass die Lohnschere zwischen Österreich und diesen Ländern sich nicht mehr weiter geschlossen hat und wir mit dem Umstand konfrontiert sind dass die Durchsnittslöhne in Bulgarien bei einem Fünftel von Österreich liegen, dass in Rumänien bei einem…ungefähr…bei enem Drittel liegen und in Ungarn etwas höher sind. Na logisch dass diese Menschen auf unseren Arbeitsmarkt kommen und sich hier Beschäftigung suchen. Und die Konsequenz ist dass bei uns die Arbeitslosigkeit steigt. Und ich sage danach warum ich deshalb ein Unbehagen habe. Denn wenn man sich diese gesamte Konstellation anschaut ist es schon klar EU haben wir machmal Vorteile, manchmal haben wir Nachteile, in Summe ist es für uns eine gute Entwicklung. Aber was jetzt passiert ist dass wir eine Situation haben wo diese Länder ihre Arbeitslosigkeit nach Österreich exportieren. Und es handelt sich um Länder die Nettoempfänger sind. Mit ihrem Steuergeld, mit unserem allen Steuergeld wird die wirtschaftliche Entwicklung dann gefördert vorangetrieben. Das ist dann positiv. Wir wollen das es um diese Menschen dann geht dann haben wir auch was davon wenn wir Exportmärkte haben. Aber an der Stelle beginnt eine extrem negative Entwicklung weil Ungarn hat sich jetzt entschieden die Unternehmenssteuer auf 9 Prozent zu senken. Und ich darf noch einmal den Vorgang kurz in Erinnerung rufen. Die Arbeitslosigkeit dieser Länder wird auf unsere Arbeitsmärkte exportiert. Man weigert sich faire Regeln, europäische Spielregeln gleichzeitig zu schaffen. Man nimmt das Geld unserer Steuerzahler und treibt uns in einen Steuerwettbewerb in eine Spirale nach unten die dazu führt dass unsere Unternehmen sich schwertun um Arbeitsplätze in unserem Land zu erhalten. Und das gegen entschieden soweit das wäre ein unglaublicher Akt der Naivität wenn wir hier nicht entschlossen dagegen halten.

Wir müssen auch dazu überlegt wie wir damit umgehen wollen. Natürlich ist es inerhalb der EU alles schwierig durchzusetzen. Das ist mir bewusst und darum hat die Diskussion eher begonnen. Aber die EU wird sich verändern müssen. Sie wird sich verändern und der Katalysator für diese Entwicklung ist der Brexit. Weil sie mit dem erlebt dass genau dieses Problem an dem ich jetzt Ihnen geschildert habe großer Unmut entstanden ist. Viele Menschen sich abgewendet haben. Und ich bin davon überzeugt dass dieses Prozess dazu führt dass wir alle diese Frage neu zu regeln haben. Und unser Vorschlag lautet Lohnschutzklausel in Österreich einzuführen. Die folgenden Maße sind wenn Arbeitskräfte aus Ländern kommen wo das Lohnniveau nicht zumindest 80 Prozent unseres Niveaus ist dass es eine Prüfung gibt unsere AMS um zu schauen ob nicht ein Österreicher oder eine Österreicherin jemand der halt schon beim AMS angemeldet ist diesen Job nicht auch machen kann.


Avand dupa cum am spus un spatiu imens de manevra, ziaristul trustului roman omite un aspect esential al discursului domnului Kern, si anume ca acesta facea referire la o situatie generala si anume aceea a uniformizarii legislatiei in statele membre si sustinea tocmai ca in calitate de Cancelar va pleda pentru postulatele Uniunii Europene si anume dreptul la libera circulatie si dreptul la munca in statele membre. Asta inseamna ca ai dreptul sa te muti in Austria si sa lucrezi acolo atata timp cat calificarile ti-o permit si angajatorul e de acord cu tine ca si om.

De ex.:

-nu vei putea lucra ca medic daca nu ai absolvit Medicina. Dar asta nu se intampla pentru ca ei sunt nazisti, ci pentru ca asa e si in Romania. Sunt medici care nu au apucat din varii motive la un centru privat unde sunt salarii mai bune ca la stat. Asta se poate intampla si in tara si peste hotare.
-nu vei putea lucra in domeniul alimentatiei publice daca nu ai absolvit un curs de calificare intern sau unul de stat finalizat cu “Lehrabschlussprüfung” care iti atesta calificarea de barman sa zicem. Asta in Romania din pacate nu se intampla dar conditia are sensul ei pentru ca odata ce angajezi un om calificat macar la nivel minim, e mai putin probabil sa iti verse berea cand ti-o toarna, sau sa ti-o ia de sub nas inainte de a fi baut ultima gura.

Uniunea Europeana e o organizatie care in proportie de 98% se autofinanteaza prin procente pe care statele in functie de cat de prospere sunt le vireaza Bancii Centrale Europene din venitul national brut si din TVA. Asta mai pe romaneste inseamna ca tu cand cumperi o sticla de suc platesti produsul cu tot cu TVA care in Romania e 19%. Din 10 RON cat dai pe o cutie de suc 1.90 RON merg la stat, iar statul la randul lui da din aia 1.90 lei ceva procente si la Uniune. La fel se intampla si cu impozitul pe profit. In schimb statele pot accesa programe de finantare europeana prin care isi pot dezvolta industria, infrastructura etc. Problema din Uniune pe care o descrie domnul Kern e ca tarile se impart in 2 categorii: tarile cu economie prospera precum Germania, Austria, Franta etc contribuie cu sume mai mari decat cele primite sunt etichetate cu “stat contribuabil”. Tarile cu economie mai anemiata precum cea a Romaniei primesc mai mult decat dau si sunt denumite “stat beneficiar”.

Problema e ca politicenii statelor mai instarite arunca vina pe cetatenii statelor mai sarace, pe cand conducatorii statelor mai sarace arunca vina pe guvernantii din Occident. Adevarul e la mijloc: nici nu e cinstit sa invinuiesti un imigrant pentru ca unii patroni austrieci au gasit o metoda legala de evaziune fiscala si de a-si elimina concurenta prin practici contrare moralei dar nici nu e corect sa arunci pe un stat strain vina pentru disfunctiile din statul tau. De cand e obligat un stat occidental sa angajeze straini din state membre UE in detrimentul propriilor cetateni? Pana una alta Cancelarul nici nu a sustinut ca va bloca accesul vreunui strain pe piata muncii ba chiar dimpotriva…potrivit domnului Kern statutul de stat beneficiar al membrilor mai putin dezvoltati ai UE constituie un avantaj pentru Austria incat ajuta tarile din vecinatatea lor estica sa se dezvolte si implicit sa reprezinte in viitor piete de desfacere pentru statul pe care el il guverna la inceputul lui 2017.

O metoda a angajatorilor austrieci care reprezinta cel putin o practica imorala, daca nu chiar o infractiune de concurenta neloiala a fost incetatenita dupa sfarsitul perioadei de 7 ani in care un stat deja membru avea dreptul de a restrictiona oarecum accesul statelor nou intrate pe piata muncii prin obligarea angajatorului de a sesiza un corp de control care efectua verificarea indeplinirii unor conditii de catre potentialul angajat.

Povestea e un pic mai lunga. Inainte de 2007, romanii puteau rezida si lucra in Austria dupa primirea unui permis de sedere cu durata limitata (Aufenthaltsgenehmigung – de regula 12 luni) care includea  si un permis de munca (Arbeitsbewilligung) cu anumite restrictii: trebuia facuta dovada existentei unei calificari, a unui deficit de forta de munca in sectorul respectiv si a unui angajator din Austria care sa fi semnat deja un contract cu tine. Toate hartogaraiele erau analizate de AMS (Arbeits Markt Service) care dadea unda verde sau dupa caz iti respingea dosarul. Dupa 2007 obligativitatea obtinerii unui permis de sedere a fost inlaturata si inlocuita cu obtinerea unui certificat de inscriere (Anmeldebescheinigung) care spre deosebire de perioada pre-aderare oferea drept nelimitat (ca si durata) de sedere iar procesul era unul mult mai scurt si lipsit de birocratie…dura practic 10 minute la primarie sa primesti drept de sedere in schimb ii ramanea angajatorului bataia de cap cu permisul de munca care continea aceiasi pasi ca inainte de aderare si trebuia efectuat separat. Odata cu anul 2014 Austria a ridicat si ultimele restrictii pastrate fapt care a permis accesul direct al romanilor pe piata muncii din Austria, evitand astfel ochiul critic si analitic al AMS. O parte din patronii austrieci au gasit o metoda subtila si eficienta de a-si elimina concurenta inchizandu-si afacerile si redeschizand altele cu obiect identic de activitate in Romania si Bulgaria unde puteau sa ofere un salariu mult sub cel minim din Austria dar mult peste cel mediu din Romania, lucrand astfel ca firme romanesti (conduse de patroni austrieci si cu angajati romani) cu puncte de lucru in Austria si practicand preturi considerabil mai scazute decat ale concurentilor care respectau o etica. Asta le-a permis oportunistilor sa isi maximizeze profitul scazand in acelasi timp preturile prin acest truc reusind sa elimine si concurenta. Desi nociva pentru economia, angajatii si angajatorii austrieci strategia nu este aruncata de domnul Kern in carca vreunui stat ci e doar mentionata spre a fi combatuta.

Comparatia pe care Kern o face intre veniturile medii ale Austriei si tarilor invecinate, nou intrate in Uniune este una care explica in acceptiunea lui fluxul migrationist catre statul condus de el: in Bulgaria o cincime din mediul pe economie din Austria, in Romania o treime si in Ungaria ceva mai mult. Argumentul nu este unul viabil in opinia mea intrucat decisiv e ca in Austria vei reusi cu 2125 euro pe luna sa cumperi mai multe oua daca un cofraj cu 10 bucati e 1.30 euro, decat poti sa iei in Romania cu 3131 Ron cand cofrajul e 12 lei. Cu un salariu mediu iei in Austria 1635 de cofraje, in timp ce in Romania doar 261. Asta e diferenta!

Un alt aspect pe care il condamna Cancelarul de atunci era decizia Ungariei de a reduce impozitul pe profit pentru corporatii la 9% fapt care a transformat o tara vecina lor intr-o oaza financiara si ar obliga oarecum Austria sa intre intr-o competitie a scaderilor de taxe si impozite, in caz contrar decizia lui Victor Orban determinand un exod al corporatiilor catre respectiva tara. Cancelarul il acuza pe premierul maghiar ca s-ar fi dezvoltat printre altele ca si stat beneficiar si cu bani de la contribuabilii austrieci si ar fi aruncat Austria intr-o spirala descendenta a taxelor. E greu de crezut ca facilitatile pe care Ungaria le ofera pentru investitorii straini ar putea determina si angajatii nu numai corporatiile sa emigreze la est. Si daca o corporatie ar decide sa pastreze doar locatia din Ungaria, ma indoiesc ca austriecii ramasi someri nu ar fi absorbiti de alte sectoare ale economiei domestice.

Masura propusa de Kern este una protectionista si prevede prioritizarea accesului la un loc de munca pentru cetatenii austrieci inscrisi cu o anumita calificare la AMS (un fel de echivalent austriac al Inspectoratului Teritorial de Munca) in cazul in care acestia ar concura cu un pretendent care vine dintr-o tara unde salariul mediu e sub 80% fata de cel din Austria. Unde a spus fostul Cancelar ca vrea sa blocheze accesul cuiva sa imi arate oricine stie germana??

Una peste alta este un gest miselesc pe care il comiti ca jurnalist aservit sau politician cand arunci vina pe un stat strain pentru ca doreste sa blocheze accesul cetatenilor tai pe piata muncii altui stat. E ca si cum ai recunoaste ca guvernatii au toate motivele sa plece. Asta in cazul in care macar ar fi fost vorba de asemenea practici, dar nu a fost, ci era vorba de niste probleme, niste “downside”-uri pe care le are Uniunea si nu au fost mentionate aratand cu degetul pe romani sau Romania.

In schimb cei care ne conduc dar si o buna parte a opiniei publice continua sa ii denigreze pe austrieci considerand ca nefireasca masura unui stat de a-si avantaja propriii cetateni doar pentru ca in Romania e fireasca sodomizarea cetateanului de catre stat si numind-o in mod exagerat “blocare” sau “interdictie”. La fel se intampla si cu hotii de paduri care de fapt se reduc la o singura persoana de cetatenie austriaca care a fost condamnata in Austria si declarata persona non grata, nemaiavand dreptul sa desfasoare activitati economice pe teritoriul propriului stat fapt pentru care si-a mutat cartierul general langa Sebes.

Planul A gandit de Christian Kern s-a lovit de scepticism si de previziuni sumbre legate de costurile implementarii, fapt pentru care partidul sau a ajuns dupa alegerile parlamentare din octombrie anul acesta in opozitie, ocupand locul 3. Desi negocierile pentru coalitia de guvernamant inca nu s-au incheiat e mai mult ca sigur ca nu va mai fi Cancelar. Cu toate acestea ostilitatea si reprosurile absurde cu argumente istorice la adresa unui stat mult mai evoluat decat Romania domina in randurile societatii noastre civile care joaca ping-pong cu mingea vinei avand drept adversar un portret difuz schitat prin contopirea unor oportunisti straini, angajati romani care s-au dus de unde pica mai bine, clienti austrieci care au achizitionat marfa de calitate la preturi imbatabile si legislatia europeana lacunara care a facut acest lucru posibil – portret numit generic “stat strain” dar care nu are in nici un caz legatura cu entitatea reala si persoanele care il conduc ori cu marea majoritate a cetatenilor.

Nu gasesc scandaloasa afirmatia unui sef de stat sau Guvern ca anumite practici speculative ale propriilor cetateni in alte state din Europa de Est le-ar afecta economia, nici propunerea de masuri coercitive. Cum te-ai simti sa fii nevoit sa iti injumatatesti salariul pentru ca in Romania vine unul din Somalia care presteaza aceeasi munca la jumatate de pret? Cum te-ai simti sa iei doar 400 de euro ajutor de somaj pentru ca nu ai decat handicap usor si pe deasupra ai si apartament si ar trebui sa iti vinzi apartamentul si sa cheltui toti banii sau sa il dai in chirie si sa folosesti chiria ca sa platesti chiria la alt apartament in care stai tu ca sa iei ajutorul full adica 800 de euro, exact cat ia un sirian refugiat care nu stie boaba de limba oficiala, nu are calificari si nu a platit un eurocent la stat in viata lui. Ai fi scandalizat? Iti pare absurd? Acolo e la ordinea zilei.

Scandalos e ca statul roman dovedeste inca o data tendinta catre masuri represive nu preventive, infiintand sectii de Studii de Informatii care au rol de preventie a spionajului economic cand Romania nu face cu ochiul niciunei mari puteri din acest punct de vedere, salarizand mizerabil cadrele didactice, personalul medical si politistii, dar denigrand societati atractive pentru romanii care pe buna dreptate isi doresc sa plece.

Cine profita de toate astea pana la urma? Austria sau Romania…nu stiu…dar de profitat sigur se profita de oameni…patronul austriac corect trebuie sa scada preturile ca sa i se mai treaca marfa si implicit si salariile pentru a mai ramane cu un profit cat de cat sau sa inchida afacerea. Asta il afecteaza pe austriacul de rand, om educat cu simtul datoriei care trebuie sa presteze aceleasi servicii la pret de nimic sau sa isi dea demisia si sa isi gaseasca alta ocupatie. Romanul care munceste in Austria pentru un SRL romanesc patronat de un austriac, are un salar mult mai mare decat in Romania dar mult mai mic decat un austriac, in afara de asta fiind si stigmatizat de cetatenii corecti care isi explica fenomenul doar prin prezenta unui strain in tara lor. Patronul austriac smecher isi tripleaza profitul, iar politicienii ambelor tari gasesc un tap ispasitor care chiar daca are teoretic un drept la replica vorbeste alta limba si ii degreveaza prin tacerea lui de anumite responsabilitati.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Treaba cu valuta

capra

Inca o lectie la care nea’ Vasile a dat chix a fost cea cu valuta si cursul de schimb cand m-a facut pe mine si pe ai mei colegi sa credem ca o astfel de notiune sau mai bine zis comprehensibilitatea ei ar avea vreo legatura cu gradul nostru de inteligenta. Imi amintesc cum in anul scolar 2004-2005 rasfoiam prin caietul de economie si ma refugiam in manual ca sa constat ca si respectiva lucrare era intocmita de stiu eu ce omolog de la Bucuresti sau din provincie de-al stimatului domn Vasile. Cand spun omolog, nu ma refer la functie ci la faptul ca a manifestat aceeasi grija pentru o expunere facila si un limbaj accesibil elevului din momentul in care a inceput sa redacteze lucrarea pana cand a considerat-o buna de tipar.

Omul era nedumerit cum de nu reusesc cimpanzeii si caprele sa priceapa ca poti obtine un profit daca tu cumperi ieftin si vinzi scump atunci cand cursul creste, respectiv daca vinzi scump si cumperi ieftin atunci cand cursul scade. Imi amintesc ca omul gesticula foarte agasat in fata unei scheme cam mazgalite care nu facea altceva decat sa rezume intr-un mod grafic explicatia eliptica de mai sus. Treaba asta cu valuta nu e atat de greu de inteles, dar e greu sa o explici astfel incat un elev de clasa a11-a sa o si inteleaga.

In cazul in care tu vrei sa cumperi perechea euro-leu si cursul este sa zicem 4.5, inseamna ca vei cumpara euro si vei vinde lei. Dai 4.5 RON si primesti 1 EUR, exact ca si cum ai cumpara o sticla de apa contra acestei sume, doar ca in loc de sticla sau produsul respectiv tu primesti acum o moneda de 1 euro. Cand CURSUL CRESTE asta inseamna ca LEUL SLABESTE din moment ce acum cursul e 4.6. Cu alte cuvinte acum leul e mai slab si ai nevoie de 4.6 RON ca sa cumperi o moneda de 1 euro. Daca tu cheltui 4.5 lei ca sa cumperi 1 euro si ulterior vinzi acest euro la un pret de 4.6 RON, ai un profit de 0.1 RON. E ca si cum cumperi o sticla de apa cu 4.5 RON si o dai cu 4.6, na mare filozofie…

In mod oarecum invers se intampla la o scadere a cursului de schimb. Tu vinzi 1 euro si primesti pe el 4.5 RON, iar apoi cand cursul scade la 4.4 RON o sa poti cumpara cu acesti 4 lei si 50 de bani nu doar 1 euro, ci 1.02 euro, ceea ce inseamna ca ai obtinut 2 eurocenti profit din respectiva tranzactie.

Marile greseli pe care Vasile le-a facut au fost ca a omis sa clarifice semnificatia pe care o are cresterea/scaderea cursului de schimb si forma (adica valuta) in care se obtine profitul. Cand cursul creste, asta inseamna ca a2-a moneda din pereche, in cazul asta leul, slabeste, iar cand cursul scade, a2-a moneda se intareste. Daca tu cumperi si vinzi cand cursul EUR/RON creste, profitul tau va fi in lei. Daca vinzi si cumperi cand EUR/RON scade, profitul va fi in euro.

Pe vremea aia Vasile Rus avea doar pentru serviciile prestate la Colegiul National „Unirea” din Targu Mures un salariu net de 2000 de lei, plus jumate de catedra la Colegiul National „Al. Papiu Ilarian” si ore la modulul psiho-pegagogic la unele sectii din cadrul Universitatii „Petru Maior”. Apropo de curs valutar, nu stiu cat era un euro pe vremea aia, dar cumulat, nenea asta facea in jur de 4000 de lei pe luna ca ochiu si nu era capabil sa explice lucruri care tin de cea mai elementara logica, in schimb ajuns acum la pensie nu se sfieste sa afirme in cotidienele muresene ca „a facut performanta”.

Daca tu nu esti in stare sa ii explici unui elev ca daca cumpara o sticla cu 4 lei si 50 de bani si o da cu 4 lei si 60 de bani, obtine 10 bani profit, sau daca o vinde cu 4 lei si 60 de bani si o cumpara inapoi cu 4 lei si 50 de bani, ramane cu o sticla de apa si 10 bani profit si dupa toate astea spui ca ai avut performante ba ii mai faci pe aia si tampiti si incapabili, inseamna ca…ai o problema…

Spre deosebire de acest domn si altii ca dansul, elevii se vad nevoiti sa joace dupa alte reguli din moment ce statutul elevului in Romania il face pe acesta foarte vulnerabil in fata unor vendete (materializate in note mici date in mod abuziv) puse la cale de profesori care raman fara argumente in fata unor interlocutori mai inteligenti si mai capabili decat domniile lor, zei venerati cata vreme au pixul si catalogul si iti pot pecetlui viitorul, dar desacralizati, injurati, amenintati si uneori chiar batuti odata ce relatia de 4 ani de vasalitate ia sfarsit.

Incapacitatea acestui domn Vasile de a gasi o metoda mai civilizata si democratica (demisia sau angajarea la alta institutie de invatamant de stat/privat) de a-si exprima dezaprobarea (intr-un fel complet justificata) fata de ignoranta elevilor, imi intareste convingerea ca invatamantul romanesc se afla din multe puncte de vedere la nivel de Ev Mediu sau in cel mai bun caz de mijloc de secol 20.

 

Etichete: , , , , ,